Tag Archives: NU VA MAI IESI

PREMIERUL VICTOR PONTA L-A ATACAT DUR PE COABITANTUL SAU ,TRAIAN BASESCU:”NU VA MAI IESI DIN „MOCIRLA”ASTA CU TEREN AGRICOL!”

18 nov.

Victor Ponta l-a atacat din nou dur duminică seară pe coabitantul său de la Palatul Cotroceni.

Ponta-Băsescu8-310x207

Ponta a susţinut într-o intervenţie telefonică la România TV că preşedintele Traian Băsescu se află într-unul din cele mai proaste momente ale vieţii sale politice, „povestea” cu cele 300 de hectare de teren agricol achiziţionaţi cu banii luaţi de la CEC transformându-se, potrivit acestuia, într-o „mlaştină” din care nu va mai ieşi.

„Cred că domnul Traian Băsescu este într-unul din cele mai proaste momente ale vieţii sale politice. Povestea asta cu cele 300 de hectare cred că s-a transformat într-o mlaştină din care nu va mai ieşi, sunt convins de chestia asta, şi ce mai trage el din mlaştina aia de acolo, din hectarele supraevaluate şi plătite din banii de la o bancă de stat chiar nu mai are importanţă”, a spus Ponta.

Chestionat dacă acest caz poate fi similar cu „Trofeul calităţii” sau cu „Zambaccian” ale lui Adrian Năstase, acesta a spus: „Nu pot să fac niciun fel de paranteză sau comparaţie, o văd ca pe un caz Mihăileanu care de data asta e pe finalul mandatului lui Traian Băsescu şi datele s-au schimbat total”, a spus Ponta.

Liderul PSD a susţinut faptul că, dacă în cazul evocat, actualul preşedinte „şi-a dat” o casă din postura de primar, acum lucrurile sunt şi „mai evidente”, acesta obţinând un credit agricol în condiţii de neatins pentru alt cetăţean.

„Niciun român nu obţine vreun credit pentru teren agricol cum a obţinut domnul Băsescu, la dublul sumei pe care CEC are voie s-o dea persoanelor fizice şi cred că e mult mai rău decât atunci”, a mai declarat Victor Ponta.

Într-o intervenţie telefonică la aceeaşi emisiune, Crin Antonescu a criticat şi el atitudinea lui Băsescu în scandalul terenului.

Acesta a fost întrebat cum comentează scandalul creat de atribuirea de către CEC a unui credit ipotecar Ioanei Băsescu.

Antonescu a spus că din punct de vedere politic este un semnal „nefast”, iar modul în care a răspuns Traian Băsescu criticilor este jenant.

„În momentul în care (preşedintele-n.r.) încearcă să ne explice că orice tânăr notar din ţara asta are şansa ca într-o săptămână să obţină un credit de o asemenea dimensiune, asta e ceva jenant, ca să nu mai vorbim despre faptul că e jenant ca preşedintele ţării, cu Tricolorul în spate, să facă o conferinţă de presă în care să-l măscărească pe prim- ministru pe chestiuni legate de fiica sa, a preşedintelui”, a spus Antonescu.
Acesta a mai susţinut că la fel de jenant este şi cum un cosilier prezidenţial justifică modul în care a acordat consultanţă agricolă unei persoane private.

„Jenante, inacceptabile, măcar din punct de vedere al gustului democratic şi al moralităţii politice”, a mai spus Antonescu.

Victor Ponta a anunţat, miercuri, după o întâlnire cu grupurile PSD, că a discutat despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi în cazul terenului achiziţionat de familia Băsescu. Decizia este sprijinită şi de liberali.

%d blogeri au apreciat: