Tag Archives: PREMIERUL PONTA

PREMIERUL VICTOR PONTA A AFIRMAT MIERCURI: „MA BUCUR CA VA EXISTA UN NOU PARTID LIBERAL!”

2 iul.

Ponta: Mă bucur că va exista din nou un partid liberal

 

Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri că înfiinţarea Partidului Liberal Reformator îl bucură, pentru că România trebuie să aibă reprezentanţi politici aşa cum există la nivel european.

„Mă bucur foarte mult că va exista din nou un partid liberal, pentru că România trebuie să aibă partide şi reprezentanţi politici aşa cum există la nivel european. Acolo există grupul PPE, la care acum sunt două partide (n.r. – afiliate), PDL-PNL, există social-democraţii europeni, la care suntem noi afiliaţi şi există grupul ALDE, un grup nu la fel de mare ca PPE şi PES, dar un grup important şi mă bucur foarte mult că vor avea un reprezentant politic în România. Cred că domnul Tăriceanu este cu adevărat un liberal şi, nu întâmplător, astăzi când am vorbit de CAS am spus adevărul, şi anume că la programul economic al USL, care, iată, azi fiind pus în aplicare, a dus România pe primul loc la creşterea economică, cei care au lucrat au fost domnul Tăriceanu, domnul Chiţoiu şi domnul Ruşanu, ca să vă spun adevărul. Ei trei au fost”, a declarat Ponta la Parlament.

Întrebat dacă Tăriceanu ar fi bun de premier, Ponta a spus: „Eu cred că a fost un premier foarte bun. Nu cred că îşi mai doreşte domnia sa să fie din nou premier. E o funcţie în care după ce pleci răsufli uşurat. Dar părerea mea despre mandatul domnului Tăriceanu este că a fost unul dintre cei mai buni premieri după 1989, alături de Adrian Năstase, cu siguranţă”.

Ponta a adăugat că „dacă se poate” îşi doreşte refacerea USL cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Lansarea Partidului Liberal Reformator va avea loc joi sau vineri iar această formaţiune va fi membră a ALDE, a anunţat luni preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. 

PREMIERUL VICTOR PONTA A DECLARAT INTR-UN INTERVIU AGENTIEI BLOOMBERG CA FMI A AMANAT PANA IN NOIEMBRIE,A TREIA EVALUARE A ACORDULUI STAND BY DE TIP PREVENTIV INCHEIAT CU ROMANIA!

12 iun.

Fondul Monetar Internațional a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului stand by de tip preventiv încheiat cu România, a declarat joi premierul Victor Ponta într-un interviu acordat Bloomberg.

 

Potrivit șefului Executivului, FMI va aștepta bugetul pe 2015 înainte de a face revizuirea acordului cu România.

Acesta a precizat, pe de altă parte, că România nu va avea nevoie de un nou acord cu FMI după expirarea actualului aranjament, în anul 2015.

În interviul acordat Bloomberg, Victor Ponta a declarat că anul viitor ar putea fi vândute noi acțiuni în companiile de stat, fiind posibilă chiar reducerea participațiilor la mai puțin de 50%.

Unul dintre principalele subiecte de discuție dintre autoritățile de la București și reprezentanții FMI l-a constituit reducerea contribuțiilor sociale.

La sfârșitul lunii mai, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, arăta că obiectivul zero este reducerea contribuțiilor de asigurări sociale /CAS/ cu 5 puncte procentuale, iar acest subiect va fi discutat cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional /FMI/, Comisiei Europene /CE/ și Băncii Mondiale /BM/.

,,Obiectivul zero al meu este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Voi discuta cu reprezentanții FMI, CE și BM reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie 2014. Este o măsură pe care am susținut-o de mult timp și acum o voi promova cu toată tăria’, a afirmat Ioana Petrescu.

Potrivit ministrului Finanțelor, impactul bugetar al reducerii CAS este de 2,6 miliarde lei pe 6 luni, strict contabil, iar dacă se iau în calcul și efectele pozitive ale aplicării acestei măsuri, respectiv venituri suplimentare din utilizarea banilor rămași la angajator, impactul bugetar negativ va fi de numai 1,5 miliarde lei pe 6 luni.

Delegația comună a Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și Băncii Mondiale se află la București din 2 iunie pentru a treia evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, misiunea urmând să se încheie pe 16 iunie.

AGERPRES.

PURTATORUL DE CUVINTE AL BASESCULUI,BOGDAN OPREA IL ACUZA PE PREMIERUL PONTA DE DEZINFORMARE!

10 oct.

Bogdan Oprea îl acuză pe Victor Ponta de dezinformare.

bogdan_oprea_adev_29113800

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al ex- președintelui Traian Băsescu l-a acuzat, miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, pe premierul Victor Ponta de dezinformare.

„Și în ședința de Guvern de astăzi (n.r. miercuri), domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta și-a dat măsura capacității de a minți și de a dezinforma și a incapacității de a respecta Constituția României. În expozeul politicianist cu care ne-a obișnuit la începutul fiecărei ședințe de Guvern, domnul prim-ministru a afirmat că «a ajuns preşedintele să moară de grija presei după ce era marele duşman al presei şi al mogulilor»”, se arată în comunicat.

În același timp, Oprea a precizat că președintele ”nu a luat nicio măsură care să ducă la îngrădirea libertății presei”.

”Pentru o corectă informare a publicului, trebuie să-i reamintim domnului prim-ministru câteva lucruri. Domnul președinte Traian Băsescu s-a aflat deseori și, foarte probabil, se va mai afla în dispute publice cu proprietarii trusturilor media și, uneori, chiar cu jurnaliști, actualmente, vezi cazurile Ghiță și Voiculescu, dar niciodată nu a dispus și nu a luat vreo măsură care să ducă la îngrădirea libertății presei. Îi reamintim, de asemenea, domnului prim-ministru că, așa cum reiese și din sesizarea de astăzi a Avocatului Poporului, Ordonanța de Urgență a Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență încalcă prevederile Constituției României de la Articolul 1 aliniatul (5) care spune că «respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie», dar și ale Articolului 15 aliniatul (2), potrivit căruia «legea dispune numai pentru viitor». Aceeași ordonanță de urgență a Guvernului contravine, totodată, și Articolului 16 aliniatul (1) potrivit căruia «cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări»”, afirmat purtătorul de cuvânt al președintelui.

”Îl rugăm pe domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta să dea dovadă de corectitudine atunci când face referiri care implică prevederi ale Constituției României și, în același timp, îl atenționăm să stopeze orice fel de acțiuni, inclusiv legislative, împotriva presei audiovizuale. Continuarea acestui mod de acțiune este de natură să aducă prejudicii majore, nu numai presei autohtone, dar și credibilității statului de drept din România”, transmite Bogdan Oprea.

PREMIERUL VICTOR PONTA:”NU AM AVUT NICIODATA INCREDERE IN BASESCU!”

27 aug.

Victor Ponta a răspuns atacurilor lansate de Traian Băsescu la adresa Guvernului. Aflat într-o vizită oficială la Chişinău, premierul Ponta a vorbit în direct la Antena 3 despre declaraţiile acide făcute astăzi de ex-preşedintele Băsescu.

chiar-daca-l-a-facut-porc-si-mincinos-pe-ponta-basescu-trebuie-sa-lucreze-cu-premierul-presa-internationala-comenteaza-situatia-din-romania-183850

Premierul a realizat o sinteză a motivului vizitei sale la Chişinău. Victor Ponta a declarat că sentimentele exprimate de la Bucureşti pentru Moldova sunt frumoase, însă în ultimii ani, oamenii au „primit doar vorbe”. Primul ministru a precizat că a dorit să arate la Chişinău că România „nu e o ţară de oameni care doar dau din gură”.

Şeful Guvernului a precizat că urmează să inaugureze la Chişinău lucrările pentru gazoductul Iaşi-Ungheni, care va oferi Moldovei posibilitatea de a primi gaz şi din România, nu numai din Rusia.

„Mi-am făcut treaba ca prim-ministru”, a precizat Victor Ponta.

Premierul a mai precizat că, prin vizita sa la Chişinău, a încercat să prezinte „o faţă mai serioasă a României”, în timp ce „cineva de la Bucureşti” îl „înjura şi arăta faţa urâtă a României”.

„Nu am avut niciodată încredere în preşedintele Băsescu”, a mai spus Victor Ponta.

„De câte ori fac o vizită externă, preşedintele face o conferinţă de presă în care mă face cu ou şi cu oţet. În timp ce preşedintele mă înjura pe la TV, eu eram la Chişinău şi le arătam oamenilor că România poate să facă ceva şi pentru Republica Moldova. Încerc şi la Chişinău aşa să prezint partea frumoasă, civilizată a României. Că cineva mă înjura la Bucureşti, nu pot decât să regret”, a declarat, ulterior la România TV, Ponta.

Premierul a adăugat că „fiind pe teren e cineva în tribună, din păcate la tribuna oficială, care mă înjură tot timpul”. „Eu îmi fac treaba mea, mi-o fac şi aici la Chişinău să reprezint România cu onoare”, a spus Victor Ponta.

Pont a mai precizat că el „respectă funcţia de preşedinte şi instituţia prezidenţială”. „Faptul că domnul Băsescu nu se comportă ca un preşedinte e alegerea lui, îmi doresc ca România să aibă de la anul un şef al statului care să îi facă cinste. Nu o să mă auziţi vreodată spunând vreun lucru rău despre România, despre preşedintele ţării. Bătăliile noastre interne sunt ale noastre, dar să vorbesc de rău ţara prin străinătate e o mare ticăloşie şi mă deranjează”, a spus Ponta.

„Mi-a făcut deja lucruri mai grele. Să fii înjurat că te-ai dus în vacanţă cu copiii e un lucru neplăcut. Orgoliile sau supărările mele nu sunt mai importante, nu e cazul să mă plâng. Îmi fac datoria ca prim-ministru, poate să zică domnul Băsescu ce vrea. Recunosc că am ajuns la un grad în care pot să îl ignor destul de mult”, a adăugat Victor Ponta.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU DESFIINTEAZA CANCELARIA PREMIERULUI PONTA!

27 iun.

Într-un moment in care intreaga atentie publica era concentrata asupra tragicului accident rutier din Muntenegru, Presedintele Romaniei a semnat un decret de promulgare a unei legi care ar putea modifica structural functionarea Guvernului. Astfel, prin decretul de promulgare a Legii de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2009, Cancelaria Prim-ministrului este desfiinţată, iar posturile eliminate.

decret-600x381

Pe 25 iunie, printre numeroasele decrete promulgate, președintele Băsescu a semnat și unul privitor la restructurarea aparatului de lucru al Guvernului. Mai exact, e vorba despre desființarea Cancelariei Primului-Ministru, consfinţită prin Legea de aprobarea a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2009. Prin OUG respectiva, Emil Boc – premier la acel moment – elimina institutia cancelariei si stabilea măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, trecând o serie de atribuții către Secretariatul General al Guvernului, in subordinea Danielei Andreescu. La acea vreme, OUG a fost adoptată tacit de catre Camera Deputaților, după ce a trecut de plenul Senatului cu 69 de voturi pentru și 23 impotrivă.

Contactați de reporterii Ghimpele, reprezentantii Biroului de presă al Guvernului nu au putut oferi niciun fel de informatie referitoare la desfiintarea Cancelariei, sustinand ca nu sunt la curent cu situatia generata de semnarea decretului de promulgare: „Da, acum văd ca a fost promulgată această lege, dar nu știu despre ce este vorba… Luati legătura cu colegii de la Administrația Prezidențială”, ne-a sugerat unul dintre angajatii insarcinati cu relațiile de presa.

Încercând să obtinem – de la “colegii de la Președinție”, de aceasta data – mai multe detalii referitoare la modificarile provocate de intrarea in vigoare a legii, am intampinat aceeasi situatie incerta: „Da, sunt pe comunicatul de presă, dar nu știu dacă a fost desființată Cancelaria Primului-Ministru. Vă rog, trimiteți o cerere în scris, iar eu o voi trimite către departamentul juridic”, ne-a declarat un reprezentant al Palatului Cotroceni.

Potrivit raspunsului scris al Administrației Prezidențiale, Cancelaria Prim-ministrului va intra „în procesul de dizolvare” după publicarea în Monitorul Oficial a OUG. Astfel, o ordonanta a Guvernului Boc isi va produce efectele dupa 4 ani, modificand structura institutiei din subordinea directa a lui Victor Ponta.

Istoria recentă a Cancelariei Prim-ministrului

Pe 4 martie 2009, Guvernul Boc a decis desființarea Cancelariei Prim-ministrului și preluarea atribuțiilor de către Secretariatul General al Guvernului, cu menținerea numărului de posturi existente în prezent la Secretariatul General. La acel moment, principalul beneficiar al acestei decizii a fost Gabriela Andreescu, personaj controversat, acuzat in numeroase randuri de implicare in afaceri dubioase, care ocupa functia de Secretar general al Guvernului.

Emil Boc declara la acea vreme că se vor face reorganizari și comasări și în cadrul structurilor din SGG. Fostul premier a anunțat că va avea doi secretari de stat, zece consilieri de stat, opt consilieri personali și doi secretari personali, iar seful Cancelariei, Cătălin Baba, devenea consilier de stat la Cabinetul Primului Ministru.

În 2013, Cancelaria premierului a fost reînfiinţată printr-un amendament la o lege, asumat de senatorul PSD Trifon Belacurencu, iar Victor Ponta a semnat decizia de reînfiinţare a acestei structuri care urma sa functioneze independent de Aparatul de lucru al primului-ministru, care include consilierii săi, şi i-a restabilit atribuţiile de gestionare a informaţiilor secrete.

Premierului Victor Ponta l-a numit în funcția de şef al Cancelariei primului-ministru pe avocatul Vlad Ştefan Stoica, fostul şef de cabinet al lui Victor Ponta din perioada in care actualul premier conducea Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, în guvernul Boc.

PREMIERUL PONTA,DNA ,BODU SRL,ANAF SI RCS &RDS!

8 iun.

Premierul Victor Ponta afirmă că este convins că, dacă DNA va constata că un angajat al Gărzii Financiare a transmis unei persoane private, „după orele de program”, contractul încheiat între RCS&RDS şi firma lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, acea persoană va răspunde penal.

ponta3-300x243

„Am cerut şi conducerea ANAF a făcut rapid o anchetă, a pus la dispoziţia DNA toate datele şi sunt convins că acum, DNA, având toate datele, dacă se constată că cineva din Garda Financiară lucra şi după orele de program, adică mai dădea contracte pe la privaţi, în mod sigur va răspunde penal, persoana care a făcut-o. Eu doar am cerut şefului ANAF, cred că astăzi a finalizat ancheta internă, a trimis către DNA rezultatele şi DNA acum o să-i ia la întrebări pe cei care au avut acces la acele documente, ca să vadă cine l-a dat zonei private”, a spus Ponta la RTV.

ANAF nu exclude posibilitatea ca angajaţii Gărzii Financiare care au controlat societatea lui Dumitru Dragomir, Bodu SRL, să transmită unei terţe persoane contractul de asociere cu RCS&RDS, însă nu sunt probe concludente în acest sens, raportul în urma anchetei pe acest subiect fiind transmis DNA.

PREMIERUL PONTA ,EMISARUL LUI BASESCU LA CONGRESUL UDMR A DECLARAT CA DUCE DORUL ACESTEI FORMATIUNI !

26 mai

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la congresul UDMR, că îi pare rău că nu a reuşit că convingă în trecut Uniunea să iasă de la guvernare.

ponta3-300x243

„Nu am reuşit atunci să vă conving şi îmi pare rău, aşa cum îmi pare rău că nu suntem acum la guvernare împreună. Dar deciziile politice nu urmează întotdeauna calea cea mai înţeleaptă. (…) Chiar dacă acum UDMR nu se află la guvernare, eu vreau să acţionez în fiecare zi ca un prim-ministru al întregii ţări”, a afirmat Ponta, care participă la cel de-al XI-lea Congres al UDMR, ce se desfăşoară la Miercurea Ciuc.

Victor Ponta a mai spus că din punctul său de vedere UDMR este reprezentantul legitim al minorităţilor maghiare.

Congresul UDMR, la care participă peste o mie de persoane, a început, sâmbătă dimineaţă, la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc.

La eveniment sunt prezenţi, printre alţii, premierul Victor Ponta, liderul PNL, Crin Antonescu, şeful PDL, Vasile Blaga, şi cel al Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

Peste o mie de persoane participă, sâmbătă, la al XI-lea Congres al UDMR, care se desfăşoară la Sala Sporturilor din Miercurea Ciuc. Acesta este cel mai mare congres din istoria Uniunii, printre participanţi fiind peste 770 de delegaţi ai filialelor teritoriale şi liderii principalelor partide din România şi Ungaria.

La eveniment vor fi adoptate un nou statut şi un nou program ale Uniunii, dar şi documente pe teme considerate prioritare, precum modificarea Constituţiei, Ţinutul Secuiesc şi alegerile pentru Parlamentul European.

PREMIERUL PONTA ,BOCUL LUI BASESCU IN DEZACORD CU PROPUNEREA LIBERALILOR CA FOSTII PRESEDINTI SA REVINA IN POLITICA!

23 mai

Premierul Victor Ponta pune la îndoială o propunere care il vizează pe preşedinte, înaintată de parlamentarii PNL. Potrivit vicepreşedintelui liberal Tudor Chiuariu, noua Constituţie ar trebui să-i interzică fostului şef de stat revenirea în politică, principiu cu care Victor Ponta nu s-a arătat de acord.

intalnire-la-ceas-de-seara-intre-basescu-si-liderii-usl-care-e-miza-discutiei-183476

“Nici nu ştiu dacă e foarte constituţional. Bănuiesc că un preşedinte, după ce e preşedinte, multe lucruri nu-şi doreşte ca funcţii publice, însă nu ştiu dacă e constituţional, dacă poţi să-i interzici pentru viitor”, a afirmat Ponta, care s-a arătat însă de acord cu reducerea mandatului prezidenţial la 4 ani.

“E propunerea liberalilor, e în regulă. Ei vor avea candidatul la preşedinţie şi atunci normal că nu ne opunem. Ceea ce nu sunt de acord, este de a avea din nou unite alegerile parlamentare cu cele prezidențiale, iar încurcăm lucrurile și e clar că președintele e șeful partidului care câștigă alegerile”, a mai spus Ponta.

PREMIERUL PONTA, STAERPITURA HAHAITA BASESCU SI POKERUL!

25 feb.

Traian Băsescu le-a scris președintelui Senatului și premierului Victor Ponta, cerându-le ca procedurile de numire pentru procurorul General și a șefului DNA să fie finalizate până la 3 martie, pentru a se evita întârzierea acceptării României la spațiul Schengen. Victor Ponta a reacționat, arătând că nu este posibil ca numirile să fie făcute atât de repede.

p

Victor Ponta a spus că nu poate fi de acord cu condiţionarea intrării în Schengen de MCV.

”Dacă îl legăm (raportul MCV, n.r.), nu vom intra niciodată în Schengen”, a spus Ponta la RTV, invocând că unele state europene s-ar putea folosi de MCV pentru a bloca accesul României şi Bulgariei din cauza unor considerente de politică internă, precum apropierea alegerilor.

”Este un ping-pong intern. Franţa este dispusă să ne ajute, iar Germania trebuie convinsă de mine şi de preşedinte că merităm să intrăm în Schengen”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Şeful Guvernului i-a reproşat din nou preşedintelui că nu a vrut să semneze scrisoarea comună privind aderarea la Schengen. “Am încercat să găsim o soluţie să avem o decizie chiar şi parţială, legată de aeroporturi. Era important să arătăm că este un subiect comun, dar preşedintele nu a vrut să semneze scrisoarea cu mine. E ca la poker, vrea să pluseze probabil. Nu sunt de acord să asumăm noi faptul că pentru Schengen trebuie să facem unele lucruri pentru MCV. În al doilea rând, nu ştiu dacă-i vom face să se răzgândească pe liderii europeni că îi avem procurori pe Popescu şi Ionescu”, a precizat Ponta.

”Acum preşedintele ne spune că, până pe 3 martie, să numim şefii procurorilor. Amintesc că cei doi candidaţi propuşi de ministrul Justiţiei au fost respinşi de către preşedintele Băsescu. Cred că este o scrisoare de uz intern a preşedintelui”, a apreciat Ponta.

Victor Ponta crede că scrisoarea preşedintelui este legată de căutarea unui vinovat pentru o eventuală amânare a intrării în Schengen, Băsescu ştiind că nu este posibilă numirea procurorilor până pe 3 martie.

%d blogeri au apreciat: