Tag Archives: GEST ANTIROMANESC

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR VALERIU ZGONEA ISI DA” CU FIRMA IN CAP”:”IL VAD PE TRAIAN BASESCU UN ROMAN SERIOS,CARE NU VA FACE UN GEST ANTIROMANESC,RESPINGAND BUGETUL PE 2014!”

25 nov.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, crede că declarația lui Traian Băsescu privind respingerea bugetului de stat dacă nu se renunţă la creşterea accizei la carburanţi, este una politică și acesta nu va face „un gest antiromânesc”.

zgonea-la-lansarea-de-carte-a-consilierului-prezidential-parlamentul-va-fi-un-arbitru-al-coabitarii-intre-guvern-si-presedintie-207817

„Știți că el e un foarte bun jucător când este vorba de declarații politice. Sper să am încredere și să am flerul meu că atunci când este vorba de bugetul statului național, de bugetul statului român, să nu-l blocheze, mai ales că este pentru prima dată după foarte mulți ani de când dânsul este președinte când reușim să-l adoptăm în decembrie”, a declarat luni Zgonea.

În opinia lui, președintele Traian Băsescu „va fi un român serios” și nu va face „un gest antiromânesc”.

„Un buget care este predictibil pentru 2014 ar da un semnal foarte clar și în fața instituțiilor europene și a creditorilor internaționali că România se află în continuare pe drumul stabil pe care îl are iar resursele financiare pe care le-am stabilit pentru a asigura creșterile necesare și obligatorii, la acele zone vulnerabile ale societății românești și pe care am promis, când am câștigat alegerile, că le vom susține și că se va vedea o îmbunătățire în fiecare an. Din această perspectivă, rămân în continuare susținătorul că președintele statului român nu va face un gest antiromânesc. Bugetul este în Parlament. Eu am propus ca până la 10 decembrie să-l trimitem spre promulgare și discutăm după aceea cine este serios și cine nu este serios. Eu văd că președintele Băsescu va fi un român serios”, a mai susținut Zgonea.

%d blogeri au apreciat asta: