Tag Archives: LA BUCURESTI ORICE ALIAT AL NATO

SECRETARUL GENERAL AL NATO,ANDERS FOGH RASMUNSSEN NUMIT DE ANALISTII AMERICANI „WORDS”(CUVINTE), A DECLARAT IN CONTEXTUL VIZITEI DE JOI SI VINERI LA BUCURESTI CA ORICE ALIAT(INCLUSIV UKRAINA?!) SE BUCURA DE „PROTECTIE COMPLETA”DIN PARTEA OTAN!,ADICA PE SLEAU „DESCURCATI-VA SINGURI!”

17 mai

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat în contextul vizitei pe care a efectuat-o joi și vineri la București că orice aliat se bucură de „protecția completă” din partea Alianței Nord-Atlantice, punctând că NATO va face „ce este necesar, oricât este nevoie”.

 

Secretarul general al NATO s-a întâlnit la București cu președintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta și cu miniștrii Mircea Dușa și Titus Corlățean.

România nu este singură, sunteți parte a NATO și orice aliat se bucură de protecția completă a NATO. De aceea am consolidat prezența noastră în aer, pe mare și pe teren din Marea Neagră până în Marea Baltică, inclusiv aici, în România, și vom face ce este necesar, oricât este nevoie, deoarece agresiunea Rusiei subminează chiar principiile pe care le-am construit, pacea și prosperitatea”, a declarat secretarul general al NATO după convorbirile de la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu.

Foto:

Secretarul general al NATO a indicat că a discutat cu șeful statului despre „criza serioasă” care se desfășoară la granițele Alianței. El a precizat că sarcina NATO este apărarea și protejarea aliaților săi, subliniind că angajamentul în acest sens este extrem de solid.

Anders Fogh Rasmussen a mai spus că Ucraina va trebui să decidă în ceea ce privește afilierea sa la diverse alianțe, arătând că fiecare națiune trebuie să aibă dreptul să-și aleagă politicile de securitate.

„Noi avem un principiu fundamental că fiecare națiune trebuie să aibă dreptul să-și aleagă politicile de securitate, inclusiv afilierile la diverse alianțe. Ucraina va trebui să decidă, nu Rusia, nu noi”, a afirmat Rasmussen.

De asemenea, el a menționat că nimeni nu mai poate să aibă încredere în așa numitele garanții date de Rusia după evenimentele din Ucraina.

„După ce am văzut, în Ucraina nimeni nu poate să mai aibă încredere în așa numitele garanții ale Rusiei cu privire la suveranitate și integritate teritorială. În 1994, Rusia a garantat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și am văzut recent este o anexare ilegală, o înșfăcare a teritoriului cu forța. Nu cred că putem să avem încredere în așa numitele garanții”, a afirmat Rasmussen.

Secretarul general al NATO a mai spus, în legătură cu Transnistria, că NATO solicită respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei.

„Vrem ca Rusia să-și respecte obligațiile internaționale și să nu încerce să destabilizeze situația nici în Moldova, nici în Ucraina”, a arătat Rasmussen.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a afirmat și că Alianța Nord-Atlantică este pregătită să-și apere aliații.

„Cred că este puțin dramatic să discutăm despre al treilea război mondial, dar vă pot asigura că NATO este pregătită să apere și să protejeze aliații săi în mod eficient. De aceea am luat măsuri imediate pentru consolidarea apărării colective prin forțele aeriene în statele baltice, prin desfășurarea de avioane Avax deasupra Poloniei și României, ați văzut prezență navală în Marea Neagră și în Marea Baltică, mai multe forțe pe teren. Am luat măsuri pentru a consolida apărarea colectivă și nu vom ezita să luăm și alte măsuri dacă este nevoie pentru a oferi o apărare și protecție eficientă aliaților noștri. Suntem pregătiți”, a declarat Rasmussen.

După întrevederea dintre președintele Traian Băsescu și secretarul general al NATO, șeful statului a afirmat că în perspectiva summitului NATO care va avea loc în acest an obiectivul României este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al Alianței.

„În perspectiva summitului NATO din acest an, din luna septembrie, obiectivul nostru este consolidarea nivelului de securitate pe flancul de est al Alianței și reafirmarea cu forță a aplicării articolului 5 al Tratatului, care garantează securitatea fiecăruia dintre membri prin sprijinul acordat de toate statele membre”, a spus președintele Traian Băsescu.

Șeful statului a mai arătat că angajamentul Executivului de a crește bugetul Ministerului Apărării este un semnal bun, însă a precizat că ar trebui discutată cadența pentru că „evenimentele nu așteaptă și măsurile trebuie luate destul de rapid”.

„În ceea ce ne privește, angajamentul Guvernului de a crește alocațiile pentru Ministerul Apărării este un semnal bun, poate că trebuie să mai discutăm cadența cu care se va face pentru că evenimentele nu așteaptă și măsurile trebuie luate destul de rapid”, a spus șeful statului.

Foto

Anterior, premierul Victor Ponta a arătat că secretarul general al NATO a felicitat autoritățile de la București pentru alocările bugetare suplimentare în domeniul Apărării.

„Ne-a felicitat pentru alocările suplimentare în domeniul Apărării. Am precizat cât de important a fost și este pentru economia românească, pentru locuri de muncă, pentru dezvoltarea sistemului militar și de apărare al României faptul că am obținut aprobarea Comisiei Europene pentru ștergerea datoriilor istorice din industria de Apărare”, a afirmat Ponta la Palatul Victoria, după întrevederea de la Ministerul Apărării Naționale cu Anders Fogh Rasmussen.

Secretarul general al NATO s-a întâlnit la București și cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, cei doi abordând temele aflate pe agenda Reuniunii Consiliului Nord-Atlantic în formatul miniștrilor apărării ce se va desfășura la Bruxelles în 3 și 4 iunie.

„Proiectul pe care îl susțin, necesitatea amplasării unor baze ale NATO în flancul estic al Alianței, este un plan ambițios pe care îl vom discuta în cadrul summitului, unde vom lua decizii despre măsurile pe termen lung necesare pentru a întări apărarea colectivă. Apărarea colectivă rămâne misiunea principală a NATO”, a declarat secretarul general al NATO, potrivit unui comunicat de presă al MApN.

Foto

Secretarul general al Alianței i-a mulțumit ministrului Apărării Naționale pentru creșterea bugetului MApN, apreciind faptul că România a înțeles necesitatea asigurării finanțării corespunzătoare a segmentului de apărare.

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o la sediul MAE cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, Anders Fogh Rasmussen a afirmat că în cei 10 ani care au trecut de la aderarea la NATO, România a fost un aliat puternic.

„Vreau să mulțumesc României pentru sprijinul moral în cei 10 ani (…). Îmi face o plăcere deosebită să vizitez din nou România și Bucureștiul când se sărbătoresc 10 ani de la aderarea României la NATO. În această perioadă România a fost un aliat puternic și suntem foarte recunoscători pentru contribuția voastră în cadrul Alianței”, a afirmat Rasmussen, în debutul întâlnirii.

Foto:

La rândul său, șeful diplomației române, Titus Corlățean i-a mulțumit oficialul NATO pentru sprijinul acordat României și pentru menținerea coeziunii Alianței Nord Atlantice.

„România este un partener de nădejde al Alianței, România tot timpul, din momentul aderării, a fost un contributor constant în cadrul NATO”, a mai spus Corlățean.

AGERPRES.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: