Tag Archives: ROMANIA NU ESTE O TARA DE EVAZIONISTI

PREMIERUL PONTA:SA DOVEDIM FMI CA ROMANIA NU ESTE O TARA DE EVAZIONISTI!

31 iul.

România trebuie să dovedească Fondului Monetar Internaţional, după reducerea TVA la pâine, că nu este o ţară de evazionişti, a declarat premierul Victor Ponta.

ponta-noul-acord-al-romaniei-cu-fmi-va-fi-de-3-5-miliarde-euro-si-va-fi-convenit-pana-in-toamna-217854

Premierul a arătat că diminuarea evaziunii fiscale este o condiţie pentru a putea menţine această facilitate şi a extinde diminuarea taxei şi la alte alimente, precum produse din carne.

Experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA, a mai spus Ponta.

El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen „rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii.

Premierul a mai declarat că fiecare cetăţean care cumpără o pâine trebuie să ceară un bon fiscal, deoarece în sens contrar reducerea TVA la pâine va însemna doar „pagubă în buget”, iar Guvernul va rămâne singur în demersul de reducere a evaziunii fiscale.

Miercuri, şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a precizat că autorităţile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală şi, în funcţie de rezultat, măsura s-ar putea menţine sau se va reveni la TVA de 24%.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: