Tag Archives: IOAN CHELARU

VICEPRESEDINTELE PSD, AL SENATULUI,IOAN CHELARU A ANUNTAT CA LA ORELE 13,00,JOI VA AVEA LOC SEDINTA COMITETULUI EXECUTIV NATIONAL AL PSD!

29 mai

Comitetul Executiv Național al PSD se reunește joi în ședință, membrii acestui for urmând să facă o analiză a rezultatelor alegerilor europarlamentare.

 

Ioan Chelaru, vicepreședinte social-democrat al Senatului, a anunțat la începutul acestei săptămâni că ședința Comitetului Executiv Național al PSD va fi convocată pentru ziua de joi, începând cu ora 13,00.

„Printre subiecte se va afla analiza rezultatelor la alegeri. Era firesc, fiindcă au fost organizații care chiar au muncit extrem de mult și extrem de puternic, dar și organizații unde rezultatele au fost mai slabe”, spunea Chelaru.

Întrebat dacă după convocarea Comitetului Executiv Național există posibilitatea ca Victor Ponta să își anunțe oficial candidatura la alegerile prezidențiale, Ioan Chelaru a răspuns că această decizie ține de voința liderului PSD. AGERPRES

VICEPRESEDINTELE SENATULUI ,SOCIAL -DEMOCRATUL IOAN CHELARU :”NOUL GUVERN SE VA PREZENTA PE 4 MARTIE IN FATA PARLAMENTULUI PENTRU A OBTINE VOTUL DE INCREDERE!”

26 feb.

Noul Guvern se va prezenta pe 4 martie în fața Parlamentului pentru a obține votul de încredere, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreședintele Senatului social-democratul Ioan Chelaru.

 

 

 

”Nu ne plângem, am tot sperat că mergem împreună cu PNL. S-a pus punct aseară, suntem bărbați politici, viața merge înainte, politica merge înainte, România are nevoie de a fi condusă. Încercăm zilele viitoare cu forțele politice din Parlament cu care credem că încă suntem compatibili să construim, să completăm Guvernul și marți, pe 4 martie, să ne prezentăm cu el în Parlament pentru a obține votul de încredere”, a afirmat vicepreședintele Senatului.

 

Ioan Chelaru a adăugat că a aflat ”cu părere de rău” decizia de ieșire de la guvernare a PNL și crede că explicațiile lui Crin Antonescu cu privire la această hotărâre sunt incomplete.

 

”Chiar am pus suflet pentru a crea o echipă, pentru a ne debarasa de Traian Băsescu și pentru a schimba lucrurile în bine. Din păcate, când începusem să construim mai solid, lucrurile s-au schimbat în sensul că domnul Antonescu a cedat, nu știu de ce. Explicațiile dumnealui pot părea, în parte, viabile, dar cred că în spate mai stau și alte lucruri, alte gânduri, și mai mult ca sigur un proiect al dumnealui pe care îl construiește cu PNL și cu alții”, a precizat vicepreședintele Senatului.

AGERPRES.

VICEPRESEDINTELE COMISIEI PENTRU REVIZUIREA CONSTITUTIEI,SOCIAL -DEMOCRATUL IOAN CHELARU A ANUNTAT DUMINICA CA SEDINTA A FOST AMANATA PENTRU DATA DE 3 FEBRUARIE!

27 ian.

 

 

Şedinţa Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, programată iniţial pentru data de 27 ianuarie, a fost amânată din pricina condiţiilor meteorologice.

 

 

Vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, social-democratul Ioan Chelaru, a declarat duminică pentru AGERPRES că membrii Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului vor fi convocaţi în data de 3 februarie, la ora 11,00, pentru a pune proiectul în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia, Consiliului Legislativ şi ale uniunilor profesionale.

„Am făcut o şedinţă a Biroului Comisiei şi am discutat cu câţiva colegi din ţară, care ştiam că trebuiau să vină mâine dimineaţă, dar, din cauza condiţiilor meteorologice, am constat că nu putem face cvorum. Nu se poate. Nici eu de la Roman nu pot, ninge aici ca în poveşti. Am vorbit cu domnul preşedinte Crin Antonescu, cu domnul premier Victor Ponta şi am stabilit lunea viitoare, la ora 11,00”, a spus senatorul social-democrat pentru AGERPRES.

Comisia îşi propusese să finalizeze lucrările până la data de 31 ianuarie, ulterior draftul final al proiectului de revizuire a Legii fundamentale urmând a fi tradus în limba engleză şi transmis Comisiei de la Veneţia pentru un punct de vedere oficial.

Proiectul va fi de asemenea transmis Curţii Constituţionale pentru exprimarea unui aviz, intrând ulterior pe traseul legislativ.

Liderii USL au luat decizia de a organiza referendumul pentru revizuirea Constituţiei odată cu alegerile europarlamentare, deşi, iniţial, premierul Victor Ponta propusese ca proiectul să rămână în dezbatere publică timp de şase-şapte luni, urmând a fi dezbătut în Parlament în cea de-a doua sesiune parlamentară a acestui an. AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: