Tag Archives: DEMISIE

MINISTRUL ECONOMIEI ,LIBERALUL ANDREI GEREA A DEMISIONAT DIN FUNCTIA DE MINISTRU AL ECONOMIEI,INTRUCAT PNL SE INDREAPTA IN „ALTE DIRECTII”!

7 feb.

 

 

 
Andrei Gerea a demisionat de la conducerea Ministerului Economiei, după o discuție cu liderul PNL Crin Antonescu, susțin surse citate de B1 Tv.

Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, ar putea fi propus de liberali pentru postul de ministru al Economiei în locul lui Andrei Gerea.

Acestea afirmă că în interiorul PNL s-a discutat desre nominalizarea senatorului Teodor Atanasiu la Ministerul Economiei.

Decizia ar urma să fie luată vineri, după Delegația Permanentă a PNL.

Liberalii urmează să discute în Delegaţia Permanentă şi despre nominalizările la Ministerul de Interne şi la Ministerul de Finanţe, după demisiile lui Radu Stroe şi Daniel Chiţoiu.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a precizat, vineri, referitor la demisia lui Andrei Gerea, că este opţiunea acestuia, pe care el o respectă şi poate că acesta a înţeles că acum în PNL se încearcă „alte direcţii”.

SENATOAREA PSD,GABRIELA FIREA SI-A DAT DEMISIA DIN PARTID,DUPA DECIZIA PNL DE A COLABORA CU PD-L ILFOV!

10 ian.

 

Senatoarea PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.

Anunţul lui Firea vine după ce preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, că este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov, situaţie reclamată insistent în ultimul timp de Firea, vicepremierul precizând însă că subiectul va fi discutat într-o şedinţă a USL care va avea loc luni, iar „lucrurile se vor rezolva”.

„Despre USL Ilfov: acuma se mai ceartă oamenii, se mai împacă. Lucrurile se vor rezolva. Este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov. E un subiect pe care îl vom discuta, mai sunt şi situaţii la în alte judeţe, le vom discuta cred că luni. Vom face un USL luni, sper”, a spus Dragnea, răspunzând unei întrebări.

Liberalii acuză şi el alianţe ale PSD cu PDL

În replică la afirmaţiile lui Dragnea, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat că acesta ar trebui să-şi îndrepte „părerile de rău” spre alianţele pe care PSD le-a încheiat cu PDL în judeţe precum Neamţ, Mehedinţi sau Suceava.

„Regretele domnului Dragnea şi părerile sale de rău ar trebui să fie îndreptate în primul rând către alianţele pe care propriul partid le-a făcut cu PDL în judeţe precum Neamţ, Mehedinţi şi Suceava. În aceste condiţii, domnul Dragnea nu vede decât o parte a adevărului şi anume aceea care îi convine, dar care este şi mai puţin relevant. Nu ştiu de ce, dar cu ocazia declaraţiei sale, mi-am amintit că domnul Dragnea a fost un important membru PDL. În aceeaşi ordine de idei, nu trebuie să se uite faptul că PNL nu a fost de acord cu semnarea pactului de coabitare cuTraian Băsescu”, afirmă Haşotti, într-un comunicat..

Liderul senatorilor PNL a mai afirmat că discutarea situaţiei din teritoriu se va face la nivelul liderilor USL de la centru.

„Tocmai de aceea ar fi necesare unele adăugiri la protocolul Uniunii, astfel încât să nu existe înţelegeri locale în afara USL şi nici analize subiective precum cele ale domnului Dragnea, care să aibă din partea mea replici precum cea de faţă. Aş aminti tuturor membrilor PNL şi PSD că cele mai periculoase neadevăruri sunt cele care conţin şi câte puţin adevăr”, a mai transmis Haşotti.

VALERIU ZGONEA,PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR: „BIROURILE PERMANENTE ALE PARLAMENTULUI SE VOR REUNI VINERI,LA ORELE 11,45,PENTRU A SE LUA ACT DE DEMISIA AVOCATULUI POPORULUI,CRISU ANASTASIU!

20 dec.

 

 

Birourile Permanente ale Parlamentului se vor reuni vineri, la ora 11,45, pentru a se lua act de demisia Avocatului Poporului, Crişu Anastasiu, a anunţat joi seara preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent.

 

 

„Am vorbit cu domnul Antonescu, va fi un Birou permanent reunit pentru a lua act de demisia domnului avocat al poporului, domnul Crişu, şi să stabilim aşa cum zice legea de abilitare a Avocatului Poporului, că în zece zile putem să nominalizăm dintre cei trei avocaţi adjuncţi un avocat al poporului interimar conform legii. Oricare dintre cei trei este binevenit, nominalizările sunt vechi. Noi trebuie să stabilim un interimar urmând ca atunci când ne vom vedea – ne vom reuni în februarie – la primul plen să facem o nominalizare conform legislaţiei în vigoare”, a spus Zgonea.

Avocatul Poporului, Crişu Anastasiu, a demisionat, iar motivele sunt de natură personală, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

„Avocatul Poporului, domnul profesor Crişu Anastasiu, şi-a înaintat demisia. (…) Nu i-am cerut niciodată nimic, nu l-am contactat niciodată. Am avut o discuţie pur protocolară înainte de numirea sa şi o discuţie la iniţiativa domniei sale care, înaintându-şi demisia, a dorit să schimbe şi câteva cuvinte, să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul, între altele, că pe tot parcursul mandatului exercitat, niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru, nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, presiune, nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă. Domnia sa vă poate spune, dacă doreşte, care sunt motivele. Motivele sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie şi nu am nimic de adăugat eu la acest lucru”, a spus Antonescu. AGERPRES.

DEPUTATUL REMUS CERNEA SI-A DAT DEMISIA DIN PARTIDUL VERDE!

24 nov.

Remus Cernea a părăsit Partidul Verde, invocând tensiuni şi divergenţe valorice.
Cernea a propus în partid un plan de acţiune pentru alegerile europarlamentare, dar colegii săi l-au respins.

Remus-Cernea-ziuaconstanta1-310x179

Deputatul ar urma să-și continue activitatea fie ca independent, fie într-o organizaţie, cu oameni care împărtăşesc aceleaşi principii.

Remus Cernea s-a retras în luna mai din grupul parlamentar PSD, nemulţumit de exploatarea gazelor de şist, susţinută de guvern.

COMUNICAT DE PRESA-SENATOR SORIN ILIESIU(PNL): INTERPELARE CATRE PUCISTUL TRAIAN BASESCU-DEMISIONATI!I

5 iul.

Comunicat de presă – Senator Sorin Ilieşiu (PNL)

sorin-iliesiu-310x188

Vineri, 05 Iulie 2013 10:22

Sorin Ilieşiu, senator PNL de Sibiu: INTERPELARE

către dl Traian Băsescu – preşedintele României (?)

– 5 Iulie 2013 –

Domnule Traian Băsescu,

Conform declaraţiei de ieri a primului ministru al României, domnul Victor Ponta, făcută pe baza rezultatelor oficiale ale ultimului recensământ, aţi fost demis de cetăţenii României la referendumul din vara anului trecut. Chiar dacă atunci le-aţi cerut acestora să nu-şi onoreze datoria democratică de a vota, peste 50% dintre cetăţeni s-au prezentat la referendum şi aproape 90% dintre ei au votat pentru demiterea dvs din funcţia de preşedinte al României.

Aţi uzurpat aşadar calitatea de preşedinte al României călcând în picioare voinţa a aproape 90% dintre cetăţeni, invocând lipsa la limită a cvorumului de 50%. Ieri s-a demonstrat că de fapt a fost cvorum aşa cum a spus şi primul ministru al României dând dovadă de respect faţă de adevăr, nu de ‘iresponsabilitate’ aşa cum l-aţi etichetat cu tupeul dvs nemărginit pe care l-aţi preschimbat în politică de stat.

Prin revenirea dvs în fruntea României în vara anului trecut, împotriva voinţei covârşitoare a cetăţenilor, aţi dat o nimicitoare lovitură de stat democraţiei şi principiilor statului de drept, doar pentru a amâna redeschiderea dosarelor dvs de corupţie.

Conform dicţionarului, prin democraţie se înţelege ‘forma de organizare şi de conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea’.

Nu trăim în democraţie, domnule Băsescu, poporul român nu îşi exercită nici puterea şi nici voinţa pentru că i-aţi călcat-o în picioare odată cu principiile statului de drept.

Demisionaţi imediat, dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate şi puneţi punct spectacolului antidemocratic şi abject la care ne obligaţi să asistăm!

5 Iulie 2013

Sorin Ilieşiu – senator PNL de Sibiu

%d blogeri au apreciat asta: