Tag Archives: UNPR

DE 2 MAI ,ZIUA NATIONALA A TINERETULUI SARBATORITA DE PESTE 5000 DE SOCIAL-DEMOCRATI,CONSERVATORI SI PROGRESISTI!

3 mai

ponta

De 2 mai, cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, peste 5.000 de social-democraţi, conservatori şi progresişti au luat cu asalt  tribunele Teatrului de Vară „Mihai Eminescu” din Sectorul 2.

La evenimentul organizat de TSD au participat premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi miniştri, printre care amintim de ministrul Muncii Rovana Plumb, ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, ministrul Fondurilor europene Eugen Teodorovici, dar şi parlamentari şi candidaţi ai Alianţei PSD-UNPR-PC pentru Parlamentul European.

Cei peste 5000 de tineri prezenţi la evenimentul moderat de preşedintele TSD Mihai Sturzu au avut parte, pe lângă discursuri politice, şi de trei momente artistice.  Anca Florescu, finalistă la Selecţia Naţională Eurovision 2014, a interpretat imnul României, iar apoi a încântat audienţa cu piesa cu care a participat anul acesta la preselecţia pentru Eurovision, „Hearts Collide”.

Finalul a fost unul spectaculos, avandu-l ca protagonist pe candidatului UNPR Damian Drăghici, care a încântat publicul cu un minirecital, în timpul căruia au fost eliberate în aer sute de baloane albe şi roşii.

PSD, PC şi UNPR ,TREI PARTIDE CARE FORMEAZA USL, MAI PUTIN LIBERALII,AU LANSAT LUNI UNIUNEA SOCIAL-DEMOCRATA(USD),ALIANTA ELECTORALA SUB SIGLA CAREIA VOR PARTICIPA LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE DIN 25 MAI 2014!

10 feb.

Trei dintre partidele care formeaza USL, mai putin liberalii, au lansat luni Uniunea Social-Democrata (USD), alianta electorala sub sigla careia vor participa la alegerile europarlamentare din mai 2014. La evenimentul de lansare a USD, programat luni, a fost invitat si primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Victor Ponta a spus la lansare ca „avem o alianta electorala formata din 3 din cele 4 partide ale USL, are 2 dintre cele 3 litere ale USL, dar isi propune sa aiba 100% din mesajul, actiunea si obiectivele cu care ne-am prezentat in fata oamenilor din 2011 incoace”.

 

Imagine

 

 
USD este o alianta electorala similara cu USL, din care lipseste insa Partidul National Liberal (PNL).

Declaratii Victor Ponta:

  • Dl Oprescu este astazi invitatul USD la acest moment special.
  • Imi place foarte mult atunci cand reusim sa fim uniti, acesta etse unul din motivele pentru care alianta noastra electorala poarta ideea de uniune, de a lucra impreuna.
  • Avem o alianta electorala formata din 3 din cele 4 partide ale USL, are 2 dintre cele 3 litere ale USL, dar isi propune sa aiba 100% din mesajul , actiunea si obiectivele cu care ne-am prezentat in fata oamenilor din 2011 incoace.
  • USL trebuie sa reprezinte o strangere a randurilor in jurul acestei idei.
  • Am construit lista de candidati impreuna, iar cei care intra in batalia electorala pentru PE sunt oameni care ne fac cinste: europarlamentari, ministri, fosti-ministri, tehnocrati etc. care pot sa ne reprezinte in PE ca tara dar si ca miscare politica.
  • Sunt convins ca asa cum am reusit in Romania sa castigam toate bataliile electorale, asa vom face si in batalia pentru PE.
  • N-am reusit sa fac o statistica exacta cand a fost ultima oara cand si Daniel Constantin, si Cristi Piedone, si Sorin Oprescu, si Gabi Oprea, si Neculai Ontanu si altii au fost efectiv in echipa noastra. Sunt foarte mandru ca, in calitate de presedinte PSD, am reusit sa aducem inapoi toti oamenii de valoare.
Gabriel Oprea (UNPR):
  • Decizia de a candida in aceasta alianta este fireasca.
  • Consider ca noi, cei care impartasim aceste valori si principii, ne pregatim pentru un moment extrem de important – alegerile europarlamentare – si speram sa trimitem la Bruxelles cat mai multi oameni.
  • UNPR va trimite cei mai buni candidati.
  • Suntem o echipa de oameni seriosi, care pune pe primul plan interesul national.
  • Vreau sa ii multumesc lui Victor Ponta pentru buna colaborare in plan politic si in plan guvernamental.
  • Avem cei mai buni candidati, cele mai bune politici si cele mai puternice organizatii.
Daniel Constantin:
  • Pe lista USD nu veti regasi oameni care sa fi vandut tara la Bruxelles de dragul capitalului politic sau a simpatiilor.
  • Europa inseamna si Romania, cred ca este momentul ca odata cu scrutinul din 25 mai sa depasim orice complex.
  • Trebuie sa ne aparam, nu mai putem fi cetateni europeni de mana a doua.
Sorin Oprescu:
  • Stimati prieteni, va multumesc pentru onoarea pe care mi-ati facut-o invitandu-ma la acest eveniment.
  • Formarea acestei aliante electorale USD este un fapt firesc, natural si sanatos.
  • Vad in jurul meu oameni, prieteni care au fost alaturi de mine atunci cand am candidat la Primaria Capitalei si in promovarea proiectelor importante pentru Bucuresti.
  • USD, in respectul total al principiilor si valorilor europene, propune pentru reprezentarea in PE oameni de o incontestabila calitate.
  • Avem nevoie de curaj si intelepciune, de unitate, de consens sa terminam cu razboiul pagubos al romanilor contra romanilor.
Corina Cretu, vicepresedinte PSD:
  • Semnarea protocolului de astazi inseamna un moment foarte important pentru politica romaneasca. sursa : hotnews.ro

LA ORDIN.UNIUNEA NOTARILOR PUBLICI „SE BAGA SINGURA IN SEAMA”LUAND APARAREA IOANEI BASESCU ,FIICA LUI TRAIAN BASESCU:”CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE A TERENULUI CU CREDIT IPOTECAR DE LA CEC BANK ,”PERFECT LEGAL!”

21 nov.

Contractul de vânzare-cumpărare a terenului din judeţul Călăraşi achiziţionat de Ioana Băsescu, precum şi cel de ipotecă solicitat de CEC Bank sunt legale, a stabilit Uniunea Notarilor, în urma controlului făcut la biroul notarial care a autentificat actele.

ioana-basescu1

„În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (…) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale”, arată joi, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, „ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi”.

„S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.

„În data de 9 septembrie 2013, am achiziţionat un teren în suprafaţă de 290,41 ha, în judeţul Călăraşi, de la o societate românească având asociat unic un cetăţean italian. Terenul a fost plătit dintr-un credit bancar ipotecar în valoare de 1.028.507,55 euro şi din surse proprii până la concurenţa sumei de 1.306.845 euro , adică suma de 278.337,45 euro”, arăta Ioana Băsescu într-o precizare remisă agenţiei MEDIAFAX.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 15 noiembrie, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.

SENATORUL UNPR,SERBAN MIHAILESCU:DACA USL NU VA AVEA UN CANDIDAT UNIC LA PREZIDENTIALE VA FI GREU SA CASTIGAM PROCESUL ELECTORAL!

26 sept.

Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), senatorul Şerban Mihăilescu, şi-a exprimat, miercuri după-amiază, speranţa că partidele care formează Uniunea Social Liberală (USL) vor avea, în 2014, un candidat unic la funcţia de preşedinte al României.

09251940686151909

El a declarat, pentru AGERPRES, că o ruptură a USL va reduce şansele Partidului Social Democrat sau Partidului Naţional Liberal de a impune propriul candidat la Palatul Cotroceni.

‘UNPR va sprijini candidatul USL. Eu nu cred, la ora actuală, că USL nu va fi în stare să desemneze un candidat unic. Dacă nu desemnează un candidat unic, va fi extrem de dificil să câştigi un proces electoral în România’, a afirmat Mihăilescu.

Liderul UNPR susţine că, în cazul în care USL nu va rezista, progresiştii vor susţine candidatul PSD la prezidenţiale.

‘Aşa cum la alegerile europarlamentare vor avea un candidat pe lista PSD, aşa va fi şi în toamnă. Noi vom rămâne consecvenţi acestei alianţe de centru-stânga şi nu vom susţine decât candidatul pe care îl va susţine şi PSD’, a adăugat Mihăilescu.

LIDERUL UNPR GABRIEL OPREA”IZMANA” SI-A REAFIRMAT SAMBATA ,LA BAIA MARE,ANGAJAMENTUL RESPONSABIL AL PARTIDULUI DE A FI UN PARTENER DE INCREDERE IN USL !

22 sept.

Preşedintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a reafirmat, sâmbătă, la Baia Mare, angajamentul responsabil al partidului de a fi un partener de încredere în USL, iar în cadrul Alianţei de Centru-Stânga un aliat loial, atât la nivel central, în Guvern şi Parlament, cât şi în plan local.

gabriel-oprea1-276x207

„Interesul naţional a fost, este şi va fi obiectivul nostru primordial. UNPR va continua să contribuie la o guvernare în acord cu aşteptările electoratului. Întărirea UNPR ca adevărat partid de centru stânga, credibil şi onest, este un obiectiv important al partidului nostru, ce poate fi realizat prin seriozitate, implicare şi responsabilitate”, a declarat preşedintele Uniunii, potrivit unui comunicat.

Totodată, viceprim-ministrul Gabriel Oprea a exprimat susţinerea UNPR pentru toate proiectele guvernamentale de dezvoltare a unităţilor administrativ-teritoriale din Regiunea VI Nord-Vest, care au ca scop crearea condiţiilor pentru creşterea bunăstării şi nivelului de trai al cetăţenilor din regiune.

Preşedintele UNPR a participat sâmbătă la reuniunea zonală a Regiunii VI Nord-Vest, care s-a desfăşurat la Baia Mare, în cadrul căreia s-au dezbătut teme de interes pentru regiunea VI Nord-Vest, în domeniul administraţiei publice, precum şi teme de actualitate din politică şi economie.

Pe parcursul dezbaterilor s-a subliniat necesitatea unor abordări exigente şi responsabile bazate pe informare justă şi reală, în ceea ce priveşte proiectele de interes naţional cum sunt: regionalizarea serviciilor publice deconcentrate, legea minelor, Codul silvic, definitivarea proiectului de modificare a Constituţiei, semnarea unui nou acord cu FMI.

Preşedintele UNPR a exprimat susţinerea partidului pentru proiectele municipalităţii băimărene pentru integrarea şi educarea romilor, dar şi pentru preluarea şi gestionarea cu responsabilitate a bazelor sportive. Vicepremierul a vizitat Sala Polivalentă ‘Lascăr Pană’ şi Bazinul olimpic „Gheorghe Demeca”.

De asemenea, însoţit de primarul Cătălin Cherecheş şi de Damian Drăghici, consilier de stat al primului-ministru pentru problemele romilor, Gabriel Oprea a vizitat cartiere în care locuiesc familii de romi pentru a vedea condiţiile în care trăiesc şi pentru a găsi soluţii prin care să fie mutate în zone civilizate. Vicepremierul a apreciat implicarea municipalităţii în procesul de integrare a romilor, arătând că acest proiect s-ar putea transforma într-un program-pilot ce poate fi aplicat cu succes la nivel naţional.

‘Pe mine unul, m-a convins. Este un proiect bun care începe să funcţioneze. Este o iniţiativă importantă şi eu sunt convins că dacă va fi un succes pentru dumneavoastră, putem să-l dezvoltăm şi pe plan naţional’, a arătat viceprim-ministrul.

Tot sâmbătă, vicepremierul Gabriel Oprea a participat, la Baia Mare, la dezvelirea şi sfinţirea busturilor a două personalităţi istorice: Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Adunării Naţionale de la Alba Iulia – la 1 Decembrie 1918 – al cărui nume îl poartă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi pe cel al căpitanului Pavel Zăgănescu, eroul pompierilor din România.

Vizita la Baia Mare s-a încheiat cu o întâlnire cu reprezentanţii Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, respectiv cu PS Justin Sigheteanul, la Catedrala ‘Sfânta Treime’. Vicepremierul a vizitat întregul edificiu şi a studiat proiectul de construcţie, apreciind că Baia Mare se poate mândri cu lăcaşul de cult.

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea şi-a exprimat consideraţia pentru comunitatea băimăreană şi pentru municipalitate, pentru că au înţeles importanţa credinţei pentru societate şi sprijină biserica.

La reuniunea UNPR de la Baia Mare au fost prezenţi: primarul Neculai Onţanu, secretar general UNPR, senatorul Ion Toma, secretar general adjunct, Nicolae Dumitru, secretar general adjunct al UNPR, senatorul Şerban Mihăilescu, vicepreşedinte UNPR, deputatul Valeriu Steriu, preşedintele comisiei prezidenţiale pentru agricultură, senatorul Damian Drăghici, consilier de stat al primului-ministru pe problemele romilor, Mugur Mihăescu, preşedintele organizaţiei UNPR sector 5, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, preşedinţii organizaţiilor judeţene ale partidului, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali ai UNPR din Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj şi Bistriţa Năsăud.

Organizaţiile UNPR din Regiunea VI Nord-Vest, au adoptat o Rezoluţie privind susţinerea obiectivelor de interes naţional cuprinse în Programul de Guvernare 2012 – 2016, prin care UNPR se angajează să ducă la îndeplinire promisiunile făcute în campania electorală, prin intervenţii concrete pentru sprijinirea cetăţenilor în soluţionarea nevoilor şi atenuarea necazurilor lor.

PURTATORUL DE CUVANT AL UNPR ,DEPUTATUL VALERIU STERIU A DECLARAT SAMBATA,LA SCORNICESTI CA EXISTA CADRUL LEGAL DE EUTANASIERE A CAINILOR MAIDANEZI!

7 sept.

Purtătorul de cuvânt al UNPR, deputatul Valeriu Steriu, a declarat sâmbătă, la Scorniceşti, în cadrul unei conferinţe de presă, că există legislaţie în baza căreia să poată fi luate măsuri astfel încât să fie prevenite evenimente precum moartea copilului muşcat de câini în Bucureşti.

09071648-879398341

Valeriu Steriu a spus că a discutat cu deputatul Eugen Nicolicea şi acesta va prezenta în Parlament legile în baza cărora autorităţile pot lua măsuri în privinţa câinilor fără stăpân.

„Domnul Eugen Nicolicea este cu trei texte de lege la dânsul prin care arată, şi va prezenta în Biroul permanent, existenţa, în întregime, a legislaţiei actuale, la curent, aplicată de câteva localităţi din ţară, astfel încât incidente precum cel din Bucureşti, nefericite, să nu se mai poată întâmpla. Legislaţia există. Ea trebuie aplicată. În Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, domnul preşedinte Zgonea a anunţat că va deschide acest subiect, dl. Nicolicea este pregătit să-i arate existenţa acestei legislaţii. Nu cred că este nevoie de aproape nimic în plus”, a susţinut deputatul UNPR.

Întrebat despre poziţia sa în privinţa proiectului minier de la Roşia Montană, Valeriu Steriu a declarat că pentru a comenta subiectul trebuie să se deplaseze în zonă pentru a discuta cu populaţia.

„Despre Roşia Montană voi vorbi după ce voi merge într-o documentare acolo. Vreau să văd cu ochii mei ce se întâmplă şi atunci îmi voi putea face un punct de vedere. În clipa de faţă sunt de acord cu ambele puncte de vedere, cel economic şi cel de protecţie a mediului. Aş merge acolo şi mi-am propus, în ultima săptămână a lunii septembrie, să merg acolo şi voi vedea la faţa locului şi ce zic oamenii, pentru că în primul rând este un proiect important pentru judeţul Alba”, a indicat parlamentarul.

Deputatul Valeriu Steriu a participat sâmbătă, la Slatina, la reuniunea regională a organizaţiilor UNPR din zona Olteniei.

%d blogeri au apreciat: