Tag Archives: DEMOCRATIE

ULTIMA ZVCNIRE A PENALULUI SI TRADATORULUI ROMANIEI,TRAIAN BASESCU SI A CAMARILEI SALE PROPAGANDISTICE SI A INSTITUTIILOR DE FORTA BASISTE DEJUCATA DE A DA LOVITURA DE STAT IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI IMPOTRIVA PARLAMENTULUI,SAU „JOIA NEAGRA!”

12 dec.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Codului penal, care au fost aprobate marţi de Camera Deputaţilor, transmite Mediafax.

Înalta Curte reclamă Codul Penal la Curtea Constituțională

Decizia a fost luată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, convocate joi de preşedintele ICCJ.
“Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, au hotărât sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi la Legea pentru modificarea art. 253/1 din Codul penal”, se arată într-un comunicat de presă al ICCJ.
Sesizarea ce va fi trimisă Curţii Constituţionale vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului I – punctul 5 şi articolului II – punctul 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru modificarea articolului 253 – indice 1 din Codul penal, în raport cu prevederile articolului 16 – alineatul 1 din Constituţie, precum şi cu prevederile articolului 11 alineatele 1 şi 2 din legea fundamentală.
“Efectul dispoziţiilor art. I pct. 5 şi ale art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x nr. 680/2011) constă, în principal, în restrângerea sferei de aplicare a tuturor normelor de incriminare care prevăd, ca subiect activ, persoana care are calitatea de <funcţionar public> sau <funcţionar> în sensul art. 147 din Codul penal sau calitatea de <funcţionar public> în accepţiunea art. 175 din noul Cod penal, excluzând incidenţa acestei categorii de norme de incriminare în cazul persoanelor exceptate de la dispoziţiile art. 147 din Codul penal şi art. 175 din noul Cod penal”, mai transmite Instanța Supremă.

Curtea Constituțională va analiza sesizarea ICCJ la data de 15 ianuarie 2014.

EURODEPUTATUL PD-L CRISTIAN PREDA:”BRUSCAREA FIZICA A UNUI MINISTRU SI CALOMNIILE NU ISI AU LOCUL IN DEMOCRATIE!

18 oct.

Bruscarea fizică a unui ministru şi calomniile nu îşi au locul în democraţie, consideră europarlamentarul Cristian Preda.

c

Acesta susţine, pe blogul său, că ceea ce a păţit joi seară ministrul Culturii, Daniel Barbu, nu e acceptabil.

”Cred că în această privinţă, dincolo de deosebirile ideologice, trebuie să existe consens. Deosebirea de vederi nu justifică folosirea pumnilor. Mă tem că şi protestatarii de bună credinţă sunt jenaţi de turnura luată de evenimente şi sper ca, în ciuda părerii proaste pe care o au despre politicieni, să fie – în majoritatea lor – rezonabili în privinţa dialogului democratic”, afirmă Preda.

Maşina ministrului Culturii, Daniel Barbu, a fost vandalizată, joi seară, de mai multe persoane care se aflau în faţa Clubului A din Capitală, bărbaţii fiind duşi la poliţie pentru a se lua măsurile legale în acest caz, a declarat pentru AGERPRES Irina Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Trei persoane au fost audiate de poliţişti imediat după incident. Alte 40 de persoane care au fost de faţă în acel moment au fost identificate de oamenii legii şi vor fi audiate în calitate de martori, au declarat pentru AGERPRES oficiali ai Poliţiei Capitalei.

Până în prezent, ministrul Culturii nu a depus nicio plângere la Poliţie, motiv pentru care indivizii nu pot fi cercetaţi pentru distrugere. Încadrarea juridică a faptelor este de ultraj contra bunele moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice

%d blogeri au apreciat asta: