Tag Archives: EXPLICATII ELECTORATUL

JURNALISTUL ADRIAN URSU: „RETRAGEREA PNL DE LA GUVERNARE AR FI UN ESEC POLITIC PENTRU CRIN ANTONESCU SI PNL,MAI ALES CA VA TREBUI SA EXPLICI ELECTORATULUI TAU CA AI PARASIT GUVERNAREA FIINDCA A APARUT DANIEL CONSTANTIN PE TABLOUL GUVERNAMENTAL!”

13 feb.

Realizatorul Secvenţial” Adrian Ursu a afirmat, într-o intervenţie telefonică la „Se întâmplă în România” că declaraţia de intenţie fermă a premierului Victor Ponta, privind dorinţa de a continua guvernarea în actuala formulă, este valoroasă în viitorul USL „în măsura în care va fi recunoscută de către partenerii liberali ca fiind una cu care se pot împăca”.

Adrian Ursu a subliniat la Antena 3 că eventuala retragere a PNL de la guvernare ar fi o dublă greşeală.

„În primul rând, pentru PNL cred că ar fi un eşec politic şi s-ar cuantifica în pierdere masivă de încredere şi voturi, pentru că e foarte greu să explici alegătorilor tăi că ai părăsit guvernarea fiindcă a apărut Daniel Constantin pe tabloul guvernamental. În al doilea rând, (greşeala – n.r.) este legat de ramforsarea taberei de dreapta pe care încearcă să o creeze Traian Băsescu, mergând în paralel cu PMP şi PDL, într-o remorcă aşa, destul de şchioapă”, a spus Adrian Ursu,

Potrivit lui Adrian Ursu, plecarea de la guvernare a PNL ar produce şi o şubrezire guvernamentală, „nu numai a echipei, ci a actului de guvernare”, pentru că echipa probabil se va completa repede.

„Există destule guri care stau cu pliscul deschis în PSD, care doresc să prinda un portofoliu ministerial”, a spus Adrian Ursu la Antena 3.

%d blogeri au apreciat: