Tag Archives: SEDINTA DE PLEN COMUN

MARTI,LA ORELE 13,00 CAMERA DEPUTATILOR SI SENATUL SE REUNESC INTR-O SEDINTA DE PLEN COMUNA PENTRU A VOTA AVOCATUL POPORULUI SI PRESEDINTELE TVR!

15 apr.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, la ora 13,30, într-o ședință de plen comună pentru a-l vota pe cel care va conduce instituția Avocatul Poporului și pe președintele Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune.

 

Pentru funcția de Avocat al Poporului a fost propus de PSD fostul senator Victor Ciorbea. Acesta a fost audiat luni de către Comisiile juridice ale Parlamentului, care au dat un aviz favorabil.

Fostul senator a arătat că speră ca PNL să-l sprijine în demersul de a deveni Avocat al Poporului.

„Apreciez declarația d-lui prim-ministru care saluta faptul că sunt propus de PSD, sunt susținut de actuala majoritate, sunt susținut și de PNL și sunt cunoscut ca o personalitate care îi cunoaște foarte bine pe cei din PPE. Eu sper să am o susținere cât mai largă și azi și mâine și după aceea, să fiu un Avocat al Poporului agreat de către un spectru politic cât mai larg cu putință. Voi încerca să-mi fac datoria, să-mi îndeplinesc atribuțiile”, a afirmat Ciorbea.

În cadrul audierilor, Ciorbea și-a prezentat studiile în Drept, dar și activitatea ca profesor, avocat, primar al Bucureștiului și premier.

Totodată, pentru funcția de președinte al CA al televiziunii naționale a fost propus Stelian Tănase.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că îl susține pe Victor Ciorbea pentru a conduce instituția Avocatul Poporului.

„Da, îl susțin (pe Victor Ciorbea — n.r.). (…) Știți că a fost o discuție veche despre un Avocat al Poporului care să reprezinte și să aibă sprijin din cât mai multe zone politice, nu doar dintr-una singură. Domnul Ciorbea a fost prim-ministru, a fost un membru de seamă al Popularilor Europeni, este senator PNL și este susținut și de noi, social-democrați. O persoană care să aibă sprijin din toate zonele politice era greu de găsit. Mă bucur că a acceptat și cred că își va exercita funcția cu toată demnitatea și cu respectarea Constituției”, a precizat Ponta, la Palatul Parlamentului.

AGERPRES.

%d blogeri au apreciat asta: