Tag Archives: DECLARATII DE AUTONOMIE ETNICA

PRESEDINTELE UDMR,VICEPREMIERUL ROMANIEI,KELEMEN HUNOR DE 15 MARTIE 2014,ZIUA MAGHIRILOR DE PRETUTINDENI SI DECLARATIILE SALE PRIVIND AUTONOMIA ETNICA A MAGHIARILOR DIN TRANSILVANIA SI IN SPECIAL A SECUILOR DIN TINUTUL SECUIESC!

16 mart.

Președintele UDMR Kelemen Hunor a transmis de la Oradea un mesaj către comunitatea maghiară de a găsi acele scopuri, în primul rând comune cu ale majorității, pentru a fi înglobate în dezideratele naționale ale României și cu argumente și intenții bune, realizate pe baza unor soluții comune.

 

 

 

În declarația oferită presei, Kelemen Hunor a menționat că discursul său s-a referit la libertatea câștigată prin Revoluția din 1848, o valoare și un principiu pentru care însă ‘trebuie să lupți în fiecare zi’, în contextul actual, cu instrumente parlamentare, democratice, cu dialog, argumente și intenții bune.

 

De asemenea, liderul UDMR a mai vorbit despre faptul că libertatea înseamnă și responsabilitate, fără de care libertatea ar putea să devină anarhie, context în care trebuie oprită orice formă de extremism.

 

‘Cu toții suntem responsabili în această libertate câștigată și păstrată, să fim responsabili și să izolăm orice tendință extremistă, pentru că extremele de obicei duc la dictatură, duc la regimuri autoritare și de fiecare dată când extremismul a ajuns la putere sau a avut o influență majoră într-o societate, nimeni nu a dus-o bine. Fiecare a avut de suferit, și ca indivizi, și ca popor, ca națiune sau comunitate națională. De aceea, noi suntem responsabili și trebuie să fim responsabili împreună cu dvs., cu analiștii politici, să nu transmitem mesaje de acest gen, și este responsabilitatea noastră să oprim orice formă de extremism. Acesta a fost mesajul nostru de la Oradea,” a spus Kelemen Hunor.

El a precizat că se referă la toate manifestările extremiste din ultima perioadă. „Nu vorbesc de extrema dreaptă, ci extremisme și de formațiuni extremiste fiindcă pot fi și de stânga și de stânga. Noi nu putem să ne permitem să lăsăm un spațiu pentru ei în societate. Mesajele lor trebuie izolate, intențiile lor trebuie izolate’, a declarat el.

Vicepremierul a vorbit despre semnificația zilei de 15 martie, dar și despre provocările secolului 21.

 

‘Trebuie să știm de fiecare dată care sunt scopurile noastre, ale comunității maghiare, dar aceste scopuri trebuie înglobate în dezideratele naționale, ale României și cum pot fi atinse aceste deziderate. De aceea este important să facem tot timpul un inventar, e important să vedem ce am realizat și ce scopuri avem, scopuri comune, în primul rând, pentru că avem o soartă comună’, a declarat Kelemen Hunor.

 

La festivitățile organizate de UDMR au mai luat cuvântul prefectul județului Bihor, care a transmis mesajul premierului Victor Ponta, Vizi Gabriellla, din partea Consulatului ungar de la Cluj, care a transmis un foarte scurt mesaj al premierului ungar.

 

Cântece revoluționare, un jurământ al tinerilor cercetași și depunerea unor coroane de flori și jerbe din partea oficialilor au încheiat momentul principal al adunării din jurul statuii revoluționarului Szacsvai Imre.

AGERPRES.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: