Tag Archives: DIN CICLUL

DIN CICLUL ,”LAUDA -MA GURA CA O SA-TI DAU FRIPTURA”:BASESCUL SI” FRIPTURISTUL” PONTA!

30 apr.

Traian Băsescu a declarat luni că România este printre cele trei ţări care au ieşit din criză, subliniind că pentru garantarea creşterii economice este nevoie de o bună utilizare a fondurilor europene, lucru pe care îl aşteaptă de la Guvernul Victor Ponta.

p

„Vedem câte ţări erau în criză în 2009 şi câte au ieşit. Trei au ieşit, atât, din care România este una dintre cele trei. A ieşit Germania anul trecut din deficit excesiv şi anul acesta ies România şi Ungaria. Faptul că în trei ani noi am reuşit să venim în criteriile de la Maastricht este o probă că programul de austeritate românesc a reuşit şi avem platforma de pe care să creştem”, a spus Băsescu la TVR1, menţionând că foloseşte datele prezentate în urmă cu câteva zile de Eurostat.

În context, preşedintele a reafirmat că fostul premier Emil Boc a luat măsurile corecte, în 2010.

„Eu ştiu că a făcut (Guvernul Boc – n.r.) ce a trebuit. N-a făcut bine, că nu e bine să tai salarii, să introduci impozite la pensii, să măreşti TVA-ul. Şi eu zic că nu este bine, dar a făcut ce a trebuit. Nu întotdeauna faci ce este bine. În lipsa acestor măsuri (măsurile de redresare economică adoptate în 2010 – n.r.), noi ajungeam în câteva luni să nu plătim deloc salariile şi pensiile, pentru că nu ne mai împrumuta nimeni pe plan extern”, a susţinut şeful statului.

Băsescu a spus că pentru creşterea economică a României este necesară o bună utilizare a fondurilor europene şi că speră ca acest lucru să fie rezolvat de Guvernul condus de Victor Ponta.

DIN CICLUL ,CINE SE SCUZA SE ACUZA. CRIN ANTONESCU LIDERUL PNL SI AL USL!

10 sept.

Antonescu: Nu ştiu dacă serviciile secrete s-au implicat la referendum, suspectă este implicarea DNA.

Crin Antonescu a declarat, duminică seară, că, în calitate de preşedinte interimar, nu a avut „niciun indiciu” privind implicarea serviciilor secrete în problemele generate de suspendarea şefului statului, precizând în context că „am avut un mod foarte suspect de implicare a Parchetului şi a DNA”.

„Nu ştiu dacă s-au implicat sau nu. Pot evident să am păreri, dar mi se pare corect să spun că nu am avut un indiciu privind implicarea lor”, a spus Crin Antonescu, întrebat dacă serviciile secrete s-au implicat în vreun fel în problemele generate de suspendarea preşedintelui. „În primele trei săptămâni nu am avut de la servicii altă solicitare decât de a-şi face datoria. Nu am încercat în niciun fel să îi implic în favoarea noastră. Ce au făcut sau n-au făcut serviciile, eu nu am avut cum să controlez”, a explicat Antonescu. El a precizat, răspunzând unei întrebări, că a primit „nişte informări pe nişte teme normale, majoritatea covârşitoare ţinând de externe”.

De asemenea, liderul USL a ţinut să precizeze că „despre şefii serviciilor secrete nu a fost nicio discuţie nici cu oficialii europeni nici cu cei americani”, discuţiile fiind purtate„într-o cu totul altă ordine de idei, referitor la buna colaborare în teatrele de operaţiuni”. „Ce am avut în schimb, a fost un tip foarte suspect de implicare politică a Parchetului şi a DNA, încă înainte de soluţionarea referendumului la Curtea Constiuţională”, a precizat liderul PNL.

%d blogeri au apreciat: