Tag Archives: PUSCARIE

PREMIERUL VICTOR PONTA A DECLARAT DUMINICA SEARA LA ROMANIA TV CA TRAIAN BASESCU VA FACE PUSCARIE LA SFARSITUL MANDATULUI !

5 mai

Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara că, în opinia sa, președintele Traian Băsescu va ajunge la închisoare după expirarea mandatului.

 

„Eu cred că se duce (la închisoare-n.r.). Dincolo de discursul politic, eu știu, legal, și știe toată lumea, că domnul președinte Băsescu este cercetat în dosarul Nana care este suspendat până la expirarea mandatului de președinte și al imunității. Dosar în care ..domnul președinte Băsescu, făptuitorul Băsescu, ca să spun așa, s-a autodenunțat. A spus: n-are fata nicio vină, eu pentru mine le-am cumpărat, eu l-am trimis pe ăla micu, pe Rădulescu cu terenurile…în timpul liber. Pe măsură ce documentele au apărut (..), când s-a ajuns departe cu cercetările, domnul președinte a ieșit la televizor și (..) a trecut la chestii de Sicilia”, a afirmat Ponta la România TV.

Totodată, Ponta a anunțat că din cercetările Corpului de Control al Guvernului a reieșit că fostul ministru Elena Udrea a semnat pentru acordarea unor fonduri de mediu chiar pentru comuna Nana, unde se află terenul deținut de familia președintelui

„În continuare apar alte lucruri. Întâmplător, poate astăzi ați văzut, chiar a fost o întâmplare, am sesizat Parchetul pentru că acum am terminat cercetările la Corpul de Control, pe utilizarea Fondurilor de mediu cu parcurile în zona rurală. Cel mai drăguț lucru este faptul că între acele comune, vezi întâmplare — întâmplătoare era și comuna Nana. (….)De la doamna Udrea cu semnătura ei, atunci când a fost ministru interimar al Mediului, după ce ne-au dat afară( de la guvernare-n.r)”, a afirmat prim—ministrul.

AGERPRES.

PREMIERUL VICTOR PONTA A EXPLICAT JOI LA „SINTEZA ZILEI”,DE CE ATACA TRAIAN BASESCU CU O FURIE NEPUTINCIOASA IN TOATE PARTILE: „STIE CA DUPA CE I SE VA TERMINA MANDATUL ,VA FACE PUSCARIE!”

18 apr.

basescu_jilt_86717500

Premierul Victor Ponta a explicat joi seara care este cel mai mare adversar al lui Traian Basescu.

Intrebat la Antena 3 de ce s-a napustit Traian Basescu la adresa coalitiei de guvernare, Victor Ponta a declarat:

“Exista o explicatie generala, una particulara si pozita mea. Explicatia generala este ca pentru Traian Basescu in mod sigur un adversar mai mare decat mine si cei 7,4 milioane de romani care au votat la referendum este timpul, cat i-a mai ramas pana la finalul mandatului, mai sunt doar 6 luni. Asta e explicatia generala. Asa se explica pierderea controlului. Sunt convins ca n-a fost nimic planuit, ci nu-si mai poate stapani nervozitatea.

Doi: cazul Nana. In noiembrie spuneam ca nu stiu daca va ajunge la inchisoare, dar politic va fi o lovitura din care nu-si va mai reveni, oamenii vor vedea lacomia.

Ce cred insa, in acelasi timp, ca s-a ajuns de la ce-a facut presedintele, s-a ajuns la un nivel de confruntare inacceptabil”.

TRAIAN BASESCU,INTAIUL PENAL AL ROMANIEI ,CREDE CA VA SCAPA DE PUSCARIE CU NOUL COD PENAL CARE INTRA IN VIGOARE PE 1 FEBRUARIE 2014.GRESIT!

17 nov.

Recent premierul Victor Ponta a făcut aluzie la un posibile repercusiuni penale la adresa președintelui Traian Băsescu după încheierea mandatului prezidențial atunci când a spus că la anul în loc să fie prim-ministru „S-ar putea sa fie vreun inculpat”. Numai că odată cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2014 a noului Cod Penal multe din faptele pentru care ar putea fi acuzat președintele în funcție se cam prescriu.
Basescu, amenintat cu puscaria? Victor Ponta: S-ar putea sa fie INCULPAT de la anul!

basescu_2_ghimpele-600x362-300x181

Numeroase acuzaţii i-au fost aduse lui Traian Băsescu de-a lungul timpului. Printre ele: fals, uz de fals, abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, bancrută frauduloasă, delapidare etc. relatează Antena 3.

Când vorbim de delapidare, actualul Cod Penal spune că pedeapsa este cuprinsă între 1-15 ani, sau între 10-20 de ani la consecinţe deosebit de grave, iar prescripţia este 10 ani şi 15 ani pentru consecinţe deosebit de grave.

Potrivit Codului Penal actual, prescripţia specială este de 15 ani fără consecinţe grave, respectiv 22,5 ani pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave.

În noul Cod Penal nu mai există spor pentru consecinţe deosebit de grave şi pedeapsa nu mai este de la 1 la 15 ani, sau în cazul unor consecinţe grave, până la 20 de ani, ci între 2 şi 7 ani.

Prescripţia este de 8 ani, iar prescripţia specială este de 12 ani.

Astfel, prin Noul Cod Penal, care va întra în vigoare de la 1 februarie 2014, Traian Băsescu scapă de dosarul Flota.

Toate termenele de prescripţie specială depind însă de un lucru: dacă perioada de 10 ani la Cotroceni întrerupe sau nu prescripţia specială. Lucru pe care nu-l poate decide decât Curtea Supremă, unde numirile le face tot Traian Băsescu, potrivit celor discutate în cadrul Emisiunii Q&A realizată de Alessandra Stoicescu.

Astfel că din 2015, Traian Băsescu ar putea fi liber de orice posibilă acuzaţie penală. Asta în ciuda faptului că, la intrarea lui în mandat, Băsescu era inculpat în dosarul Flota, cercetat în dosarul casei din Mihăileanu şi suspectat de spălare de bani.

sursa: Antena 3

TRAIAN BASESCU ISI „FREACA MAINILE DE BUCURIE”,CAND O VAZUT MINUTA INSTANTEI IN DOSARUL ICA(TELEPATIA) SI SPERA SA-L VADA PE DAN VOICULESCU”SOLUTIA IMORALA” IN PUSCARIE!

27 sept.

MINUTA INSTANTEI DIN DOSARUL ICA.

Hotărâre(minuta)
26.09 2013

traian-basescu-cu-dan-voiculescu

Admite cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de instanţă din oficiu şi de apărătorul ales al inculpatului V.D..
I.În temeiul disp.art 11 pct 2 lit b rap la art 10 lit g din CPP încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului V.D. pentru infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 124 din Cp rap. la art. 122 din Cp.
În temeiul disp. art. 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului V.D. din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. e din Legea 78/2000 cu trimitere la art. 23 lit. c din Legea 656/2002 cu referire la art. 10 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Cp în infracţiunea prevăzută 17 lit. e din Legea 78/2000 cu trimitere la art. 29 alin. 1 lit c din Legea 656/2002modificată , cu referire la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp.
În temeiul disp. 17 lit. e din Legea 78/2000 cu trimitere la art. 29 alin. 1 lit. c din Legea 656/2002, modificată, cu referire la art. 10 alin. 1 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp condamnă pe inculpatul V.D. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II -a, lit b din Cp.
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II -a, lit. b din Cp, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
II.În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.C.prin rechizitoriu,din infracţiunea prev. de art. 10 lit. a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin. 2 din Cp şi art 75 lit. a din Cp în infracţiunea prev. de art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art 75 lit a din Cp.
În temeiul disp. art. 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art. 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul P.C.la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP (funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie al ADS şi Director General al ADS)
În temeiul disp. art. 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a teza a II – a, lit b şi lit c din CP (funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie al ADS şi Director General al ADS) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
III. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.J.C.prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 şi art 75 lit a din Cp .
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 şi art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul S.J.C.la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP(funcţia de membru al AGA a SC ICA SA şi director al Direcţiei juridice a ADS)
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din CP(funcţia de membru al AGA a Sc Ica Sa şi director al Direcţiei juridice a ADS) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
IV. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.G.din infracţiunea prev. art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art 75 lit a din Cp.
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp şi art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul M.G.la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din CP(funcţiile de director general şi preşedinte al CA al SC ICA SA )
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP(funcţiile de director general şi preşedinte al CA al SC ICA SA ) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M.G.pentru infracţiunea prev. de art 248 Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din CP rap. la art. 122 Cp.
În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.G.din infracţiunea prev. de art 290 CP în infracţiunea prev. de art 290 alin 1 din CP.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b din Cpp rap. la art 10 lit. g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 290 alin. 1 din Cp, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 124 Cp rap. la art. 122 din Cp.
V. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.S.din infracţiunea prev. de art. 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp.
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul P.S.la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din CP (director general executiv al SC G. )
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a , lit b şi lit c din Cp (Director general executiv al SC G. SA) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art. 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.S.din infracţiunea prev. de art 290 din Cp în infracţiunea prev. de art 290 alin 1 din Cp.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 290 alin 1 din Cp, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice constatând împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art 124 din Cp rap la art 122 din Cp.
VI. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.V.N.din infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp.
În temeiul disp art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul S.V.N.la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a , lit b şi lit c din CP( funcţia de director al Direcţiei de Privatizare -Concesionare a ADS).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP( funcţia de director al Direcţiei de Privatizare Concesionare a ADS) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.V.N.din infracţiunea prev. de art 25 din Cp rap la art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 din Cp în infracţiunea prev. de art 25 din Cp rap la art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 alin 1 din Cp.
În temeiul disp. art 25 din Cp rap la art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 alin 1 din Cp condamnă pe inculpatul S.V.N.la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP( funcţia de director al Direcţiei de Privatizare Concesionare a ADS).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP( funcţia de director al Direcţiei de Privatizare Concesionare a ADS) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.V.N.din infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 291 Cp în infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 291 teza 1 Cp.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 291 teza 1 Cp, pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatând împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 CP rap la art 122 din CP.
În temeiul disp . art 33 lit a , 34 lit b din Cp contopeşte pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp şi art 25 din Cp rap la art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 alin 1 din Cp,respectiv de 6 ani şi 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 35 alin. 3 din Cp inculpatul va executa pedeapsa complimentară cea mai grea în sensul că în temeiul disp. art. 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit. b şi lit c din CP (funcţia de director al Direcţiei de Privatizare Concesionare a ADS) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
VII. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.G.M.din infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev de art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit a din Cp.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D.G.M.pentru infracţiunea prev. de art 26 din Cp Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatând că a intervenit decesul inculpatului în cursul procesului penal.
În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 din Cp în infracţiunea prevăzută de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 alin 1 din Cp.
În temeiul disp. art 11 pct. 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 289 alin 1 din Cp, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatând că a intervenit decesul inculpatului în cursul procesului penal.
În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului D.G.M.din infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 291 din Cp în infracţiunea prevăzută de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art. 291 teza I din Cp.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 17 lit c din Legea 78/2000 cu referire la art 291 teza I din Cp, astfel cum s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatând că a intervenit decesul inculpatului în cursul procesului penal.
VIII. În baza art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.G.din infracţiunea prevăzută de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev de art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp .
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul S.G.la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP( membru al AGA a SC ICA SA)
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din CP( funcţia de membru al AGA a SC ICA SA) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului S.G.pentru infracţiunea prev. de art 248 Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp, constatând că s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din Cp rap la art 122 din Cp .
IX. În baza art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B.C.din infracţiunea prevăzută de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev de art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp.
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul B.C.la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a, lit b şi lit c din CP(funcţia de membru al AGA a SC ICA SA).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP(funcţia de membru AGA a SC ICA SA) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 11 pct 2 lit b din Cpp rap la art 10 lit g din Cpp încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B.C.pentru infracţiunea prev. de art 248 Cp cu aplicarea art 75 lit a din Cp, constatând că s-a împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art 124 din Cp rap la art 122 din Cp .
X. În baza art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.A.din infracţiunea prevăzută de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp în infracţiunea prev de art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp.
În baza prev de art 26 din Cp rap la 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din Cp condamnă pe inculpatul P.A.la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP(funcţia de cenzor al SC ICA SA ).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP( funcţia de cenzor al SC ICA SA) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
XI. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului M.G.din infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP în infracţiunea prev art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP.
În temeiul disp art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP condamnă pe inculpatul M.G.la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP(funcţia de cenzor al SC ICA SA ).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP( funcţia de cenzor al SC ICA SA) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
XII. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.F.A.prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP în infracţiunea prev art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP.
În temeiul disp art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP condamnă pe inculpatul P.F.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP (funcţia de şef Serviciu legislaţie din cadrul ADS, funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SC ICA SA).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a- II – a , lit b şi lit c din CP (funcţia de membru al ConsilIului de Administraţie al SC ICA SA şi funcţia de şef Serviciu legislaţie din cadrul ADS) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
XIII. În temeiul disp. art 334 din Cpp schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei E.V.prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art 26 din Cp rap la art 10 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP în infracţiunea prev art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP.
În temeiul disp. art 26 din Cp rap la art 10 alin 1 lit a din Legea 78/2000 cu aplicarea art 75 lit a din CP condamnă pe inculpata E.V.la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a II – a, lit b şi lit c din CP (funcţia de cenzor al SC ICA SA ).
În temeiul disp. art 65 din Cp interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prev.. de art 64 lit a teza a II – a , lit b şi lit c din CP (funcţia de cenzor al SC ICA SA) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 33 alin 1 şi 3 din Legea 656/2002 modificată rap la art 118 lit e din CP dispune confiscarea de la inculpatul V.D. a sumei de 2.984.358,3 lei reprezentând contravaloarea a …. acţiuni deţinute la SC C.C. A.I. SA (fostă SC ICA SA), donate …. şi a sumei de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a …. de acţiuni deţinute la SC C.C. A.I. SA (fostă SC ICA SA), acţiuni ce au fost donate ….
În baza disp. art. 14, 346 din Cpp, şi art 1357 Cod Civil admite, în parte, acţiunea civilă formulată de M. A.D.R. şi îi obligă în solidar, pe inculpaţii V.D., P.C., S.J.C., M.G., P.S., S.V.N., S.G., B.C., P.A., M.G., P.F.A, E.V.şi pe moştenitorii inculpatului decedat, D.G.M., numiţii D.M.şi D.C.la plata echivalentului în lei a sumei de 60.482.615 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii către partea civilă M. A.D.R..
Menţine măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -DNA, prin ordonanţa din data de 03.10.2008 prin care s-a dispus instituirea unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi a sumelor de bani aparţinând inculpaţilor după cum urmează:
a- sumele de bani disponibile în conturile bancare deţinute de inculpatul V.D. la …. până la concurenţa sumei de 15.000.000 RON- sold la data aplicarii măsurii de 309.604 EUR, 1.130.085 USD , 93.061 RON, 236,09 CHF şi , respectiv 433,00 GBH- n.n. şi …. până la concurenţa sumei de 5.000.000 RON – sold la data aplicarii măsurii de 12.886,39 USD, indisponibilizate prin procesul-verbal de aplicarea a sechestrului din data de ……..;
b- imobilul situat în …….. – aflat în proprietatea inculpatului V.D. cu o valoare estimată de 250.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul-verbal din ….. de instituirea sechestrului judiciar;
c- imobilul situat în …….. – aflat în proprietatea inculpatului S.G.cu o valoare estimată de 110.000 EUR – pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul-verbal de instituirea sechestrului din ……;
d – cota de ˝ a imobilului situat în ….. – aflat în proprietatea inculpatei E.V. cu o valoare estimată de 88.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul-verbal din data de …….;
e – cota de ˝ a imobilului situat în ……… aflat în proprietatea inculpatului M. G. cu o valoare estimată de 456.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul- verbal din data de …….;
f – terenul în suprafaţă de …… mp amplasat în ……….şi asupra a două apartamente amplasate la parterul ,şi respectiv etajul aceluiaşi imobil – bunuri aflate în proprietatea inculpatului P. S. şi care au o valoare estimată de 2.020.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul – verbal din data de …….;
g – cota de ˝ a imobilului situat în ………, aflat în proprietatea inculpatului S. J. -C. cu o valoare estimată de 210.000 EUR pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul-verbal din data de ……..;
h- cota de 1/2 din imobilul situat în …………, aflat în proprietatea inculpatului P.A. cu o valoare estimată de 110.000 EUR, pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar conform procesului-verbal de instituire a sechestrului judiciar din data ………;
i- imobilul (teren + clădire) amplasat în ……….. cu valoare estimată de 1.000.000 EUR şi (2) cota de ˝ dintr-un imobil amplasat în ………..- cu o valoare estimată de 95.000 EUR – bunuri aflate în proprietatea inculpatului S. V.-N. pentru care s-a dispus instituirea sechestrului judiciar prin procesul-verbal din data de ……
În temeiul disp. art 348 teza a-II-a din Cpp dispune anularea parţială a Notei privind propunerea de vânzare a acţiunilor gestionate de ADS la SC ICA SA Bucureşti nr …../…… cu referire punctuală la menţiunea nereală cuprinsă în capitolul 2 referitoare la publicarea anunţului de intenţie la privatizare a acestei societăţi în Monitorul Oficial nr …din data … şi a celor două exemplare ale procesului verbal de predare- primire întocmit în fals la data de ……..de inculpatul M.G.-în calitate de director general al Sc Ica Sa şi P.S.-în calitate de director general executiv al Sc G.I. V. şi C. Sa Bucureşti.
În temeiul disp art 191 din Cpp obligă pe fiecare inculpat şi pe moştenitorii inculpatului decedat, numiţii D.G.M., D.M.şi D.C. la plata a câte 7000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul decedat D.G.M., în cuantum de 400 de lei şi onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru moştenitorii inculpatului decedat, numiţii D.M.şi D. C., în cuantum de 400 de lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu apel
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.09 2013

RETEAUA MAFIOTA A LUI „IL PADRINO” TRAIAN BASESCU SI CAND VOR INTRA IN PUSCARIE,PENTRU JAFUL SI GENOCIDUL IMPOTRIVA ROMANILOR?!

23 iun.

Traian Băsescu are două fiice, Ioana şi Elena. Ioana Băsescu este cunoscută pentru relaţia de afaceri cu Puiu Popoviciu, la care a contribuit Traian Băsescu, atunci când era primarul Capitalei.

Fiica cea mică, EBa, căsătorită cu Syda, îl are ca socru pe Bebe Ionescu, partenerul de afaceri al lui Adriean Videanu, acum în dosarul bancherilor.

reteaua-antonescu-care-este-harta-relationala-a-sefului-pnl-203498

Fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, are afaceri cu cel mai cunoscut „băiat deştept” din Energie, Bogdan Buzăianu.

Elena Udrea, cel mai susţinut om politic al PDL de către Traian Băsescu, este căsătorită cu Dorin Cocoş, om cu multe afaceri cu Primăria Capitalei, cu Costel Căşuneanu – regele asfaltului. De asemenea, mai este şi povestea Alro, intermediată tot de Elena Udrea şi Dorin Cocoş.

GUVERNUL REGIMULUI BASESCU& BOC TREBUIE SA PLATEASCA DUMINICA,CIRCA 122,1 MILIOANE DE EUROI CATRE FMI,PENTRU IMPRUMUTUL STAND -BY CONTRACTAT DE BASESCU IN 2009!PE CAND TRADATORUL DE TARA ,TRAIAN BASESCU SI GASCA SA MAFIOTA VOR INTRA LA PUSCARIE ?!SE AUDE PONTA,SE AUDE USL?!

22 iun.

Guvernul României a dat publicităţii date potrivit cărora ţara noastră trebuie să plătescă, duminică, circa 122,1 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional. Suma reprezintă rambursări rate de capital din împrumutul stand-by contractat în anul 2009.

traian-basescu-fmi-gabriel-petrescu

Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali, în anul 2009. La momentul respectiv, ţara noastră a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro, parte a unui pachet de sprijin în sumă de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială, notează Agerpres.

În anul 2011, Consiliul Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional a aprobat încetarea acordului precedent şi încheierea unui nou aranjament stand-by de tip preventiv cu România pentru o perioadă de 24 luni, în valoare de 3,5 miliarde euro.

Ţara noastră trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, Uniunea Europeană şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În primele cinci luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 428,5 milioane euro.

Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.

%d blogeri au apreciat asta: