Tag Archives: PROTESTANTII SI REFORMATII

CREDINCIOSII ROMANO-CATOLICI,PROTESTANTI SI REFORMATI SARBATORESC ,DUMINICA 31 MARTIE INVIEREA DOMNULUI!

31 mart.

Credincioşii romano-catolici, protestanții și reformații sărbătoresc, duminică, 31 martie, Învierea Domnului. Anul acesta, Paştele catolic are loc cu cinci săptămâni înainte de cel ortodox, care va fi celebrat pe 5 mai. Papa Francisc va celebra prima sa mesă de Înviere, în piaţa Sfântul Petru, de la Vatican, în faţa a mii de credincioşi. Suveranul Pontif va rosti, în zeci de limbi, tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea “urbi et orbi”. În România trăiesc peste un milion de credincioși catolici.

Paştele catolic şi ortodox este, de obicei, sărbătorit la date diferite, pentru că cele două mari Biserici calculează data Învierii lui Isus după două calendare diferite. Data Paştelui diferă din anul 1582, când Biserica romano-catolică a trecut la calendarul gregorian, iar Biserica ortodoxă a rămas după calendarul iulian.

Diferenţa între Paştele catolic şi cel ortodox poate varia de la o săptămână, la cinci săptămâni, dar câteodată pică în acelaşi timp. În 2014, de exemplu, sărbătoarea Sfintelor Paşti la catolici va coincide cu cea a ortodocşilor.

Data prăznuirii Paştelui este, spre deosebirea de cea a Naşterii Domnului, variabilă, în funcţie de prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Catolicii stabilesc prima luna plină de după echinocţiu folosind o serie de calcule şi tabele ecleziastice, pe când ortodocşii iau ca reper luna plină astronomică.

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte, la catolici

Înainte de Paşte, catolicii ţin post patru-cinci săptămâni. Acesta este diferit, însă, faţă de cel ortodox, întrucât presupune doar evitarea preparatelor din carne.

La sfârşitul slujbelor religioase din Săptămâna Mare participanţii sunt împărtăşiţi cu ostie (pâine nedospită) şi se practica “procesiunea”, adică înconjurarea bisericii de către preoţi şi credincioşi. Sâmbătă, înainte de Înviere, se sfinţeşte un coşuleţ cu ouă roşii, cozonac, carne de miel şi vin. Duminică dimineaţa, înainte de micul dejun, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un ban – simbolurile sănătăţii şi ale belşugului.

Cea mai cunoscută tradiţie catolică de Paşte de la noi din ţară este stropitul, un obicei care provine din Germania. La început, stropitul se facea cu apă, însă în prezent este folosit şi parfumul. Stropitul cu apă simboliza purificarea. Întrucât apa provine din fântâni, a apărut şi împodobitul cu ouă a fântânilor din satele populate de catolici, scrie rtv.net.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: