Tag Archives: LA CONFERINTA DE PRESA COMUNA CU RASMUNSSEN

LA CONFERINTA DE PRESA COMUNA CU RASMUNSSEN, BASESCU A DECLARAT CA ESTE NEVOIE DE UN SUMMIT NATO IN 2014!

25 mai

Traian Băsescu a declarat, vineri, în conferinţa de presă comună cu secretarul general NATO, că România consideră necesară organizarea unui summit NATO în 2014, precizând în acelaşi timp că în Afganistan se va intra într-o a altă etapă, pentru instruirea forţelor afgane.

???????????????????????????????

Băsescu a declarat că i-a transmis secretarului general al NATO că România consideră necesar un summit în 2014, având în vedere evoluţiile din ultima perioadă şi nevoia de decizii ca urmare a transformărilor care apar.

„Priorităţi în interiorul NATO sunt problemele legate de tranziţia din Afganistan, o altă prioritate este legată de estimarea noastră că după 2014 va exista o reducere a activităţilor operaţionale ale NATO şi cum poate fi privită această perioadă de după 2014”, a menţionat Băsescu.

„Am avut discuţii consistente legate de Afganistan, unde, conform planificării, România va începe să-şi reducă efectivele începând cu vara acestui an, dar România va rămâne şi după 2014 să fie printre statele care contribuie la procesele de instruire în sistemele de securitate ale statului afgan”, a mai declarat preşedintele.

Şeful statului a precizat că, în ceea ce priveşte România, interesul este legat de „implementarea tot mai puternică a conceptului smart defence, care permite economii uriaşe de resurse”.

El a insistat asupra menţinerii în cadrul NATO a conceptului „uşi deschise”, care să permită avansul statelor din Balcanii de Vest către o integrare în Alianţă în momentul în care îndeplinesc condiţiile.

Băsescu a menţionat că la un viitor summit al NATO una dintre temele extrem de importante priveşte securitatea energetică a statelor membre, precum şi securitatea cibernetică.

De asemenea, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a ţinut că mulţumească militarilor români din Afganistan şi Kosovo pentru profesionalism şi sacrificiu.

Oficialul NATO a menţionat că în Afganistan obiectivul angajat este foarte aproape de a fi atins.

„Forţele afgane sunt din ce în ce mai mult capabile, din ce în ce mai încrezătoare şi la comanda activităţilor. Anul acesta vor controla securitatea în toată ţara, pe măsură ce trupele noastre se transformă de la un rol într-un rol de sprijin. Desigur, ne vom confrunta în continuare cu provocări. La finele lui 2014 misiunea noastră de luptă se va fi încheiat, va începe un nou capitol al angajamentului nostru faţă de Afganistan”, a spus Rasmussen.

El a precizat că este planificată o nouă misiune pentru instruirea, consilierea şi sprijinirea forţelor afgane după 2014.

„Nu va fi o misiune de luptă, ci va fi mult mai mică. Contez pe România, pe sprijinul continuu al României pentru a construi pe câştigurile pe care le-am realizat deja”, a explicat Rasmussen.

Secretarul general al NATO a precizat că în ceea ce priveşte asigurarea securităţii este nevoie de un angajament multinaţional în proiecte comune, oficialul NATO oferind drept exemplu dronele pentru culegerea de informaţii sau sistemul de apărare antirachetă.

„Păstrăm uşile NATO deschise şi încurajăm acele ţări care aspiră să devină membre să păstreze reformele, să-şi continue reformele. Există multe lucruri de făcut într-adevăr, dar cu toţii ştim că integrarea euro-atlantică este cel mai bun mod de a asigura securitatea şi stabilitatea”, a mai afirmat Rasmussen.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: