Tag Archives: SENAT

TURBAT DE FURIE CA A FOST TAIAT DE PE LISTA DE INVITATI CU OCAZIA SARBATORIRII A 150 DE ANI DE SENAT,TRAIAN BASESCU ” DA ULTIMATUM „FEDERATIEI RUSE SA INCETEZE IMEDIAT ORICE SPRIJIN PENTRU TRUPELE SEPARATISTE DIN ESTUL UKRAINEI,DAR UITA VOIT!”

17 iun.

 

Traian Băsescu solicită într-un mesaj transmis de Administraţia Prezidenţială ca Federaţia Rusă să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste care acţionează în estul Ucrainei.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a luat act cu îngrijorare de amplificarea crizei din estul Ucrainei ca urmare a faptului că prin frontiera ruso-ucraineană, pe segmentul său estic, pe teritoriul ucrainean au pătruns trupe de combatanţi şi material militar greu. O asemenea situaţie antrenează responsabilitatea majoră şi directă a Federaţiei Ruse în legătură cu escaladarea conflictului din estul Ucrainei, soldat cu morţi, răniţi şi suferinţe în rândul populaţiei civile”, se arată în mesaj.

„Domnul președinte Traian Băsescu consideră că Federaţia Rusă sprijină escaladarea conflictului din estul Ucrainei prin tolerarea trecerii peste frontiera de stat a combatanţilor şi a echipamentului militar. Federaţia Rusă este, astfel, responsabilă de întreţinerea conflictului dintre structurile paramilitare separatiste şi armata ucraineană. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, cere Federaţiei Ruse să înceteze imediat orice fel de sprijin pentru trupele separatiste paramilitare pro-ruse şi să-şi asume controlul total al frontierei ruso-ucrainene pentru a contribui la stabilizarea situaţiei din estul Ucrainei”, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. 

SECRETARUL GENERAL ADJUNCT AL SENATULUI ALES IN SEDINTA DE IERI, HORIA IOAN MARINESCU(PC),A DEMISIONAT IN ACEASTA DIMINEATA,PENTRU CA A FOST ADEMIS BURSIER LA O MARE UNIVERSITATE DIN REGATUL UNIT AL MARII BRITANII!

11 mart.

 

DEMISIE la Senat

 
senat

Secretarul general adjunct al Senatului ales chiar in sedinta de ieri a Senatului a demisionat in aceasta dimineata. Horia Ioan Marinescu (PC) a primit vestea buna tot ieri ca a fost admis ca bursier la o mare universitate din Marea Britanie si a ales sa mearga la bursa. “PC va face o alta nominalizare” a declarat deputatul Bogdan Ciuca pentru STIRIPESURSE.RO

Vicepresedintele Senatului, Cristian Dumitrescu sustine ca “persoana aleasa ieri ne-a informat ca se afla intr-o situatie de incompatibilitate si a cerut prin demisie sa se retraga din functie.”

Biroul Permanent al Senatului urmeaza sa propuna o noua persoana pentru cea de a II-a functie de secretar general adjunct al Senatului.

SENATUL A ABROGAT ART.276 DIN NOUL COD PENAL INTITULAT „PRESIUNI ASUPRA JUSTITIEI!”

4 feb.

 

 

 

Articolul din noul Cod penal care bloca presa, astfel că jurnaliştilor li se interzicea să critice magistraţii, a fost abrogat, marţi, în plenul Senatului.

 
Senatorii au decis abrogarea articolului 276 din Codul Penal care prevede pedeapsa cu închisoare pentru „presiuni asupra justiţiei” prin declaraţii referitoare la judecători sau organele de urmărire penală.

Senatul a adoptat această propunere legislativă cu 107 voturi „pentru”, 5 voturi „împotrivă” şi 10 abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.
În acest sens, senatorii au adoptat propunerea legislativă pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul Penal, care are ca iniţiatori mai mulţi parlamentari, majoritatea liberali, printre care Crin Antonescu, Victor Ciorbea, Sebastian Grapă, Ştefan Tomoioagă, Mihăiţă Calimente, Alina Gorghiu, George Scutaru, Petre Roman, Nini Săpunaru şi Radu Stroe.
Iniţiatorii au precizat, în expunerea de motive la proiect, că, având în vedere formularea acestui articol, declaraţiile oricărei persoane, cu atât mai mult cele apărute în mass-media, ar putea fi interpretate în orice moment ca fiind o presiune la adresa unui judecător sau a unui organ de urmărire penală, fapt care nu face decât să creeze posibilitatea pronunţării unor soluţii arbitrare care să aducă atingere libertăţii de exprimare.
Aceştia mai apreciază că această dipoziţie îngrădeşte libertatea de exprimare, instituind sancţiuni pentru o serie de fapte care fac parte din demersurile jurnalistice uzuale, în condiţiile în care rolul mass-media este acela de a culege informaţii şi de a realiza cercetări în orice domeniu şi a transmite ulterior aceste informaţii publicului.
„Astfel, având în vedere calitatea de principiu fundamental al oricărui stat democratic al libertăţii de exprimare, nu se justifică aplicarea sancţiunii închisorii pentru un delict de opinie”, mai susţin semnatarii proiectului.
 
Articolul 276 din noul Cod penal, intitulat „Presiuni asupra justiţiei”, precizează: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă„.
Anterior, propunerea legislativă a primit raport favorabil, în unanimitate, din partea membrilor Comisiei juridice.
În cadrul dezbaterilor, senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a declarat că nu despre „dezincriminare” este nevoie în acest caz, ci de o îmbunătăţire a textului.
„De exemplu, eu sunt cercetat şi fac afirmaţia că procurorul care mă interoghează sau mă cercetează a luat mită de la unul ca să mă bage în puşcărie. În tot sistemul judiciar, civilizat, există protecţia respectivă, pentru că altfel am avea de-a face cu o presiune”, a spus Popa.
„În niciun caz o dezincriminare nu face bine, pentru că interpretarea este simplă. Se încearcă astfel ca toţi cei care vor să folosească o astfel de metodă pentru a intimida, să fie trimişi în Dreptul civil, adică dezincriminarea penală”, a spus acesta, care a ţinut să sublinieze că nu presa este ţinta acestui articol din Codul Penal.

PREMIERUL VICTOR PONTA: ” LUNI VON DEPUNE LA SENAT PROIECTUL PRIN CARE STS VA TRECE LA MAI!”

3 feb.

 

 

USL va prezenta în Biroul Permanent al Senatului de luni un proiect de lege prin care Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va trece la Ministerul de Interne, în coordonarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă condus de secretarul de stat Raed Arafat.

 

 

Anunţul a fost făcut duminică seară de premierul Victor Ponta, după şedinţa USL.

„Am decis ca mâine la Biroul Permanent al Senatului să fie prezentat proiectul de lege prin care, pentru o mai bună coordonare a tuturor instituţiilor care au atribuţii în intervenţia în situaţii de urgenţă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să treacă în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în coordonarea Departamentului pentru situaţii de urgenţă, în aşa fel încât să avem o structură mai puţin birocratică şi o răspundere foarte clară”, a declarat prim-ministrul.

Şeful Executivului a susţinut că a cerut duminică, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, demisia directorului STS, Marcel Opriş, însă preşedintele Băsescu s-a opus, „pentru că îl protejează”.

„Şi la STS trebuia să existe o asumare a răspunderii şi acest lucru, din păcate, în faţa opoziţiei preşedintelui Traian Băsescu, nu s-a întâmplat astăzi. Deşi am solicitat acest lucru (în CSAT – n.r.). Din punctul nostru de vedere, este evident că preşedintele Traian Băsescu nu are curajul, probabil sunt lucruri cu care este şantajat, laşitate, interese personale, adevărul despre modul în care STS a fost implicat în alegerile din 2009 şi în referendumul din 2012, nu ştiu exact care dintre aceste motive este mai important. Însă e foarte clar că preşedintele Traian Băsescu îl va proteja pe şeful STS atât cât va avea dreptul din punct de vedere legal”, a spus Victor Ponta.

AGERPRES.

CONSILIUL NATIONAL DE INTEGRITATE SOLICITA SENATULUI CA PRIN VOTSA INCETEZE MANDATUL SENATORULUI PNL AKOS MORA!

20 dec.

Consiliul Naţional de Integritate, în calitatea sa de garant al independenței operaționale a Agenției Naționale de Integritate, atrage atenția cu privire la faptul că proiectele de modificare a Codului Penal și a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor vor avea ca efect dezincriminarea conflictului de interese în materie penală, precum și excluderea competenței Agenției de a verifica respectarea regimului juridic privind conflictul de interese de către parlamentari, în conformitate cu dispozițiile Legii 176/2010.

De asemenea, Consiliul Național de Integritate solicită aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 460 din 13.11.2013, potrivit căreia Senatul în plenul său are obligația de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calității de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenția Națională de Integritate”. Consiliul apreciază faptul că respectarea ordinii juridice în statul de drept este o obligație care incumbă Parlamentului României, în calitatea sa de autoritate legiuioare.

În considerarea celor de mai sus, C.N.I. face următoarele precizări:

1. Prin amendamentele adoptate recent de către Camera Deputaților cu privire la art. art.253^1 din Codul Penal al României, conflictul de interese de natură penală este, practic, dezincriminatpentru următoarele categorii de funcții publice: parlamentari, miniștri, secretari de stat, funcționari publici (funcții de execuție, de conducere, înalții funcționari publici), aleșii locali (consilierii județeni, consilieri locali locali, primari, viceprimari).

Mai mult, amendamentele adoptate lipsesc Agenția de instrumentul sesizării organelor de cercetare penală în cazurile în care s-au constatat indicii referitoare la săvârșirea conflictul de interese, prevăzut de art. 253^1 din Codul Penal.

Conform informațiilor transmise de Agenția Națională de Integritate, până în prezent, A.N.I. a sesizat parchetele competente în 137 de cazuri privind posibila săvârșire a conflictului de interese penal, dintre care 27 de parlamentari (în 8 cauze parchetul a trimis dosarul la instanță) și 79 de aleși locali (6 președinți și vicepreședinți de consilii județene, 22 consilieri județeni, 24 consilieri locali, 27 primari și viceprimari). Acest istoric de cazuri, apreciat în rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, poate fi anulat în condițiile adoptării amendamentelor la Codul Penal.

2. Potrivit proiectului de lege de modificare și completare a Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, se exclud de la aplicare dispozițiile Legii nr. 176/2010 în ceea ce privește procedura de evaluare și sancționare a parlamentarilor în cazul încălcării regimului conflictelor de interese.

De asemenea, se institutie pentru parlamentari un regim juridic preferențial, în sensul în care în proiect este redefinită noțiunea de conflict de interese, exceptând de la aplicare dispozițiile art. 70 din Legea 161/2003.

Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie și conceptul de demnitate publică, reprezentat de „complexul de atribuții și responsabilități stabilite prin Constituție, legi și alte acte normative, pe care și le asumă o persoană fizică prin investirea sa ca urmare a rezultatului procesului electoral direct, prin alegere sau indirect, prin numire, potrivit legii”, rezultă că, prin natura funcției cu care a fost investit, parlamentarul slujește interesele comunității din care face parte, astfel încât îi revine obligația să respecte normele imperative, în conformitate cu prevederile legii nr. 161/2003.

Mai mult, modificările propuse contravin spiritului Constituției României care prevede la art. 71, alin. (2) și (3) regimul incompatibilităților pentru deputați și senatori, în condițiile în care finalitatea regimului juridic al incompatibilăților o reprezintă tocmai prevenirea conflictelor de interese.

Consiliul Național de Integritate solicită celor două camere ale Parlamentului aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 460 din 13.11.2013, potrivit căreia ,,Senatul în plenul său are obligația de a hotărî, prin vot, cu privire la încetarea sau nu a calității de senator a domnului Mora Akos Daniel, ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia de către Agenția Națională de Integritate” și continuarea procedurii parlamentare de aplicare a sancțiunilor, în conformitate cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

3. Prin deciziile nr. 6289/2013 și 6734/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut definitiv și irevocabil starea de incompatibilitate în cazul senatorului Mora Akos Daniel și a deputatului Stoica Ștefan Bucur.

 

 

Consiliul Național de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnați de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităților naționale din Camera Deputaților, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Finanțelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociației Comunelor din România, precum și reprezentanți ai funcționarilor publici.

SENATUL SE REUNESTE MARTI,LA ORELE 10,00,INTR-O SEDINTA SOLEMNA DEDICATA REVOLUTIEI ROMANE DIN DECEMBRIE 1989!

17 dec.

 

 

Senatorii se vor reuni marţi, de la ora 10,00, într-o şedinţă solemnă dedicată Revoluţiei române din decembrie 1989.

 

 

În cadrul şedinţei, reprezentanţii fiecărui grup parlamentar vor evoca evenimentele din urmă cu 24 de ani şi importanţa acestora.

Potrivit programului Senatului, şedinţa se va încheia la 10,30, fiind urmată de şedinţa de plen dedicată dezbaterii iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi. AGERPRES.

SENATUL ROMANIEI A ADOPTAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND VANZAREA TERENURILOR AGRICOLE DE LA 1 IANUARIE 2014!

10 dec.

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

 

 

Proiectul de lege a avut raport favorabil din partea Comisiei pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 20 noiembrie, proiectul de lege privind măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

El a explicat că ministerul pe care îl conduce a iniţiat acest proiect de lege deoarece, conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2014 se liberalizează piaţa funciară şi este important să există norme care să reglementeze acest lucru.

„Am avut această preocupare tocmai pentru a pune mai bine în valoare terenurile agricole şi pentru a crea un cadru favorabil comunităţilor locale să îşi îmbunătăţească activitatea agricolă. Această liberalizare se referă la cetăţenii Uniunii Europene. (..) Cetăţenii din afara Uniunii Europene pot să achiziţioneze terenuri agricole în extravilan numai dacă au reşedinţa pe teritoriul unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sau în condiţiile în care există tratate între Uniunea Europeană şi acele state sau acorduri de liber schimb între statele membre şi statele din care provin”, a explicat ministrul.

Daniel Constantin a precizat că prin această lege se extinde dreptul de preempţiune la cumpărarea terenurilor şi la alte categorii de persoane.

„Menţinem pentru arendaşi, extindem la vecini, pentru că dorim comasarea terenurilor agricole, al treilea prag către tinerii fermieri, aşa cum sunt definiţi ei în legislaţia europeană ca având până în 40 de ani, pentru că ne dorim să întinerim populaţia care lucrează în agricultură. (…) Al patrulea prag de preempţiune se referă la stat, reprezentat de noua Autoritate pentru Reglementarea Pieţei Funciare”, a explicat Constantin.

Ministrul a precizat că nu este vorba despre înfiinţarea unui nou organism, ci de transformarea şi lărgirea atribuţiilor Agenţiei Domeniilor Statului cu tot cu personalul aferent în Autoritatea pentru Reglementarea Pieţei Funciare.

Potrivit lui Constantin, noua lege simplifică procedurile de vânzare.

„Persoana fizică din mediul rural care doreşte să vândă un teren agricol face un singur drum la primărie în care prezintă oferta pe care o are de la un anumit cumpărător, cetăţean român sau străin, după care trebuie să aştepte 30 de zile”, a precizat ministrul Agriculturii, adăugând că, după expirarea celor 30 de zile, intră în vigoare aprobarea tacită şi există libertatea de a vinde terenul.

Primăria trebuie să îi anunţe pe cei care au drept de preempţiune, a completat ministrul. AGERPRES.

PLENUL SENATULUI A RESPINS,IN SEDINTA DE LUNI,PROIECTUL LEGISLATIV CARE AR FI MODIFICAT LEGEA MINELOR NR.85/2003!

3 dec.

Plenul Senatului a respins, în şedinţa de luni, proiectul legislativ care ar fi modificat Legea minelor nr. 85/2003. Legea are un caracter organic, iar pentru adoptarea sa ar fi fost nevoie de 87 de voturi.

 

Imagine

Într-o primă fază, raportul suplimentar cu amendamente întocmit de comisia de specialitate a fost respins de Plen cu 86 de voturi pentru, 12 voturi împotrivă şi 13 abţineri. În urma reluării votului, raportul suplimentar cu amendamente a fost admis cu 88 de voturi pentru şi şapte voturi împotrivă.

Proiectul de lege urmează să fie transmis în forma iniţiatorului Camerei Deputaţilor, care este decizională în acest caz.

Proiectul are ca obiect modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003. Potrivit expunerii de motive, prin proiectul de act normativ se completează domeniul de aplicare al legii cu noi resurse care sunt definite. De asemenea, conţine modificări şi completări cu privire la termenii deja definiţi, respectiv actualizarea şi clarificarea lor. Prin modificarea legii se reglementează şi redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării şi monitorizării post închidere.

Proiectul are 88 de amendamente. Unul dintre cele mai importante se referă la redevenţă, respectiv o cotă procentuală de 6% din valoarea producţiei miniere pentru metale nobile de aur şi argint în cazul proiectelor miniere de interes public deosebit, valoare ce va rămâne nemodificată pe întreaga durată a proiectelor miniere respective. De asemenea, s-a adăugat un punct nou, ca amendament, respectiv o redevenţă pentru ape de izvor la sursă se stabileşte în echivalentul a 2 euro/1.000 litri la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene. AGERPRES

A INCEPUT SEDINTA COMUNA A CAMEREI DEPUTATILOR SI SENATULUI,IN CARE GUVERNUL VICTOR PONTA ISI ANGAJEAZA RASPUNDEREA ASUPRA PROIECTULUI DE LEGE ,PRIVIND DESCENTRALIZAREA!

19 nov.

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului în care Guvernul își angajează răspunderea asupra proiectului de lege privind descentralizarea a început, marți, în prezența premierului Victor Ponta.

p

La ședința prezidată de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, participă miniștri ai Cabinetului Ponta și 451 de parlamentari.

Zgonea a anunțat că parlamentarii PDL nu participă la această ședință.

Proiectul de lege privind descentralizarea prevede că sănătatea, agricultura, mediul, învățământul preuniversitar, cultura, tineretul și sportul, precum și turismul, vor trece în subordinea autorităților locale, în timp ce Poliția, agenția de prestații sociale, cinematografele și porturile vor rămâne în structurile centrale.

Parlamentarii au depus 2.040 amendamente la acest proiect, iar Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de marți 568 dintre acestea.

LUNI ,BP.AL SENATULUI A DECIS INFIINTAREA UNEI SUBCOMSII DE ANCHETA PRIVIND MODUL CUM TRAIAN BASESCU,A PRIMIT PRIN FIICA SA IOANA BASESCU,UN CREDIT IMOBILIAR DE PESTE 1 MILION DE EURO DE LA CEC BANK!

18 nov.

Luni, Biroul Permanent al Senatului a decis înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind modul în care Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, a primit un credit imobiliar de la CEC.

basescu-ioana-358x300

Subcomisia va activa în cadrul Comisiei de Buget-Finanţe din Senat, urmând să verifice dacă acest credit a fost obținut cu respectarea procedurilor legale.

Decizia a fost luată cu 10 voturi „pentru”, două abţineri şi un vot „împotrivă”, potrivit Mediafax.

Crin Antonescu a declarat, luni, că PNL va susţine înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul achiziţionării terenului de către Ioana Băsescu. Acesta a precizat că tema comisiei ar fi legată de contractul de împrumut încheiat cu CEC Bank.

Săptămâna trecută, premierul declara, la rândul său, că a discutat cu PSD despre constituirea a două comisii de anchetă pentru retrocedările din Ardeal şi implicarea unor instituţii ale statului în achiziţionarea de terenuri pentru persoane private, el menţionând: „Cazul Călăraşi”.

Premierul a declarat și duminică, la RTV, că se va verifica modul în care s-a acordat creditul de 4,6 milioane lei pentru Ioana Băsescu în scopul achiziţionării a 290 hectare de teren în judeţul Călăraşi.

Ponta a mai precizat că „CEC Bank este o instituţie bancară de stat, acţionar majoritar este statul, prin guvern şi ministrul Finanţelor are competenţa necesară”.

De asemenea, în contextul în care zilele trecute, ministrul Finanţelor a dezvăluit că Traian Băsescu l-a sunat şi i-a cerut să nu îl schimbe pe Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank, Ponta a anunțat duminică faptul că Ghețea va fi schimbat.

Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu a făcut publice, vineri, documentele aferente achiziţionării celor 290 de hectare de teren în comuna Nana, ea transmiţând presei duplicate ale contractului de vânzare-cumpărare, contractului de ipotecă şi contractului de credit.

Potrivit documentelor, terenul a fost cumpărat de la firma SC Berfige SRL, reprezentată de Bertola Fioravante, cetăţean italian cu domiciliul în Monaco.

Preţul de vânzare este de 5.844.864, 26 lei, echivalentul a 1.306.845 euro. Suma de 1.244.864, 26 lei a fost achitată din surse proprii de către Ioana Băsescu prin transfer bancar. Restul sumei, de 4.600.000 de lei provenind din creditul acordat de CEC Bank, unitatea pilot Victoria. Data înscrisă pe document este 9 septembrie.

SENATUL A RESPINS MARTI,EXTINDEREA ATRIBUTIILOR DGA!

5 nov.

Extinderea atribuțiilor Direcției Generale Anticorupție a fost respinsă, marți, de Senat, fiind cameră decizională. DGA este criticată ca fiind un catalizator pentru un “stat polițienesc”.

dga

Guvernului spune că modificarea ar fi fost necesară după ce MAI a fost spart în două și partea de administrație a ieșit din jurisdicția DGA. În prezent, DGA are atribuții doar la ceea ce înseamnă Ministerul de Interne. Voci din PSD, citate de pesurse.ro, au declarat că extinderea atribuțiilor DGA ar fi fost ceruta pentru raportul MCV.

Dacă trecea de Senat, polițiștii puteau să desfășoare atât acțiuni de prevenire și descoperire a faptelor de corupție, cât și de cercetare penală a tuturor celor care fac obiectul legii 70/2000, legea în baza căreia funcționează Direcția Națională Anticorupție. În plus, DGA ar fi putut să-i ancheteze pe toţi funcţionarii publici, dar şi pe cei care ocupă posturi de conducere în statul român, fie că vorbim de primării, de Parlament sau de Guvern, dar îi pot cerceta şi pe liderii de sindicat sau pe membrii unei organizaţii patronale.

MINISTRUL DE INTERNE ,LIBERALUL RADU STROE,VA FI AUDIAT SAPTAMANA VIITOARE DE COMISIA PENTRU APARARE DIN SENAT!

30 oct.

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, liberalul Corneliu Dobriţoiu, a anunţat marţi că membrii acestei comisii senatoriale îl vor audia, săptămâna viitoare, pe ministrul de Interne, Radu Stroe, în legătură cu o serie de eventuale nereguli sesizate Comisiei de mai multe cadre active sau în rezervă din conducerea IPJ Gorj.

radu-stroe-explica-actualizarea-listelor-electorale-basescu-face-rau-romaniei-162548

„Urmează ca săptămâna viitoare să îl invităm la audieri pe ministrul de interne, Radu Stroe, şi îl informăm şi pe dânsul asupra concluziilor care s-au desprins din aceste audieri, dar şi din audierea celorlalţi responsabili din Ministerul de Interne. Oricum, din ceea ce am auzit astăzi (marţi – n.r.), am rămas oripilat. Situaţia de la Cluj este mult mai blândă faţă de ce ne-au relatat oamenii aceştia de la Gorj şi poate deveni explozivă. (…) Săptămâna viitoare vom avea o discuţie aplicată pe toate temele care au fost discutate astăzi, iar, ulterior, având în vedere că totuşi, această comisie nu se poate substitui organelor de cercetare penală, organelor în drept, să se edifice asupra gradului pericolului, gradului de infracţionalitate, a elementelor care au fost spuse astăzi la microfon, ne vom adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului General”, a spus Dobriţoiu la finalul audierii semnatarilor sesizării înaintate Comisiei.

Dobriţoiu a adăugat că, din discuţia purtată marţi cu reprezentanţii IPJ Gorj, situaţia prezentată de către aceştia vizează „unele aspecte halucinante”, impunându-se o analiză „în extenso” şi la nivelul altor regiuni ale ţării – Cluj, Deva, Giurgiu sau Galaţi.

„Azi fost audiate cadre active sau aflate în rezervă din cadrul Ministerului de Interne, oameni care au avut curaj, responsabilitate şi profesionalism să semnaleze Comisiei de apărare unele aspecte halucinante care au avut loc la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj. În urma discuţiilor, am luat hotărârea de a analiza acest caz nu în mod izolat, ci de a arunca o privire în extenso, de a face o analiză şi a asupra celorlalte fenomene care se întâmplă în ţară, mă refer la celelalte cazuri care se întâmplă în Cluj, Deva, Giurgiu, Galaţi, să vedem dacă sunt cazuri punctuale, cazuri izolate, sau avem de a face cu un fenomen care generează îngrijorare foarte serioasă”, a spus senatorul PNL.

Preşedintele Comisiei pentru apărare a precizat că persoanele audiate marţi în cadrul Comisiei au depus anterior sesizări cu privire la posibile nereguli în cadrul IPJ Gorj şi la alte instituţii ale statului, fără a obţine, însă, un rezultat.

„Am fost notificaţi asupra faptului că oamenii care au făcut astăzi deplasarea la Bucureşti au avut reacţie în plan instituţional, au informat structurile de conducere ale Ministerului, Corpul de control. Toate informările lor sau marea majoritate au rămas fără rezultat, iar lucrul acesta generează alte întrebări, care ţin de modul în care cooperează principalele structuri ale Ministrului de Interne între ele şi felul în care acestea îl informează pe ministru. Dacă unele lucruri nu au fost aduse la cunoştinţa ministrului, atunci problemele sunt mult mai delicate şi solicită chiar o analiză la nivelul CSAT”, a precizat Corneliu Dobriţoiu.

Astfel, senatorii din Comisia pentru apărare i-au audiat, marţi, pe Daniela Nicu – şef serviciu Cabinet IPJ Gorj, Octavian Lupulescu – fost şef serviciu intervenţie rapidă IPJ Gorj, Ion Frăţilescu – adjunct IPJ Gorj, Ion Voinescu – fost prim-adjunct al şefului IPJ Gorj, Nicu Tănase – comisar, Daniel Crăciun – fost adjunct al inspectoratului şi Mihai Birău – comisar şef, şeful Poliţiei Târgu Jiu.

Comisia i-a audiat săptămâna trecută şi pe şeful IGPR, Petru Tobă, şeful Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, Constantin Manoloiu, şi pe secretarul de stat în MAI Florea Oprea, în urma unei petiţii cu care comisia a fost sesizată.

PROPUNEREA LEGISLATIVA CARE PREVEDE MAJORAREA ALOCATIEI DE LA 42 LEI LA 200 LEI PENTRU COPII CU VARSTE INTRE 2 SI 18 ANI A FOST RESPINSA CU SCANDAL DE SENAT!

16 oct.

Propunerea legislativă care prevede majorarea alocaţiei de la 42 lei la 200 lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani a fost respinsă cu scandal de Senat.

senat_42110500

Propunerea de lege primise un raport comun de respingere întocmit în comisiile pentru buget-finanţe şi muncă ale Senatului, care a fost respins de plenul Camerei Superioare a Parlamentului cu 68 de voturi pentru, 37 de voturi împotrivă şi trei abţineri. Astfel, a fost supus votului şi proiectul de lege, însă şi acesta a fost respins cu 41 de voturi pentru, 51 de voturi împotrivă şi nouă abţineri, scrie romaniatv.net.

Dezbaterile au fost presărate cu mai multe scandaluri. În timpul dezbaterilor din plen, senatorul social-democrat Şerban Nicolae a anunţat că senatorii din grupul pe care îl reprezintă votează împotriva iniţiativei legislative.

În schimb, senatorii PNL s-au revoltat pentru că în bugetul de anul viitor nu sunt incluse sume pentru majorarea acestor alocaţii. Un alt senator PNL le-a amintit colegilor că-şi vor privi copiii în ochi când vor ajunge acasă.

PLENUL SENATULUI A ADOPTAT MARTI PROIECTUL DE LEGE PRIVIND RATIFICAREA SCRISORII DE INTENTIE SEMNATA INTRE ROMANIA SI FMI!

16 oct.

Plenul Senatului a adoptat marţi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 10 iunie 2013, aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internaţional din 26 iunie 2013.

plen_senat_46793700

Astfel, Senatul a aprobat raportul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi proiectul de lege cu 92 voturi pentru, 9 împotrivă şi 16 abţineri. Senatul este cameră decizională.

Senatorul Mircea Geoană a făcut în plen un apel ca Parlamentul să nu mai fie un „simplu ghişeu” de aprobare post factum a unor decizii care sunt vitale.

„Nu pot să nu mă gândesc un pic la momentele de acum câţiva ani de zile când preşedintele României şi Guvernul condus de domnul prim-ministru Emil Boc veneau în faţa naţiunii spunând că avem nevoie de o centură de siguranţă şi că trebuie să apelăm la împrumuturi externe pentru a putea să depăşim o situaţie dificilă în care se afla România. (…) Riscul pe care îl văd este ca noi să mergem înainte ca naţiune, ca stat, ca nou Guvern, ca nouă majoritate, ca viitor Guvern şi viitor preşedinte şi viitoare majorităţi fără să fi învăţat din ceea ce s-a întâmplat în aceşti ani cumplit de grei pentru România. Cred că este foarte facil pentru unii politicieni din România să acuze Fondul Monetar sau Comisia Europeană pentru propriile noastre neputinţe şi pentru propriile noastre minciuni faţă de propriii noştri cetăţeni. De centură de siguranţă şi de 20 miliarde de euro a trebuit să tăiem pensii şi salarii şi să punem ţara într-un moment foarte dificil. Nu este normal ca noi să dezbatem post factum un gest atât de important, care angajează România în modul cel mai plenar. Am încercat să suplinim, în anii când conduceam eu Senatul, încercam să invităm delegaţiile Fondului, ale Comisiei şi Băncii Mondiale să vorbească şi cu noi, reprezentanţii Parlamentului României, şi fac un apel către actuala majoritate şi către actualul Guvern să nu mai continuăm să fim un simplu ghişeu de aprobare post factum a unor astfel de decizii care sunt vitale, sunt importante”, a spus Geoană.

Senatorul Anca Boagiu a precizat că România este stat membru al Uniunii Europene şi are nişte angajamente asumate.

„Statul român este membru al Uniunii Europene. Avem nişte angajamente pe care nu ni le bagă nimeni pe gât. Noi am vrut să fim parte a Pactului fiscal, noi am vrut şi ne-am asumat – şi pe bună dreptate ne-am asumat lucrurile acestea – să respectăm toţi indicatorii macro pe care ni i-am asumat la nivel european, în aşa fel încât să avem stabilitate economică, noi am depăşit cu foarte multă uşurinţă, până la urmă, chiar dacă unii continuă să fie demagogi, criza economică şi nu am trecut prin convulsii cum au trecut alte state europene”, a afirmat Boagiu.

În şedinţa din 25 martie 2011, Consiliul Directorilor Executivi al FMI a aprobat încheierea unui aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24 luni, în sumă de 3.090,6 milioane DST (aproximativ 3,5 miliarde euro), reprezentând 300% din cota României la FMI. În 15 martie 2013 boardul Fondului Monetar Internaţional a aprobat prelungirea cu trei luni a acordului stand-by cu România, până la 30 iunie.

SENATORUL LIBERAL SORIN ROSCA STANESCU A PROPUS MARTI,IN DEBUTUL SEDINTEI SENATULUI,CA MIERCUREA VIITOARE SA AIBA LOC O DEZBATERE IN PLENUL CAMEREI SUPERIOARE PRIVIND INDEPENDENTA JUSTITIEI!

16 oct.

Senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu a propus marţi, în debutul şedinţei Senatului, ca miercurea viitoare să aibă loc o dezbatere în plenul camerei superioare privind independenţa Justiţiei.

plen_senat_46793700

Sorin Roşca Stănescu precizat că propunerea a fost iniţial avansată de preşedintele Senatului, liberalul Crin Antonescu.

„Propun ca ziua de miercuri, săptămâna viitoare, să fie consacrată dezbaterii unei propuneri a domnului Crin Antonescu vizând independenţa Justiţiei. Propun ca în întreaga şedinţă de plen să discutăm despre ce facem noi, despre comportamentul pe care trebuie să îl avem astfel încât independenţa Justiţiei să fie garantată”, a spus acesta.

La rândul său, senatorul Tudor Barbu a precizat că acest subiect a fost abordat în cadrul şedinţei Biroului Permanent de săptămâna trecută, prilej cu care el s-a arătat „alături de propunerea domnului Roşca Stănescu”.

„Nu ştiu dacă miercurea viitoare va fi posibilă această dezbatere, dar o susţin”, a adăugat Barbu.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a replicat însă că programul activităţilor Senatului de săptămâna viitoare a fost deja aprobat de conducerea Senatului, motiv pentru care solicitarea senatorului Sorin Roşca Stănescu va fi transmisă săptămâna viitoare Biroului Permanent pentru a se lua o decizie.

%d blogeri au apreciat: