Tag Archives: URMARIT PENAL PENTRU FAPTE DE CORUPTIE

DEPUTATUL PC GHEORGHE COMAN ,PRINS IN FLAGRANT ESTE URMARIT PENAL PENTRU FAPTE DE CORUPTIE!

19 dec.

 

Deputatul PC Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie.

Acesta a fost prins când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău.

În urma flagrantului organizat de procurorii DNA, Gheorghe Coman a fugit cu maşina, acesta fiind prins însă în cele din urmă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie – decembrie 2013, Gheorghe Coman, folosindu-se de influenţa conferită de funcţia de conducere deţinută în cadrul PC, a solicitat denunţătorului din acest caz – persoană cu funcţie de conducere în Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Buzău -, în schimbul menţinerii acestuia în funcţia publică respectivă, diverse servicii, precum şi remiterea unor foloase materiale necuvenite.

„Foloasele pretinse constau în asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia eventualelor întâlniri de lucru în cadrul respectivei formaţiuni politice, ce urmau a fi organizate în municipiul Buzău”, susţin anchetatorii.

În perioada 9-16 decembrie 2013, în acelaşi context, Coman i-ar fi solicitat denunţătorului să achite 3.140 de lei, adică jumătate din contravaloarea notei de plată aferentă evenimentului organizat la data de 14 decembrie 2013, în municipiul Buzău, cu ocazia conferinţei având ca scop alegerea conducerii judeţene a respectivei formaţiuni politice, eveniment la care a şi fost reînvestit în funcţia de preşedinte.

DNA precizează că deputatul a primit banii miercuri, fiind surprins în flagrant de procurorii anticorupţie.

La intervenţia procurorilor, deputatul a fugit cu autoturismul în care se afla în momentul flagrantului.

%d blogeri au apreciat: