Tag Archives: Emil Boc

EMIL BOC ,”PITICUL ATOMIC ” A LUI BASESCU ACUZAT DE DUBLA TRADARE!

23 mai

blaga boc

Afisele PMP au umplut stalpii din Cluj-Napoca cu acordul tacit al lui Emil Boc, spun consilierii liberali din oras.

“De două săptămâni, protejații lui Emil Boc lipesc ilegal pe fiecare stâlp din oraș afișele lui Udrea și Băsescu. Firmele de salubritate tolerează mizeria electorală. La fel și Poliția Locală.

Au început cu stâlpii din cartierele mărginașe și acum, cu tupeu, au ajuns chiar și în zona centrală, nu departe de biroul lui Emil Boc, depășind orice limită și sfidând orice regulă, fără a fi deranjați de cineva. Asta deși la începutul campaniei s-au stabilit clar locațiile în care se pot lipi afișe și municipalitatea a anunțat că va interveni ori de câte ori se vor încălca regulile.

Vă solicit, domnule primar Emil Boc, să îi somați pe reprezentanții Partidului Mișcarea Populară cu privire la obligativitatea de a îndepărta toate afișele ilegale de pe domeniul public. Totodată, vă solicit să precizați public dacă ați aplicat amenzi partidului pe care-l susțineți indirect, PMP, câte și în ce cuantum”, spune Ioan Baldea, vicepresedintele PNL Cluj Napoca, citat de presa locala.

DIN CICLUL CEI DOI MAFIOTI CARE AU JEFUIT ROMANIA,IL PADRINO ,TRAIAN BASESCU SI SLUGA SA EMIL BOBU,SCUZE BOC „PITICUL ATOMIC” LA REUNIUNEA PMP!

11 mai

boc basescu

“Avem 35 de taxe noi chiar dacă am ieșit de doi ani din criză și avem și creștere economică. E clar care este justificarea acestor taxe: aceea de a oferi bani de campanie electorală clientelei PSD-ului, furând din buzunarul românilor.”, a declarat fostul premier Emil Boc, care a participat, la Arad, alături de președintele Băsescu și membrii ai fundației și ai partidului Mișcare Populară, la dezbaterea – ”Integrarea tinerilor în piața muncii prin crearea de locuri de muncă, investiții  și creștere economică”.

La evenimentul organizat de Fundație, Emil Boc a menționat, în discursul său fatul că, deși rata generală a șomajului în România se află sub media Uniunii Europene, există în țară zone, unde procentul șomerilor depășește 25%. Fostul prim ministru  a adăugat că investițiile în crearea de noi locuri de muncă trebuie susținute printr-o politică fiscală adecvată, fapt ce nu s-a întâmplat, deoarece deși în perioada de criza România și Polonia aveau cel mai mare procent din PIB alocat investițiilor, în prezent țara noastră este pe un loc codaș.

“Acest guvern trăiește din programele fostei guvernări susținute de președinte. Printre acestea se numără programele StartUp, programele pentru IMM-uri, acordurile de finanțare, Codul Muncii, legea asistenței sociale sau cele patru coduri juridice. Acest guvern nu e preocupat să găsească noi oportunități de locuri de muncă, ci mai degrabă de scandaluri politice și stat apariții la televizor. Astăzi vedem un guvern și un premier care fac tot ce pot ca să îi denigreze pe cei care au salvat România”, a explicat primarul Clujului.

Alături de șeful statului și primarul Clujului, la dezbaterea organizată de Fundației Mișcarea Populară au mai participat președintele FMP, Marian Preda, președintele PMP, Eugen Tomac, deputatul PMP Elena Udrea, primarul Aradului, Gheroghe Falcă, eurodeputatul Siegfried Mureșan precum și deputații PMP, Florin Secară și Daniel Geantă.

PARCHETUL GENERAL A DESCHIS A DESCHIS JOI UN DOSAR PENAL IN CARE ESTE IMPLICA FOSTUL PREMIER EMIL BOC, SUB ASPECTUL SAVARSIRII INFRACTIUNILOR DE ABUZ IN SERVICIU CONTRA INRERESELOR PUBLICE SI FALS INTELECTUAL IN LEGATURA CU ANGAJAREA IN PERIOADA 2011-2013 A DOI CONSILIERI PERSONALI LA ROMATSA!

10 apr.

Parchetul General a deschis joi un dosar penal, în care procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual, în legătură cu o serie de angajări efectuate la ROMATSA, în perioada anilor 2011-1013, printre care se află și doi consilieri ai fostului premier Emil Boc.

 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul s-a constituit în urma sesizării transmise de Corpul de control al prim-ministrului, iar în perioada următoare vor fi efectuate audieri și vor fi solicitate relații și înscrisuri.

Pe 29 martie, Corpul de control al premierului a constatat angajarea în Regia Autonomă ”Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” — ROMATSA, cu încălcarea prevederilor legale, a unor colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari.

În urma verificărilor efectuate la ROMATSA, la data de 16 februarie 2011, doi consilieri personali ai fostului prim-ministru Emil Boc, respectiv Darius Cristian Pintilie și Marius Buzea, au formulat cereri de angajare.

Cu adresa nr. 3080/13.02.2014, reprezentanții ROMATSA au comunicat Corpului de control al prim-ministrului faptul că „scrisorile de intenție ale celor două persoane amintite, depuse în vederea angajării în cadrul regiei, au fost aprobate de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii”, prin semnătura secretarului general al MT, Gheorghe Dobre.

În nota Corpului de control se precizează faptul că, potrivit Contractelor colective de muncă aplicabile în cadrul ROMATSA, în vigoare în perioada 2011 — 2013, competența de a stabili condițiile de ocupare a posturilor vacante și de a angaja revenea, în mod exclusiv, directorului general al ROMATSA, prin emiterea unor decizii în acest sens, cu respectarea legii și a prevederilor din contractul colectiv de muncă.

„Aprobarea de către secretarul general din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Gheorghe Dobre, a cererilor de angajare în cadrul ROMATSA formulate de către Darius Cristian Pintilie și Marius Buzea la data de 16.02.2011 s-a făcut prin încălcarea competenței de angajare în cadrul ROMATSA, care revenea, în mod exclusiv, directorului general al Regiei”, precizează sursa citată.

O altă neregulă constatată vizează examinarea celor doi candidați pentru funcții în cadrul ROMATSA. În procesul verbal privind examinarea acestora se precizează că Darius Cristian Pintilie și Marius Buzea s-ar fi prezentat la sediul ROMATSA, la ora 10,00, și ambii ar fi obținut nota 9,75 în urma evaluării.

În nota Corpului de control se precizează, însă, faptul că datele înscrise în procesul verbal nu sunt în concordanță cu registrul de evidență a accesului persoanelor, potrivit căruia în data în care ar fi fost evaluați, 28 februarie 2011, cei doi consilieri ai fostului premier Emil Boc nu ar fi intrat în clădire.

Mai mult, comparând cele două lucrări, s-a constatat faptul că niciuna dintre acestea nu conține mențiuni privind locul, data și ora examinării, datele de identificare a autorilor, fiind doar semnate olograf pe ultima pagină.

„Subiectele la proba scrisă au fost diferite, cu excepția subiectului privind ‘cota de impozit pe clădiri datorat de persoanele juridice’, care a fost tratat în mod identic de către Darius Cristian Pintilie și Marius Buzea, respectiv prin utilizarea acelorași informații și idei, fiind identificate inclusiv aceleași greșeli de punctuație”, se arată în nota de informare transmisă de Executiv.

Potrivit sursei citate, în baza rezultatelor obținute la examenul scris de cei doi consilieri, au fost semnate contracte de muncă, pe durată nedeterminată, pe salariul de bază brut lunar de 9.910 lei, la care se adăuga un spor pentru vechimea în muncă de 10%.

PITICUL ATOMIC ,UASCERISTUL CU DOI ANI LA SECU’ EMIL BOBU’SCUZE BOC SPUNE PAS UNEI ACTIUNI PD-L PENTRU STAPANUL SAU LUCIFER BASESCU!

22 mart.

 

Boc spune pas unei acțiuni PDL pentru Băsescu

 
boc

Fostul premier Emil Boc va participa, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, la o acțiune a Fundaţiei Mişcarea Populară, astfel încât va absenta de la mitingul care va fi organizat la Cluj-Napoca de PDL.

Emil Boc a declarat că dezbaterea Fundaţiei Mişcarea Populară îşi propune să susţină şi să continue procesul de modernizare a statului început în parteneriat cu preşedintele României.

“Voi participa, sâmbătă, alături de preşedintele Traian Băsescu, la Bucureşti, la dezbaterea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară intitulată «Rolul administraţiei locale în modernizarea comunităţii. Statul de drept şi siguranţa cetăţeanului». Dezbaterea îşi propune să susţină şi să continue procesul de modernizare a statului început în parteneriat cu preşedintele României. Am răspuns pozitiv invitaţiei pe care am primit-o din partea organizatorilor la o dezbatere pe o temă importantă ce ţine de modernizarea ţării. Pe principiul că nu pot fi în două locuri în acelaşi timp, voi participa la dezbaterea de la Bucureşti”, a spus Boc, potrivit mediafax.ro.

Fundaţia Mişcarea Populară (FMP) organizează sâmbătă, de la ora 12.00, la Bucureşti, dezbaterea intitulată “Rolul administraţiei locale în modernizarea comunităţii. Statul de drept şi siguranţa cetăţeanului”.

Miercuri, fostul premier Emil Boc spunea că nu ştie dacă va participa la mitingul care va fi organizat de PDL, sâmbătă, la Cluj-Napoca, afirmând că este un simplu membru al partidului, care are o mai mare libertate de mişcare şi poate lua decizii aşa cum crede de cuviinţă.

Acţiunea organizată de PDL în Piaţa Lucian Blaga, din Cluj-Napoca, este un miting de protest faţă de actuala guvernare, la care sunt aşteptate circa 15.000 de persoane. La finalul mitingului, la care vor participa, printre alţii, liderul partidului, Vasile Blaga, membrii BPN al PDL, europarlamentarii partidului, va avea loc şi un marş prin centrul municipiului, până în faţa Prefecturii Cluj.

„PITICUL ATOMIC” A LUI TRAIAN BASESCU,PUPINCURISTUL UASCERIST EMIL BOBU,SCUZE,BOC,PRIMARELE DE LUJ,NU SE CONSIDERA SOLUTIA LA PREZIDENTIALE!

10 feb.

 

 

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu se simte soluţia pentru alegerile prezidenţiale, dar spune că poate contribui la unificarea dreptei.

 

 

Întrebat duminică de jurnalişti dacă ar putea să candideze la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Emil Boc a afirmat că el poate doar să contribuie la realizarea unei drepte unite.

„Nu eu sunt soluţia, dar pot fi parte a unei soluţii care să identifice un câştigător al alegerilor prezidenţiale din această toamnă, în primul rând prin realizarea unei drepte unite şi desemnând apoi un candidat unic al dreptei. (…) Din calitatea de membru PDL şi al Fundaţiei Mişcarea Populară sper să pot contribui şi mai mult la unificarea dreptei, la găsirea unui candidat care să câştige alegerile prezidenţiale din această toamnă. Pentru mine, PMP este un partener care are ca adversar comun – USL. Nu trebuie să i se permită USL-ului câştigarea alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an”, a susţinut Boc.

Preşedintele Traian Băsescu, Emil Boc, Elena Udrea şi lideri ai Mişcării Populare au participat duminică la o dezbatere publică organizată de Fundaţia Mişcarea Populară.

În cadrul lucrărilor, Emil Boc a anunţat că s-a înscris în Fundaţia Mişcarea Populară.AGERPRES.

PRIMARUL EMIL BOC SI-O URMAT STAPANUL ,PE TRAIAN BASESCU SI A ANUNTAT DUMINICA LA CLUJ CA S-A INSCRIS IN FUNDATIA MISCAREA POPULARA!

9 feb.

 

 

 

 

 

Primarul Emil Boc a anunţat, duminică, la Cluj, că a acceptat să facă parte din Fundaţia Mişcarea Populară.

Emil Boc a afirmat că, în opinia sa, poate avea o contribuţie la unificarea dreptei.

„Am acceptat invitaţia lui Marian Preda de a face parte din Fundaţia Mişcarea Populară”, a spus Boc.

El a precizat că ar putea contribui la unificarea dreptei, pentru câştigarea alegerilor din acest an.

SLUGA PREA-PLECATA A LUI BASESCU ,EMIL BOBU,SCUZE ,BOC,DUPA INTALNIREA DE LA CLUJ CU MENTORUL SAU POLITIC:”PUTINA POLITICA S-O FACUT CA INTRE PARTENERI!”

9 feb.

 

 

 

 
Fostul premier Emil Boc a declarat, sâmbătă seară, la ieșirea de la întâlnirea cu președintele Traian Băsescu și lideri ai PMP, că a participat la „o discuție între parteneri”.

Boc a precizat că discuțiile nu au fost „în nici un caz despre politică”.

„Ce pot să discute doi oameni care au fost parteneri în cele mai grele momente ale crizei economice de după 1928-1933? Probleme care țin de criza prin care am trecut și faptul că partenerii rămân parteneri și prieteni indiferent de vremuri”, a spus Boc.

De asemenea, întrebat cum comentează faptul că la întâlnire a participat și Elena Udrea alături de mai mulți lideri ai PMP, Boc a spus: „A fost foarte bine pentru că am fost membri în același guvern, care a trecut România prin cea mai gravă criză economică”.

„Puțină politică s-a făcut, a fost o discuție între parteneri pentru că până la urmă adversarul nostru nu este înăuntru, e dincolo, la USL”, a spus el.

La rândul său, Elena Udrea a declarat, la ieșirea de la întâlnirea cu șeful statului, că a fost o întâlnire „ca pe vremuri, din nou o echipă”.

„Am vorbit despre guvernarea Boc, despre asumare, despre lucrurile bune care s-au făcut, despre faptul că am avut un guvern care nu a fost susținut de partid la vremea aceea, ci de nevoia de a continua împreună”, a spus ea.

Întrebată dacă s-a discutat despre intrarea lui Emil Boc în Fundația Mișcarea Populară, Udrea a spus că nu s-a vorbit despre asta și nici despre un candidat la prezidențiale.

„A fost o seară între prieteni care au lucrat împreună, care vor mai lucra împreună. Am avut și divergențe de opinii, unii au spus că PMP va veni la guvernare din 2016, eu am susținut că de la finalul anului 2014. Important este să vedem după europarlamentare un proiect comun, cu un singur candidat la președinție, susținut de partidele de centru dreapta și de Traian Băsescu. Nu s-au spus nume, dar așteptăm să se profileze numele celui mai bun candidat, un candidat care să adune voturi, care să fi făcut ceva în funcțiile pe care le-a avut, care să asume ceea ce face și care să strângă în spatele și în jurul său tot centrul dreapta”, a spus Udrea pentru Mediafax.

Întâlnirea comună de la Hotelul Opera Plaza din Cluj-Napoca a durat peste două ore, primul care a plecat fiind Traian Băsescu.

PRIMARUL „PITICUL ATOMIC”,EMIL BOBU,SCUZE ,EMIL BOC ALOCA BANII CA SI CUM AR VENI DIN PROPRIUL BUZUNAR!

17 ian.

"Alocă banii ca şi cum ar veni din propriul buzunar". Emil Boc a anunţat că Primăria va sprijni festivalul de pe Valea Gârbăului 534
 

Primarul Clujului Emil Boc a alocat 150.000 de lei din bugetul local pentru un festival ce va avea loc la vară, pe Valea Gârbăului.

Culmea este că primarul nu ştie exact pe ce fel de eveniment a dat banii. 

Consilierii liberali îl trag acum la răspundere şi spun că nu înţeleg „deloc” această „generozitate în avans pe ceva care nu ştim dacă există”.

EMIL BOBU ,SCUZE BOCUL DE LA CLUJ,VREA SA REFACA PARTENERIATUL DINTRE PD-L CU TRAIAN BASESCU!

15 dec.

Emil Boc consideră că PDL ar trebui să refacă parteneriatul cu preşedintele Traian Băsescu, care, a spus el, ar fi „o garanţie a continuării democratice a României”.

 

Imagine

 

„PDL a fost motorul statului de drept, am reuşit să facem România europeană şi am avut cele mai bune rapoarte pe justiţie după 2009, când am venit la guvernare. Cred că aceste lucruri ale PDL au fost posibile pentru că am fost în parteneriat cu preşedintele României, Traian Băsescu. Şi cred că aceste lucruri pot fi, din nou, susţinute în România, prin refacerea parteneriatului cu Traian Băsescu, pentru că a fost garantul statului de drept şi al trecerii României prin cea mai dificilă perioadă de criză economică. Vă spun cu sinceritate şi fără ipocrizie, acest parteneriat între PDL şi şeful statului a făcut posibil mersul democratic al României, pentru că am stat spate în spate şi am apărat statul de drept. Cred că acest parteneriat, această refacere a parteneriatului, ar fi o garanţie a continuării democratice a României într-un moment în care stau în cumpănă valorile democratice din ţara noastră. Azi, PDL trebuie să devină principala voce care să apere România şi românii de abuzurile USL”, a declarat Boc duminică, la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PDL Cluj.

TRAIAN BASESCU ,CUCUL PENAL DE LA COTROCENI IL VEDE PE PITICUL ATOMIC RMIL BOBU,SCUZE BOC,CANDIDAT AL DREPTEI LA ALEGERILE PREZIDENTIALE!

12 dec.

PDL este acum mai apropiat ca mentalitate de USL decât de valorile europene, iar Emil Boc ar fi soluţia dreptei pentru alegerile prezidenţiale, susţine preşedintele Traian Băsescu.

 

 

„Mi-e foarte greu să pun degetul pe un candidat dintre cei care îşi revendică dreptul de a candida. Din câte ştiu, Falcă are totuşi decenţa să nu spună că vrea să candideze la prezidenţiale. Predoiu, Ungureanu… , dacă cineva m-ar întreba, eu aş spune: Emil Boc este soluţia dreptei, pentru că este un om şi puternic şi onest”, a declarat Băsescu, miercuri, la B1 TV, întrebat cu privire la candidatul dreptei la alegerile prezidenţiale.
El a adăugat că este posibil ca românii să respingă oferta unui „candidat cinstit” precum Emil Boc.
Cât priveşte unificarea dreptei, Băsescu spune că acest proces este tot mai îndepărtat. „PDL este, mai degrabă, mai apropiat ca mentalitate de USL decât de valorile europene, aşa cum el se comportă acum”, a adăugat şeful statului.
El a mai precizat că, deocamdată, „alternativa şi opoziţia la USL este parte din presă”. AGERPRES.

EMIL BOC,”PITICUL ATOMIC” A COMIS O GAFA DE PROPORTII IN INCERCAREA DE A APARA CEC BANK SI PE STAPANUL SAU TRAIAN BASESCU,DAR A FOST DAT DE GOL DE PRIMARUL IASIULUI GEORGE NECHITA:”PRIMARIA IASI NU A PRIMIT UN CDREDIT DE 300 MILIOANE LEI CUM A PRIMIT PRIMARIA CLUJ!”

10 dec.

Emil Boc a comis o gafă de proporții, în încercarea de a demonstra că Primăria Cluj-Napoca nu a fost favorizată de CEC Bank atunci când a obținut de la banca de stat, potrivit lui, un credit de 150 de milioane de lei, în 2011. Emil Boc a declarat că și Primăria Iași a obținut din partea CEC Bank un credit similar, însă a fost contrazis tocmai de primarul George Nichita. 

Boc a comis o gafă de proporții, în încercarea de a apăra CEC Bank. Cum l-a dat de gol Nichita

“Administrațiile locale, în limita plafonului de îndatorare – acum de 30% maxim – pot contracta credite, potrivit legii. Primăria Cluj a contractat în 2006 un credit de 100 de milioane de lei, la care au participat la licitație patru bănci și a câștigat BCR. În anul 2011, Primăria Cluj-Napoca, pentru a-și putea refinanța în continuare creditul pe care l-a avut și pentru a face noi obiective de investiții, prin hotărârea Consiliului Local a decis să contracteze un credit de 150 de milioane de lei, încadrându-se în plafonul de îndatorare specific municipalităților mari. Și s-a organizat o licitație publică. Au participat două bănci – BCR și CEC – și în urma licitației a fost desemnată câștigătoare CEC Bank, care a oprit acest credit în condițiile de licitație publică și Primăria Cluj, pe măsura investițiilor pe care le face, trage bani din acel credit pe care l-a obținut, urmând să-i ramburseze conform contractului existent. La fel și Primăria din Iași, am înțeles, a făcut exact același lucru și nu este primărie PDL. Și alte primării din țară… Depinde fiecare cum și-au stabilit condițiile de finanțare și cine a câștigat licitația”, a declarat Emil Boc, în edița de luni a emisiunii “Ediția de seară”, de la România Tv.

Fostul premier a fost însă contrazis imediat de primarul Iașului, George Nichita.

“N-am niciun credit la CEC. Nu eu personal, mă refer la Primăria Municipiului Iași, care nu are niciun credit contractat de la CEC. Și în 2005-2006 și în 2010, am invitat și CEC-ul, care nu a participat la licitațiile noastre”, a replicat edilul de Iași.

COINCIDENTE CARE II LEAGA DE CEC BANK PE TRAIAN BASESCU,EMIL BOC SI RADU GHETEA!

10 dec.

CEC Bank a aprobat la 6 septembrie cererea Ioanei Băsescu de acordare a creditului pentru achiziţionarea terenului de la Nana, iar la 9 septembrie a fost semnat contractul de creditare. După mai bine de o lună, la 17 octombrie, președintele Traian Băsescu l-a sunat pe ministrul Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, pentru a-l avertiza să nu-l schimbe pe Radu-Grațian Ghețea din funcția de președinte al CEC Bank. În 2011, la data de 27 ianuarie, Primăria Cluj-Napoca a contractat de la CEC Bank un credit în valoare de 300 de milioane de lei, pentru o perioadă de 360 de luni. În aprilie 2011, lui Radu Ghețea i-a fost înnoit mandatul în fruntea CEC Bank. La acea vreme, ministru al Finanțelor Publice era democrat-liberalul Gheorghe Ialomițianu, în timp ce premier era Emil Boc, cel care, din 2012 a redevenit primarul orașului Cluj-Napoca.

Coincidențe care îi leagă de CEC Bank pe Băsescu, Boc și Ghețea

Radu Ghețea este președintele CEC Bank din 11 mai 2007, când ministru al Economiei și Finanțelor era Varujan Vosganian, iar prim-ministru era Călin Popescu Tăriceanu.

Mandat prelungit puțin după acordarea creditului de 300 de milioane de lei

Mandatul lui Radu Ghețea ar fi trebuit să aibă o durată de patru ani, urmând să expire la 11 mai 2011. În luna aprilie, la aproximativ trei luni de la acordarea de către CEC Bank a unui credit de 300 de milioane de lei către Primăria municipiului Cluj-Napoca, Radu Ghețea este reconfirmat la conducerea CEC Bank, de către un ministru democrat-liberat și un premier provenit din același partid (Gheorghe Ialomițianu și Emil Boc). Premier care un an mai târziu a ajuns primar chiar al orașului Cluj-Napoca.

Vezi și: CEC Bank a acordat Primăriei Cluj-Napoca un credit de 300 de milioane de lei

Președintele militează pentru menținerea lui Ghețea în fruntea CEC Bank

În 2013, după aproximativ o lună și jumătate de la aprobarea de către CEC Bank a creditului solicitat de Ioana Băsescu, șeful statului îl sună pe ministrul Finanțelor Publice pentru a-l avertiza să nu-l schimbe din funcție pe Radu Ghețea.

„Președintele României, domnul Traian Băsescu, confirmă că a avut o discuție cu ministrul Finanțelor Publice, domnul Daniel Chițoiu în data de 17 octombrie a.c. în jurul orei 15.30. În cursul acesteia, domnul președinte Traian Băsescu l-a avertizat pe domnul ministru Daniel Chițoiu să nu-l schimbe din funcție pe președintele CEC Bank, domnul Radu-Grațian Ghețea, înainte de terminarea mandatului legal.

Motivele pe care domnul președinte Traian Băsescu le-a invocat sunt următoarele: (1) – mandatul domnului Radu-Grațian Ghețea la conducerea CEC Bank expiră în anul 2014, iar întreruperea acestuia fără o motivație temeinică este de natură a crea neîncredere în instituția bancară; (2) – domnul Radu-Grațian Ghețea deține, în prezent, și funcția de președinte al Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor, funcție rezervată numai directorilor de bănci”, transmitea Administrația Prezidențială, într-un comunicat remis la 13 noiembrie 2013.

Vezi și: De Ce l-a sunat Băsescu pe Chițoiu. Vezi mesajul președintelui

CINE PLATESTE PANA IN ANUL 2023 IMPRUMUTUL ASUMAT PE NEPUSA MASA LA INCEPUTUL LUI 2009 DE TRIADA TRAIAN BASESCU-EMIL BOC-MUGUR ISARESCU SI CARE VA MANCA INCA 8,6 MLD.EUROI DIN BUGETUL ROMANIEI?!,NU FRAERUL ROMAN?!

28 iun.

„Împrumutul salvator“ de 20 mld. euro mănâncă acum din spaţiul fiscal pentru autostrăzi, căi ferate şi spitale. BNR şi Finanţele au luat efectiv 17,9 mld. euro şi au de dat înapoi 21 mld. euro, scrie Ziarul Financiar.

????????????????????????????????????????????????????

„Centura de siguranţă“ pe care România şi-a pus-o în urmă cu patru ani sub forma uriaşului împrumut de 20 mld. euro negociat cu FMI şi UE a scos până acum 1,23 mld. euro din Trezoreria statului, din care 700 mil. euro au reprezentat numai dobânzile şi comisioanele (57%). Alte 4 mld. euro au fost achitate deja de BNR, incluzând dobânzi de peste 900 mil. euro, potrivit datelor băncii centrale.

Până în anul 2023 împrumutul asumat pe nepusă masă la începutul lui 2009 de triada Traian Băsescu, Mugur Isărescu, Emil Boc va mânca încă 8,6 mld. euro din bugetul României, dobânzile şi comisioanele ajungând la circa 900 mil. euro din această sumă. BNR singură mai are de rambursat rate de 6,9 mld. euro şi dobânzi de 230 mil. euro, adică un total de 7,14 mld. euro, calendarul său de plată urmând să se încheie mai devreme, în 2016, iar singurul creditor fiind FMI.

Din factura totală de 21 mld. euro (rate, dobânzi şi comisioane), BNR şi Finanţele au achitat până acum numai un sfert.

Costurile pachetului salvator ies în evidenţă în contextul în care Guvernul se plânge permanent de lipsa spaţiului fiscal pentru investiţii şi pedalează steril pe ideea prioritizării proiectelor. Cu alte cuvinte, din puţinul spaţiu fiscal Mi­nisterul Finanţelor şi-a asumat o factură de aproape 10 mld. euro pe perioada 2009 – 2023, marele efort de 8,6 mld. euro de-abia urmând să vină la plată în ur­mătorii zece ani.

Cu banii daţi pe dobânzile de 1,6 mld. euro achitate până acum, statul ar fi putut finanţa construirea a 320 km de autostradă la un preţ mediu generos de 5 mil. euro pe kilometru, a 30 de spitale mari dotate la standarde de vârf sau a 4.500 de şcoli cu câte opt săli de clasă.

La finalul calendarului de rambursare a împrumutului către FMI, UE şi BM dobânzile totale plătite de România vor fi însumat peste 2,7 mld. euro. Tradus în kilometri de autostradă – unitate de mă­sură a incapacităţii dra­matice a autorităţilor de a dezvolta infrastructura de transport – preţul ar acoperi con­strucţia a circa 450 de kilometri, adică suma necesară pentru toate proiectele aflate în prezent în lucru, dar care în ultimele luni au bătut pasul pe loc tocmai din cauza absenţei alocărilor de la buget.

De altfel, mult-lăudata consolidare fiscală şi limitarea deficitului pe primele cinci luni din 2013 la 1,1% din PIB – pe baza cărora FMI a considerat un „succes“ şi al doilea acord stand-by succesiv încheiat cu România – sunt obţinute şi anul acesta în bună măsură prin retezarea cheltuielilor pentru investiţii, multe proiecte fiind lăsate în aer, fără cofinanţare, chiar dacă au fost deja contractare credite care stau degeaba. Finanţele se laudă cu un uşor excedent bugetar în luna mai, însă în spatele cifrelor mari de faţadă stă prăbuşirea cu aproa­pe 20% a chel­tuielilor cu investiţiile (cheltuieli de capital şi cofinanţări pentru fonduri UE) la cinci luni în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2012. Deşi guvernul Ponta susţinea iniţial că va trans­forma investiţiile publice într-un motor pentru economie, alocând resurse suplimentare, execuţia bugetară merge tot pe vechea reţetă a sacrificării acestui capitol de cheltuieli, iar relansarea creş­terii economice rămâne doar o inepuizabilă temă de seminar.

Când au anunţat contractarea pachetului de salvare în 2009, autorităţile au vorbit despre costuri avantajoase, însă datele făcute publice acum de BNR arată că banca centrală şi Minis­terul Finanţelor au tras 17,9 mld. euro din îm­pru­mutul generic de 20 mld. euro, iar dobânzile şi comisioanele totalizează 2,74 mld. euro, adică peste 15% din suma împrumutată.

EMIL BOC ACEST „EMIL BOBU”AL CANCELARULUI PAMPARAM BASESCU A REFUZAT SA SE INTILNEASCA CU RAED ARAFAT!

12 ian.

Raed Arafat: Am cerut o întâlnire cu Emil Boc, dar am fost refuzat.

Fostul subsecretar de stat Raed Arafat a dezvăluit, miercuri, la o dezbatere video transmisă de stirileprotv.ro şi gandul.info, că a încercat să aibă o discuţie despre noua lege a sănătăţii cu Emil Boc, însă a fost refuzat de acesta pe motiv că „este împotriva concurenţei”.

La dezbatere a participat şi preşedintele CNAS Lucian Duţă, care a recunoscut că nu s-a realizat niciun studiu de impact înainte ca noua lege a sănătății să fie adusă în atenția opiniei publice.

Boc nu este singurul care i-a închis ușa în nas fondatorului SMURD. Fostul subsecretar de stat a vorbit marți seară despre cum a fost pus la zid de și de Comisia prezidențială a lui Băsescu care a elaborat proiectul noii legi a sănătății.

„Eu am avut două întâlniri cu comisia respectivă. Nu au fost discuţii, ci a fost punere la zid. Când un membru al comisiei a început să atace tot ce era despre sistemul de Urgenţă, având date total irealiste (…) eu mi-am cerut scuze şi m-am retras din discuţie. Când deja, din interior, sunt oameni care te atacă şi nu te lasă să vorbeşti, normal e să ieşi şi să vorbeşti deschis”, a declarat Raed Arafat.

Ulterior, fondatorului SMURD i s-a interzis pur și simplu să mai participe la ședințele din Ministerul Sănătății din care făcea și el parte. Un membru al Comisiei Prezidențiale a cerut ca Arafat să nu mai participe la aceste ședințe, a dezvăluit fostul subsecretar de stat.

Dezvăluirea lui Raed Arafat a venit la o zi după ce Băsescu i-a reproșat, în mod grosolan, că nu vrea să-și prezinte mininstrului Sănătății obiecțiile lui la proiectul noii legi preferând să creeze o „psihoză publică”.

Fondatorul SMURD a precizat tot marți seară că dacă nu-și dădea demisia nu mai putea nici măcar să mai vorbească, alternativa fiind să tacă din gură şi să nu mai spijine sistemul de Urgenţă din România.

„Dacă rămâneam, trebuia să tac din gură şi astfel nu mai aveam nici o pârghie în a vorbi. Eu am vrut să vorbesc deschis”, a declarat Raed Arafat.

EMIL BOC ,NEPOTUL PADURARULUI CARE II TURNA LA SECURITATE PE PARTIZANI SE SIMTE IN LARGUL SAU LA IJP CLUJ!

15 dec.

Scandalul Apostu se extinde
„Boc, organizator de partide de ceai în sediul IJP Cluj”.

„Bâlbâiala şefilor poliţiei clujene în cazul escapadelor arestatului Călin Stoia este inadmisibilă. Din partea noatră, Călin Stoia se poate trata şi la piscina unui hotel din Las Vegas, atâta timp cât autorităţile implicate, Poliţie, DNA, Ministerul Sănătăţii, pot da explicaţii logice, pe Lege, pertinente şi fără scăpări şi bâlbâieli.

Dincolo de Stoia, potrivit presei, chiar şi Apostu obişnuia să fie scos din celula sa şi dus să bea un ceai cu şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul şef Ioan Păcurar. Poate şi Apostu făcea tratament ambulatoriu cu infuzie de ceai. Oricum, după ce ministrul Igaş i-a arătat lui Păcurar cartonaşul galben spunând că nu e un bun gospodar, se pare că Apostu a renunţat la partidele de ceai cu şeful poliţiei.

„Evadările” lui Stoia şi Apostu pot avea doar două explicaţii: chestorul Păcurar ştie că este extrem de bine înfipt în sistem, cu legături până la Bucureşti, spre Palatul Victoria şi nimic nu îl poate zdruncina sau partidele de ceai au fost direct intermediate sau chiar comandate de premierul Emil Boc. Premier care, acum două zile, se declara absolut convins de nevinovăţia lui Apostu! Adică DNA este (sic!) nişte proşti care prezintă cai verzi pe pereţi, magistraţii care au motivat arestarea preventivă, la fel, iar Justiţia nici nu ar mai trebui să îşi spună cuvântul.

Să nu uităm că înainte de Apostu, edil şef al Clujului a fost Emil Boc, actualul premier. Şi multe din contractele continuate de Apostu au fost demarate de Boc, amintind aici doar Kiat şi uriaşa ţeapă imobiliară Tower.

Milioane si milioane de euro au circulat prin puşculiţele PDL în campaniile electorale, când Apostu era un „biet” director tehnic în Primăria Cluj şi apoi un anonim viceprimar. Iar acum poate că Boc îşi recompensează şi el cum poate casierul. Pardon, colegul! Mai un ceai, mai o fizioterapie…”

Preluare din ftr.ro

%d blogeri au apreciat: