Tag Archives: INTALNIRE

PREMIERUL VICTOR PONTA SE VA INTALNI JOI CU SEFUL PENTAGONULUI,CHUCK HAGEL!

4 iun.

131018-D-NI589-096

Premierul Victor Ponta a anunţat că va avea o întâlnire cu şeful Pentagonului, Chuck Hagel, joi.

”Da, (mă voi întâlni joi cu şeful Pentagonului n.r.) şi mesajul pe acelaşi pe care l-am transmis şi vicepreşedintelui Biden:’ România este un aliat extrem de serios şi important pentru SUA, pentru comunitatea euroatlantică. România îşi îndeplineşte toate îndatoririle şi este, repet, un factor de stabilitate aici, în regiune”, a declarat Victor Ponta, miercuri, la Palatul Parlamentului. 

Secretarul Apărării al SUA, Chuck Hagel, va efectua o vizită în România la invitaţia omologului său român, Mircea Duşa.

Purtătorul de cuvânt al oficialului american, contraamiralul John Kirby, anunţa în urmă cu două săptămâni un turneu al lui Hagel care cuprindea şi România, dar şi participarea la reuniunea miniştrilor Apărării din ţările NATO.

Hagel îşi va încheia turneul în Franţa, unde se va întâlni cu omologul sau Jean-Yves Le Drian, şi va participa la ceremoniile dedicate Debarcării din Normandia. 

Sursa: Agerpres.

FOSTUL CANCELAR GERMAN GERHARD SCHROEDER S-A INTILNIT LUNI SEARA LA ST.PETERSBURG CU PRESEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN!

29 apr.

 Guvernul şi media germane s-au distanţat marţi de fostul cancelar Gerhard Schroeder, după ce au fost publicate fotografii în care acesta se îmbrăţişează cu preşedintele rus Vladimir Putin, luni seara, la Sankt Petersburg, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, criticat după o îmbrăţişare cu Vladimir Putin
 

Biroul lui Schroeder nu a comentat fotografiile, care potrivit relatărilor din media au fost făcute în faţa Palatului Iusupov, unde fostul cancelar participa la o sărbătorire întârziată a zilei sale de naştere. Schroeder a împlinit 70 de ani la 7 aprilie.

Gerhard Schroeder ‘nu reprezintă guvernul german’, a declarat un înalt oficial guvernamental german, întrebat în legătură cu fotografiile. ‘Ar trebui să fie clar pentru toată lumea că dl. Schroeder s-a retras din viaţa politică activă de ceva vreme’, a adăugat acesta.

Publicarea controversatelor fotografii are loc într-un moment de puternice tensiuni între Occident şi Rusia. Germania, care se bazează în mare măsură pe livrările de gaz natural din Rusia, a încercat să aplaneze tensiunile legate de evoluţiile din Ucraina şi a fost percepută în Occident ca ezitantă faţă de o înăsprire a sancţiunilor împotriva Moscovei, în timp ce sondajele de opinie arată că germanii se opun sancţiunilor comerciale, notează Reuters.

Schroeder, fost cancelar în perioada 1998-2005, a fost criticat în trecut pentru relaţiile sale apropiate cu Putin. Fostul şef al executivului german a devenit, după plecarea de la frâiele guvernului, preşedintele consiliului de administraţie al societăţii germano-ruse Nord Stream AG.

‘Schroeder îşi serbează ziua de naştere cu Putin şi face să pară absurdă politica externă a Germaniei’, a scris comentatorul Roland Nelles în ediţia online a revistei Der Spiegel.

Heiner Bremer, corespondent politic al canalului de ştiri N-TV, a afirmat la rândul său că întâlnirea de la Sankt Petersburg ‘arată că Schroeder nu are instincte şi fineţe’, având loc ‘într-un moment în care Putin a anexat Crimeea şi încearcă să redeseneze frontierele Europei de Est’, pentru a conchide că fostul cancelar ‘şi-a pierdut toată credibilitatea’.

Şi Frankfurter Allegemeine Zeitung l-a criticat pe Gerhard Schroeder, adăugând că propriul său partid SPD a rămas fără cuvinte. ‘E ceva macabru în fotografiile cu Schroeder zâmbind în timp ce îl îmbrăţişează pe Putin, într-un moment în care soldaţi germani sunt luaţi ostatici de admiratori fanatici ai lui Putin’, a notat Thomas Holl într-un comentariu, făcând referire la observatori ai OSCE reţinuţi de separatişti la Slaviansk.

INTALNIRE LA NIVEL INALT LA PARIS ,DUMINICA INTRE SECRETARUL DE STAT AMERICAN JOHN KERRY SI OMOLOGUL SAU RUS SERGHEI LAVROV,PE TEMA CRIZEI POLITICE DIN UKRAINA!

30 mart.

Secretarul de stat american John Kerry se va întâlni duminică la Paris cu omologul său rus Serghei Lavrov, pentru a discuta modalitățile de soluționare a crizei ucrainene, a anunțat sâmbătă Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP și ITAR-TASS.

Foto: (c) Wang Siwei / XINHUA ARHIVA

‘Întâlnirea are loc la Paris mâine (duminică) seară’, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jen Psaki, în timpul unei escale tehnice în Irlanda a avionului secretarului de stat.

 

Anterior, ea a anunțat că John Kerry, care intenționa să se întoarcă la Washington după ce a părăsit Arabia Saudită, a decis, într-o schimbare de program de ultim minut, să se deplaseze la Paris în vederea unei întâlniri în capitala franceză cu Serghei Lavrov pe subiectul crizei ucrainene.

Decizia secretarului de stat american intervine în contextul în care ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat sâmbătă că punctele de vedere ale Rusiei și Occidentului asupra crizei ucrainene ‘se apropie’, deschizând calea unei posibile ‘inițiative comune’.

AGERPRES.

CRIN „CHUCKY” ANTONESCU SE BAGA SINGUR IN SEAMA: „VREA SA SE INTALNEASCA CU PREMIERUL VICTOR PONTA!

27 mart.

Întâlnire între Ponta și Antonescu

 
ATELIERELE VIITORULUI - PSD - PARLAMENT

În declarațiile publice, Victor Ponta și Crin Antonescu, foști aliați în USL, susțin că nu s-au mai întâlnit pentru discuții de la momentul ruperii USL. 

Surse din PNL susțin, însă, că Ponta și Antonescu au avut totuși o întâlnire în urmă cu câteva zile pentru a hotărî ce se întâmplă cu Constituția. Cei doi au căzut de acord că nu se poate face referendum pe 25 mai, așa cum se anunțase inițial.

Întâlnirea cu pricina a avut loc la solicitarea lui Crin Antonescu, care este și președinte al Comisiei de revizuire a Constituției.

În urma discuțiilor s-a convenit ca proiectul de Constituție să fie trecut totuși, pentru modificările de rigoare, prin Comisia de revizuire, dar apoi să fie pus la naftalină, până în 2015.

Conform unui calendar aproximativ, referendumul pentru revizuirea Constituției ar urma să aibă loc în toamna anului 2015, atunci când se va organiza cu prag de 30% prezență.

INTALNIRE INTRE PREMIERUL VICOR PONTA SI PRESEDINTELE SENATULUI CALIN POPESCU-TARICEANU PE TEMA REPREZENTARII LA CONSILIUL EUROPEAN!

17 mart.

Întâlnire Ponta-Tăriceanu, pe tema reprezentării la Consiliul European

 
tariceanu ponta

Premierul Victor Ponta a venit, luni, la biroul presedintelui Senatului, Calin Popescu Tariceanu, pentru o discutie pe tema scrisorii trimisa de premier Parlamentului, privind reprezentarea la Consiliul European.

Victor Ponta a spus la intrarea în biroul lui Tariceanu ca a vrut sa discute cu presedintele Senatului pe tema acestei scrisori transmisa legislativului.

“Legea ma obliga pe mine sa informez Parlamentul si eu nu aveam cu ce sa informez, ca nu stiu decât de la alti prim-ministri despre ce se întâmpla la Consiliul European, nu stiu de la presedintele tarii”, a spus premierul Ponta, potrivit mediafax.ro.

Premierul a mai spus ca nu a discutat cu presedintele despre mandatul la Consiliul European.

“Am transmis în scris Parlamentului si presedintelui i-am cerut mandat, pentru ca l-am informat despre subiectele aflate pe agenda, care sunt subiecte de Guvern”, a spus Ponta.

Întrebat de ce nu participa la Consiliul European din 21 martie, în conditiile în care subiectele sunt economice, premierul a raspuns: “Ei, asta nu ma întrebati pe mine”.

Premierul Victor Ponta a transmis conducerii Senatului o informare în care precizeaza ca presedintele Traian Basescu nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru reuniunea Consiliului European si nici nu a prezentat Executivului pozitia sa.

Ponta a transmis o informare referitoare la reuniunea Consiliului European din 20-21 martie de la Bruxelles, cu precizarea ca nu poate oferi informatii cu privire la mandatul României conform Legii 373/2013.

“Agenda Consiliului European din martie este axata, în principal, pe crestere economica, competitivitate, creare de locuri de munca (semestrul european, competitivitate industriala, schimbari climatice si energie, Mecanismul Unic de Rezolutie, impozitare). Vor fi discutate, de asemenea, pregatirea Summit-ului UE – Africa, precum si alte subiecte de relatii externe, functie de evolutii. Conform Legii 373/2013 privind cooperarea dintre Guvern si Parlament în domeniul afacerilor europene, Guvernul are obligatia de a transmite Parlamentului cu minim 10 zile calendaristice înainte de reuniunea Consiliului European propunerea de mandat pe care delegatia României intentioneaza sa o prezinte Consilului European”, se arata în scrisoarea semnata de Victor Ponta.

De asemenea, premierul precizeaza ca presedintele Traian Basescu “nu a solicitat Guvernului elemente de mandat pentru participarea sa la reuniunea Consiliului European din martie”.

“De altfel, Guvernul nu a fost informat asupra pozitiei pe care presedintele României a sustinut-o la reuniunile Consiliului European la care a participat. În consecinta, având în vedere aspectele de mai sus, Guvernul este în masura sa informeze Parlamentul României doar asupra agendei reuniunii”, se mai arata în adresa semnata de Ponta.

Potrivit articolului 18 din Legea 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament si Guvern în domeniul afacerilor europene, “Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegatia României intentioneaza sa o prezinte”.

De asemenea, articolul precizeaza ca, “înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul”, iar aceste propuneri se vor include în proiectul de mandat formulat de Guvern.

Totodata, se precizeaza faptul ca “presedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-si prezenta mandatul”.

În plus, Legea mentioneaza la articolul 3 ca “în exercitarea atributiilor sale (…) Parlamentul sau una dintre cele doua Camere adopta hotarâri”, iar “hotarârea Parlamentului sau a uneia dintre cele doua Camere este preluata de catre Guvern la definitivarea pozitiei nationale de negociere în Consiliu, prevazuta în mandate”.

Legea 373/2013 a intrat în vigoare în luna decembrie a anului trecut, dupa ce a facut obiectul unei analize a Curtii Constitutionale, care a constatat ca Parlamentul nu poate interveni asupra mandatului cu care România ia parte la reuniunile Consiliului European decât în situatia în care la acestea participa primul ministru.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI A AJUNS IN TURCIA UNDE EFECTUEAZA O VIZITA DE STAT DE DOUA ZILE ,URMAND SA SE INTALNEASCA CU PRESEDINTELE ,ABDULLAH GUL SI PREMIERUL RECEP TAYYIP ERDOGAN!

5 feb.

 

 

Guvernatorul Traian Băsescu a ajuns în Turcia, unde efectuează o vizită de stat de două zile, urmând ca miercuri să se întâlnească cu omologul său, Abdullah Gül, şi cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan.

 

 

Traian Băsescu va fi primit de Abdullah Gül la Palatul prezidenţial de la Ankara. După întrevedere, cei doi oficiali vor susţine o declaraţie de presă comună.

De asemenea, şeful statului va avea convorbiri cu preşedintele Marii Adunări Naţionale, Cemil Çiçek, şi cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan.

Miercuri după-amiază, Băsescu va avea o întâlnire şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Turcia.

Joi, la sediul Uniunii Camerelor de Comerţ şi Burselor de Mărfuri din Turcia, Băsescu va participa la Forumul economic româno-turc pentru investiţii şi comerţ, după care va vizita platforma de producţie a Corporaţiei pentru Industriile Aerospaţiale din Turcia (TAI) şi Centrul naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de lupta F-16. AGERPRES.

GUVERNATORUL ROMANIEI TRAIAN BASESCU A AFIRMAT LUNI IN DISCURSUL ROSTIT LA PRIMIRE SA DE CATRE PRESEDINTE STATULUI ISRAEL , SHIMON PRES CA ESTE „IMPRESIONAT DE FAPTUL CA MULTE GRUPURI DE ISRAELIENI VIZITEAZA ROMANIA!”

20 ian.

 

 

Guvernatorul Traian Băsescu a afirmat luni, în discursul rostit la primirea sa de către omologul israelian, Shimon Peres, că este impresionat de faptul că foarte multe grupuri de israelieni vizitează România.

 

 

„Vă spun un lucru care pare lipsit de importanţă, dar am foarte mulţi martori. Lângă locuinţa mea din Bucureşti este o grădină unde se poate servi masa în week-end şi unde mă duc adesea, fiindcă ştiu că sâmbătă seara întâlnesc grupuri de israelieni care vizitează România. Este pentru mine o mare plăcere să petrec o oră, două cu grupurile care ne vizitează. Impresionant este că nu vin numai foşti cetăţeni români, acum cetăţeni israelieni, ci şi copiii lor şi constat că ştiu limba română, că ştiu multe despre locurile în care părinţii lor s-au născut. Este impresionant pentru mine”, a declarat Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu efectuează începând de duminică până marţi vizite de stat în Israel şi Teritoriile Palestiniene. AGERPRES.

MINISTRUL DELEGAT PENTRU INVATAMANTUL SUPERIOR MIHNEA COSTOIU,A AVUT O INTALNIRE CU DIRECTORUL OFICIULUI PENTRU STIINTA SI TEHNOLOGIE DE LA CASA ALBA,CONISILERULUI LUI BARACK OBAMA,JOHN HOLDREN!

13 ian.

 

 

Oportunităţile de colaborare în domeniul cercetării între SUA şi România, precum şi posibilităţile de dezvoltare a acestora în cadrul parteneriatului strategic au fost prezentate de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, în cadrul întâlnirii avute cu directorul Oficiului pentru Ştiinţă şi Tehnologie de la Casa Albă, John Holdren.

 

 

Potrivit unui comunicat remis duminică AGERPRES, s-a convenit ca în perioada următoare să fie demarate o serie de noi proiecte din domeniul cercetării şi schimburilor academice susţinute de reprezentanţii celor două administraţii.

Reuniunea a avut loc în contextul participării delegaţiei române, condusă de ministrul delegat Mihnea Costoiu, la Forumul Internaţional pentru Explorare Spaţială, desfăşurat la Washington, DC.

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a început luni o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, care se va încheia marţi. AGERPRES.

%d blogeri au apreciat: