Tag Archives: IN FATA INSTANTEI

OMUL DE AFACERI SI PRESEDINTELE FONDATOR AL PARTIDULUI CONSERVATOR DIN NOU IN FATA INSTANTEI IN DOSARUL ICA!

10 iun.

dan voiculescu

Curtea de Apel București urmează să judece marți dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este și Dan Voiculescu.

Pe 29 aprilie, un complet format din doi judecători ar fi trebuit să se pronunțe pe mai multe excepții ridicate de avocații lui Dan Voiculescu, prin care se solicita anularea unei hotărâri de guvern prin care ICA a fost transformat din institut în societate comercială, introducerea Ministerului Finanțelor ca parte civilă în dosar și trimiterea la ÎCCJ a unei cereri privind rezolvarea unei probleme de drept.

Ședința de judecată nu a mai avut loc, deoarece judecătorul Stan Mustață a fost ridicat de procurori și dus DNA pentru audieri, el fiind acuzat că a cerut bani de la mai mulți inculpați și persoane condamnate, printre care și de la Mihai Stoica, pentru a da soluții favorabile acestora.

Locul lui Stan Mustață a fost luat în dosarul lui Voiculescu de judecătoarea Luminița Cristiu-Ninu, fost președinte al Tribunalului Teleorman.

Noul complet de judecată va trebui să reia în dezbatere excepțiile ridicate anterior de avocații lui Dan Voiculescu.

Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, de membru al Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație ale ICA și de membru al AGA și director general al SC “Bioprod” SA București.

Procurorii anticorupție au reținut în sarcina acestuia infracțiunile de folosire de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum și de spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC “Benefica” SA București (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracțiunea de stabilire, cu intenție, a unei valori diminuate față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Agerpres.

FOSTUL PREMIER ADRIAN NASTASE IN FATA INSTANTEI,SOLICITA CONTOPIREA PEDEPSELOR IN DOSARELE POLITICE,TROFEUL CALITATII SI ZAMBACCIAN!

31 mart.

Năstase în faţa instanţei. Solicită contopirea pedepselor în dosarele Trofeul calităţii şi Zambaccian

 
adrian_nastase

Tribunalul Bucuresti va judeca, luni, cererea prin care fostul premier Adrian Nastase solicita contopirea pedepselor pe care le-a primit în dosarele ‘Trofeul calitatii’ si ‘Zambaccian’.

Este al treilea termen în acest proces, ultimele doua fiind amânate deoarece Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ) nu a motivat înca decizia prin care l-a condamnat pe Adrian Nastase la patru ani de închisoare în dosarul ‘Zambaccian’.

Recent, Adrian Nastase a publicat pe blog un articol intitulat ‘Noutati de la Jilava’, în care se întreaba de ce judecatorii de la ÎCCJ nu respecta termenul de 30 de zile din noul Cod de procedura penala pentru a motiva sentinta din dosarul ‘Zambaccian’.

Adrian Nastase a fost condamnat pe 6 ianuarie de Înalta Curte de Casatie si Justitie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mita în dosarul ‘Zambaccian’. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul ‘Trofeul calitatii’, din care a efectuat opt luni de detentie, fiind eliberat conditionat. Prin contopirea celor doua pedepse si daca nu se aplica un spor de pedeapsa, Adrian Nastase va putea solicita din nou eliberarea conditionata, cel mai probabil tot dupa opt luni de închisoare.

În dosarul ‘Zambaccian’, Adrian Nastase a fost acuzat ca a primit de la fostul sef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct si prin intermediul sotiei sale, Dana Nastase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China si contravaloarea unor lucrari efectuate la imobilele din localitatea Cornu si Bucuresti.

În dosarul ‘Trofeul calitatii’, Adrian Nastase a fost acuzat ca în anul 2004 s-ar fi folosit de ”influenta sau autoritatea functiei de presedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat ‘Trofeul calitatii în constructii’ cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale, la care urma sa participe.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: