Tag Archives: INDIVID IREDENTIST

EURODEPUTATUL TOKES LASZLO REACTIONEAZA IN CAZUL RETRAGERII DISTINCTIEI ORDINUL NATIONAL”STEAUA ROMANIEI”,CARE AR ECHIVALA CU”NERECUNOATEREA REVOLUTINARILOR SI EROILOR MARTIRI DIN DECEMBRIE 1989 DE LA TIMISOARA?!,CE ARE SECURISTUL CU CARNAGIUL DIN 15 DECEMBRIE 1989 DE LA TIMISOARA,CAND CEI CARE AU FOST UCISI L-AU APARAT PE ACEST SINISTRU INDIVID IREDENTIST!

8 sept.

Europarlamentarul Laszlo Tokes evidențiază în cadrul unui comunicat de presă cu ce ar “echivala” eventuala retragere a distincţiei Ordinul naţional “Steaua României”.

1333654602Basescu Tokes

“Înalta distincţie care mi-a fost acordată după douăzeci de ani a reprezentat recunoaşterea meritelor tuturor eroilor şi disidenţilor de la Timişoara. De vreme ce Timişoarei ‘i-a fost furată revoluţia’, Ordinul naţional ‘Steaua României’, ce mi-a fost conferit în anul 2009, i-a făcut dreptate într-o anumită măsură şi ‘oraşului-martir’. În cazul în care mi se va retrage această distincţie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei. Mai mult, ar constitui o nouă dovadă a restaurării relaţiilor şi organizării de tip comunist ce are loc în prezent”, a declarat europarlamentarul, la Arad, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a protestului bisericesc împotriva demolării satelor, potrivit documentului citat, scrie Agerpres.

În opinia lui Tokes, demersul de a îi fi luată distincţia “Steaua României” este “o tentativă de a oferi un exemplu negativ”, motivată parţial de interese politice şi parţial de dorinţa “de a descuraja şi a învăţa minte” comunitatea maghiară.

“Cauza şi explicaţia evidentă (pentru retragerea distincţiei “Steaua României” – n.r.) o constituie propunerea pe care am făcut-o în ziua de 27 iulie 2013, în cadrul Taberei de Vară de la Băile Tuşnad, prin care pe baza exemplului austriaco-italian am lansat ideea ca Ungaria să-şi asume rolul de stat-garant în privinţa comunităţii naţionale maghiare din România – sau Transilvania – cu scopul de a asigura drepturile acesteia. Amintirea acestui model european consacrat, ce garantează autonomia comunităţii de austrieci care trăieşte în provincia italiană numită Tirolul de Sud, i-a iritat în mod neaşteptat şi într-o măsură inexplicabil de mare pe liderii politici români”, a mai susținut Tokes.

Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional “Steaua României”, a solicitat public retragerea Ordinului “Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând “fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”. Ulterior, mai mulţi membri ai Ordinului au solicitat retragerea decoraţiei lui Tokes.

În consecință, pe 19 septembrie, are loc Adunarea Generală a Ordinului Naţional “Steaua României” în cadrul căreia se va alege componenţa Consiliului de Onoare, cel care va decide eventuala retragere a distincţiei acordate lui Laszlo Tokes.

%d blogeri au apreciat: