Tag Archives: MAPAMOND

CREDINCIOSII CRESTINI DIN DIFERITE COLTURI ALE LUMII AU REPUS IN SCENA IN VINEREA NEAGRA,PROCESIUNEA SFIINTEI CRUCI SI MOMENTUL CRUCIFICARII MANTUITORULUI,INAINTEA SFINTEI SARBATORI A PASTILOR!

19 apr.

Procesiuni în toată lumea dedicate Sfintei Cruci și Crucificării

 
paste

Credincioşii creştini din diferite colţuri ale lumii au repus în scenă procesiunea Sfintei Cruci şi momentul Crucificării Mântuitorului, ceremonii care îmbracă diferite tradiţii în Vinerea Mare pe întreg mapamondul, înaintea Sfintei Sărbători a Paştilor, potrivit Reuters.

Credincioşii refac în Vinerea Mare procesiunea Sfintei Cruci, în oraşul sfânt la Ierusalim, de-a lungul Via Dolorosa până la Biserica de la Sfântul Mormânt.

Pe peretele unei străzi din localitatea Verbicaro, din sudul Italiei, sunt pictate în roşu palme ale credincioşilor denumiţi ‘battenti’. Credincioşii poartă haine care simbolizează ‘suferinţa’ merg în grupuri de câte trei pe străzi şi se opresc în faţa bisericilor şi a capelelor din oraş. Tradiţia datează din secolul al XIII-lea şi simbolizează căinţa pentru moartea Mântuitorului.

În nordul oraşului indian Chandigarh, catolicii devotaţi participă la procesiunea pentru a marca Vinerea Mare în jurul bisericii prin rugăciune.

Pe întreg cuprinsul Spaniei au loc sute de procesiuni pentru a marca Săptămâna Mare, manifestări care atrag anual mii de vizitatori. În Balmaseda, localnicii basci au refăcut joi scena ‘Cinei cea de taină’, în timp ce în Malaga bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme reprezentând soldaţi din legiunile romane poartă statuia ‘Hristos din Mena’ cu prilejul ceremoniei dedicate procesiunii frăţeşti ‘Mena’.

În nordul Angliei, un grup de pelerini poartă cruci în timpul pelerinajului de la Northern Cross la Insula Sfântă în Northumbria, procesiune ce se desfăşoară de mai bine de trei decenii în timpul Săptămânii Mari către Insula Sfântă, traversând ţinuturile nordice şi graniţele Scoţiei.

Procesiunea ‘Za Krizem’ din Jelsa, insula croată Hvar, îl are în acest an în centrul atenţiei pe croatul Luka Belic, cel care va purta crucea în timpul acestei ceremonii organizată de peste cinci secole în fiecare joi dinaintea Sfintelor Paşti. Ceremonia marchează identitatea culturală şi religioasă a comunităţii locale. Procesiunea se întinde pe 25 de km, fiind străbătute şase sate, iar în fiecare sat are loc o oprire la biserica locală unde este organizată o slujbă.

În Bensheim, la sud-vest de Frankfurt, membri ai comunităţii italiene iau parte la refacerea scenei Crucificării în Vinerea Mare, unde anual mii de curioşi privesc piesa pusă în scenă de aproximativ 100 de actori.

În San Fernando (Pampanga, nordul Filipinelor), scena morţii Mântuitorului este redată de Ruben Enaje, în cel de-al 28-lea an al său de când participă la scena Crucificării, fiind coborât de pe cruce de filipinezi îmbrăcaţi în vestimentaţia soldaţilor din legiunile romane.

În mica comunitate Mi Peru, de la periferia capitalei peruane Lima, actori locali au luat parte joi la punerea în scenă a ceremoniei Crucificării.

În Nicaragua, un actor întruchipând rolul lui Iisus Hristos a purtat joi Sfânta Cruce, fiind flancat de soldaţi îmbrăcaţi în vestimentaţie asemănătoare celei a militarilor romani.

%d blogeri au apreciat: