Tag Archives: DIHONIE IN USL

TRAIAN BASESCU PANICAT CA ISE APROPIE SFARSITUL POLITIC,INCEARCA SA BAGE „DIHONIA „IN USL:CRED CA PSD VA AVEA UN CANDIDAT PROPRIU LA PREZIDENTIALE!

30 sept.

Traian Băsescu crede că PSD va avea candidat propriu la prezidenţiale, cel mai probabil acesta nefiind liderul partidului, Victor Ponta.

basescu_2_ghimpele-600x362-300x181

„Cred că PSD va avea candidat. Nu văd altă soluţie, dincolo de faptul că mi s-ar părea anormal şi nedemocratic ca cel mai mare partid din România să nu aibă candidat – e ca o vânzare de post. E o negociere. Cum Dumnezeu să fii cel mai mare partid, să nu ai candidat la prezidenţiale? E o declasificare a partidului”, a afirmat duminică şeful statului la Pro tv online.

În opinia lui Traian Băsescu, nu este sigur că preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, ar fi candidatul partidului la prezidenţiale în eventualitatea ruperii USL.

„Au oameni mai maturi decât Victor Ponta şi mai apropiaţi de economie şi mai buni manageri. Domnul Geoană va fi tot timpul candidat, cât o să trăiască dânsul”, a susţinut Traian Băsescu.

El a admis că Victor Ponta s-ar putea afla în turul al doilea al prezidenţialelor alături de preşedintele PNL, Crin Antonescu – candidatul USL la aceste alegeri, dar, în opinia sa, nu se poate vorbi despre un candidat ideal la prezidenţiale.

„Niciunul dintre ei nu este ce ar trebui României. Nu am pe cineva despre care să spun ‘acest om e bun pentru a fi preşedinte!’ Nu avem în acest moment un candidat ideal, este secetă. (…) Unul dintre ei va fi în turul doi, dar nu cred că românii vor alege în final pe unul dintre ei. Cred că PSD va avea propriul candidat, nu văd altă soluţie”, a adăugat Traian Băsescu.

Şeful statului consideră că cel „mai mare dezastru pentru România”, în momentul de faţă, ar fi o criză politică.

„Nu e o joacă între ei, dar sper să nu întindă elasticul până plesneşte”, a spus Traian Băsescu, referitor la disputele dintre cei doi lideri ai USL.

„Mă uit la ei, mai ales la ce sunt în stare pentru voturi. Antonescu s-a urcat în trenul anti Roşia Montană, deşi habar nu are ce e acolo, Ponta, în trenul pro Roşia Montană, deşi nici el nu ştie ce e acolo că, dacă ştia, termina corect negocierea cu Gold Corporation. (…) Eu m-am urcat în trenul anticorupţiei. (…) Dacă vor fi dosare după ce îmi termin mandatul, mă voi duce în faţa procurorului şi în faţa instanţei”, a afirmat Traian Băsescu.

%d blogeri au apreciat: