Tag Archives: PALATUL COTROCENI

DICTATORUL TRAIAN BASESCU L-A PRIMIT SAMBATA, LA PALATUL COTROCENI PE ALTETA SA REGALA ,PRINTUL CHARLES,CARUIA I-O MULTUMIT PENTRU PRIETENIA PE CARE O ARATA ROMANIEI SI POPORULUI ROMAN!

1 iun.

Președintele Traian Băsescu l-a primit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, pe prințul Charles, căruia i-a mulțumit pentru prietenia pe care a arătat-o, în toți acești ani, României și poporului român.

 

„Președintele Traian Băsescu i-a mulțumit Alteței Sale Regale pentru vizită și pentru prietenia pe care a arătat-o, în toți acești ani, României și poporului român. Alteța Sa Regală Charles, Prințul de Wales, a ținut să aprecieze căldura cu care îl primește, de fiecare dată, poporul român”, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit acestuia, în cadrul întrevederii s-a discutat și despre importanța acordată de Traian Băsescu pe durata mandatelor sale combaterii corupției și consolidării statului de drept.

AGERPRES.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU A CONVOCAT O NOUA SEDINTA DE LUCRU LA PALATUL COTROCENI CU RESPONSABILII SERVICIILOR DE SECURITATE CU PRIVIRE LA TULBURARILE INTERNE DIN UKRAINA!

23 feb.

O nouă şedinţă la Cotroceni pe Ucraina

 
base csat

Preşedintele Traian Băsescu a organizat o nouă şedinţă de lucru la Palatul Cotroceni cu responsabilii serviciilor de securitate cu privire la tulburările interne din Ucraina.

O astfel de întâlnire a avut loc şi ieri.

PRESEDINTELE SENATULUI REPUBLICE CEHE,MILAN TECH A FOST PRIMIT LA COTROCENI DE TRAIAN BASESCU,IN CURSUL INTILNIRII TECH SI-A EXPEIMAT SPRIJINUL TARII SALE PENTRU INTEGRAREA ROMANIEI IN SCHENGEN!

24 sept.

Traian Băsescu l-a primit marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Senatului Republicii Cehe, Milan Těch, care a exprimat sprijinul ţării sale pentru integrarea României în spaţiul Schengen.

09241532584895878

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu şi-a exprimat aprecierea pentru nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale româno-cehe, marcate de un dialog politic consistent şi o cooperare tot mai intensă în ultimii ani.

„Preşedintele Senatului Republicii Cehe, domnul Milan Štěch, a ţinut să-i mulţumească preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, pentru participarea armatei române la eliberarea Cehoslovaciei în anul 1945 şi pentru poziţia favorabilă Cehoslovaciei pe care România a avut-o în timpul Primăverii de la Praga din anul 1968. Domnia sa a subliniat că aceste două momente au fost determinante pentru viitoarea consolidare a prieteniei dintre ţările noastre”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, Milan Štěch a exprimat sprijinul Republicii Cehe pentru integrarea României în spaţiul Schengen.

El a vorbit despre cooperarea economică bilaterală, care, în pofida crizei financiare, şi-a menţinut o dinamică bună, dar şi despre prezenţa investitorilor cehi pe piaţa românească, în special în domeniul energetic, mai menţionează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Senatului Republicii Cehe a arătat interesul pentru sprijinirea zonei Banatului, unde există o comunitate de cehi.

MEMBRII ORDINULUI NATIONAL „STEAUA ROMANIEI” SE INTRUNESC JOI,LA ORELE 16,00 LA PALATUL COTROCENI,PENTRU ALEGEREA CONSILIULUI DE ONOARE,FORUL CARE VA DECIDE RETRAGEREA INALTEI DISTINCTII DATE DE TRAIAN BASESCU IREDENTISTULUI TOKES LASZLO!

19 sept.

Membrii Ordinului Naţional „Steaua României” se întrunesc joi, de la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, în cadrul Adunării Generale pentru alegerea Consiliului de Onoare, forul care va decide dacă trebuie să-i fie retrasă înalta distincţie europarlamentarului Laszlo Tokes.

tokes

Cancelaria Ordinelor din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a prezentat o listă cu persoanele propuse pentru a face parte din Consiliul de Onoare, menţionându-se în dreptul fiecărui membru al Ordinului dacă acceptă candidatura sau nu.

Astfel, Petre Roman, Mircea Ionescu-Quintus, fostul consilier prezidenţial Peter Eckstein-Kovacs, academicianul Dan Berindei, fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, Gabriela Firea, Ion Ţiriac, Mircea Geoană, medicul Şerban Brădişteanu, academicienii Eugen Simion şi Ionel Haiduc, scriitorul Nicolae Manolescu, actorul Radu Beligan, medicul Ioanel Sinescu figurează pe lista celor care acceptă să facă parte din Consiliul de Onoare al Ordinului.

Printre cei în dreptul cărora se menţionează că nu acceptă candidatura pentru a face parte din Consiliul de Onoare se află: guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, publicistul Doina Cornea, soprana Mariana Nicolesco, regizorul Lucian Pintilie, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang, economiştii Lucian Croitoru şi Florin Georgescu, actriţa Olga Tudorache, directorul SRI, George Maior, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, scriitorul Gabriel Liiceanu, directorul STS, Marcel Opriş, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu şi Iulian Fota, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, directorul SIE, Teodor Meleşcanu, regizorul Cristian Mungiu, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Şi în dreptul europarlamentarului Corina Creţu, care a solicitat public retragerea distincţiei acordate lui Tokes, se menţionează că nu acceptă candidatura.

Pe de altă parte, în documentul remis AGERPRES, în dreptul fostului premier Adrian Năstase, liderilor UDMR Hunor Kelemen şi Laszlo Borbely, regizorilor Andrei Şerban şi Silviu Purcărete şi al sportivului Ilie Năstase nu este trecută nicio opţiune.

La începutul lunii septembrie, preşedintele Traian Băsescu declara că, în cazul în care Consiliul de Onoare al Ordinului ”Steaua României” cere ridicarea decoraţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul.

Pe 7 septembrie, europarlamentarul Laszlo Tokes susţinea că eventuala retragere a distincţiei Ordinul naţional „Steaua României” ar echivala cu „desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei”.

„Înalta distincţie care mi-a fost acordată după douăzeci de ani a reprezentat recunoaşterea meritelor tuturor eroilor şi disidenţilor de la Timişoara. De vreme ce Timişoarei ‘i-a fost furată revoluţia’, Ordinul naţional ‘Steaua României’, ce mi-a fost conferit în anul 2009, i-a făcut dreptate într-o anumită măsură şi ‘oraşului-martir’. În cazul în care mi se va retrage această distincţie, gestul ar echivala cu desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei. Mai mult, ar constitui o nouă dovadă a restaurării relaţiilor şi organizării de tip comunist ce are loc în prezent”, a declarat europarlamentarul.

În temeiul articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, ‘calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a. – condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate; b.- pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului’.

În temeiul HG nr. 1511/2005 la primirea sesizării unui membru al ordinului, Cancelaria Ordinelor are obligaţia să convoace Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’. Hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’, motivată, se comunică, apoi, Cancelariei Ordinelor cu propunere de retragere a decoraţiei sau de respingere a sesizării, după caz (conform art. 6 alin. 2 din HG nr. 1511/2005). Cancelaria Ordinelor, în baza hotărârii Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional ‘Steaua României’, după caz, înaintează preşedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea decoraţiei.

La sfârşitul lunii august, vicepreşedintele PSD Corina Creţu, care deţine Ordinul Naţional „Steaua României”, a solicitat în mod public retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.

La scurt timp, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că lideri ai PSD şi UNPR, deţinători ai Ordinului „Steaua României”, solicită retragerea decoraţiei lui Tokes.

În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes.

Potrivit decretului semnat de şeful statului la acea dată, conferirea decoraţiei s-a făcut ”cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

TTRAIAN BASESCU „BUNICU'”A CERUT INTR-O INTERVENTIE DE LA PALATUL COTROCENI EUTANASIEREA CAINILOR FARA STAPAN!

4 sept.

Traian Băsescu a cerut, într-o intervenție de la Palatul Cotroceni, eutanasierea câinilor fără stăpân, în contextul în care în ultimele 24 de ore un copil de patru ani a fost sfâșiat de maidanezi, iar o bătrână a fost atacată și mușcată în Capitală. “Nu e un subiect pentru preşedinte, dar ca fost primar şi cetăţean trebuia să spun ce simt”, a spus Traian Băsescu.

basescu

“Multi vor spune că nu e o temă pentru un preşedinte, dar am fost primar şi ştiu bine problema câinilor maidanezi. Când au blocat procesul de eutanasiere, parlamentarii au făcut-o într-un mod politicianist. Atunci, rata de incidente era de 11.000-12.000 de bucureşteni muşcaţi într-un an. Anul trecut au fost 16.000 de bucureşteni muşcaţi de câini. Fac apel la guvern – pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare – să emită o ordonaţă de urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă. Să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi să fie eutanasiaţi. Povestea cu castrarea are două valenţe: prelungeşte timpul în care câinii fără stăpân dispar dintre blocuri, nu e o soluţie rapidă, poate dura 10-12 ani. Castrarea e o soluţie pe termen lung, care din 2004, de când avem noua legislaţie în vigoare, s-a dovedit că nu dă rezultate.

Nu trebuie să aşteptăm să mai moară, un copil, ca să luă această măsură. De aceea cred că guvernul trebuie să dea această ordonanţă de urgenţă. Nu putem pune câinii mai presus de oameni, mai presus de copii.

Sunt revoltat de demagogia arătată de iubitorii de câini. Am acasă cinci câini, trei sunt adunaţi de pe stradă. Sunt curaţi, sunt vaccinaţi, sunt castraţi şi trăiesc lângă o familie. Doi stau separaţi de ceilalţi trei. Asta înseamnă dragoste de animale, pentru demagogi, ţine-l pe animal aproape, altfel se sălbăticeşte. Fac un apel la Guvern să emită o ordonanţă de urgenţă. Cazul de ieri al copilului nu ne mai lasă să aşteptăm pe mâna demagogilor.

Şi mai e ceva, castrarea câinelui, nu-i scoate acestuia dinţii”, a declarat Traian Băsescu.

MARTON ARPAD FRANCISC,DEPUTAT UDMR II DA UN „DOS DE PALMA” LUI BASESCU:PALATUL COTROCENI ESTE „UN FOCAR DE INSTABILITATE”,IN SCANDALLUL JOBBIK!

13 aug.

„Presa a tradus greşit” Deputatul UDMR Marton Arpad Francisc a încercat să ne explice că traducerea declaraţiei lui Vona Gabor a fost eronată.

<img src="https://octavpelin.files.wordpress.com/2013/08/bogdandiaconu_e-crop-644×416.jpg&quot; alt="bogdandiaconu_e-crop-644×416" width="490" height="316" class="aligncenter size-full wp-image-39771"

„Eu am auzit redat de mai multe televiziuni cele spuse de domnia sa în limba maghiară. A fost tradus în limba română aproape corect şi i s-a dat o interpretare cam exagerată. A zis că trebuie să-şi asume responsabilitatea un guvern maghiar chiar dacă asta înseamnă un conflict cu România. Conflict te duce cu gândul la conflict armat sau la un conflict diplomatic, este o diferenţă destul de importantă, sau o confruntare de idei, de declaraţii politice. Sunt trei înţelesuri diferite, în mod evident în media românească a apărut sensul unui conflict armat, adică cealaltă extremă a sensului traducerii. Eu nu cred că astfel de interpretări aduc vreun beneficiu nimănui”, ne-a precizat Marton Arpad Francisc. Totodată, acesta a afirmat că Jobbik este „un partid extremist cum este România Mare şi cum a fost PUNR. Vona Gabor şi Vadim sunt de aceeaşi teapă, e un Vadim al Ungariei”. „Palatul Cotroceni este un focar de inestabilitate” Iritaţi de declaraţiile lui Traian Băsescu referitoare la Ungaria ca focar de instabilitate, deputaţii UDMR l-au atacat dur pe preşedinte. „Palatul Cotroceni este un focar de instabilitate şi a demonstrat asta de când este Băsescu preşedintele ţării”, a afirmat deputatul UDMR Erdei Doloczki Istvan. „Ce o fi declarat, ce n-o fi declarat Vona Gabor, e libertatea de gândire. Referitor la focarul de instabilitate din Ungaria, este punctul de vedere al preşedintelui, îl ştim şi pe dumnealui, acum, ca să-şi mai facă puţină imagine care nu e chiar aşa de bună, face fel şi fel de declaraţii”, ne-a precizat Antal Istvan, deputat UDMR. „Voi depune un proiect de lege prin care vom interzice orice formă de manifestare publică extremistă.” Deputat Bogdan Diaconu „Ce-ar fi dacă orice ţară din lumea asta ar încerca să se cutremure că Dan Diaconescu, marele preşedinte al PP-DD, a avut o declaraţie?!” Marton Arpad Francisc, deputat UDMR

Sursa :ring.ro/

SOCATUL TRAIAN BASESCU O VREA PE MONICA GHERGHESCU (MACOVEI) SA-I FIE URMAS LA PALATUL COTROCENI!

29 iul.

Traian Băsescu ar vrea ca la Palatul Cotroceni să îi urmeze unul dintre favoriţii săi. Pe „lista” preşedintelui se află câteva nume care intră în categoria glumelor.

monica-macovei-ghimpele8

Lista lui Băsescu

Într-un interviu acordat unuia dintre mediile de informare favorite – „România Liberă” –, unde evident nu i-a fost pusă nicio întrebare incomodă, Traian Băsescu face o trecere în revistă a posibililor prezidenţiabili pe care şi-i doreşte la Palatul Cotroceni după ce i se va termina mandatul. După ce îi enumeră pe cei (cele) pe care i-a încercat pe post de „discipoli” (Sulfina Barbu, Anca Boagiu, Roberta Anastase, Monica Macovei, Elena Udrea, Emil Boc, Daniel Funeriu, Eugen Tpomac, Sever Voinescu etc.), Traian Băsescu spune cine are stofă de lider: „Cinstit vorbind, inteligenţi sunt toţi, pregătiţi în profesiile lor sunt toţi, buni politicieni sunt toţi, dar dacă printre ei este cineva foarte puternic, aceea e Elena Udrea, oricât nu v-ar plăcea. Privesc cu mare atenţie şi la Adrian Papahagi, care şi el pare a fi un om puternic, rezistent la presiunea politică şi mediatică”. Ei bine, iată un prim set de două nume pe care Traian Băsescu le propune pentru „funcţia” de urmaş. De Elena Udrea se ştia, dar să ieşi în faţă cu Adrian Papahagi credem că este o glumă reuşită.

Dar se pare că Elena Udrea este varianta feminină „B”, pentru că iată ce mai spune Traian Băsescu: „Cred că nici nu se gândeşte la aşa ceva (Elena Udrea – n.a.). E prea tânără. Ea trebuie să se mai rodeze în Executiv, în Parlament sau ca opozant convingător. Mai degrabă, în acest moment, Monica Macovei, dacă discutăm despre femei-candidat”. Şi numele Monicăi Macovei intră la categoria “glume”, pentru că atât ea, cât şi Adrian Papahagi nu ar scoate mai mult de 4, maxim 5% dintre voturile celor care vin la urne. Elena Udrea ar putea să scoată triplu, dar 15% nu o ajută deloc.

În rest, pe lista lui Traian Băsescu se mai află eternii Emil Boc şi MRU, şi ei politicieni care nu pot trece de 12-15% din voturile electoratului, şi asta chiar dacă îşi îmbunătăţesc imaginea.

Ce pare interesant este faptul că Traian Băsescu pronunţă şi nume din PDL, deşi a anunţat că a rupt orice relaţie cu acest partid şi că se va dedica PMP-ului. Surse politice avizate susţin însă că de fapt „distanţarea” faţă de PDL este una „de faţadă” şi că relaţiile sunt aceleaşi, adică foarte bune. Lucru care se observă şi în Parlament, unde PDL a atacat la CCR toate iniţiativele majore ale USL blocându-le în tandem cu Traian Băsescu.

%d blogeri au apreciat: