Tag Archives: SLUGA LUI BARROSO L-A JERTFIT PE SEFUL ANTENEI 1

BASESCU,SLUGA LUI BARROSO L-A JERTFIT PE SEFUL ANTENEI 1,SORIN ALEXANDRESCU PE ALTARUL MCV!

31 mai

In perioada în care o delegaţie a Comisiei Europene se află în România pentru pregătirea următorului raport MCV, directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost chemat la DNA în calitate de martor într-un dosar, după care, ajuns acolo, s-a trezit că este, de fapt, învinuit de presupuse fapte de şantaj. Ancheta demarată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vine ca urmare a unei plângeri făcută de RCS-RDS. În urma acestei plângeri SRI şi DNA ar fi organizat o acţiune de supraveghere a convorbirilor telefonice şi personale purtate de Sorin Alexandrescu.

1369919362anche

“Ancheta DNA care îl vizează pe directorul Antena Group se manifestă fix în zilele în care delegaţia Comisiei Europene se află în România pentru MCV”, a declarat jurnalistul Luju.ro, Adina Anghelescu într-o intervenţie la Antena 3.

Aceasta a amintit că, într-o ţară civilizată, “nu este normal ca oamenii să fie aduşi în faţa procurorilor fără citare”, chiar şi în calitate de martori, pentru ca apoi să se “trezească acolo că sunt învinuiţi“.

“Nu a fost făcută nici o comunicare oficială a DNA. (…) Elementele pe care le avem până acum conduc la faptul că s-a acţionat după principiile de forţă şi pe nişte acuzaţii extrem de firave”, a arătat jurnalistul Adrian Ursu, realizatorul emisiunii “Secvenţial”.

“Cred că aici este vizată o chestiune mai veche, o încercare disperată a cercurilor lui Traian Băsescu de a descoperi ceva în trustul INTACT, pentru a lega numele trustului de un dosar care să fie deschis la DNA”, a declarat jurnalistul Radu Tudor, realizatorul “Punctul de Întâlnire”.

“Abuzurile pe care le-au săvârşit procurorii DNA asupra oamenilor care au votat la referendum se îndreaptă asupra celor care le-au mediatizat”, a mai adăugat Radu Tudor.

“Eu personal mă aşteptam ca această zi să vină şi cred că nu este deloc întâmplător că s-a aşteptat momentul în care procurorii lui Băsescu să fie procurorii lui Ponta. Astăzi, în faţa unei aberaţiuni care are toate elementele unei făcături, domnul preşedinte va spune: “N-am eu nici o treabă în chestiunea aceasta. Doamna Kovesi este asumată de premierul Ponta”. (…) Trustul respectiv, în afară de un litigiu comercial cu trustul nostru, este un trust aservit puterii, de la editorialul pe care îl au în postul de ştiri, până la nenumăratele încrengături între stat, fosta putere şi postul respectiv, cu avantaje pentru afacerile trustului respectiv”, a spus Oana Stancu, realizatorul emisiunii „Exces de Putere” de la Antena 3.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Alexandrescu, director general al Antena TV Group, a constrâns un administrator al unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de inculpat, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză, informează un comunicat al DNA remis după ce informaţia a făcut înconjurul televiziunilor şi publicaţiilor din România.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: