Tag Archives: TRAIAN BASESCU SI AURUL NEGRU:DIN 2014

TRAIAN BASESCU SI AURUL NEGRU: DIN 2014 ,REDEVENTELE NU VOR MAI FI MICI CA IN STATELE ARABE!

20 mart.

Băsescu către Petrom: Din 2014, redevențele nu vor fi mai mici ca în statele arabe.

Petrom ar trebui să știe că în perspectiva anului 2014, ”redevențele în România nu vor fi mai mici decât în statele arabe”, a declarat Traian Băsescu la TVR 1, luni seara.

”A făcut deja Consiliul Concurenței, a aplicat o amendă de 300 de milioane de euro companiilor petroliere din România. În rest, nu ai decât să citești contractul semnat în timpul Guvernului Năstase și să-l pui în aplicare. Ce aștept eu, și cred că este momentul potrivit, este anul 2014, când trebuie rediscutată redevența și atunci Petromul trebuie să știe că redevențele în România nu vor fi mai mici decât în statele arabe”, a spus Băsescu.

”Mai am idei cu redevențele. Spre exemplu, eu nu le-aș mai lăsa la consum, ca venituri în bugetul de stat. Le-aș face un fond de dezvoltare, cum are Norvegia, cum au statele arabe, redevențele le varsă într-un fond, care este fond de dezvoltare, fond de plasamente. Pentru că ne sare în ochi problema redevenței la Petrom, care-i mizeră ca dimensiune, este foarte mică, extrem de incorect negociată, dar să știți că la fel este situația cu redevențele la pietriș, redevențele la ape minerale și la multe altele. Deci, trebuie făcută o politică a redevențelor, după părerea mea”, a adăugat președintele Traian Băsescu.

%d blogeri au apreciat asta: