Tag Archives: REGIMUL STALINIST

PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE ,VLADIMIR PUTIN A ANUNTAT LUNI CA A SEMNAT DECRETUL PRIVITOR LA REABILITAREA TATARILOR DIN CRIMEEA SI A ALTOR MINORITATI ETNICE CARE AU AVUT DE SUFERIT IN TIMPUL REGIMULUI STALINIST!

21 apr.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni semnarea decretului privitor la reabilitarea tătarilor din Crimeea și a altor minorități etnice care au avut de suferit în timpul regimului stalinist, transmite Reuters.

Foto: (c) Alexei Nikolskyi/RIA Novosti/Kremlin/REUTERS

”Am semnat un decret de reabilitare a populației tătare din Crimeea, a populației armene, a germanilor, a grecilor, a tuturor celor care au suferit în timpul represiunilor staliniste”, a declarat Putin într-o ședință a Consiliului de Stat.

Membrii minorității tătare din Crimeea, ce numără circa 300.000 de persoane (15% din populația regiunii), s-au opus anexării peninsulei Crimeea la Rusia care a avut loc luna trecută.

Tot luni, Vladimir Putin a aprobat amendamentele legislative destinate să faciliteze obținerea cetățeniei ruse de către rusofonii ce trăiesc în țări foste republici ale Uniunii Sovietice.

Modificările operate legii privind cetățenia rusă urmează anexării peninsulei Crimeea de Rusia și creșterii tensiunilor în estul Ucrainei, zonă în care trăiește o numeroasă comunitate rusă.

În urmă cu patru zile, șeful statului rus a apreciat că ieșirea din criza cu care se confruntă Ucraina depinde de garanțiile care vor putea fi date pentru ca drepturile populației rusofone să fie respectate în estul țării.

AGERPRES.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: