Tag Archives: DE CORUPTIE

REUTERS:TRAIAN BASESCU ACUZAT DE CADEREA A TREI GUVERNE,CORUPTIE,INJURII RASISTE SI NEPOTISM!

15 feb.

Reuters: Băsescu, spectator la căderea a trei guverne.

Președintele Traian Băsescu a fost subiectul unui material publicat ieri de Reuters, unde jurnaliștii agenției internaționale de știri l-au caracterizat drept spectator la căderea a trei guverne și un șef acuzat de injurii rasiste și nepotism.

Profilul lui Traian Băsescu întocmit de jurnaliștii de la Reuters, punctează întreaga activitate a președintelui de stat într-un stil ușor sarcastic, dar bine argumentat.

Îndrăzneţul fost căpitan de navă a primit laude pentru lupta împotriva corupţiei şi pentru că a pregătit aderarea României la UE în 2007, a devenit al treilea preşedinte de la sfârşitul comunismului în 1989. Însă stilul său abraziv şi acuzaţiile conform cărora şi-ar fi depăşit atribuţiile i-au adus o suspendare în 2007, înainte ca românii să refuze demiterea sa în cadrul unui referendum.
Căpitan de nave comerciale, el s-a înscris de nevoie în Partidul Comunist sub regimul ceauşist şi şi-a câştigat faima de tânăr, la 32 de ani, preluând comanda celei mai mari nave din România.
Numit ministru al Transporturilor în anii 90, el a fost deschizător de drumuri în privatizarea florei mari, dar ruginite, a României.
Ales cu o largă majoritate primar al Bucureştiului în 2000, acesta a avut ca simbol de campanie un ardei roşu, specific bucătăriei locale dar şi un avertisment cu privire la „iuţimea” sa. Multe dintre acțiunile sale controversate, precum dărâmarea chioşcurilor de pe străzi sau tentativa de a scăpa de câinii comunitari nu au fost pe placul alegătorilor, cea din urmă atrăgându-i mânia activiştilor pentru drepturile animalelor, inclusiv a lui Brigitte Bardot.
Promițând să reformeze clasa politică, Băsescu i-a urmat preşedintelui veteran Ion Iliescu, fost comunist, în 2004. Cinci ani mai târziu a fost reales la limită cu un mesaj de dreapta, devansându-l pe Mircea Geoană.
Dup ce a deschis arhivele Securităţii în 2005, el a fost şters în anul următor de pe lista colaboratorilor poliţiei secrete.
A văzut prăbuşirea a trei guverne, cel mai recent în februarie 2012, când prim-ministrul Emil Boc a demisionat după protestele împotriva măsurilor de austeritate aprobate de FMI, ceea ce a contribuit și la afectarea popularității sale.
Nici acuzaţiile cu privire la injuriile rasiste şi nepotism – fiica sa, amatoare de cluburi, a ajuns rapid din politica românească în Parlamentul European – nu l-au ajutat prea tare.
Cu alegeri parlametare ce vor avea loc în noiembrie şi două sondaje care prezic victoria opoziţiei de stânga, Băsescu l-a înlocuit pe Boc cu fostul şef al spionilor Mihai Răzvan Ungureanu şi pare pornit să sporească şansele electorale ale PDL-ului.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: