Tag Archives: USL SI „SABIA CU DOUA TAISURI”:CALENDARUL SFARSITULUI REGIMULUI BASESCU.7

USL SI SABIA CU”DOUA TAISURI”.CALENDARUL SFARSITULUI PENTRU REGIMUL BASESCU.7,17,24 APRILIE!

30 mart.

Calendarul sfârșitului pentru regimul Băsescu. Momente cheie:7,17, 24 aprilie.

Conducerea USL a conturat calendarul acțiunilor împotriva Puterii. Mișcările pe care le va face Opoziția pleacă de la constatarea că schimbarea premierului nu a relansat partidele din arcul guvernamental, iar publicul este tot mai nerăbdător să scape de actualul preşedinte. Recentele evoluții de pe scena politică și mai ales, potrivit unor surse DeCe News, echilibrul care a început să devină vizibil la nivelul Parlamentului, favorizează demiterea guvernului Ungureanu şi declanşarea anticipatelor. Listele pentru cei de la Putere care vor dori să treacă la Opoziţie vor mai fi deschise doar până la 7 aprilie, când formațiunile care compun USL vor avea Congresul pentru lansarea candidaţilor la alegeri.

basescu suparat deschidereÎn acest moment Opoziţia deţine majoritatea la Senat. USL are 66 de senatori, în timp ce Puterea are 65 plus Mircea Geoană, senator independent. USL ar mai avea nevoie de cel puţin trei senatori pentru a avea o majoritate confortabilă în Senat.

La Camera Deputaţilor Puterea încă are majoritate, dar este una fragilă. Fără a lua în calcul minorităţile, care reprezintă 17 voturi, Puterea mai are doar 14 deputaţi în plus. Pentru USL momentul este unul prielnic, mai ales în acest context al dezertărilor din PDL şi ar putea cu această ocazie să convingă şi minorităţile să voteze împotriva Guvernului.

În data de 17 aprilie, USL va depune moţiune de cenzură pe tema UMF Târgu Mureş, iar noua majoritate parlamentară îşi va putea testa forţa.

Data de 24 aprilie ar putea fi o zi decisivă pentru regimul actualului preşedinte Traian Băsescu. Dacă Opoziţia va reuşi să dea jos Guvernul Ungureanuprin votul la moţiunea de cenzură, Băsescu va trebui să nominalizeze un nou premier. Cel mai probabil în actualul context îl va nominaliza pe Victor Ponta, variantă refuzată deja de Opoziţie.

USL va putea cere în acel moment alegeri anticipate, iar dacă Băsescu nu va fi de acord, se va iniţia suspendarea preşedintelui. Noua majoritate parlamentară ar putea schimba legea referendumului, iar preşedintele Traian Băsescu ar putea fi demis. Chiar şi fără schimbarea legii, USL ar putea miza pe aportul popular pe care l-ar avea în momentul în care oamenii ar vedea oportunitatea de a-l demite pe Traian Băsescu.