Tag Archives: GEOPOLITICA

TRAIAN BASESCU,DESPRE TURISM SI GEOPOLITICA LA SANTIERUL GAZODUCTULUI IASI-UNGHENI!

21 sept.

Traian Băsescu a vizitat ieri şantierul gazoductului Iaşi-Ungheni,acesta s-a declarat surprins că lucrarea nu a început și a atras atenția că este în joc prestigiul Românei în fața Comisiei Europene, care știe că lucrarea va fi finalizată în decembrie.

traian-basescu-in-vizita-pe-santierul-gazoductului-iasi-ungheni-226465-471x300

Redăm principalele declarații ale șefului statului:

•Omul ăsta e onest (directorul șantierului – n.r.), spune că nu va fi gata în decembrie, ci poate în februarie, dacă timpul permite.
•Avem două obiective majore în relația cu Republica Moldova: interconectarea pe gaze, și eu sincer am crezut că a început lucrarea, și linia Sălciu-Botești.
•De aceasta depinde prestigiul nostru. Și Bruxelles susține programul nostru de interconectare. Or noi am adus pe comisarul Oettinger (Gunther Oettinger, Comisarul european pentru Energie – n.r.) și doi prim-miniștri și i-am arătat niște țevi aduse din altă parte.
•Interconectarea e vitală atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru noi. Aici nu avem voie să minţim, pentru că de asta depinde reputaţia României.•Poți să faci spectacole de sunet și lumină la Roșia Montană, să bagi mineri într-o galerie turistică și să-i scoți afară, că e între noi, dar aici nu-i turism, e geopolitică și se uită o Europă întreagă dacă suntem serioși.
•În momentul de față la Bruxelles se știe că a început lucrarea.
•Poate ar trebui să informăm Bruxelles-ul că nu putem să oferim gaze naturale pentru Republica Moldova în această iarnă.

Potrivit unui comunicat transmis pe 11 septembrie de Preşedinţia Republicii Moldova, preşedintele Traian Băsescu şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, s-au înţeles „să facă demersuri în vederea accelerării la maximum a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni şi a altor proiecte energetice moldo-române asupra cărora cei doi preşedinti şi Guvernele celor două tări au convenit anterior”.

La inaugurarea lucrărilor de construire a gazoductului dintre România și Republica Moldova a participat premierul Victor Ponta, alături deomologul său moldovean, Iurie Leancă, şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.

Inaugurarea a fost organizată pe 27 august, la aniversarea a 22 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. Gazoductul ar trebui să fie finalizat în decembrie, conform declarațiilor lui Victor Ponta.

Evenimentul zilei a relatat însă cum după plecarea oficialilor, conductele şi majoritatea utilajelor au dispărut, iar şantierul a rămas abandonat.

Localnici din zonă spun că nu s-a lucrat nicio zi măcar pe şantier, după ce au plecat oficialii. „Am văzut un paznic care era acolo, cabanele alea care sunt acolo şi atât. În rest, nu am văzut nimic”, spune un localnic.

„Au fost la început, atunci când era vorba să vină prim-ministrul. După aceea nu am mai văzut nimic. Au adus atunci, în prima zi, câteva utilaje şi apoi au oprit”, a adăugat un altul.

Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

VIKTOR ORBAN ,PREMIERUL UNGARIEI,AMICUL LUI BASESCU,PATLAGELELE SI GEOPOLITICA!

30 iul.

În ceea ce priveşte Ungaria, România are o problemă serioasă. Nu e vorba, în primul rând, de gălăgia patriotardă privind pierderea Ardealului, deşi se lucrează intens şi sistematic la asta, ci la lipsa cronică de perspectivă geopolitică asupra subiectului. După vizita şi discursul primului ministru ungar Viktor Orban la Tuşnad, unde acesta a demonstrat din nou că îşi vede răbdător, dar neabătut, de un program pe termen lung, gândit strategic, povestea cu roşiile aruncate de doi tineri ameţiţi de băutură pare să fi preocupat mai mult presa românească decât amplele conotaţii ale declaraţiilor înaltului oaspete de la Budapesta. Care, în treacăt fie spus, a lăsat limpede de înţeles că nu se simte musafir în Transilvania, spre satisfacţia auditoriului numeros.

viktor-orban-basescu-bogdan-stamatin

Asemeni prietenului său bun, Traian Băsescu, care de această dată nu s-a mai prezentat la Tuşnad, Orban este un om politic conştient de nevoia de a-şi cultiva şi păstra puterea. Acordarea dublei cetăţenii maghiarilor din România a fost un pas decisiv pentru consolidarea regimului său. E greu de presupus că sutele de mii de noi cetăţeni ai Ungariei, care vor fi invitaţi să se înscrie pe listele electorale de la 1 august, pentru alegerile de anul viitor, vor uita cine a fost promotorul acordării buletinelor şi paşapoartelor patriei bunicilor şi străbunicilor lor, acte care, conform realităţilor din Uniunea Europeană sau legislaţiei americane privind regimul vizelor, le oferă câteva oportunităţi în plus faţă de cele româneşti. Actualul premier de la Budapesta, care nu s-a ferit să amintească realizările sale şi ale guvernului pe care îl conduce, a dat o pronunţată notă electorală vizitei în România, unde s-a întîlnit şi cu lideri ai minorităţilor maghiarimii din Serbia, Slovacia şi Ucraina, pe lângă cei ai ţării gazdă. Traian Băsescu, aflat în vacanţă la mare, pare să fi uitat acum că Orban a fost cel care, cerând chiar la Tuşnad maghiarimii din România să nu se prezinte la referendumul privind suspendarea sa, i-a salvat anul trecut funcţia. Dar nu despre aceste aspecte vom comenta aici.

România tratează problema revizionismului ungar pe câteva canale cunoscute, dar perdante în lipsa unei abordări la un nivel superior. Serviciile speciale româneşti au reuşit în ultimii ani să divizeze politic minoritatea maghiară – reprezentată până nu demult de un singur partid – de o manieră care să reducă substanţial eficienţa acesteia şi, mai ales, să elimine rolul de permanent factor decident pe tabloul politic al Bucureştiului, prin acordarea sau nu de voturi şi alianţă. În faţa ofensivei culturale şi economice a Budapestei în Transilvania, partea română a opus, însă, prea puţine argumente palpabile, delăsându-se pe seama unor voci patriotarde „de serviciu”, mai ales din tabăra naţionaliştilor unui C.V. Tudor, de-acum trecut la capitolul istorie recentă. Replicile palide ale unor membri ai PSD la ultimele idei ale lui Viktor Orban sau Laszlo Tökes – acesta din urmă un adevărat Nemesis al relaţiilor româno-ungare! – nu au eficacitate şi nici ecou. Tabăra lui Traian Băsescu tace, mizând exclusiv pe serviciile de informaţii, după cum semnalează presa românească, ce abundă de asemenea constatări. Posibilitatea ca Ungaria să ajungă, prin politica paşilor mărunţi, să provoace o desprindere – nu neapărat formală, dar de facto – a Ardealului de România nu îngrijorează, aparent, elita politică de la Bucureşti, începând cu preşedintele republicii. De ce? Răspunsul nu poate sta decât în încrederea oarbă a demnitarilor români în alianţa strategică ce îi leagă de Statele Unite, respectiv de apartenenţa la Uniunea Europeană. Iar comparaţiile inerente ale cetăţenilor români simpli, de orice naţionalitate, care călătoresc şi văd cu ochiul liber diferenţele de nivel de trai şi civilizaţie între Ungaria şi România, nici nu par să fie luate în calcul, ceea ce iar e o greşeală uriaşă. S-a uitat, pare-se, că patriotismul nu ţine, uneori, loc de coşul cu alimente, autostrăzi, asistenţă medicală de calitate, loc de muncă ori siguranţa cetăţeanului, ca să dăm doar câteva exemple.

Întrebarea simplă pentru liderii români este dacă sunt conştienţi că în caz de criză majoră au nevoie de sprijinul marilor puteri. Cu întrebările ajutătoare: cred ei că va sări Washingtonul în sprijinul României, în cazul unei mişcări ample şi organizate de „recâştigare a identităţii naţionale” pe bază de autonomie teritorială a minorităţii maghiare compacte în anumite zone ale ţării, precum erau şi albanezii din Kosovo cu numai două decenii în urmă? Dar Germania, motorul Uniunii Europene, cum ar reacţiona? Contează poziţia Rusiei într-un astfel de scenariu? Viktor Orban pare decis să sfideze şabloanele democraţiei pe model american, nesfiindu-se să critice direct Statele Unite, pe care le acuză că „încearcă să împiedice alte ţări să le ajungă din urmă”, ori dând afară, pur şi simplu, Fondul Monetar Internaţional din ţara sa. Premierul ungur a făcut la Tuşnad declaraţii clare împotriva Uniunii Europene, pe care o vede incapabilă să rezolve „provocările istorice ce ne aşteaptă”. Oare asta îi linişteşte pe liderii de la Bucureşti? Ideea că premierul ungur ar putea „pieri pe limba lui”? Nu ar trebui să o facă, printre altele şi pentru că Ungaria condusă de rebelul naţionalist Orban continuă să fie sprijinită masiv de Germania – primul ei partener comercial! – şi, în totală opoziţie de fază comparativ cu România, şi-a întărit constant legăturile cu Rusia – al doilea partener comercial al ţării. La sfârşitul lui ianuarie, anul acesta, primul ministru al Ungariei, în fruntea unei delegaţii impresionante, a vizitat Moscova. Cu acest prilej a declarat: „Noi, maghiarii, suntem conştienţi de importanţa Rusiei în politica mondială. Respectăm această ţară mare nu în primul rând pentru dimensiunea ei, ci pentru cultura ei. Respectul nostru pentru cultura rusă poate fi baza unei puternice cooperări economice între ţările noastre”. Iar Orban şi-a acoperit spusele cu fapte. Săptămâna trecută, pe 24 iulie, s-a deschis la Moscova primul magazin „Paprika”, al unei firme comune ruso-ungare, magazin specializat în produse alimentare specifice şi băuturi ungureşti. La inaugurare au participat ministrul pentru dezvoltare rurală de la Budapesta, Sandor Fazekas, şi ministrul adjunct al agriculturii Rusiei, Ilia Vasilievici Şestakov. Cu această ocazie s-a subliniat că există deja 100 de companii ungare specializate în produse agro-alimentare care au licenţe de export în Rusia, alte 50 urmând să dobândească accesul la imensa piaţă rusească în viitorul apropiat. Magazinele „Paprika”, unde se vor găsi faimoasele mezeluri ungureşti, alături de vinuri, şampanii şi alte delicatese, vor fi peste 10 în capitală, planul fiind să se deschidă câte unul în fiecare oraş cu peste 1 milion de locuitori din întreaga Rusie. Nota bene: am oferit aici doar exemplul ultimei realizări pe linia cooperării economice a Budapestei cu Moscova, calendaristic vorbind, fără să intrăm în subiectele mult mai relevante ale oleoductului South Stream ori a investiţiilor ruseşti în Ungaria, discutate în detaliu cu ocazia vizitei din ianuarie, când delegaţia lui Viktor Orban a fost primită de preşedintele Vladimir Putin, care a avut cuvinte de laudă şi mulţumire pentru atitudinea realistă, constructivă şi deschisă a Budapestei.

Cum scriam la începutul acestui material, România are o problemă serioasă cu Ungaria. La o analiză serioasă, aceasta nu constă, nici pe departe, în gestul unor tineri, probabil tot maghiari, de a arunca nişte pătlăgele spre premierul Orban. Marea problemă e cea a atitudinii Bucureştiului însuşi faţă de realităţile în vecinătatea cărora evoluează şi cu care e nevoit să se confunte, într-o lume în care dependenţele de marii actori geopolitici sunt indubitabile şi de neevitat.

TRAIAN BASESCU,CU „LACUL SAU RUSESC” ARTIZANUL PRINCIPAL AL NOII CONFIGURATII GEOPOLITICE:USA ARUNCA ROMANIA IN BRATELE FEDERATIEI RUSE!

30 iun.

În articolele precedente, am exemplificat mesajele pe care experţii americani le transmit clasei politice din România, în vederea pregătirii acesteia pentru viitoarele modificări ale sferelor de influenţă geopolitică în Europa de Est. Articolul final din cadrul acestei serii va fi dedicat explicitării procesului de transfer a „sferelor de influenţă” în configuraţia geopolitică actuală.

4kollaj-flagi-urr-3

O parte dintre (puţinii) analişti oneşti care mai există în mass-media şi think-tank-urile informale din România deseori refuză să conştientizeze o realitate banală, dar incompatibilă cu ceea ce li s-a explicat la lecţiile de politologie internaţională sponsorizate de echipa lui George Soros. În lumea reală nu există un Vest monolitic, la fel cum nu există unanimitate de opinii şi intenţii în cadrul elitelor europene sau americane. Aceeaşi situaţie există în Rusia, China sau India. Din această cauză pot apărea situaţii în care ambasadorul american de la Bucureşti poate avea un mesaj, şeful Departamentului de Stat un alt mesaj, iar realitatea politică să fie incongruentă cu ambele mesajele oficiale. Un caz de acest gen este situaţia scutului de la Deveselu. Prin natura funcţiei, un analist de valoarea lui George Friedman sau Matthew Rojansky poate spune multor lucruri pe nume şi poate explica anumite aspecte care nu pot fi niciodată explicitate public de un diplomat. Trebuie însă ţinut cont şi de faptul că nici analiştii nu au posibilitatea să expună în public opiniile lor reale, fiind forţaţi să recurgă la sugestii şi aluzii mai mult sau mai puţin fine.

Pentru cei dispuşi să facă o analiză la nivel macro, faptul că SUA renunţă la Europa de Est a devenit evident din momentul publicării noii doctrine americane în care se specifica în mod expres faptul că epicentrul tensiunilor geopolitice şi intereselor americane se mută în Asia de Sud-Est în vederea „blocării” Chinei. Pentru menţinerea zonei de influenţă în Estul Europei nu există resurse, iar utilitatea maximă a „aliaţilor strategici” se reduce (ca întotdeauna) la folosirea acestora în calitate de monede de schimb.

În SUA există o aripă destul de influentă a „hard liners” care încă mai cred în posibilitatea hegemoniei totale americane, care să fie susţinută prin forţa dolarului şi „politica pumnului”, dar aceştia şi-au cam pierdut din influenţă, nefiind capabili să-şi realizeze planurile, cel mai important fiind un război cu Iranul. La începutul mandatului secund, Obama a decapitat CIA şi Pentagonul pentru a scăpa de reprezentanţii cei mai vicioşi ai acestei abordări păguboase. Chuck Hagel, spre deosebire de predecesorii săi, a declarat explicit că „SUA nu mai poate dicta lumii”. Schimbul de scrisori secrete între Obama şi Putin, la fel ca şi promisiunea făcută de Obama lui Medvedev în privinţa „flexibilităţii” de după alegerile prezidenţiale din SUA sunt elemente din acelaşi joc, care este încă departe de faza finala. În cadrul elitelor politice din SUA există un curent al radicalilor care vor încerca să strice jocul, inclusiv prin diversiuni de genul incidentului cu spionul american arestat la Moscova. În ciuda speranţelor organizatorilor, incidentul nu a provocat o răcire a relaţiilor dintre cele două ţări, iar reacţia oficială a Moscovei a fost formulată prin mesajul: „este păcat că unii dintre subalternii de la Departamentul de Stat nu se conformează cu politica promovată de preşedintele american”.

În următoarele luni, clasa politică din România va fi bombardată cu mesaje contradictorii care vor veni din diverse sectoare şi nivele ale elitelor politice americane şi europene. Însă, realitatea este implacabilă. America se retrage discret, încercând să obţină beneficii geopolitice cât mai mari din renunţarea la aliaţi, scuturi şi influenţă. În proximitatea geopolitică a României vor rămâne Germania şi Rusia, ceea ce este justificat atât din punct de vedere geografic cât şi economic. O analiză detaliată a felului în care va arăta ziua de mâine ar fi prematură, dar este cert că ziua de mâine se va deosebi radical de ziua de azi.

„În urmă cu câţiva ani, experţii ruşi au conceput o modelare matematică a evoluţiei Uniunii Europene până în 2024. Concluziile lor arătau că austeritatea financiară dictată de Germania, Franţa şi Marea Britanie va face ca majoritatea fondurilor UE să fie direcţionate spre aşa-zisa „veche Europă”. O mică parte din ele se estimează că vor ajunge la statele de graniţă ale vechii Europe (Polonia, Cehia, Slovenia şi Slovacia), în timp ce statele membre UE, aflate la est de acest aliniament, nu vor primi decât promisiuni. Acest lucru l-au înţeles ulterior Grecia, Bulgaria şi Ungaria. Singura care n-a înţeles nimic este România.

Profitând de situaţia creată, Rusia şi China au creat un vast plan de acţiune în Europa Centrală şi de Est, bazat pe crearea unui „coridor sanitar”, alcătuit din 5 state din zona balcanică (Grecia, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Ungaria). Esenţa acestui plan se rezumă la repornirea doar a economiilor statelor din acest coridor şi aducerea lor la un standard apropiat de cel al ţărilor occidentale. Cum? Prin furnizarea de gaze ruseşti la un preţ preferenţial prin gazoductul South Stream. Apoi prin investiţii în ramura construcţiilor de maşini.

De exemplu, compania chineză constructoare de autoturisme Great Wall Motor și-a deschis prima sa linie de montaj din Europa, la Loveci în nordul Bulgariei, unde produce SUV-uri, camionete şi microbuze, toate motorizate de Mitsubishi. Pe care le exportă în ţările UE. Compania BYD Co, produce deja cele mai performante autobuze electrice, autoturisme hibride şi troleibuze din lume, sub licenţă Daimler, la fabrica de la Breznik, din sud-vestul Bulgariei. De anul viitor axându-se şi pe construcţia de trenuri electrice de mare viteză pentru Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Grecia.

O altă direcţie de acţiune pentru repornirea economiilor statelor din coridorul sanitar o reprezintă investiţiile masive în crearea unei moderne infrastructuri de transport rutiere, de cale ferată, fluvială şi aeriană. În Serbia chinezii construiesc de zor autostrăzi, poduri peste Dunăre şi modernizează toate aeroporturile. După ce directorul aeroportului Otopeni (specialist în termopane, numit pe post de Victor Ponta conform algoritmului politic, direct din funcţia de şef al organizaţiei judeţene PC Satu Mare) a refuzat oferta, aeroportul de la Budapesta a devenit staţia de întreţinere tehnică şi escală pentru cele 1.000 de avioane ale Air China, China Eastern Airlines şi China Southern Airlines, care vin din China, traversează oceanul Atlantic sau merg în Africa. Tot pe banii chinezilor, Ungaria s-a pricopsit cu prima linie rapidă care leagă Budapesta de aeroportul său internațional.
La Belgrad a început construcţia unei linii de cale ferată de mare viteză (pe care se va circula cu viteze de peste 300 km/h) care va lega capitala sârbă de Budapesta. Urmează ca de la Belgrad chinezii se construiască noi tronsoane de cale ferată rapidă care să ajungă la Burgas prin Sofia şi de la Sofia mai departe în Grecia, la Salonic şi la Skopje în Macedonia.

Cireaşa de pe tort o reprezintă construirea unui canal navigabil care va face legătura între Belgrad şi portul grecesc Salonic, utilizând fluviul Dunărea şi râurile Morava şi Vardar. Acest proiect a fost încredinţat firmei chineze de stat CRBC, aceeaşi care a realizat şi podul Qingdao peste golful Jiaozhou (cel mai mare din lume), cu şase benzi auto şi cu lungimea de 42,5 km. Dacă ceea ce spun eu vi se pare fantezist, căutaţi articolul lui Bogdan Cojocaru din Ziarul Financiar al trustului Pro, cu titlul „Un canal navigabil între Dunăre şi Marea Mediterană, cale ferată de mare viteză şi autostrăzi sunt proiecte pe care Serbia le va realiza cu bani şi companii din China”.
Canalul Belgrad – Salonic permite chinezilor ca pe lângă o intensă mecanizare a agriculturii Serbiei (după metodele aplicate în trecut de Ceauşescu) să creeze şi o vastă reţea de irigaţii, transformând ţara vecină într-un veritabil grânar al Europei, cu o piaţă de desfacere 100% asigurată. Prin intermediul său, mărfurile chinezeşti ajung direct în inima UE, fără a mai trece prin marea Neagră, scurtând astfel peste 1.000 km.

(Vezi: România şi-a luat adio de la investiţii)

Canalul Belgrad – Salonic creează însă o mare problemă României, întrucât reduce cu 50% din debitul, adâncimea şi distanţa între malurile Dunării, făcând canalul Dunăre – Marea Neagră impracticabil. Şi volumul de mărfuri tranzitate prin portul Constanţa se va reduce la jumătate. Cum reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă sunt răcite cu apă din acest canal, ar cam trebui să ne luăm adio de la ele. Amintesc şi că din totalul de 6.325 MW energie hidro produsă de România, hidrocentralele Porțile de Fier I şi Porțile de Fier II asigură împreună 2.760 MW, iar unitățile I și II ale Centralei Nucleare de la Cernavodă produc împreună circa 18% din consumul de energie electrică al țării.

Ca să înţelegeţi cât de bine a fost gândit planul ruso-chinez, vă amintesc faptul că proiectul canalului Istanbul a apărut în 2011, el urmând să facă legătura între Marea Marmara şi Marea Neagră, în paralel cu strâmtoarea Bosfor, permiţând astfel navelor militare americane să eludeze restricţiile impuse de Convenţia de la Montreux referitoare la strâmtorile Bosfor şi Dardanele. După ce au fost realizate studiile de fezabilitate şi cele geologice, a fost stabilit traseul final în lungime de 48 km. Numai că imediat ce China a făcut anunţul referitor la canalul Belgrad – Salonic, turcii au sistat proiectul lor, întrucât a devenit inutil.

Gura păcătosului adevăr grăieşte, zice o vorbă din popor. În septembrie 2005, aflat în Statele Unite, preşedintele Traian Băsescu a susţinut un discurs la universitatea Stanford, în care a apreciat că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un „lac rusesc”. Iată cum Marea Neagră chiar e pe punctul să devină lac rusesc, cu generoasa contribuţie a crasei incompetenţe a preşedintelui ales de români. Pe 2 aprilie 2008 la summit-ul NATO de la Bucureşti acelaşi Traian Băsescu recidiva afirmând că secolul 21 nu mai e secolul ameninţărilor aşa cum a fost secolul 20 şi că nimeni nu poate obliga pe vecin să aibă aceleaşi opţiuni ca el.

Acum ce mai contează ce vrem noi, ne-a întrebat Băsescu vreodată? Întrucât prin voinţa personală a lui Traian Băsescu am rămas în afara coridorului sanitar, nu cred că mai avem ceva de spus dacă vecinilor noştri le va trece prin cap, să-şi ia fiecare, câte o felie din România.

%d blogeri au apreciat: