Tag Archives: INTIMIDARE

DIRECTORUL ANTENEI 3,MIHAI GADEA,DESPRE TRIMITEREA ANTENEI GROUP,A LUI DAN SI CAMELIA VOICULESCU,IN JUDECATA IN DOSARUL SORIN ALEXANDRESCU:”E STUPEFIANT.BASESCU VREA SA NE INTIMIDEZE!”

1 oct.

Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată pe Dan Voiculescu și fiica lui, Camelia, în dosarul în care Sorin Alexandrescu este acuzat de șantajarea administratorului RDC&RCS. Totodată, DNA a decis ca trei persoane juridice să fie judecate la Curtea de Apel București, acolo unde a fost înaintat dosarul: Antena 3, Antena Tv Group și Intact Publishing. Directorul general al Antena 3, Mihai Gâdea, a comentat demersul fără precedent de trimitere în judecată a unui post Tv.

gadea-sinteza-zilei-300x225

Persoanele trimise în judecată, potrivit comunicatului DNA:

1. ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A., în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj,

2. VOICULESCU DAN, în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,

3. VOICULESCU CAMELIA – RODICA, asociat la S.C. ANTENA TV GROUP S.A. și la S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,

4. MATIESCU GEORGE DANIEL, director general al INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,

5. POP ȘERBAN, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), la data faptelor, avocat suspendat, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

6. persoana juridică S.C. ANTENA 3 S.A., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj,

7. persoană juridică S.C. ANTENA TV GROUP S.A., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de șantaj,

8. persoană juridică S.C. INTACT PUBLISHING S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de șantaj.

Acuzațiile DNA

La sfârșitul lunii iulie, procurorii au decis urmărirea penală pe numele lui Dan Voiculescu, dar și a Antenei 3.

DNA în acuză pe Sorin Alexandrescu că în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, CEO-ul Antena Group, Sorin Alexandrescu, l-a constrâns pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmitere a posturilor de televiziune aparținând Antena Group, altminteri va da publicității documente care, ”în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupție săvârșită de partea vătămată”.

”În perioada menționată, inculpatul Voiculescu Dan, prin demersurile sale, a sprijinit acțiunile desfășurate de Alexandrescu George Sorin care erau menite să mențină și să accentueze starea de presiune psihică asupra părții vătămate. Demersurile de sprijin s-au făcut în mod direct, prin discuții și îndrumări adresate inculpatului Alexandrescu George Sorin și indirect, prin intermediul fiicei sale, inculpata Voiculescu Camelia – Rodica. La rândul său, inculpatul Alexandrescu George Sorin l-a informat constant, fie direct, fie prin Voiculescu Camelia – Rodica, despre stadiul acțiunilor de șantajare și despre poziția părții vătămate”, se mai arată în comunicatul trimis de către DNA.

Ce spune Mihai Gâdea, directorul general al Antena 3

”Este stupefiant ce s-a întâmplat azi. Faptul că s-a ajuns la concluzia că se poate trimite în judecată și nu s-a ajuns la concluzia că se poate scoate de sub urmărire penală. Antena 3 nu are niciun fel de legătură cu acest dosar. Este doar rezultatul celui care e președintele României și care a întrebat dacă Antena 3 e aici. Cea ce s-a întâmplat azi e șocant, pentru că nu există niciun fel de implicare a Antenei 3 în acest dosar (…) Este pur și simplu revoltător ceea ce vedem azi. Traian Băsescu crede că în felul acesta noi vom fi intimidați dacă vrea să își termine mandatul în cel mai dezgustător mod cu putință, cred că a reușit prin ceea ce a făcut astăzi”, a spus Gâdea, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

%d blogeri au apreciat asta: