Tag Archives: ELAN SCHWARTZENBERG

DISPARUT DE APROAPE UN AN DE ZILE DIN ROMANIA,OMUL DE AFACERI ELAN SCHWARTZENBERG,PREZENT IN DELEGATIA LUI TRAIAN BASESCU IN TIMPUL VIZITEI IN ISRAEL?!

20 ian.

Dispărut de aproape un an din România, omul de afaceri, Elan  Schwartzenberg, a apărut în preajma  delegației lui Traian Băsescu în timpul vizitei din Israel. Implicat într-un scandal financiar, Elan Schwartzenberg a fost citat în ultima vreme de mai multe ori la DNA, fără ca acesta să se prezinte. De asemenea, de dispariția fostului șef de cabinet al lui Sorin Blejnar, respectiv Codruț Marta, nu ar fi străin Elan Schwartzenberg.

 Elan Schwartzenberg, apariţie surpriză în delegația lui Băsescu în IsraelPotrivit gandul.info,  omul de afaceri Elan Schwartzenberg a venit să se întâlnească cu Băsescu, iniţial la mormântul lui Theodor Herzl din Cimitirul Eroilor unde trebuia să se depună o coroană de flori, însă cum programul s-a schimbat în ultimul moment a plecat spre memorialul Yad Vashem a cărui vizită şeful statului o are în program.  Schwartzenberg a refuzat să explice motivele prezenţei sale, precizează sursa citată.

 Surse din delegaţie i-au confirmat prezenţa neinclusă în niciun program, susţinând că nu ar fi reuşit să se întâlnească cu preşedintele, care însă a întârziat câteva minute la Yad Vashem.

Omul de afaceri Elan Schwartzenberg, implicat într-un scandal financiar de proporţii, a fost chemat de mai multe ori la audieri la DNA, dar nu s-a prezentat.

Potrivit unor sure judiciare, anchetatorii au demarat o activitate în colaborare cu poliţiile din mai multe state europene pentru a trimite aceste citaţii şi în străinătate. Dacă Elan Schwartzenberg nu se va prezenta la audieri, el va fi adus cu mandat şi riscă chiar emiterea pe numelui său a unui mandat de reţinere.

 Omul de afaceri Elan Schwartzenberg este cercetat într-un dosar privind preluarea companiei Realitatea Media. În acest dosar mai sunt cercetate şi alte persoane, atât din conducerea Realitatea Media, cât şi din conducerea firmei care a preluat această companie.

OMUL DE AFACERI ,ISRAELIANUL ELAN SCHWARTZENBERG SI AFACEREA GAZPROM- IOANA BASESCU,IL CAUTA PE TRAIAN BASESCU IN ISRAEL!

20 ian.

 

Elan Schwartzenberg îl caută pe Traian Băsescu să vorbească cu el.

Omul de afaceri a fost fotografiat la mormântul lui Theodor Herzl din Cimitirul Eroilor, unde Băsescu trebuia să depună o coroană de flori.

Întâlnirea nu a avut loc pentru că Băsescu a intârziat.

Preşedintele Traian Băsescu se află într-o vizită oficială în Israel.

ANALISTUL POLITIC COZMIN GUSA, AUDIAT CA „MARTOR”,IN AFACEREA REALITATEA TV,ELAN SCHWARTZENBERG SI DISPARITIA LUI CODRUT MARTA!

14 oct.

Cozmin Gușă a explicat de ce apropiați ai lui Elan Schwartzenberg au ajuns la DNA. Analistul a subliniat că nu există un dosar Realitatea, ci dosarul dispariției lui Codruț Marta și în acest context ar fi ajuns apropiații omului de afaceri la DNA. Gușă a subliniat că și el a fost chemat la DNA.

13371979421313752137cozmin-gusa-traian-basescu-a-facut-presiuni-asupra-magistratilor-in-cazul-lui-vintu-video-77323

Cozmin Gușă a declarat, la Antena 3, că “Este un dosar al dispariției lui Codruț Marta în care eu și partenerul meu am fost citați ca martori. Procurorii DNA consideră că în perioada în care Elan a deținut Realitatea a existat o apropiere față de Codruț Marta. Pot să vă spun că nu există dosarul Realitatea, ci doar dosarul lui Codruț Marta”.

Analistul politic a adăugat că “S-a discutat o posibilă legătură între Codruț Marta și Realitatea TV, din perioada în care Elan deținea proprietatea. Eu pe Codruț Marta nu l-am cunoscut, nu-l cunosc și nu cred că-l voi cunoaște niciodată”.

ELAN SCHWARTENBERG „PATRONUL EVREU”DE LA REALITATEA SI ACTIONAR LA B1 TV TRECE CU ARME SI BAGAJE LA GASCA PRO-BASESCU!

26 nov.

Mișcări de trupe în media
Realitatea TV se întoarce cu fața la Cotroceni.

De la divizarea Realității TV stăpânită până atunci – mai mult sau mai puțin legal de Sebastian Ghiță, și până acum când a intrat cu totul în posesia fostului soț al Mihaelei Rădulescu, a devenit tot mai evident faptul că postul TV se reîntoarce în tabăra media pro Băsescu.

Încă din primele săptămâni de când Realitatea lui Elan Schwartzenberg și-a mutat sediul în cortul din fața clădirii Willbrook, în emisiunile postului au început să apară personaje ale căror simpatii pro Băsescu și pro PDL sunt bine cunoscute. Chiar şi unii ziariști și realizatorii de emisiuni care până mai ieri erau adversari ai regimului Băsescu par a se fi rebotezat în cristelnița de la Cotroceni.

Orb și surd să fii și nu se poate să nu fi observat de pildă că, începând de la Emil Hurezeanu și terminând cu oricare dintre prezentatoarele emisiunilor de la Realitatea, toată trupa lui Elan a făcut zid în jurul lui Traian Băsescu atunci când USL a anunțat demararea procedurilor de suspendare a Președintelui României. În seara cu pricina, telespectatorii Realitatea TV au putut vedea cu stupoare că domnul Hurezeanu – cel care până atunci ataca fin dar destul de adânc regimul Băsescu, explica extrem de virulent cât de inconștienți sunt Antonescu și Ponta care vor arunca țara într-un haos economic și social prin suspendarea președintelui.
La fel nu a putut trece neobservat și reapariția în studiourile Realității a uneia din cele mai înfocate fane ale lui Traian Băsescu, Andreea Pora. Sau reangajarea la Realitatea pe post de huiduitor al opozanților actualei puteri, a lui Andrei Gheorghe, un alt mare fan băsist.

Cât despre invitații emisiunilor postului TV, ce să mai spunem! Joi seara de pildă, la Ultima Oră- emisiunea de prime-time a Realității, a fost invitat Horia Georgescu- numărul doi de la ANI, și el unul din admiratorii declarați ai regimului Băsescu-PDL. Adjunctul lui Macovei de la ANI venise cu un scop bine definit: trebuia să arunce lături în capul „incompatibililor” și „corupților” de la PNL și PSD. Vorbim aici despre senatorul PNL Mircea Diaconu găsit „incompatibil” de „draga de ANI” sau despre un alt parlamentar al opoziției, senatorul PSD Ecaterina Andronescu căreia poliția politică ANI îi găsise nu știu ce incompatibilitate. Și dădea și trăgea Horia Georgescu în „nemernicii” de la USL ajutat de pe margine de celălalt invitat, Dan Turturică, ziarist de curte la Cotroceni.

Tot ziua de joi ne-a mai furnizat o surpriză menită să arate că Realitatea TV se întoarce cu arme și bagaje în oastea media pro-Băsescu. O știre mică difuzată la sfârșitul jurnalului de știri a stârnit zâmbete: s-a lansat Realitatea TV Constanța. Proprietar: Mihai Craiu ( cei din media și din politică știu exact că personajul cu pricina este implicat până peste cap în afaceri cu lideri ai PDL) . Directorul Realitatea TV Constanța: nimeni alta decât Adriana Mironescu, soția lui Laurențiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, arestat și mai apoi eliberat în scandalul din vară din Vama Constanța. Reamintim că Mironescu este finul lui Traian Băsescu iar tatăl său a fost coleg cu președintele, înainte de 1989.

Pentru ca şi cercul să se închidă perfect în sensul descris mai sus, azi, pe piața media a explodat o altă știre! Sebastian Lăzăroiu fostul consilier prezidențial al lui Băsescu și fost ministru al Muncii va fi invitatul permanent al Melaniei Medeleanu și Emil Hurezeanu la emisiunea”România politică” de la Realitatea TV. Emisiunea este inclusă în grila de program în fiecare duminică, de la orele 21,00, și are durata de o oră. Lăzăroiu îl va înlocui pe analistul Iosif Boda, astfel că prin divizarea Realitatății TV se observă o reașezare cât se poate de clară, din punct de vedere politic, a postului tv al lui Elan Schwartzenberg.
Mai lipsește să revină pe cai mari la Realitatea și Rodica Culcer – că tot a rămas oarecum șomeră la TVR, și atunci totul va fi perfect! Realitatea TV va fi tot una cu B1 TV sau cu TVR!

%d blogeri au apreciat asta: