Tag Archives: PROCURORII MILITARI

PARCHETUL MILITAR A PRELUAT DOSARUL TRAGEDIEI AVIATICE DIN MUNTII APUSENI. OFICIALII STS SI ISU VOR FI AUDIATI DE PROCURORII MILITARI!

4 feb.

 

Parchetul Militar a preluat dosarul tragediei din Apuseni. Oficialii STS şi ISU pot fi audiaţi acum.

 

Dosarul accidentului din Apuseni a fost preluat de Parchetul Militar.

Cercetările din dosarul accidentului din Apuseni vor fi continuate de procurorii militari din PICCJ, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

 

Procurorul general al PCA Alba Iulia, Augustin Lazăr, a afirmat săptămâna trecută că, după epuizarea probațiunii la Alba Iulia și Cîmpeni, când se va forma o imagine asupra situației de fapt de aici, se va decide dacă va fi nevoie ca acest dosar să rămână în continuare la PCA Alba Iulia sau ancheta va continua la București, ‘în măsura în care ponderea activităților va trebui să fie efectuată acolo, pentru bunul mers al anchetei, pentru buna instrumentare a acestei cauze și clarificarea rapidă a situației de fapt’.

 
‘Noi ne-am putea declina competența dacă va fi nevoie. Vom vedea. Ne vom face o evaluarea a situației și, în măsura în care se va dovedi că persoane care nu pot fi cercetate de către Parchetul Curții de Apel Alba Iulia apar în acest dosar și majoritatea, ponderea actelor de făcut va fi la București, într-o astfel de situație ancheta ar putea continua la București’, a declarat atunci procurorul general al PCA Alba Iulia. Întrebat dacă se referă la miniștri, Lazăr a răspuns că nu dorește să facă referire la persoane anume, fiindcă nu este cazul. ‘Eu v-am precizat în ce situații dosarul ar putea să fie preluat la București’, a spus atunci Augustin Lazăr.
 
Până în prezent au fost audiate în acest caz 29 de persoane, printre care copilotul și medicii răniți în accident, personal SMURD, jandarmi, localnici, personal silvic, conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba etc.
 
Procurori ai Secției de urmărire penală din cadrul PCA Alba Iulia au dispus, în 22 ianuarie, începerea urmăririi penale in rem în cauza privind accidentul aviatic produs în Munții Apuseni pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranța zborului, și vătămare corporală din culpă.
Două persoane au decedat și cinci a fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la 1.600 de metri altitudine. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant.
Epava avionului și victimele au fost descoperite de către trei săteni din Horea, o comună din județul Alba, potrivit Agerpres
%d blogeri au apreciat asta: