Tag Archives: FOLOSIND PIONUL DE SACRIFICIU PE CRIN ANTONESCU

TRAIAN BASESCU ,INTAIUL FERMIER AL TARII,PANICAT DE AUTODENUNTUL SAU INCEARCA SA „IASA DIN CORZI”FOLOSIND „SCHISMA”DIN USL SI CA PION DE SACRIFICIU PE LIDERUL LIBERAL CRIN ANTONESCU!

21 nov.

Traian Băsescu susține că i-a cerut vicepremierului Chițoiu să nu-l schimbe pe președintele CEC, Radu Ghețea, la 40 de zile de la acordarea creditului, așa că nu poate fi vorba despre trafic de influență. Șeful statului a mai vorbit, miercuri seara, la B1 Tv, despre legea privind scădere la 30% a pragului la referendumuri, pe care spune că o va promulga în a zecea zi, ultima permisă de Constituție. Mai mult, președintele se gândește să o atace, într-o acțiune fără precedent, pentru a doua oară la Curtea Constituțională. Declarația lui Crin Antonescu despre “oamenii cu influență în servicii” care îl vor pe Ponta prezidențiabil “are miez”, crede Băsescu. Asta pentru că, explică el, Victor Ponta și Dan Voiculescu s-au enervat simultan din cauza desecretizării arhivei Dunărea Operativă. Într-un eventual tur II la alegerile prezidențiale între Antonescu și Ponta, Băsescu nu va ezita să-i dea votul liberalului. Președintele a descris descentralizarea drept o “crimă administrativă” și a sfătuit forțele de dreapta să se unească.

1378698_603150713086107_1701439342_n

Cazul terenului din Călărași și împrumutul de la CEC.

– Niciodată nu mi-aș fi permis ilegalități în achiziționarea unui teren. Familia mea a achizionat un teren prin Ioana (…) Creditul este la dobânda pieței din ziua în care s-a făcut contratctul de credit. Fiica mea a depus dosarul și a depus dosarul la sucursala Victoria, din calea Victoriei, CEC-ul este singura bancă care finanțează agricultura românească (…) majoritatea oamenilor care lucrează în agricultură se finanțează de la CEC

– Dobânda anuală efectivă la care s-a fixat acest credit este de 7,1%, ceea ce este mai mult decât media cu care se finanțează. Nu s-a făcut trafic de influență. Am vorbit cu dl. Chițoiu, nu cu Ghețea, la 40 de zile după ce se acordase creditul. L-am rugat să nu-l schimbe pe Ghețea pentru că este președinte al ABR și un bancher recunoscut prin valoare. Eu cu omul ăsta și cu Banca Națională am pregătit celebrul acord de la Viena în care s-a convenit cu toate băncile care operează în România, în perioadă de criză, 2009, 2010, 2011, să nu repatrieze bani de pe piața românească

– E o minciună că m-a sunat Ghețea. (Aveți o relație de comunicare cu Ghețea?) Tot timpul am avut, de opt ani (…) Atenție, că nu-l schimbați cu unul de-al vostru, cu unul provenit din apropierea nașului Rușanu sau finului Chițoiu

– (Ați suferit un prejudiciu de imagine?) Cred că un prejudiciu major pentru că oamenii spun, uite, eu n-am bani să-mi iau o casă, iar fiica președintelui a luat 4,6 milioane de RON credit (…) Este o afacere de familie cinstită, nu aveam de ce s-o amân. Ponta e mitoman, mincinos. Cum să pui sub semnul întrebării că e de la Fundulea?

– N-am discutat numai cu Rădulescu. Am discutat cu foarte mulți agricultori (…) Sigur că m-am consultat și cu Rădulescu, l-am rugat și acum, nu știu în ce măsură e foarte relevant, l-am rugat ca specialist să mă sfătuiască

– Aș vrea să mai cumpăr teren în familie, până la 500 de hectare

– Cu Ghețea am vorbit la 40 de zile după ce am luat creditul. Ăăăă… cu Ghețea, cu Chițoiu. Știi ce coincidență s-ar putea să fie? Se pare că după ce… de la Victoria dosarul a fost trimis la CEC-ul central, și aici e de dat o explicație, mi se pare că în perioada aceea Ghețea nici n-a fost în țară. Pentru că este o minciună că s-a aprobat în Comitetul de… în Consiliul de Administrație. (Turcescu: În comitetul de direcție). Nu! Nici măcar acolo. Au trei trepte. Spre exemplu de la sucursala Victoria, care e cea mai mare sucursală a lor, putea să ia un credit până la 2,5 milioane de RON. Iar Ioana avea nevoie de 4,6. Și atunci s-a dus la CEC-ul central, a fost trimis dosarul acolo și Comitetul de Credit s-a aprobat 4,6 milioane credit. Comitetul de Credit având competență să dea între 1,5 și 10 milioane de RON credit. Asta este regula băncii. Nu s-a ajuns la Consiliul de Administrație. Creditul a fost acordat de Comitetul de credit care are competență mai mare decât Victoria. Și acolo nu sunt politicieni, sunt tehnicieni.

Tensiunile din USL. Miza schimbării Constituției

– Acolo nu este o dorință de rupere a alianței ci o competiție de cine este jupânul alianței. Iar Ponta este mai lipsit de caracter decât Crin Antonescu și întotdeauna vrea să pară stăpânul inelelor

– Eu vă asigur că partidelor nu-i lasă să se rupă. Se rup singuri dacă vrea vreunul să se rupă (…) Nu cred că se rupe USL. Vor merge împreună, vor avea candidat. PSD ar fi foarte mulțumit dacă reușeste să modifice Constituția odată cu alegerile prezidențiale pentru a diminua puterea președintelui în așa fel încât să pună la Cotroceni o maimuță și la Victoria să fie prea puternicul prim ministru. Poți să faci un referendum la care spui da și nu, dar să dai electoratului să voteze o carte simultan cu alegerile prezidențiale, cred că nu va exista lovitură mai grea privitor la neîncredere în statul de drept pe care o vor avea toate statele europene cu privire la această acțiune

– (respingerea contestării de către CCR la legea referendumului) Nu a venit încă, dar sunt instrucțiuni destul de ferme să fie redactată repede. Presiuni, să spunem, am folosit greșit expresia. Voi promulga legea în a 10 a zi la ora 23 și 59 de minute. Atât cât îmi permite Constituția să preîntâmpin un astfel de dezastru

Serviciile și prezidențialele. Desecretizarea arhivei Dunărea Operativ

– (declarația lui Antonescu despre servicii și Ponta prezidențiabil) Dacă a făcut referire la Maior este un soi de infamie, pentru că Maior este un om de o corectitudine ireproșabilă, este el suflet de psdist, că senator psdist era când.. e și nașul d-lui Ponta, dar n-a confundat nicidată SRI cu interesele politice. Nu spun că nu ar fi un miez în afirmația d-lui Crin Antonescu pentru că el are miniștri în CSAT. Pot să intuiesc de unde pleacă nervozitatea simultană a două personaje. Nu-i numai plagiatorul Ponta furios (…), dar e furios în același timp și turnătorul Voiculescu. De ce sunt furioși simultan? La ultimul CSAT, eu am mers cu o propunere de hotătâre CSAT pentru desecretizarea Dunărea Operativ. Cel care s-a opus este Victor Ponta. M-a surprins. Așa ceva nu se pune pe ordinea de zi, știam că sunt destui oameni ai lui Voiculescu în Guvern

– Miniștri au fost acolo când s-a opus Ponta. Am spus că poate a fost o chestiune de ambiție (…) Mai e procedură, să circule proiectul la toți membri CSAT. Întâi am trimis-o la serviciile secrete, au semnat oamenii de la SRI și SIE, a trecut și pe la diverși miniștri care au semnat. Ponta nu semnează și cere și miniștrilor să-și anuleze semnăturile. Din acel moment cred că orice speculație este posibilă. Intuiesc o presiune urișă a lui Voiculescu făcută pe Ponta să nu se desecretizeze Dunărea Operativ. Eu vă spun că asta nu este Crescent, dar legături între cele două au fost

– Nervozitatea simultană a celor doi și atacurile furibunde încropind o minciună legată de teren arată o reacție de tip mafiot. “Ai vrut să te atingi de noi, lasă că-ți dăm noi comisii parlamentare”. Par exagerați. Puteau să facă o cerere la Parchet

– Arhiva a început să fie predată, am emis o adresă către SIE și CNSAS. S-a început pedarea masivă a arhivei Dunărea (…) Cred că de aici. Crin Antonescu având miniștri care știu ce s-a întâmplat în această poveste, cred că de aici vine afirmația lui

– (Udrea a spus că Maior va candida) Prima dată cănd vine dna Udrea aici, rugați-o să comenteze ce-am spus eu, dar nu mă puneți pe mine să comentez declarațiile d-nei Udrea. Nu (nu va candida -n.r)

– Un act de retorsiune pentru Dunărea generat de… Eu n-am văzut arhiva (…) Legături categoric se vor vedea, dar să nu credeți că numele pe care le veți vedea dintr-unn serviciul de spionaj extern sunt numele adevărate. Legea interzice deconspirarea numelor adevărate. Deja s-au predat zeci de bibliorafturi la CNSAS

– Cred că Dan Vociulescu are impresia că libertatea lui stă în mâna mea. Libertatea lui și a multor stă în ce-au făcut

Ridicarea decorației lui Laszlo Tokes

– Va trebui să văd întâi… nu e un proces simplu ăsta. Trebuie să facă un raport argumentat (…) Eu nu spun că ceea ce a făcut Tokes este un lucru care să ne placă sau admisbil, dar am o experiență. Vă aduceți aminte când am vrut să-i ridic Steaua lui Corneliu Vadim Tudor?! S-a emis hotătârea, cu argumente, după care Vadim a atacat în instanță documentul cu argumentele și administrația prezidențială a pierdut. A fost singurul decret în nouă ani de mandat suspendat de la aplicare.

Memorandumul – Rompetrol

– Dl. Ponta vrea să fure cu mâna Parlamentului 400 milioane de dolari. Datoria era 580 milioane de dolari. Ponta, ca să fie primit de președintele Kazahstanului, s-a grăbit să facă un memorandum în care partea kazahă să plătească doar 200.000 de dolari în contul datoriei istorice a rompetrol, iar 380 îi anulează. Kazahii și partea română se angajează să facă un fond de un miliard pentru investiții preponderente în rafinăria Rompetrol. Dar nu este nicio sancțiune pentru kazahi dacă nu îndeplinesc obligația. Eu am trimis la CCR, dar nu punând în evidență neapărat diferența datorată statului român, ci acțiunea guvernului care vrea să adopte prin lege măsura care ține strict de guvern. Nu e treaba parlamentului cum se negociază datoriile, asta este treaba Executivului

Pactul de Coabitare

– Era o șansă uriașă să facă o lucrare de doctorat pe pactul de coabitare, pentru că sigur nu ar fi putut plagia, este unic în istoria UE

– Așa cum a furat știință altora și și-a însușit-o așa fură adevăruri în guvernare (…) Când este într-o situație dificilă minte și mai mult

Asumarea răspunderii pe descentralizare

– România va fi răvășită în interes electoral. Pur și simplu se dă o lovitură funcționării instituțiilor. România avea nevoie de o reorganizare administrativă și de o simplificare a instituțiilor, inlcusiv la nivel central (…) Avertizez public că este o crimă administrativă. O crimă administartivă și nu neapărat pentru că s-ar da peste cap funcționarea acestor instituțiilor. Sigur. Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor, dar se uită definiția statului român. Este stat unitar, niciodată ministerele nu se vor putea lipsi de centru, intrumentele teritoriale prin care să facă încontro și să verifice politicile care rezultă in legi. Dacă vor face această mișcare antinațională vor trebui în câteva săptămăni, luni să reînființeze direcția

– Nu-i suspectați de multă inteligență. Sunt brutali. Ei privesc prioritar interesul politic

Teoria lui Sebastian Lăzăroiu: Băsescu, premier

– Poate e bine să vă lămuresc și statul consilierilor mei. Eu îi las destul de liberi. Mulți dintre ei provin din politică și nu trebuie să le omor aspirațiile de a reveni în politică (…) E o părere a domnului Lăzăroiu. Asta nu înseamnă că-mi neg propria experiență. Altfel este doar o afirmație care nu are fundament real

– ȘI așa m-am rugat destul de Boc să facem legea educației, să facem codurile… Ar fi o experiență interesantă (să fiu premier – n.r), dar e foarte greu să te gândești că după ce ai fost președinte să te faci premier

Legea privind pragul la referendum de 30%

– La noi votul nu este obligatoriu. Eu sunt de acord că trebuie să găsești o formulă care să echilbreze lucrurile. Marea problemă pe care o avem acum și pe care o am eu cu pragul de 30% este că nu poți să lași în vigoare actuala Cosnstituție și să aduci pragul la 30%. De aceea curtea a și dat un an până la intrarea în vigoare. Problema acum e că, dacă referendumul de revizuire cade și intră în vigoare legea, rămâne cu această situație, în care președintele este nevoie pentru a fi ales în primul tur de 51% și se chimbă cu 30%

– Avem însă și un lucru care ține de exercitarea mandatelor. Dacă în 2014 trece noua Constituție, și legea referendumului, iar Parlamentul este cel actual. Ce șanse are preșeidintele să-și exercite mandatul când în Parlament are 70%, iar revocarea se face cu 30%?

– Nu am avut nicio reacție la decizia CCR, aștept hotătârea, dar nu exclud posibilitatea să revin la CCR pe această problemă. Ar fi fără precedent, dar gândiți-vă care e efectul intrării în vigoare a Legii Referendumului prin care declari valabil un referendum cu 30%. Să spunem că va ieși Ungureanu, Boc, Predoiu. Păi îl schimbă Parlamentul când vrea (…) Și așa este o exagerare ca oricând președintele poate fi suspendat, dar prin modificarea Legii Referendmului îi garantează și destituirea. Devenim un stat instabil

– Nu exclud posibilitatea ca în cele zece zile să revin cu noi argumente la Curte

Despre Dreapta și susținerea pentru Antonescu la prezidențiale

– E am experiența spusului “n-o să-l pun niciodată pe Ponta premier și mi-a tras electoratul un 70% de niciodată să nu spui niciodată. Cei care se automutileză își mai taie o mână, își mai taie capul nu se înfrumusețează (referire la declarația Ralucăi Turcan). Trebie să ia semnalul meu în felul următor: dacă aveți atâta, voi pe dreapta … ai impresia că li s-a umflat capul la toți și fiecare se vede președinte. Predoui, MRU, Diaconescu … Ei în loc să pună mâna să se unească și să dea un semnal la europarlamentare… Bă, fraților, am luat 37% , am bătut PNL-ul, ei nu știu care să-și desemneze mai repede candidatul. Dacă nu sunteți în stare să faceți o forță politică unică cu care să dați semnalul de la europarlamentare că vreți un candiat politic la președinție mai bine vă lasați de politică

– Între Ponta și Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu. Antonescu nu s-a făcut profesor doctor nici nu minte de dimineață până seara. Astăzi nu s-a făcut comisia că a mințit Ponta public. Amândoi sunt două belele pentru România, și incompetenți, și cu o reputație proastă

– Spunea un lider PDL că “o să batem PNL”. S-o credeți voi, băieți! PNL are 14 consilii județene în care preșeidnții se vor mobiliza pentru că este vot de listă. Cea mai mare greșeală va fi să rateze semnalul de la europarlamentare

Eba la europarlamentare

– O sfătuiesc pe Eba să facă ce vrea ea. Nu știu dacă va mai candida sau nu

Schița de buget

– În 2012 șomajul era de 6,9%, acum de 7,5% în timp ce Ponta vorbește de investiții de 10 mld. Dacă dăm agricultura de-o parte, creșterea economică în 2012 a fost 2,1, acum va fi 0,8% – 1% fără agricultură.

– Voi trimite bugetul înapoi dacă rămâne așa.

%d blogeri au apreciat: