Tag Archives: DONATIE

„BORUL”GHESEFTARULUI DANIEL DUPA CE A PRIMIT O DONATIE DE 2 MILIOANE DE EUROI DE LA GIGI BECALI,L-A DECORAT…PE SARSAILA BASESCU!”

24 iun.

Avocatul Cătălin Dancu a povestit, duminică seară, un episod petrecut între Patriarhul Daniel, Gigi Becali şi preşedintele Traian Băsescu. Potrivit acestuia, Becali ar fi ajutat la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, iar Băsescu ar fi fost cel care a primit decoraţiile din partea BOR.

basescu-bor-sibiu

Conform avocatului, Patriarhul Daniel i-ar fi cerut ajutorul lui Becali cu promisiunea că va organiza o ceremonie în cinstea sa.

„M-a sunat în acea seară și mi-a spus că vrea să îi dea un milion de dolari, ba nu, două milioane. Să îi dau două sau trei? Hai două și pe urmă îi mai dau unul dacă e nevoie. A doua zi, am mers la Patriarhie și am comunicat, după care Patriarhul Daniel a promis că va face o ceremonie în care îl va decora pe Becali cu cea mai mare distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. A fost chemat împreună cu familia, mai ales cu mama sa, foarte credincioasă. A trecut vremea și s-au rupt brusc legăturile, după care am aflat că distincția pe care urma să o primească Becali a fost acordată președintelui Traian Băsescu. Nici până în ziua de astăzi nu am primit nicio explicație”, a povestit Cătălin Dancu, la RTV.

Ȋn 2007, Biserica Ortodoxă Română l-a decorat pe Preşedintele Traian Băsescu, oferindu-i Crucea Patriarhală pentru sprijinul acordat în găsirea unei locaţii pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

%d blogeri au apreciat: