Tag Archives: TRAIAN BASESCU SE LAUDA CA IN NEGOCIERILE DE LA BRUXELLES S-A REUSIT READUCEREA COFINANTARII PROIECTELOR LA 85% LA 75%!

TRAIAN BASESCU SE LAUDA CA IN NEGOCIERILE DE LA BRUXELLES S-A REUSIT READUCEREA COFINANTARII PROIECTELOR LA 85% DE LA 75%!

24 nov.

Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că în negocierile de la Bruxelles s-a reuşit readucerea cofinanţării proiectelor la 85% de la 75% şi că s-a acceptat ca prefinanţarea să fie 4%, precizând că ceea ce s-a convenit aşa rămâne, deşi nu s-a ajuns la acord pe buget.

“În acelaşi timp, cel puţin din punctul nostru de vedere, obiectivul a fost relaxarea condiţiilor de accesare. Documentul care a fost circulat ieri noapte şi care este rezultatul negocierilor atât între state cât şi a fiecărui stat cu preşedintele Consiliul, Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, reflectă aceste negocieri, aceste discuţii. Pentru România era foarte importantă condiţia de accesare a banilor europeni”, a menţionat preşedintele.

El a amintit că pentru România era foarte importantă condiţia de accesare a banilor europeni.

“Problema pe care noi o aveam tot timpul era lipsa banilor autohtoni, care era o condiţie de utilizare a banilor utilizaţi, pentru cofinanţare. În ultimii ani se aude mult mai slab această problemă, pentru că România a obţinut tot soiul de derogări cu privire la micşorarea contribuţiei proprii în utilizarea fondurilor europeni. Pentru noi devenea esenţial în primul rând să ne asigurăm condiţiile de cofinanţare naţională la banii europeni. V-aş aduce aminte inclusiv că şi în 2011, şi în 2010, odată cu intrarea într-un proces puternic de restructurare bugetară, acel proces declanşat în mai 2010, tot timpul noi am obţinut unele facilităţi, cum ar fi includerea TVA în cheltuielile eligibile, cofinanţarea până la 95% cu bani europeni prin realizarea unui top-up de 10% peste cei 85% pe care deja îi aveam. Prefinanţarea a crescut de la 6% la 9% pentru România. Toate aceste lucruri ne-au permis să avem în buget banii necesari pentru cofinanţarea proiectelor europene”, a explicat Băsescu.

El a arătat că România a reuşit “să îşi generalizeze” aceste priorităţi.

“Erau şi pentru alte state, dar pentru noi figurau foarte rău în propunerea iniţială a domnului Van Rompuy”, a adăugat şeful statului.

“Cofinanţarea am reuşit să o readucem la 85% faţă de 75% şi aşa este înscrisă în proiectul circulat azi-noapte. TVA eligibilă şi cofinanţare de 85% înseamnă pentru bugetul anual al României între 2,2 şi până la 2,4 miliarde de euro anual. S-a acceptat şi o prefinanţare de 4%, deci acele plăţi în avans. Sigur, la infrastructură este mult, iar la bugetul de stat este destul de mult, dar îmi propun ca în acest interval de negociere să ajungem măcar la 7% prefinanţări, ceea ce ar fi extrem de important. Dacă rămânem în acord cu instituţiile financiare, am introdus deja top-up-ul de la 85% la 95% şi doar 5% rămâne să ajungă contribuţia românească. Aceasta ar fi condiţiile pe care noi le-am vizat cu prioritate”, a explicat Traian Băsescu.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: