Tag Archives: religie

SEMNIFICATIA EXPRESIEI , ” LA PASTELE ASTEAPTA!”

21 apr.

În limbaj comun, expresia „la Paștele Cailor” desemează un moment incert, ceva foarte îndepărtat în timp sau care pur și simplu nu se va întâmpla niciodată. Formula este similară cu „la Sfântul Așteaptă” sau „la calendele grecești”, aceasta din urmă atribuită împaratului roman Augustus, care ar fi afirmat despre rău-platnici că își achită datoriile la calendele grecești, adică niciodată, pentru că grecii, spre deosebire de romani, nu aveau prima zi a lunii în calendar (numită calendae), zi obișnuită de restituire a datoriilor.

Legenda

Fire-ați cai afurisiți

De mine, de Dumnezeu,

Mai tare de fiul meu.

Voi să nu mai aveți saț

Numa-n ziua de Ispas.

Așa se spune că ar fi blestemat Maica Domnului caii ce tropotiră și nechezară când l-a născut pe Isus. Dar n-a fost numai zarva. Legenda mai spune că Fecioara Maria, după ce l-a născut pe Isus, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfășat și l-a culcat în iasla lui Crăciun, unde erau legați boii, oile și caii acestuia. Boii și oile au mâncat cât au mâncat și, săturându-se, s-au culcat. Caii, însă, obraznici, nu numai că au mâncat tot fânul cât era în iesle, dar l-au mâncat și pe cel de pe pruncul Isus, pe care îl puse maică-sa acolo anume ca să nu-l afle Irod și să-l ucidă. Văzând Maica Domnului toate acestea, s-a supărat și a blestemat caii să nu se mai sature de mâncare decât o dată pe an, în ziua de Ispas.

Despre acesta se spune că ar fi fost un personaj mitic care a asistat, alături de cei trei apostoli, la Înălțarea Domnului și la ridicarea sufletelor morților la cer. Ispasul sau Ziua Înălțării, prăznuită la 40 de zile după Înviere (joia din săptămâna a șasea după Paște), este și ziua în care se celebrează Paștele Cailor. Sărbătoare cunoscută și ca „Joia iepelor.”

Ispasul este, așadar, singura zi din an în care caii scapă la iarbă verde și pasc până se satură. Dar pentru că un ceas este mult prea puțin pentu cai, ei nu se satură niciodată, motiv pentru care oamenii consideră Paștele Cailor ca unul care nici nu ar exista.

Se mai spune că în Ardeal, Paștele Cailor era sărbătorit odinioară în zilele când Paștele Ortodox coincidea cu cel Catolic. Explicația este că în anii în care Paștele Ortodox și cel Catolic nu cădeau în aceeași zi, țăranii de credință ortodoxă împrumutau caii de la țăranii de credință catolică și invers. Atunci când cele două sărbatori coincideau, caii se odihneau și era Paștele Cailor. Acest lucru se întâmpla, conform calendarelor, o dată la patru sau șapte ani, cum se întâmplă și anul acesta.

Datini și credințe

Pentru că Ispas era un om bun și vesel, credincioșii caută și ei să fie binedispuși de ziua acestuia și să evite motivele de supărare.

Din ziua de Paște și până în ziua de Ispas, oamenii se salută cu cunoscutele formule: „Hristos a înviat!/Adevărat c-a înviat!”. În ziua de Ispas se salută cu: „Hristos s-a înălțat!/ Adevărat că s-a înălțat!”. După Ispas, încep a se saluta obișnuit. Ispasul este și ziua de la care nu se mai mănâncă ouă roșii.

În popor se spune că dacă cineva moare la Ispas, se duce în rai. De aceea, în această zi oamenii poartă la brâu un șir de foi de nuc cum a purtat și Hristos când s-a înălțat la Cer.

În anumite zone ale țării se ţin Moşii de Ispas, casele şi mormintele fiind împodobite cu crengi de paltin tânăr, iar la ferestre se pun frunze de leuştean, plantă despre care se crede că ar fi crescut la piciorul Crucii lui Hristos. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se pâine caldă, brânză, ceapă verde şi țuică.

Se mai spune că plantele sădite de Ispas nu vor da rod.

Sărbătoarea era cândva și prilej pentru organizarea de târguri și încheierea unor afaceri, afaceri care nu în toate cazurile erau reușite. Această zi era văzută ca una a soroacelor, când se încheiau diferite calcule. Tot în această zi se făceau și plățile întârziate, neachitate la Sfântul Gheorghe, după cum era obiceiul. Dacă se făceau…

În ograda casei, animalele aveau și ele rânduiala lor. Vitele erau marcate, iar mieii sacrificați. În această zi, caii nu erau puși la căruță, primeau fân proaspăt pe săturate, iar în unele sate românești se făceau chiar unele rugăciuni, pentru belșug și sănătatea animalelor. Tot în această zi, mânjii cailor de munte erau duși la păscut în goluri montane, spre a paște iarba cea tânără și revigorantă a pășunilor. Aici se căuta o plantă specială, care era văzuta ca leac pentru o boală cabalină.

Reclame

SARBATOAREA INVIERII MANTUITORULUI HRISTOS, LA ROMANI SI IN ALTE TARI DE PE GLOB!

20 apr.

 

OBICEIURI ROMANESTI DE PASTE SI IN ALTE TARI DE PE GLOB!

Sarbatoarea Pastelui este pentru romani, alaturi de Craciun, cea mai importanta din an, pentru care fiecare familie se pregateste cu mult timp inainte prin postul tinut cu atata evlavie.
In biserica ortodoxa oamenii se pregatesc pentru intampinarea sarbatorilor de Pasti prin „postul Pastelui” numit si „Postul Cel Mare”, post care dureaza 48 de zile. In mod oficial, postul incepe dupa „Duminica iertarii”, in ziua de luni a saptamanii a 7-a de dinaintea sarbatorii de Pasti.
      Ultima saptamana din Postul Pastelui se numeste „Saptamana Patimilor” si incepe in duminica Floriilor, duminica in care se comemoreaza intrarea lui Iisus in Ierusalim. „Saptamana Patimilor” comemoreaza prinderea lui Iisus, crucificarea si moartea Lui. In acesta ultima saptamana, multe biserici tin slujbe in fiecare seara, slujbe numite „Denie”. De luni pana joi se comemoreaza ultima masa, prinderea si inchiderea lui Iisus. Ziua de joi se numeste „Joia Mare”. Vineri, numita „Vinerea Mare” se comemoreaza crucificarea si moartea lui Iisus pe cruce. In acesta zi, se tine „post negru”, adica nu se mananca nimic.
      Desi aceasta sarbatoarea reprezinta pentru toti romanii invierea Domnului Iisus Hristos, ea se sarbatoreste oarecum diferit in regiunile Romaniei. Astfel…

      In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. Flacaii trebuie sa se duca cu flori la casele unde locuiesc fetele care le sunt cele mai dragi, iar ele, pentru a isi arata consimtamantul la sentimentele lor, trebuie sa le ofera un ou rosu.

      In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa bine-cuvanteze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina(pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.

      La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.

      O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii(pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor „Sarbatori fericite!”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.

      In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.

      In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat „hotii”, cat si „pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.

      In Tara Barsei, in jurul Brasovului, se face o petrecere care aduna intreaga comunitate – obiceiul Junii Brasovului. Grupurile de tineri, organizate asemeni cetelor de calusari sau de colindatori, cu vataf si casier, strang oua de la tinerele fete, dupa care se merge catre Pietrele lui Solomon, la picnic, unde vor avea loc intreceri. Cea mai cunoscuta si indragita dintre ele este aruncarea buzduganului.

      In Moldova, in dimineata urmatoare dupa noaptea Invierii se pune un oua rosu si unul alb intr-un bol cu apa ce trebuie sa contina monezi, copii trebuie sa si clateasca fata cu apa si sa si atinga obrajii cu oualele pentru a avea un an plin de bogatii.

Descopera obiceiuri din alte tari prilejuite de sarbatoarea Invierii. Curiozitati, diferente sau asemanari?
Invata putin din tot si calatoreste cu gandul prin secvente culturale care mai de care mai diverse!
 

Pastele in America de Nord

      Pastele in America de Nord este asemanator cu cel sarbatorit de romani. Familiile americane se aduna sambata dinaintea zilei de Paste si incondeiaza ouale. Potrivit traditiei, Iepurasul de Pasti va lasa fiecarei familii cu copii, cate un cos de Pasti, plin cu oua de ciocolata si alte bunatati pentru fiecare copil din casa. Unele familii organizeaza adevarate „vanatori de comori”, copiii pornind in cautarea oualor de ciocolata aduse de iepuras.

Pastele in Franta

      Franta, leaganul crestinatatii, sarbatoreste cu mult fast sarbatoarea Pastelui. Inca de la inceputul acestei sarbatori, intraga tara este cuprinsa de euforie. Toate magazinele si sediile comerciale sunt impodobite cu iepurasi, pui, clopote si pesti din ciocolata.
„Pesti de aprilie” – Principala diferenta fata de celelalte tari europene: in Franta, iepurasul este inlocuit cu pesti si clopotei. Pestii francezi de Paste poarta denumirea de „Pesti de aprilie”. Acesti pesti isi fac aparitia in casele franceze inca de la 1 aprilie, copiii incercand sa ii pacaleasca pe adulti lipidu-le pe spate hartii cu pesti desenati.
„Clopotele zburatoare” – O alta traditie importanta in Franta este denumita „Clopotele zburatoare”. Catolicii francezi cred ca in Vinerea Mare toate clopotele zboara la Vatican , intorcandu-se in prima zi de Paste, aducand cu ele o multime de oua de ciocolata. Respectand aceasta traditie, clopotele nu mai bat din Vinerea Mare si pana in prima zi de Paste.
Copiii se implica intr-un joc in care arunca ouale in aer. Primul care a scapat oul, a pierdut concursul.

Pastele in Suedia

      Saptamana Mare incepe cu Duminica floriilor, pentru a celebra intrarea lui Iisus in Ierusalim. Oamenii obisnuiesc sa duca la biserica crengi de salcie, care tin locul celor de laur.
Exista si superstitii legate de aceasta perioada: se crede ca vrajitoarele au o putere deosebita in aceasta perioada, in special cele de magie neagra. Cu o zi inainte de Paste, baietii si fetele se imbraca in vrajitoare si merg la vecini carora le lasa vederi de Paste, pentru care primesc bani sau dulciuri. In partea de vest a tarii exista obiceiul sa se lase scrisoarea in cutia postala sau sub usa, expeditorul ramanand necunoscut. Ouale fierte, frumos colorate, sunt neaparat incluse in meniul suedezilor in aceasta perioada.

Pastele in Grecia

      In Grecia se organizeaza numerose evenimente de celebrare a Pastelor, evenimente de la care nu pot lipsi ingredientele specifice: miel, paine, oua si salate.
Exista obiceiul ca oamenii sa plece de la biserica tinand in mana lumanarea aprinsa. Se spune ca lumina aduce noroc daca nu se stinge pina acasa. In aceste zile se mananca o paine speciala, numita painea lui Iisus. In centrul paini este marcata o cruce, iar pe margini este decorata cu ornamente sub forma de oua. Masa de Paste incepe duminica dupa-amiaza, prelungindu-se pina spre seara.

Pastele in Germania

      Se crede ca termenul german „Ostern” vine de la o zeita anglo-saxona din antichitate numit „Eastre”, „Eostre”, ori „Ostara”.
Copaci de Paste, copacei micuti sau ramuri, impodobiti cu ou, au facut parte mult timp din sarbatoarea germana a Pastelui. Din sarbatoare face parte si masa bogata de Pasti, dupa un post sever.
De Pasti copiii joaca un joc: se intrec in rostogolirea oualor colorate pe pante din iarba sau le ciocnesc la capetele ascutite si copilul al carui ou nu s-a spart, il obtine si pe cel spart.

Pastele in Ungaria

      Saptamana care precede Pastele este pentru gospodari si gospodine o perioada foarte incarcata, acestia ocupandu-se de curatenia de primavara si coptul prajiturilor traditionale. La sate, ouale fierte sunt vopsite in diverse culori si pictate de mana cu diverse motive geometrice si florale. In Duminica Pastelui copiii gasesc sub pat cadourile de Paste; urmeaza un mic-dejun traditional alcatuit din ou de Paste, sunca si kalács, un fel de pâine dulce cu ou, nuci si ciocolata fierbinte. Credinciosii poarta prin parohie statuia lui Iisus si bannere religioase, intonand imnuri religioase.
A doua zi de Pasti, baietii stropesc fetele cu parfum sau cu apa parfumata si isi ureaza noroc unii altora, iar fetele ii recompenseaza cu oua vopsite. Este o zi a ospitalitatii, cand vizitatorii sunt mai mult decat bine-veniti.

Pastele in Bulgaria

      Ouale de Pasti se vopsesc in Joia Mare si fiecare crestin duce un astfel de ou la biserica. Dupa ce este sfintit, fiecare gospodar isi ingroapa oul in vie, despartindu-se astfel, simbolic, de toate relele si necazurile pe care le-a avut in anul trecut. In Vinerea Mare se cumpara oale si farfurii noi si se planteaza dovlecei, pentru ca noua recolta sa fie mai „dulce”. Fetele tinere fac, pentru prima data in viata lor, gogosi cu miere si zahar.
Dupa Liturghia de Inviere, fiecare sparge cate un ou rosu de zidurile bisericii, ritual care continua acasa, unde ouale sunt ciocnite intre membrii familiei. Se spune ca acela care a ramas pana la sfarit cu oul intact va avea un an norocos, plin de bucurii.

Pastele in Australia

      Familiile australiene participa in diferite orase la tot felul de festivitati organizate cu prilejul celebrarii Sfintelor Pasti care, in Australia marcheaza sfarsitul sezonului de vara. O noutate o reprezinta aceea legata de Iepurasul de Pasti. Pentru australieni nu el este simbolul national ci, Bilby, un membru al unei familii de omnivori marsupiali (adica, un cangur). Bilby este personajul care face an de an din Sarbatoarea de Pasti un prilej de bucurie intensa.

PASTORALA DE PASTI 2004 A IPS IOAN ROBU!

20 apr.

 

Scrisoare pastorală de Paşti 2014
a ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti

Învierea Domnului, 2014

Iubiţi fraţi şi surori, preacucernici părinţi şi persoane consacrate,

Sfânta Evanghelie proclamată în noaptea de Paşti ne arată cum Maria Magdalena şi cealaltă Marie au mers să vadă mormântul. “Şi iată a venit un cutremur mare: Îngerul Domnului a coborât din cer, a venit şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. La vederea lui, paznicii s-au cutremurat de frică şi au rămas ca morţi. Dar îngerul a spus femeilor: «Voi nu vă temeţi! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut»” (Mt 28, 2-6). Prin aceste cuvinte, Evanghelistul Matei pune relatarea Învierii lui Isus în contextul noutăţii creştine, preluând însă din Vechiul Testament elementele care însoţesc intervenţiile lui Dumnezeu, cum sunt: apariţia îngerului, cutremurul, fulgerul şi albul imaculat al hainei.

Merită o atenţie deosebită mărturia femeilor, mărturie care dă o garanţie deosebită evenimentului extraordinar al Învierii, din moment ce ele, femeile, conform dreptului antic şi ebraic, nu erau apte să fie martori. De asemenea, trimiterea în “Galileea” este fără îndoială foarte importantă: prin ea se arătă faptul că Cel Înviat este acelaşi Isus care a vorbit şi a trăit cu ucenicii săi înainte de a muri şi nu există vreo diferenţă între Isus cel cunoscut de istorie şi Isus care a înviat şi care a devenit “Domnul” sau “Stăpânul” istoriei, al Bisericii şi al lumii.

Potrivnicii lui Isus care l-au dus la moarte au sigilat piatra mormântului, au pus şi pază acolo, crezând că în felul acesta se termină cu totul cazul celui care îi tulbura cu învăţăturile şi cu minunile sale. Măsurile luate însă nu ţin multă vreme, căci cutremurul din ora morţii lui Isus se repetă în zorii primei zile a săptămânii. Femeile evlavioase au în faţa lor urmările acelui cutremur şi privind îl văd pe Îngerul Domnului stând aşezat pe piatra care închidea mormântul, piatra sigilată, privită ca semn al victoriei morţii; însă ele descoperă semnul atotputerniciei lui Dumnezeu: “Nu este aici, căci a înviat după cum a zis”. Acest adevăr descoperit de Tatăl ceresc prin vocea îngerului a ajuns până la noi, cei de astăzi, care, iată, ne adunăm să cinstim Sărbătoarea Învierii, cea mai mare sărbătoare creştină. Catehismul Bisericii Catolice ne spune că “Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos, crezut şi trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creştină, transmis ca adevăr fundamental de Tradiţie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esenţială a Misterului Pascal împreună cu Crucea: Cristos a înviat din morţi, / Cu moartea pe moarte călcând; / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le. Misterul Învierii lui Cristos este un eveniment real care a avut manifestări constatate istoric aşa cum atestă Noul Testament. Sfântul Paul le scrie deja corintenilor, către anul 56: «V-am transmis, înainte de toate, ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că s-a arătat lui Chefa, apoi celor Doisprezece» (1Cor 15,3-4). Apostolul vorbeşte aici despre tradiţia vie a Învierii pe care o primise după convertirea sa la porţile Damascului. «Pentru ce-l căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat» (Lc 24, 5-6). În cadrul evenimentelor Paştelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Acesta nu este o dovadă directă în sine. Lipsa trupului lui Cristos din mormânt ar putea fi explicată şi altfel. Cu toate acestea, mormântul gol a constituit un semn esenţial pentru toţi. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi, apoi al lui Petru. «Ucenicul pe care-l iubea Isus» (In 20,2) afirmă că, intrând în mormântul gol şi descoperind «fâşiile de pânză jos» (In 20,6), «a văzut şi a crezut» (In 20,8). Aceasta presupune că el a constatat, după starea în care se afla mormântul gol, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească şi că Isus nu revenise pur şi simplu la o viaţă pământească, aşa cum se întâmplase cu Lazăr. Maria Magdalena şi femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului, au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat. Aşadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înşişi (cf. Lc 24, 9-10) (…) Învierea lui Cristos – şi însuşi Cristos înviat – este principiu şi izvor al învierii noastre viitoare: «Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. (…) Căci, precum toţi mor în Adam, tot astfel toţi vor fi înviaţi în Cristos» (1Cor 15,20-22). În aşteptarea acestei împliniri, Isus cel înviat trăieşte în inima credincioşilor săi. În El creştinii «gustă puterile veacului viitor» (Evr 6, 5) şi viaţa lor este atrasă de Cristos în sânul vieţii dumnezeieşti, «ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei» (2Cor 5, 15)”.

Învăţătura catehismului este cu adevărat Crezul nostru despre Învierea pe care o sărbătorim şi o mărturisim împreună cu întreaga Biserică Catolică, iar anul acesta, slavă Domnului, o sărbătorim în acelaşi timp şi cu Bisericile Ortodoxe.

Asemenea Apostolilor, şi noi, cei de astăzi, suntem vestitori ai Învierii şi transmitem celor din timpul nostru şi celor care vor veni după noi această convingere care străbate fiinţa noastră: Isus este Cel Viu, Isus este Domnul şi Mântuitorul nostru, Calea, Adevărul şi Viaţa noastră.

Mărturia noastră nu stă doar în cuvinte şi în bucuria sărbătorii anuale a Paştelui, ci în întreaga noastră viaţă care a fost pusă în Cristos Cel pururi Viu şi prezent în noi şi în Biserică, învăţând şi luminând pe toţi cu învăţătura sa şi hrănindu-ne cu Trupul şi Sângele său, în Sfânta Împărtăşanie.

Împreună cu Episcopul auxiliar Cornel Damian vă dorim Sărbători fericite şi vă salutăm spunându-vă “Cristos a înviat!”

ÎPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

SCISOAREA IRENICA LA SARBATOAREA INVIERII DOMNULUI!

20 apr.

Scrisoare irenică la Sărbătoarea Învierii Domnului

„Oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac”  (Ioan 11, 26)

 

Sanctitatea/Preafericirea Voastră,

 

Hristos a înviat!

 

Adevărat a înviat!

 

În decursul istoriei Bisericii, în diferite timpuri şi locuri, creştinii au fost persecutaţi fie de către adepţi ai altor religii, fie de regimuri politice ostile, încât numărul martirilor creştini a crescut mereu în istorie până în zilele noastre, acum, când mulţi creştini sunt ucişi mai ales în Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

 

Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre prigoanele sau persecuţiile şi despre martiriul sau martirajul pe care le vor îndura, din partea iudeilor şi a păgânilor, ucenicii Săi şi cei ce vor crede în El (cf. Ioan 16, 1-4; 33). Toţi cei care s-au jertfit pentru credinţa în Hristos trebuie comemoraţi cu recunoştinţă şi veneraţie, pentru că jertfa lor stă la baza libertăţii şi demnităţii generaţiilor prezente şi viitoare. De aceea, Biserica ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este lumina şi sfinţenia jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, bolnavă de ură şi violenţă, de lăcomie şi aroganţă, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe alte forme ale morţii fizice şi spirituale.

 

Astăzi, când societatea umană se secularizează tot mai mult, sfinţii din toate timpurile, dar mai ales cei din timpul apropiat de noi, ne învaţă că, dacă uităm pe Dumnezeu, vom uita repede şi dimensiunea sacră a vieţii umane, iar responsabilitatea faţă de om va diminua tot mai mult. În faţa tentaţiei omului egoist de a stăpâni peste ceilalţi oameni, sfinţii ne învaţă să descoperim iubirea smerită a lui Hristos pentru toţi oamenii, iubire care nu înşală şi nu umileşte niciodată pe nimeni, ci vindecă şi înalţă persoana umană creată după chipul lui Dumnezeu.

 

În lumina, pacea şi bucuria Sfintelor Paşti, Vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în misiunea Voastră pastorală şi socială.

 

Cu frăţească îmbrăţişare în Hristos Domnul Cel înviat,

 

DANIEL

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

ASTAZI 20 APRILIE 2014,BISERICA ORTODOXA ROMANA VA TINE SFANTA LITURGHIE DE PASTI LA CATEDRALA PATRIARHALA!

20 apr.

Sfânta Liturghie de Paşti la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 20 aprilie 2014, în Sfânta şi Marea Duminică a Paştilor. În această duminică sărbătorim Învierea cea dătătoare de viaţă a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Catedrala Patriarhală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

 

La Sfânta Liturghie s-a citit Sfânta Evanghelie de la Sf. Ev. Ioan, capitolul I, versetele de la 1 la 17: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit şi cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul şi striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui, noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

 

La finalul Sfintei Liturghii credincioşii care au participat la sfânta slujbă au primit Sfintele Paşti, Pastorala la Învierea Domnului, un ou şi un cozonac ca semn de binecuvântare şi preţuire pentru fidelitatea, răbdarea şi statornicia în a participa deplin la Sfânta Slujbă din noaptea de Paşti.

 

„Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi să vă binecuvânteze, să vă dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie şi mult ajutor în viaţa dvs. şi să duceţi lumina şi bucuria Învierii în sufletele dvs., celor care sunt dragi, apropiaţi, dar şi celor care au nevoie de o încurajare şi de un cuvânt bun şi de o faptă bună”, a spus Preafericirea Sa la finalul sfintei slujbe.

 

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinilor ortodocși pe care o numim în cântările Bisericii praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor. 

HRISTOS A INVIAT!

20 apr.

ICOANA-INVIERE

 

Învierea Domnului va aduce multă pace și fericire tuturor creștinilor, iar Lumina Sfântă este un dar neprețuit pentru fiecare creștin.

PASTORALA DE SFINTELE PASTI 2014 A PATRIARHULUI DANIEL: „INVIEREA LUI HRISTOS – INTARIREA MARTIRILOR!”

20 apr.

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ÎNTĂRIREA MARTIRILOR. Pastorală de Sfintele Paşti 2014 a Patriarhului României

† DANIEL prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

Preacuviosului cin monahal,

 

Preacucernicului cler

 

şi preaiubiţilor credincioşi din Arhiepiscopia Bucureştilor

 

Har, milă şi pace de la Hristos-Domnul nostru,

 

iar de la noi părinteşti binecuvântări

 

„Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte!”

 

(Filipeni 4, 13)

 

Hristos a înviat!

 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

 

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2014 ca fiind Anul omagial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii, precum şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, înţelegând că există o legătură duhovnicească adâncă între iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru umanitate, celebrată în Sfânta Euharistie, şi iubirea jertfelnică a Martirilor sau a Mucenicilor pentru Hristos, cinstită în slujbele de pomenire a acestora de către Biserică. În ambele se vede taina Crucii şi Învierii lui Hristos, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, Care dăruieşte lumii mântuire şi viaţă veşnică.

 

Martirul creştin este un mărturisitor al credinţei în Iisus Hristos, care a fost ucis pentru credinţa sa. Cel ce mărturiseşte credinţa sa în Hristos în faţa oamenilor în timp de prigoană, dar nu a pătimit moarte sângeroasă, este considerat de Biserică numai mărturisitor, nu şi martir sau mucenic.

 

Suferinţele sau pătimirile martirului sau ale mucenicului se numesc martiriu, martiraj sau mucenicie. Mântuitorul Iisus Hristos a vorbit despre prigoanele sau persecuţiile şi despre martiriul sau martirajul pe care le vor îndura, din partea iudeilor şi a păgânilor, ucenicii Săi şi cei ce vor crede în El (cf. Matei 5, 11-12; 10, 16-38; Marcu 13, 12; Luca 21, 16; Ioan 15, 18-22; 16, 1-4). Primul martir sau mucenic creştin a fost Arhidiaconul Ştefan, ucis cu pietre de iudei (cf. Fapte 6, 8 până la 7, 60). Apoi Apostolul Iacov, fiul lui Zevedeu şi fratele lui Ioan Evanghelistul, care a fost decapitat din ordinul regelui Irod Agripa, în anul 44. Atunci a fost întemniţat şi Sfântul Apostol Petru, care însă a fost eliberat în chip minunat de către un înger al Domnului (cf. Fapte 12, 1-11). În anul 62, Iacov, ruda Domnului, unul dintre cei 70 de Apostoli, a fost ucis prin aruncare de pe templul din Ierusalim. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost martirizaţi la Roma, unul prin răstignire, iar celălalt prin decapitare, în anul 67, în timpul persecuţiei împăratului roman Nero.

 

Între anii 94-96, Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul a fost exilat în insula Patmos, în timpul persecuţiei creştinilor declanşată de împăratul Domiţian. Urmare acestei persecuţii, Sfântul Apostol Ioan a scris cartea Apocalipsei în care îi prezintă pe martiri ca fiind cei ce şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului Hristos (cf. Apocalipsa 7, 14).

 

Persecuţiile împotriva creştinilor au crescut în amploare şi duritate când au fost iniţiate de împăraţii Traian (în anii 111-112) şi Septimiu Sever (în anii 202-203), dar mai ales de împăraţii Deciu (în anii 249-250) şi Valerian (în anii 257-258), care au trecut de la persecuţii sporadice şi locale, la persecuţii sistematice şi generale. Atunci toţi cetăţenii, inclusiv clerul, trebuiau să facă dovada loialităţii lor faţă de Stat şi de împărat printr-un cult public de jertfe aduse zeilor (idolilor) păgâni. Astfel, de teamă, unii creştini au cedat, jertfind idolilor. De aceea, au fost numiţi în limba latină lapsi/căzuţi de la credinţă.

 

Însă cele mai lungi şi sângeroase persecuţii romane împotriva creştinilor au fost cele iniţiate în Orient de împăraţii Diocleţian şi Galeriu, în 23 februarie 303. Prin patru decrete imperiale succesive (303-304), ei impuneau confiscarea sau distrugerea bunurilor bisericeşti, interzicerea săvârşirii cultului creştin şi obligaţia de-a aduce jertfe zeilor păgâni (Vezi art. „Martyre”, în Dictionnaire de Spiritualité, Beauchesne, Paris, 1980, tome X, pp. 718-720).

 

În anul 311, împăratul Galeriu, fiind bolnav pe patul de moarte, a încercat să oprească persecuţia, însă cel care a dat cu adevărat libertate creştinilor a fost Sfântul Constantin cel Mare în anul 313, prin edictul de la Milano. După această dată au mai fost unele persecuţii în Orient împotriva creştinilor din partea împăratului Liciniu, care însă a fost învins în anul 324 de împăratul Constantin cel Mare, cel ce a sprijinit apoi şi mai mult Biserica şi a considerat creştinismul ca fiind superior religiei politeiste greco-romane. Astfel, Sfântul Constantin cel Mare a devenit primul Împărat creştin. El şi mama sa, Elena, sunt „egali în cinstire cu Apostolii”. În decursul istoriei Bisericii, în diferite timpuri şi locuri, creştinii au mai fost persecutaţi fie de către adepţi ai altor religii, fie de regimuri politice ostile, ca de pildă regimul comunist, încât numărul martirilor creştini a crescut mereu în istorie până în zilele noastre, când mulţi creştini sunt ucişi mai ales în Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.

 

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

 

Ce învăţăm de la martiri?

 

În primul rând, învăţăm că iubirea lor pentru Hristos este mai tare decât teama de suferinţă şi de moarte. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scrie creştinilor din Roma, oraşul în care va fi martirizat prin decapitare: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia (…). Precum este scris, pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori prin Acela Care ne-a izbăvit” (Romani 8, 35-37), adică prin Iisus Hristos.

 

Aceeaşi gândire sau simţire duhovnicească apostolică întâlnim şi la Sfinţii Martiri care au urmat Apostolilor în primele veacuri creştine, ca, de pildă, la Episcopii Ignatie al Antiohiei, Policarp al Smirnei şi Ciprian al Cartaginei.

 

În al doilea rând, învăţăm de la martiri că tăria credinţei lor sau puterea de a îndura până la moarte toate pătimirile vine de la Hristos Însuşi, Care tainic este prezent în ei prin Duhul Sfânt şi îi întăreşte atât de mult, încât mulţi dintre ei primesc moartea cu seninătate şi bucurie, trezind mirarea şi chiar admiraţia păgânilor. De pildă, Sfântul Ciprian al Cartaginiei, când primeşte vestea condamnării la moarte, exclamă: Deo gratias!, mulţumesc lui Dumnezeu!, considerând că a suferi pentru Hristos este o favoare sau o fericire, potrivit cuvintelor Mântuitorului, când zice: „fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni […] pentru Mine” (Matei 5, 11). Martirii acceptă moartea de bunăvoie, urmând pildei jertfei lui Hristos, Care a zis: „Nimeni nu ia sufletul de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun” (cf. Ioan 10, 18). Acelaşi Sfânt Părinte martir, Ciprian al Cartaginei, scrie celor ce urmau să devină martiri: „Nu vă înspăimântaţi de chinuri! Cel Ce este în noi (Hristos, n.n.) este mai mare decât cel ce este în lume” (Epistola 10). Şi Tertulian spunea: Christus in martyre est (Hristos este în martir).

 

În al treilea rând, martirii ne arată că trăiesc mărturisirea lui Hristos cu preţul vieţii lor ca pe o jertfă sau o ofrandă de sine în care se vede iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat, suferind împreună cu martirul şi întărindu-l pe acesta. De pildă, Sfântul Apostol Pavel zice: „Pentru mine viaţa este Hristos, iar a muri este un câştig” (Filipeni 1, 21), iar spre sfârşitul vieţii, simţind că va pătimi moarte pentru Hristos, zice: „De acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat” (2 Timotei 4, 6).

 

În acelaşi sens, Sfântul episcop martir Ignatie al Antiohiei († 107) înţelege pătimirile sale pentru Hristos ca fiind o jertfă euharistică; el nu doreşte doar să se împărtăşească din Sfânta Euharistie, ci să devină el însuşi euharistie pentru a se uni cu Hristos într-un act suprem de iubire (cf. Scrisoarea către Romani 2, 2; 4, 1; 7, 3; Scrisoarea către Magnezieni 5, 2) (Cf. art. „Martyre”, p. 727).

 

Jertfa sângeroasă a martirilor a fost considerată a fi un botez al sângelui, prin care se iartă păcatele celor care mor pentru Hristos, chiar dacă n-au fost botezaţi cu apă, dar se iartă şi păcatele celor care, deşi au fost botezaţi, au păcătuit după botez, martiriul sau mucenicia fiind un „al doilea botez”. Legătura duhovnicească dintre Botez, Euharistie şi Martiriu este motivată şi de faptul că Domnul Iisus numeşte Pătimirea şi Jertfa morţii Sale pe Cruce „pahar şi botez” al suferinţelor Sale (cf. Marcu 10, 38). De fapt, martirul arată, cu preţul vieţii sale, că păstrează până la moarte legământul de credinţă pe care l-a făcut când a fost botezat în apă şi Duh Sfânt: adică unirea cu Hristos şi slujirea Lui ca „unui Împărat şi Dumnezeu”.

 

Vorbind despre martiriu ca botez al sângelui, Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nu vă miraţi că am numit martiriul botez. Căci şi aici Se pogoară Duhul cu îmbelşugare, şi aici se face o curată şi frumoasă curăţire a sufletului. Şi după cum se spală cei botezaţi în apă, tot astfel şi mucenicii se spală în sângele lor” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „La mucenicul Lucian”, PG 50, 522, cf. Episcopul Sofian Braşoveanul, „Martiri, martiriu şi mărturie după Sfântul Vasile cel Mare”, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2005, p. 85).

 

În al patrulea rând, martirii ne arată credinţa lor puternică în Învierea

 

de obşte, prin legătura lor vie cu Hristos Cel răstignit şi înviat, Care zice: „Eu sunt Învierea şi Viaţa; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26). Şi după cum Hristos Cel răstignit şi înviat a biruit păcatul şi moartea, tot aşa Sfinţii Martiri, uniţi cu Hristos prin iubire jertfelnică, devin „Buni Biruitori Mucenici” – după cum îi numeşte Biserica Ortodoxă. Cartea Apocalipsei ne arată că sufletele martirilor se află în legătură apropiată cu Hristos, Mielul de jertfă, Care a ridicat păcatul lumii prin moartea Sa jertfelnică şi prin învierea Sa preaslăvită: „(…) am văzut, sub Jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o (…). Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi Îi slujesc ziua şi noaptea în templul Lui, şi Cel ce şade  pe tron îi va adăposti în cortul Său” (Apocalipsa 6, 9; 7, 14-15).

 

Cum cinsteşte Biserica pe martiri?

 

Pentru iubirea lor jertfelnică faţă de Hristos, Biserica arată martirilor o cinstire deosebită. Încă din primele veacuri, jertfa şi demnitatea martirilor au fost mult admirate şi preţuite. Osemintele lor au fost adunate şi păstrate cu multă evlavie şi cu un deosebit respect, devenind sfinte  moaşte. Mormintele lor  au  fost îngrijite  şi  preţuite.  Pe  aceste morminte au fost ridicate biserici, care au devenit loc de pelerinaj. Ziua morţii lor este socotită zi de naştere la viaţa cerească, veşnică. De aceea, această zi este aniversată sau comemorată cu multă evlavie. Lor li s-au fixat zile de pomenire, individuală şi comună, în calendar, li se adresează rugăciuni şi cântări de laudă prin slujbe alcătuite de Biserică. Scriitorii şi Părinţii Bisericii din primele veacuri, ca Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Ipolit, Sfântul Ciprian al Cartaginei, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Efrem Sirul şi Sfântul Ioan Gură de Aur, au elogiat demnitatea martirilor în cuvinte de o rară frumuseţe.

 

Cartea numită Constituţiile Apostolice (sec. III-IV) îndeamnă la respect faţă de cei care pătimesc pentru credinţa în Hristos: „Cel ce este condamnat pentru numele Domnului nostru Dumnezeu acela este martir, frate al Domnului (Hristos), fiu al Celui Preaînalt şi sălaş al Sfântului Duh” (Constituţiile Apostolice, V, 1, 1-3, cf. Hippolyte Delehaye, „Les origines du culte des martyres”, Bruxelles, 1933, p. 13).

 

În Biserica Ortodoxă, când se sfinţeşte o biserică nouă, în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar şi în Sfântul Antimis sunt depuse numai moaşte de martir, deoarece iubirea jertfelnică a martirilor seamănă cel mai mult cu iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. Toţi Sfinţii Martiri sunt pomeniţi împreună în mod deosebit în Duminica Ortodoxiei şi în Duminica Tuturor Sfinţilor. Sfinţii Martiri sunt podoabă de mare preţ a Bisericii. În troparul acestei sărbători (Duminica Tuturor Sfinţilor), care urmează după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, se spune: „Cu sângiurile mucenicilor Tăi celor din toată lumea ca şi cu o porfiră şi vison împodobită fiind Biserica Ta”. Cinstirea Sfinţilor Mucenici aduce mari şi multe binecuvântări credincioşilor. În această privinţă, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Cel ce atinge moaşte de martir participă la sfinţenia şi harul care se află în ele” (Sfântul Vasile cel Mare, „Tâlcuire la Psalmul 115”, PG. 30, 112 C; Sfântul Grigorie de Nazianz, „Adversus Julianum” I, 59, PG 35, 589 C; Sfântul Ioan Gură de Aur, „Hom. in Martyres”, PG. 50, 664 D – vezi art. „Martyre”, p. 724).

 

Martirii sau Mucenicii împodobesc cu numele lor calendarul Bisericii, ei fiind, prin viaţa şi jertfa lor, nu numai modele sau icoane de lumină, ci şi rugători şi sprijinitori pentru cei care doresc să urmeze lui Hristos, pentru a dobândi mântuirea şi viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi.

 

Îndată după încetarea persecuţiilor sângeroase, pilda vieţii jertfelnice a martirilor a fost preluată şi transpusă pe plan duhovnicesc în viaţa monahală ca răstignire a patimilor egoiste şi înviere a sufletului din moartea păcatului. De aceea, monahismul a fost adesea numit martiriu alb sau martiriu al nevoinţelor duhovniceşti, asumate în mod liber, cu multă dăruire de sine, speranţă şi bucurie în Duhul Sfânt. Pe de altă parte, pilda dăruirii de sine şi rugăciunile martirilor ajută mult şi pe creştinii mireni care vieţuiesc în lume şi se luptă cu patimile şi greutăţile din societate ca să rămână credincioşi lui Hristos până la sfârşitul vieţii lor.

 

Iubiţi fraţi şi surori,

 

După ce a primit credinţa apostolică, începând cu predica Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul Dobrogei de azi, poporul român a pătimit mult ca să păstreze credinţa creştină în timpul persecuţiilor de tot felul venite de la popoare păgâne migratoare sau năvălitoare şi de la stăpâniri ostile. Numărul martirilor sau mucenicilor de pe teritoriul ţării noastre a crescut de la martirii daco-romani sau străromâni până în timpurile recente.

 

Între martirii creştini români din timpul îndelungatei stăpâniri otomane, numărăm în mod deosebit pe Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, dimpreună cu Sfetnicul Ianache. Ei au fost condamnaţi la moarte şi ucişi prin decapitare la Constantinopol, în ziua de 15 august, anul 1714, mărturisind credinţa lor în Hristos cu demnitate şi jertfelnicie. Preţuind jertfa lor martirică, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din 19-20 iunie 1992, ca ei să fie înscrişi în calendarul Bisericii în rândul Sfinţilor Martiri, cu data de prăznuire în ziua de 16 august. Anul acesta, 2014, la împlinirea a 300 de ani de la jertfa lor martirică, moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, care se află în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti, vor fi scoase din mormânt şi vor fi puse într-o raclă de argint şi apoi aşezate într-un baldachin nou, aurit. În ziua de 20 mai 2014, în ajunul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ele vor fi purtate în pelerinaj la Catedrala Patriarhală, spre închinare, deoarece în această catedrală Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost uns Domnitor al Ţării Româneşti, în data de 29 octombrie 1688. Iar în după-amiaza zilei de 21 mai 2014, aceste sfinte moaşte vor fi duse în pelerinaj la biserica „Domniţa Bălaşa” din Bucureşti, pentru un scurt moment de rugăciune, această biserică fiind o ctitorie a Domniţei Bălaşa, una din cele şapte  fiice  ale  Domnitorului Martir.  După  aceea, racla cu  sfintele moaşte va continua pelerinajul şi se va opri la Universitatea Bucureşti, deoarece aici, în fosta Mănăstire „Sfântul Sava”, Domnitorul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat prima şcoală superioară „Academia Domnească”, în anul 1694. Iar apoi racla se va reîntoarce la biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”, de unde a plecat. Acest pelerinaj este asemănător celui din anul 1934, la împlinirea a 220 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni.

 

În lunile iunie şi iulie ale acestui an, racla cu moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu va fi purtată în pelerinaj, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, la cele mai importante biserici ctitorite de el în Ţara Românească şi în Transilvania, iar în ziua de 16 august 2014 se va sfinţi pictura nouă a bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou” din Bucureşti, ctitorie a Domnitorului Martir, de către un mare sobor de ierarhi români şi străini. Apoi va fi săvârşită Sfânta Liturghie din ziua pomenirii Sfinţilor Martiri Brâncoveni, care au cunoscut adânc taina Crucii şi Învierii lui Hristos şi au primit cununile vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor.

 

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceţi, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliaţi şi singuri, ca să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, departe de Patrie.

 

Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

 

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

 

† D A N I E L

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

%d blogeri au apreciat asta: