Tag Archives: IMPOTRIVA LUI MORA AKON DANIEL SI A SENATULUI

ASTAZI 31 OCTOMBRIE 2013,PRESEDINTELE CSM,OANA SCHIMIDT HAJNAL A SESIZAT CCR-UL LUI TRAIAN BASESCU IMPOTRIVA SENATORULUI MORA AKOS DANIEL SI A SENATULUI!

31 oct.

Astăzi, 31 octombrie 2013, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţia României, republicată, ale art. 34 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 24 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, a sesizat Curtea Constituţională cu o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în ceea ce priveşte refuzul Senatului României de a pune în executare Decizia nr. 6289/24.09.2013, definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate a domnului senator Mora Akos Daniel.

13449427741344587881CCRbasescu

Agenția Națională de Integritate s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în vederea analizării posibilității sesizării Curții Constituționale în scopul soluţionării conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 317/2004.

A.N.I. a solicitat în mod repetat Senatului României să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a Deciziei definitive și irevocabile nr.6289/24.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul senatorului Mora Akos Daniel. Comisia Juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din cadrul Senatului României nu a aplicat sancțiunea disciplinară de revocare din funcție a senatorului Mora Akos Daniel, în ciuda unei deciziii definitive și irevocabile a instanței, considerând că această speță nu este de competența Senatului.
Referitor la un caz similar, cel al fostului senator, Mircea Diaconu, Curtea Constituțională a opinat, prin decizia nr. 972/2012, faptul că „votul negativ cu privire la starea de incompatibilitate constatată irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, Senatul a actionat ultra vires, arogându-și competențe care aparțin puterii judecătorești” și a constatat „existența unui conflict juridic de natura constituțională între autoritatea judecătorească și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senatul României, de natură a împiedica puterea judecătorească să își îndeplinească atribuțiile constituționale și legale cu care a fost investita”.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: