Tag Archives: MIRON MITREA

DEPUTATUL PSD MIRON MITREA NU CREDE INTR-O MOTIUNE DE CENZURA A PNL, CARE SE DEZINTEGREAZA IN TERITORIU,DATORITA LUI CRIN ANTONESCU SI ASTFEL „SE VOR DUCE IN JOS!”

7 mart.

Miron Mitrea nu crede într-o moţiune a PNL, altfel “se vor duce în jos”

 
miron-mitrea

Deputatul PSD Miron Mitrea a declarat vineri că nu se aşteaptă ca PNL să depună săptămâna viitoare o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta III, iar dacă vor face acest lucru, ‘se vor duce în jos’.

‘Singurul partid care poate iniţia o moţiune de cenzură este PNL şi nu mă aştept să o facă săptămâna viitoare. Şi dacă o va face, înseamnă că încearcă să se ducă în jos cu o viteză mai mare decât mă aşteptam eu’, a declarat Miron Mitrea la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat un nou termen în dosarul în care este acuzat de corupţie.

Referindu-se la contestaţia depusă de PNL în instanţă în legătura cu alianţa electorală PSD-UNPR-PC, Miron Mitrea a spus că iniţiativa liberalilor este doar o ‘şicană’.

‘Nu ne facem griji. Vom candida împreună în formula politică pe care am stabilit-o, indiferent de aceste şicane. Sincer, dacă vrem să ne jucăm cu termenii, putem să o facem. O alianţă electorală este un tip de alianţă care are ca scop participarea la alegeri’, a mai spus Mitrea.

Întrebat de jurnalişti dacă au existat nemulţumiri ale unor lideri PSD din teritoriu cu privire la componenţa noului Guvern, Mitrea a spus că nu au existat nemulţumiri, dar au fost şi surprize.

‘Nemulţumiri, nu. Surprize, da. Au fost numiţi unii pe care colegii din teritoriu şi din Bucureşti nu se aşteptau să fie numiţi. Iar asta face parte din regula jocului’, a mai spus Miron Mitrea.

În opinia sa, una dintre surprize este Ioana Petrescu, numită ministru al Finanţelor Publice, însă consideră că lipsa de experienţă a acesteia poate fi un avantaj dar şi un dezavantaj.

AGERPRES

DEPUTATUL PSD MIRON MITREA TRIMIS IN JUDECATA DE DNA,PENTRU FAPTE DE CORUPTIE!

31 oct.

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost retrimis în judecată de procurorii anticorupţie, în legătură cu lucrări în valoare de peste nouă miliarde lei vechi făcute la casa mamei sale.

miron_mitrea_35924700

Dosarul lui Mitrea a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 25 octombrie şi a primit termen data de 4 martie 2014. Ulterior, la cererea DNA, primul termen al procesului a fost devansat pentru 15 noiembrie 2013.

Alături de Miron Mitrea vor fi judecaţi fostul inspector şef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu, şi fostul arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari Nicolae Popescu.

În aceeaşi cauză, cei trei au mai fost trimişi în judecată o dată, însă instanţa a trimis dosarul la DNA, pentru refacerea actului de sesizare.

În 26 aprilie 2012, procurorii DNA l-au anunţat pe Miron Mitrea că încep din nou urmărirea penală împotriva lui, în dosarul privind fapte de corupţie.

În 31 ianuarie 2011, un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decisese restituirea dosarului senatorului PSD Miron Mitrea la Direcţia Naţională Anticorupţie, apreciind că sunt anumite vicii de procedură.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. Procurorii anticorupţie au precizat că această sumă a reprezentat contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de societăţile Conimpuls, Vertcon, Durimpuls şi Regal Glass, toate din Bacău, la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea.

%d blogeri au apreciat asta: