Tag Archives: NEPOTUL PATRIARHULUI ROSU JUSTINIAN MARINA

NEPOTUL PATRIARHULUI ROSU IUSTINIAN MARINA,GUVERNATORUL BNR MUGUR ISARESCU,DESPRE PERICOLUL UNEI NOI CRIZE ECONOMICEAGENT ELECTORAL AL PD-L !

8 aug.

Isărescu, despre pericolul unei noi crize: Suntem şi pregătiţi şi cu arma la picior.

Banca Naţională a României (BNR) şi-a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, la 4,6%, a anunţat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în condiţiile în care anterior estima un nivel al ratei inflaţiei de 5,1%. În legătură cu pericolul declanşării unei noi crize financiare, segul băncii centrale spune că ”suntem şi pregătiţi şi cu arma la picior, avem clarificate legile de intervenţie. Dacă lucrurile se vor întâmpla, suntem pregătiţi”.

„Datele privind inflaţia încep să arate mai bine şi noi sperăm ca cel puţin în această perioadă de vară îmbunătăţirile să fie substanţiale”, a spus Isărescu la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Mai mult, cesterea PIB în acest an va depăşi estimările autorităţilor, de 1,5%, dacă va fi un an agricol bun, care ar aduce un miliard de euro în plus, respectiv un punct procentual din PIB. „Personal şi ca un veteran pot să spun că dacă anul agricol este bun creşterea economică va fi mai mare. Un an agricol bun înseamnă un miliard de euro în plus, aproape un punct procentual din PIB”, a declarat şeful BNR.

El a arătat că începând cu lunile mai şi iunie a avut loc o corecţie „extrem de puternică” a preţurilor volatile, iar persistenţa deficitului de cerere ajută la reducerea inflaţiei. „Cererea de consum trenează în continuare. (…) Volumul creditului de consum pentru populaţie continuă să fie jos, ceea ce înseamnă că populaţia se concenteraza în a-şi rambursa creditele şi, în al doilea rând, nu are curajul să se antreneze în noi credite”, a spus Isărescu.

Pentru sfârşitul anului 2012, BNR estimează o rată anuală a inflaţiei de 3,5%, de la 3,6% cât era estimarea anterioară. Rata anuală a inflaţiei a scăzut în iunie la nivelul de 7,93%, de la 8,34% în luna mai. Estimările oficiale actuale asumate de autorităţi împreună cu instituţiile financiare internaţionale arată o creştere PIB de 1,5% pentru acest an.

Pe de altă parte, volatilitatea cursului de schimb a crescut faţă de începutul anului, dar este în continuare mai mică decât în cazul zlotului polonez şi forintului maghiar. „Creşterea volatilităţii se pare că este legată destul de bine de prima de risc. Am văzut o uşoară creştere odată cu accenturarea temerilor de criza din zonă euro. În ultimele zile vedem o atenuare”, a mai spus guvernatorul, subliniind că ar trebui să ”nu băgam în seamă mişcări de 2-3% ale cursului. Lăsaţi-l să umble puţin pentru că se echilibrează lucrurile. Cursul stă pe unde trebuie”.

În privinţa contagiunii, ”dacă creşterea economică slăbeşte în Europa Occidentală, bineînţeles vom avea şi o creştere mai proastă pe partea externă, însă aceasta ar putea fi contrabalansată de creşterea consumului intern”, a mai punctat Mugur Isărescu.

%d blogeri au apreciat: