Arhiva | 11:53 am

GAULEITERUL NAZI ,KLAUS WERNER JOHANNIS A ANUNTAT CA VA PARTICIPA LA REFERENDUMUL PENTRU DEFINIREA CASATORIEI DIN 6/7 OCTOMBRIE 2018!

29 sept.

Klaus Iohannis, a anunțat că va participa la Referendumul pentru definirea Căsătoriei din 6/7 octombrie, anunță știripesurse.
Conform sursei citate, Președintele ar fi făcut anunțul la New York, acolo unde participă la Adunarea Generală a ONU.
De-a lungul celor trei ani, de la începerea inițiativei cetățenești și până la adoptarea de către Parlament a acesteia, Președintele a fost un critic constant al modificării Constituției în sensul protejării căsătoriei.
Inițial, acesta a spus că este fanatism religios, după care într-o discuție cu reprezentanți ai activiștilor LGBT, în aprilie, Klaus Iohannis a cerut legi care să combată eventuala „discriminare” ce ar fi prezentă în societatea românească în legătură cu acest subiect.
ntrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 și 7 octombrie, 

ROMANIA VREA ACHIZITIONAREA UNUI SISTEM DE RACHETE LA MAREA NEAGRA!

29 sept.

România intenţioneze să lanseze luni o licitaţie în vederea achiziţionării unui sistem mobil de apărare de coastă, a declarat vineri ministrul român al Apărării pentru site-ul Politico.

Potrivit site-ului, Bucureştiul doreşte ”să aibă această nouă capacitate pe coastele Mării Negre drept altă măsură de disuasiune”, a declarat ministrul român al Apărării Mihai Fifor în urma unei întâlniri miercuri, la Pentagon, cu secretarul american al Apărării  James Mattis.

Aceste baterii ar putea să fie instalate pe corvete, pe care Bucureştiul vrea de asemeena să le achiziţioneze, a precizat ministrul, referindu-se la tensiunile create în regiune după anexarea Crimeei de către Rusia.

Politico scrie că Boeing se află între principalele companii care vor să obţină acest contract, estimat la peste 150 de milioane de dolari.

Raytheon a anunţat săptămâna aceasta că armata americană i-a acordat un contract în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari în vederea producerii sistemului integrat de apărare antiaeriană de tip Patriot care urmează să fie instalat în Polonia.

ANCHETA FBI ASUPRA JUDECATORULUI BRETT KAVANAUGH!

29 sept.

Sub o presiune crescândă chiar în rândul taberei republicane, preşedintele american Donald Trump a ordonat vineri deschiderea unei anchete a FBI asupra candidatului său pentru Curtea Supremă, acuzat de agresiuni sexuale, amânând astfel votul foarte aşteptat din Senatul american privind confirmarea lui Brett Kavanaugh, scrie AFP.

Magistratul în cauză, care a făcut obiectul unei controverse intense în această săptămână, a indicat că acceptă să coopereze. Această decizie vine după după o zi de încleştări şi evoluţii neaşteptate la Capitoliu în ce priveşte confirmarea judecătorului Kavanaugh, 53 de ani, şi lasă să planeze incertitudinea asupra ascensiunii acestuia la cea mai înaltă instanţă din SUA.

Democraţii cereau de mai multe zile o anchetă a FBI asupra acuzaţiilor lui Christine Blasey Ford, 51 de ani, care afirmă că Brett Kavanaugh a încercat să o violeze pe vremea când amândoi erau liceeni. Mărturia sa în faţa senatorilor din Comisia Juridică i-a emoţionat pe mulţi americani, alţii fiind de partea judecătorului, într-o ţară profund polarizată, notează AFP. Brett Kavanaugh a negat categoric, în faţa aceloraşi senatori, toate acuzaţiile ce-l vizau, potrivit agerpres.ro.

„Am ordonat FBI să efectueze o anchetă suplimentară” asupra lui Kavanaugh, care nu va trebui să dureze mai mult de o săptămână, a declarat Trump într-un comunicat.

Cercetările vor fi „limitate la acuzaţiile credibile” la adresa judecătorului conservator, a anunţat Comisia Juridică din Senat. În cele din urmă, un senator republican cheie pentru rezultatul votului, Jeff Flake, este cel care a reuşit să forţeze deschiderea unei anchete.

Beneficiind de o majoritate extrem de strânsă în Senat, 51 la 49, republicanii nu-şi pot permite să piardă decât un singur vot. Ori Jeff Flake, senator moderat şi foarte critic cu Donald Trump, a părut vineri după-amiaza să-şi condiţioneze votul final în favoarea lui Kavanaugh de desfăşurarea acestei anchete, observă AFP.

Anterior vineri, Kavanaugh a primit undă verde în Comisia Juridică, 11 senatori republicani votând în favoarea confirmării sale iar 10 democraţi s-au pronunţat împotrivă. Dar înainte de a vota „da”, republicanul Jeff Flake a cerut deschiderea unei anchete.

Miza este crucială, apreciază AFP. Sub tirul mai multor acuzaţii de agresiune sexuală, dar perceput totodată ca profund ancorat la dreapta, Brett Kavanaugh ar putea înclina către latura conservatoare instanţa supremă, ai cărei judecători sunt numiţi pe viaţă. Senatul are ultimul cuvânt asupra nominalizărilor preşedintelui pentru această instanţă – arbitru al celor mai spinoase probleme din societate, precum dreptul la avort, căsătoria homosexuală sau controlul armelor de foc.

Votul de vineri a avut loc la o zi după ce una din presupusele victime ale lui Kavanaugh, o profesoară universitară, a relatat versiunea sa despre cele întâmplate în urmă cu 36 de ani. Audiată în Comisia juridică din Senatul american, Christine Blasey Ford, profesor universitar, 51 de ani, a afirmat că este ‘absolut’ sigură de identitatea celui care a agresat-o cu mulţi ani în urmă.

Ea îl acuză pe judecătorul Brett Kavanaugh şi pe unul dintre prietenii acestuia că ar fi încercat să o violeze la o petrecere între adolescenţi, în anii 1980. Femeia afirmă că tânărul Kavanaugh şi un prieten, ‘complet beţi’, au închis-o într-o cameră şi că viitorul judecător a împins-o pe un pat încercând să o dezbrace. Profitând de starea lor de ebrietate, ea a reuşit să fugă. Judecătorul Brett Kavanaugh a denunţat joi o „ruşine naţională” în Senatul american, afirmând că nu îşi va retrage candidatura pentru Curtea Supremă, în pofida acuzaţiei de agresiune sexuală formulate de Christine Blasey Ford.

„Nimeni nu mă va face să mă retrag din acest proces”, a declarat judecătorul Kavanaugh, cu vocea plină de furie, într-o declaraţie introductivă ofensivă la o oră după încheierea audierii, în aceeaşi sală, a femeii, cadru universitar, care l-a acuzat de aceste fapte, comise în 1982, atunci când el avea 17 ani şi ea 15 ani.

NINSORI ANUNTATE IN WEEK-END!

29 sept.

Vremea se răceşte din nou de sâmbătă. În zonele montane s-a depus deja un strat de zăpadă de până spre 20 cm la 2500 de metri. Salvamontiştii din Argeş atrag atenţia turiştilor că în weekend sunt aşteptate noi ninsori. Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor lungi şi purtarea unui echipament de iarnă.

„În urma căderilor de zăpadă de la începutul săptămânii, în zona de creastă a masivului Făgăraș s-a depus un strat de zăpadă de aproximativ 10 cm la altitudinea de 2000 de metri, în creștere spre 20 cm la 2500 de metri. Această situație impune parcurgerea traseelor turistice de altitudine din județul Argeș cu precauție, folosind echipamentul de iarnă: îmbrăcăminte și încălțări adecvate (atenție, NU pantofi de alergare montană!) bețe de schi, piolet, colțari, pentru zonele unde s-a format gheață”, anunţă salvamontiştii din Argeş, potrivit România tv.

Pentru weekendul care urmează, se așteaptă noi căderi de zăpadă, avertizează salvamontiştii într-un comunicat de presă.

„Nu recomandăm să se parcurgă trasee lungi, cu pasaje dificile, cum ar fi traseul de creastă al Făgărașului, sau traseele de urcare pe Moldoveanu și Negoiu, mai ales de către persoane fără experiență de iarnă. Trebuie tinut cont și de faptul că ziua este mai scurtă, la ora 19:30 fiind deja întuneric, în planificarea turei trebuind să se țină cont de intervalul de lumină, întoarcerea fiind chiar cu o ora-două înaintea întunericului, pentru a evita situații nedorite”.

De asemenea, conducătorii auto care intenționează să parcurgă Transfăgărașanul, sau drumurile din munții Argeșului care sunt la altitudini mari, trebuie să aibă autoturismele echipate de iarnă.

BRESA DE SECURITATE LA FACEBOOK!

29 sept.

Aproximativ 50 de milioane de utilizatori Facebook au fost ”expuşi” din cauza unei breşe de securitate, a anunţat vineri grupul american, relatează BBC News.

Atacatorii au fost în măsură să exploateze o ”vulnerabilitate” a unei caracteristici – “View As” – pentru a prelua controlul asupra conturilor utilizatorilor, a precizat grupul. Breşa a fost descoperită marţi, a anunţat grupul, care a precizat că a anunţat Poliţia.

Utilizatorilor care ar fi putut să fie afectaţi li s-a cerut să se reconecteze vineri. Breşa a fost reparată, a scris şeful securităţii grupului, Guy Rosen. ”Cum tocmai ne-am început ancheta, nu am stabilit încă dacă aceste conturi au fost utilizate în mod abuziv sau au fost accesate alte informaţii. Nu ştim nici cine se află în spatele acestor atacuri şi nici de unde au loc”, a declarat Guy Rosen. ”Viaţa privată şi securitatea oamenilor este incredibil de importantă şi ne pare rău că s-a întâmplat acest lucru”, a adăugat el.

DILIU FIU DE SECURIST DIN ANII ’50 ZIS „MACELARU”,LUDOVIC ORBAN NU SE LASA : „PROBABIL VOI DEPUNE PLANGERE…..!”

29 sept.

Ludovic Orban excludere

Preşedintele PN(D)L, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Iaşi, că probabil va formula o plângere împotriva rezoluţiei procurorului în cazul premierului Viorica Dăncilă. ”Nu am auzit să fi fost chemaţi la audieri Dragnea sau Dăncilă”, a spus Orban.

„Nu sunt un politician care să comenteze pe marginea deciziei unei instanţe sau a unui Parchet. Nu am primit o rezoluţie din care să îmi dau seama cum a fost luată hotărârea de către DIICOT. Dar nu am auzit să fi fost chemaţi la audieri Dragnea sau Dăncilă!”, a afirmat Orban.

Preşedintele PNDL a adăugat că nu a auzit nici ca Theodor Meleşcanu să fi fost chemat la audieri de către procurori.

„Probabil că voi formula o plângere împotriva rezoluţiei procurorului, dar aştept rezoluţia, pentru a vedea pe ce motive se bazează hotărârea DIICOT”, a spus şeful PNDL.

Ludovic Orban participă sâmbătă la ediţia a doua a Forumului Administraţiei Publice Locale, care are ca temă „Comunicarea politică vs. Comunicarea instituţională”. Pe 17 mai, preşedintele PNDL, Ludovic Orban, a depus plângere la Parchetul General împotriva Vioricăi Dăncilă şi a lui Liviu Dragnea pentru pentru comiterea mai multor infracţiuni, printre care şi înaltă trădare, în legătură cu scandalul privind memorandumul referitor la mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Vineri, DIICOT a anunţat clasarea cauzei care o viza pe Viorica Dăncilă şi în care erau cercetate infracţiuni de înaltă trădare, pe motiv că fapta nu există.

EXPERTIZA GRAFOLOGICA.PLASTOGRAFUL COZMIN GUSA,CONSULTANT POLITIC FARA MEMORIE!

29 sept.

Consultant politic fără memorie.

Complexului traseu juridico-administrativ pe care Realitatea TV l-a parcurs de-a lungul ultimilor câțiva ani i se adaugă o ciudățenie care, în mod normal, ar trebui să ajungă pe mâna justiției: semnătura lui Cozmin Gușă pe un important contract de cesiune a fost falsificată.

În toamna anului trecut, Institutul Național de Expertize Criminalistice a făcut public „Raportul de expertiză criminalistică nr. 273 din 14 septembrie 2017“, o expertiză cerută în Dosarul nr. 161/P/2013, aflat în lucru la Direcția Națională Anticorupție de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Semnături indescifrabile

Conform acestui raport, expertiza grafologică a fost întocmită „prin ordonanța din 08.08.2017“ și a avut următoarele obiective:

„- Să se stabilească dacă semnătura indescifrabilă redactată în spațiul aferent rubricii «Cedent» (completată Elbahold Limited), de la poziția 1478 din Registrul acționarilor SC PSV Company SA, aparține titularului Mircea Mirel Amariței.

-2. Să se stabilească dacă semnătura indescifrabilă, aferentă rubricii «Cesionar» (completată Strategies Research Investments), de la poziția 1476 din Registrul acționarilor SC PSV Company SA, aparține titularului Gușă Cozmin Horea“.

În continuare, raportul menționează că expertiza a fost efectuată pornind de la originalele unor documente. În cazul lui Mircea Mirel Amariței, a fost vorba despre:

– o filă din Declarația de învinuit/inculpat dată pe 22.10.2013;

– șase file din procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, încheiată pe 14.10.2013;

– trei file din cererea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 907/P/2010;

– o filă din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, încheiat pe 31.05.2011.

În ceea ce-l privește pe Cozmin Gușă, experții au utilizat următoarele documente:

– trei file dintr-o declarație de martor pe care acesta a dat-o pe 13.08.2013;

– șase file dintr-un proces-verbal din data de 14.06.2012;

– o filă a declarației de legalizare a specimenului de semnătură, autentificată la Biroul Notarilor Publici Vișu Corneliu;

– două exemplare ale hotărârii AGA a SC Strategies Research Investments SRL emise pe 1.06.2012;

– două exemplare ale hotărârii AGA a SC Strategies Research Investments SRL emise pe 18.11.2011;

– încă un exemplar al unei hotărâri AGA a SC Strategies Research Investments SRL, dar emisă pe 06.11.2011.

În continuare, raportul dezvăluie o serie de amănunte privitoare la modul în care se efectuează o expertiză grafologică. Concret, specialiștii menționează: „La efectuarea expertizei au fost utilizate sistemul comparator video Spectrul VSC 6000/HS cuplat cu o cameră video Allied Vision Technologies model Oscar F510C IRF F&F, scaner model HP Scanjet G 4010, imprimantă Xerox ColorQube 9302PS și programele aferente acestora“.

Amariței este OK

Analiza specialiștilor grafologi din acest raport se concentrează, în mod special, asupra semnăturilor puse pe anumite contracte atât de către Mircea Mirel Amariței, cât și de către Cozmin Gușă. Iar analiza acestor „autografe” este făcută după toate rigorile tehnice ale grafologiei științifice. În acest context, semnătura lui Amariței este descrisă astfel: „Este o grafie semilaterală cu dimensiuni mari, constituită din două corpuri alăturate, fiecare redat printr-o mișcare continuă. Primul corp este alcătuit dintr-o majusculă A de factură caligrafică și două grafe scurte, unghiulare, iar al doilea este reprezentat de un traseu oscilant, terminat cu o parafă liniară lungă, condusă spre stânga, pe direcție descendentă. Traseele celor două corpuri grafice se derulează degajat, punând în evidență naturalețea unor mișcări inscriptorii unghiulare evoluate, realizate accelerat, cu variații naturale de presiune“. Iar mai departe, în ceea ce privește analiza literelor, se menționează: „Toate redau același model semilateral bicorporal, în care primul corp reprezentat de o majusculă A, terminată cu un traseu oscilant scurt, este combinat cu un traseu ghirlandat filiformizat, plasat în general la mică distanță“. Iar în ceea ce privește dinamica procesului de scriere, experții susțin că „traseele lor grafice sunt realizate degajat, în regim de viteză ridicată și continuitate medie, cu presiune nuanțată, ceea ce reflectă naturalețea unor mișcări inscriptorii evoluate. Totodată, păstrează particularități comune, ceea ce reflectă maniera specifică scriptorului de abordare grafică a elementelor structurale, consolidate prin exercițiu repetat“.  Sau, spus mai pe înțelesul nostru, al profanilor în ceea ce privește știința grafologică, Amariței este cel care a semnat cu mâna lui contractul de cesionare a acțiunilor societății Elbahold Limited.

Gușă, nu!

Situația nu mai este la fel de limpede în ceea ce privește semnătura pusă de către Cozmin Gușă, în calitate de cesionar, pe contractul Strategies Research Investments SRL. În cazul acesteia, specialiștii grafologi o descriu astfel: „Subscrierea este alcătuită dintr-un lanț orizontal aplatizat deschis, înconjurat pe dedesubt de o trăsătură ce descrie în extrema stângă a corpului grafic o arcadă amplă, după care continuă în dreapta cu un traseu oscilant neuniform ce secționează lațul pe verticală. Construcția grafică este completată într-o repriză separată de scriere cu o trăsătură liniară, alipită parțial de trăsătura incipientă din dreapta traseului oscilant. (…) Firul grafic reține atenția atât prin unghiularizările prezente pe traseul lațului și arcadei, cât și prin frângerea și amputarea extremităților trăsăturii liniare ce completează corpul grafic. Aceste imperfecțiuni evidențiază nesiguranța mișcărilor inscriptorii sau altor factori perturbatori extrinsesci“. Conform acestei analize, la o primă vedere, compararea semnăturii de pe contractul de cesionare a Strategies Research Investments SRL cu alte semnături puse la dispoziție de Cozmin Gușă, s-a constatat că „semnătura de pe contract și semnăturile cu proveniență certă prezintă un model aliteral similar“. După cum se spune în popor, „seamănă, dar nu răsare“. Iar asta, pentru că experții grafologi au menționat în continuare: „Cu toate acestea, s-au înregistrat neconcordanțe chiar sub aspectul dominantelor grafice. Facem referire la faptul că semnătura contestată (cea de pe contractul privitor la Strategies Research Investments SRL) este redată în două secvențe, cu unghiularizări ale trăsăturilor curbe, ceea ce evidențiază afectarea coordonării și viteza scăzută de execuție. În contrapartidă, toate semnăturile de referință sunt realizate într-o singură repriză, iar trăsăturile curbe sunt armonioase, relevând excelenta coordonare și viteza ridicată de execuție“. Iar în urma acestor constatări, concluzia specialiștilor este categorică: „Prin evaluarea deosebirilor înregistrate în plan general, cât și la nivelul detaliilor de execuția, între semnătura contestată, aferentă cesionarului Strategies Research Investments SRL și semnăturile comparate, nu provin de la același autor, ci semnătura contestată este realizată de o persoană diferită de autorul referinței, numitul Gușă Cozmin Horea, prin imitarea unui model autentic. Iar analogiile formale existente  între cele două categorii de semnături se explică tocmai prin prisma procedeului de contrafacere la care a apelat plastrograful, respectiv imitație după  model“. Iar concluzia formulată de experții grafologi este clar exprimată în două puncte:

„1. Semnătura corespunzătoare cedentului Elbahold Limited în Registrul acționarilor SC PSV Company SA, aflată în dreptul numărului de înregistrare 1476, a fost dată de numitul Amariței Mirel Mircea.

  1. Semnătura corespunzătoare cesionarului Strategies Research Investments SRL în registrul SC PSV Company SA, aflată în dreptul numărului de înregistrare 1476, NU A FOST REALIZATĂ de numitul Gușă Cosmin Horea“.

 

Această expertiză grafologică face parte din Dosarul nr. 161/P/2013, privitor la situația Realitatea TV, care este anchetat, în continuare, de către DNA. Cel puțin deocamdată, nu este foarte clar ce importanță vor acorda procurorii acestei plastrografii „marca Cozmin Gușă“. Totuşi, în lumea televiziunilor se discută deseori că Realitatea TV a ajuns pe mâna lui Gușă prin intermediul unui contract ciudat, în baza unei semnături plastrografiate.

IONUT MORARIU,TRAFICANTUL CARE II DADEA DROGURI LUI SORIN GADOLEA,DOI ANI ADMINISTRATOR LA UNTOLD SRL!

29 sept.

Articolul integral preluat din Ziardecluj.ro.:

”Figuri in cap, aere cat cuprinde pe Sorin Gadola, baiatul milionarului clujean Stefan Gadola. Familie impecabila, parinti super decenti si tone de bani in cont, si Sorin e tragator profesionist de iarba!  Va mai aduceti aminte mesajul de acum un an dat de juniorul milionar pe Facebook despre cum s-a salvat el de la o boala necrutatoare, cum s-a apropiat de meditatie si de natura? Avea dreptate omul, mai ales la apropierea cu natura, caci era foarte apropiat de plante, in special de cannabis!

Ziar de Cluj este publicatia care v-a dezvaluit acum 4 ani in exclusivitate ca Sorin Gadola i-a dat lui Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD 400 000 de euro din banca pentru ca Buta sa isi poata deconta la Primarie cheltuielile! Sorin Gadola si Bogdan Buta sunt legati unul de altul ca marca de scrisoare, iar iesirea lui Gadola din Untold SRL este o scamatorie de PR jenanta, asa cum jenant este si PR-ul Untold care o dadea azi ca nu exista nicio legatura cu Gadola, ca nu mai e patron la Untold.

Ați citit ca juniorul milionar Gadola a fost trimis in judecata pentru consum de droguri alaturi de dealerul sau, Ionut Morariu.

Insa Morariu nu e doar dealerul sau, ci unul dintre cei mai de incredere oameni ai lui Gadola junior, atat de mult s-a increzut in el Sorin Gadola incat l-a pus administrator la UNTOLD SRL, inca din 2015!

Practic, dealerul de droguri Morariu si consumatorul de droguri Sorin Gadola au organizat doua festivaluri UNTOLD pana la iesirea falsa din actionariat a lui Gadola anul trecut!

Ne miram ca tinerii se pastileaza la UNTOLD si trag pe nas si in piept, cand tocmai patronul UNTOLD, Gadola, e seful la supt din marjuana si imparatul la lins timbre cu LSD?!

Iar Morariu a fost implicat ca administrator la cel mai serios mod in organizarea festivalului. Ia sa privim ce frumos semneaza el, ca traficant de droguri si drogat cronic, alaturi de sefa Juridicului de la PRO TV!

 

In acest week end, facem insa festivalul nostru cu acest dosar de trafic si consum de droguri. Ramaneti pe receptie!

Ziar de Cluj este singura publicatie care are detalii absolut socante despre relatia extrem de apropiata a celor doi consumatori de droguri, detalii picante despre cum se impuscau in cap. Din informatiile pe care le avem, reiese foarte clar ca Sorin Gadola a fost facut scapat de calitatea de traficant, si ca Morariu fraierul a fost bagat la inaintare, desi, dupa cum arata datele procurorilor, Sorin Gadola era gazda perfecta pentru toti tragatorii de droguri, din pensiunea lui se aprovizionau toti musteriii lui Morariu. Cine a tras sfori ca beizadeaua sa fie protejata?

Va spunem doar atat, in rechizitoriu se vorbeste si despre Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD! Felicitari DIICOT Cluj pentru lovitura data in acest dosar, in timp ce sefa DNA Cluj, Anca Marincean, se face ca nu vede de ani de zile frauda finantarii din bani publici a UNTOLD!”.

„UNDE NI SUNT HOMOSEXUALII?”,I=O PITIT MARELE VRAJITOR!

29 sept.

Ați observat ce lucru ciudat? Din teatrul de război al Referendumului pentru Familie lipsesc Homosexualii și susținătorii lor. Tocmai ei!

Unde este impetuosul Remus Cernea cu coama sa leonină, care nu rata nici o ocazie să se arunce în luptă pentru cauza LGBT și împotriva Bisericii opresoare?

Unde este doamna lui, Ioana Stăniloiu, care a obținut condamnarea profesorului Leon Dănăilă la Consiliul Național împotriva Discriminării?

Unde este Florin Buhuceanu, prețiosul lider al ACCEPT, care să ne din vârful buzelor că nu există nicăieri în Biblie vreun pasaj în care să fie condamnată homosexualitatea?

Unde este Toma Pătrașcu, umanistul cu pușca de la ASUR?

Unde este profesorul iconoclast Emil Moise?

Unde sunt toți ambasadorii occidentali care îngroașă anual rândurile Paradei Gay de la Șosea? Unde este Hans Klemm, cel care a arborat steagul LGBT pe sediul ambasadei SUA?

Unde este Bruxelles-ul? De ce, sosit cu clătinări la București, Jean-Claude Juncker nu a sărit cu obșnuitu-i aplomb și familiara-i băluță din colțul gurii în sprijinul oprimaților minoritari?

Unde sunt Parisul și Berlinul, altminteri atât de pregătite să dea lecții de lecții de bună purtare la toată Europa?

De ce tac toți, exact acum, când în mod normal (pardon!) ar fi momentul suprem să-și apere cauza? Cum ar zice poetul: „Unde ni sunt homosexualii?”

Nu trebuie să fii Miss Marple ca să înțelegi că s-a dat ordin de zi pe unitate pentru tăcere.

Trebuie creată falsa impresie că Referendumul pentru Familie este exclusiv o manevră politică, fără motiv și miză socială.

Trebuie creată iluzia că nu există nici un pericol real la adresa familiei tradiționale.

Bătălia mediatică trebuie împinsă exclusiv în jurul lui Dragnea, al primitivismului său (Tismăneanu: „Paseism neghiob, idilism rural, pășunism în zdrențe”).

Referendumul trebuie prezentat ca o diversiune menită să distragă atenția opiniei publice de la mutilarea Legilor Justiției.

De aceea, tabăra LGBT a primit ordin să tacă. O implicare directă a sa în confruntarea mediatică, nu doar că i-ar da apă la moară lui Dragnea, trasformându-l în „Eroul Referendumului” (ceea ce nu e!), dar ar ridica și temperatura dezbaterii, ar irita electoratul conservator, l-ar zădărî să iasă la urne și, în consecință, ar crește prezența. Implicit, șansele de validare a referendumului.

Acest editorial s-ar putea opri aici. Însă ar fi păcat: de-abia de acum încolo încep lucrurile interesante. Reducerea la tăcere, într-un moment nevralgic, a unui întreg grup social, cunoscut pentru agresivitatea și turbulența sa, printr-o simplă mișcare de baghetă, naște firesc întrebări privind identitatea Vrăjitorului atotputernic.

Cine are capacitatea de a le impune tăcerea lui Cernea, Buhuceanu, ambasadorilor occidentali și spumei ideologice europene în același timp?

Există un centru unic de comandă sau sunt mai multe, care se coordonează între ele?

Unde se află: în țară sau în afară?

Sau și – și?

Care este ierarhia dintre ele și cum circulă ordinele?

Cine decide că „Drepturile Omului” trebuie puse pe tapet astăzi (astfel încât să se creeze un adevărat iureș, capabil să întoarcă o țară întreagă cu fundul în sus, ca în cazul icoanelor sau al orei de religie din școli), iar mâine vârâte sub preș, din interese politice superioare?

Cine crede că Referendumul din 6 – 7 octombrie este un moft se înșală amarnic. În realitate, este un scrutin de o importanță colosală, de însemnătatea Brexitului sau a alegerii lui Trump. Un vot împotriva tăvălugului Noii Ordini Mondiale și globalismului.

O lovitură care poate frânge bagheta Marelui Vrăjitor, anihilând-o pentru ani buni de aici înainte.

Autor: Adrian Pătrușcă

Sursa: Evenimentul zilei

FABRICA DE OPINII DIN SUBCONSTIENTUL FACEBOOK!

29 sept.

Facebook debordează de date personale și informații care servesc încă de mult la personalizarea îndoctrinărilor de tot felul. Peste 50 de milioane de conturi au fost folosite în campanii care au servit Brexit și alegerile din S.U.A, iar la știre se adaugă încă de mulți ani, campanii de marketing agresive clădite pe spinarea fotografiilor intime ale utilizatorilor de rețea socială.

Suntem foartea proape și de a ne fi recunoscute preferințele politice în funcție de ceea ce scriem și like-uim pe facebook. Mașinăria nu doarme, ba chiar s-a trezit, și este înfometată după secrete.Nu discriminează pe nimeni: sufletul celui mai sărac om, contează.

Opiniile oamenilor se schimbă vizibil, de la lună la lună, iar majoritatea devine un ecuson pus cu forța de marea mașinărie. Se nasc pagini sub ochii noștri, care în scurt timp primesc mii de like-uri, și peste noapte, o listă de profile își schimbă ideile politice, servind drept momeală reacțiilor afișate de tot felul.

În așa circumstanțe, părerile proprii, curate, macerate în timp, devin mină de aur, pentru căutătorii însetați în rezolvarea urgentă a problemelor lumii. Cu riscul ca rezolvarea să intervină în forță.

Nicio politică supremă nu pleacă de la ideea unor politicieni, ci de la suma viciilor și comportamentelor unui singur ATOM uman: profilul psiho-sufletesc a milioane de oameni cu drept de vot, din întreaga lume. Algoritmul, setat pe detalii ultrafine, îi împinge brutal în față pe cei care se aliniază opiniilor serviabile, nu neapărat drepte, nu neapărat irefutabile, de dragul unui haos de idei, în care dezlănțuirea dreptății fiecăruia este momeală și sabie, pentru celălalt. În interiorul subconștiental al acestui mare război, magicienii, postacii veterani ai lumii iMobile, veghează atent, stimulând delicat, prin intervenții psihologice persuasive, așa încât, cel care nu se aliniază, să poată fi oprit, iar cel care are ce să ofere căpităniei globale, să fie îndestulat, pe măsură ce trece timpul, cu multă flatare. Postacii se bucură când primesc like-uri, share-uri și multe cereri de prietenie, așa că mașinăria lucrează. Dacă vă verificați lista de prieteni din facebook și aveți mai mult de 500 de prieteni, printre care și necunoscuți, veți găsi minim 5 profile anonime, care asemeni unei lămpi de veghe, au grijă să sădească în mințile unora, ideea de importanță în mediul online. Ba chiar prin natura meseriei lor,ultrapsihologice de o extremă sau alta, vor da curs defulărilor, reușind în timp , cu tenacitate, să scoată talentul politic din oricine. Pe măsură ce fibra intelectuală se deșiră, algoritmii lucrează la noi provocări individuale, aducând treptat subiectul în zona de interes, care pare să se restrângă pe zi ce trece: lupta dintre marile puteri, ideologizată, amestecată delicat și subtil, asemeni unei shaorme cu de toate: cartofii prăjiți în stil franțuzesc, puiul hrănit ”ca la mama acasă”, maioneza americană și usturoiul chinezesc, toate servite sub pecetea tradiționalului – lipia arabă.

Într-un asemenea context, a fi inteligent și a-ți dori să faci politică rămâne la decizia celor care fac cărțile: postacii cu profile incerte, ascunși în spatele fotografiilor menite a proiecta senzații specifice în cel care accesează profilul. Magicienii psihologici ai vorbelor prin care se făurește politica națională sunt aceiași care compun statul, muzical vorbind, din variațiuni pe teme internaționale. Reducțiile lor ajung la noi, într-o formă ușor de înțeles, astfel că politica națională este bătălia de a ajunge la un consens, care să fie satisfăcător lor, mai departe. Un MLM ideologic, dictat încă din vremuri, de caricaturiștii lumii, căci niciunul nu e mai demn de a crea ceva, precum ar fi fost Dumnezeu.

Cu cât știi mai multe, cu atât ești mai marginalizat. Cu cât ești mai marginalizat și ai opinii care nu se încadrează, cu atât capeți o putere mai mare, însă nu genul acela de putere care te afișează în primii 10 pe wall-ul de facebook, prin algoritm, ci între alții, cenzurabili, care au înțeles chiar și tehnic vorbind, de mult, jocul puterilor lumii: ocultism psihologic amestecat cu cosmetică ieftină, un desert trojanic servit într-o ceață densă, prin care adesea poftești în casă dușmanul, casa fiind, evident, profilul de facebook al fiecăruia, atent studiat de mulți ani, de ochii vigilenți foarte bine plătiți ai popoarelor mari.

Divide et impera nu este un mit, nici măcar o tactică, este imperativul lumii prin care supraviețuiesc cei puțini. (Și credeți-mă, asta se aplică și individual, cucerindu-te pe tine însuți). Cu cât o opinie este mai bine conturată, cu atât mai ușor ea poate fi combătută. Ca într-o luptă, când vezi arma dușmanului, știi ce să-i faci. Și ca în orice inginerie socială, ca să distrugi un popor mai întâi trebuie să vezi exact CINE și CE e acel popor. Cu cât sensul cuvintelor este mai concret și mai elocvent, cu atât ele pot fi luptat cu altceva și tot așa, până la un grav amestec, de ochii lumii, a ideilor care conturează pericolul lumii noi. Lumea se simplifică, de la an la an, astfel că, idei odată devenite normale, astăzi trec sub stăpânire rusă, căci parcă avem pe zi ce trece un țel în a ne asocia ortodoxia cu Rusia, și cum e firesc, neurolingvistic vorbind, tot ceea ce e asociat sănătății, îi urmează. Nici S.U.A. nu scapă de asocieri de genul. Percepțiile sunt atât de generalizate și reduse la câteva descrieri superficiale, încât ar fi ușor, chiar și pentru un copil de 8 ani, s-o facă.

Dar când începi să privești lumea,arta,cultura,societatea, ideile și întreaga natură umană prin filtrul celor două mari puteri: SUA și Rusia, lumea începe să devină foarte simplă. Dar la fel i s-ar putea părea și prostului. Simplu, judecabil, etichetabil concret, acuzabil. OCcidentul și Rusia sunt de vină întotdeauna pentru tot, niciodată noi, niciodată oamenii, niciodată conștiința, niciodată disciplina noastră, niciodată ceea ce asimilăm, devenind purtare. Două ore zilnic de facebook sunt suficiente pentru ca ideile să lucreze în mintea fiecărui om, căci nu există altă portiță de a ajunge la minte, decât prin subconștientul tăcut: un autism formal, care aspiră tot ceea ce prinde: o minte deschisă e o casă goală, din care informația iese , stimulată de alți călăi, în timp ce altceva intră, pe același sistem. Un permanent input și output- deloc selectat, neglijat de sute de clikuri date în câteva ore, pe marele wall, templul ideilor și al lumilor paralele, oglinda societății, they say… sau pe scurt, raportat la evenimentele din ultima vreme, sacul mândriei (pride) și al ego-ului exploataNt, pe cale să devină politică.

Astfel că, via facebook și alte rețele care au împânzit mentalul colectiv cu obsesia față de cele două puteri, din punct de vedere politic cumva, (și nu doar asta, ci și absolut tot ceea ce ține de viață, atitudine, stil, idei, acțiuni) de parcă ar fi singurele care contează, și de parcă subtil, ele nu ar fi sponsorizate de aceiași călăi (chiar ai spiritualității și ai superiorității omului față de orice alți zei), asistăm la un grav derapaj de conștiință, căci omul nu mai distinge cele câteva sute de cuvinte ale mesajului, el programat ca o mașinărie, extrage esențialul, și îl atribuie propagandei de un fel sau altul.

Și deși platformele sunt cucerite de oameni foarte inteligenți, sau pe de altă parte, foarte emoționali, pe măsură ce ideile se complică, marea masă a rămas și astăzi la fel de ignorantă în a înțelege apele învolburate, încețoșate și înoroiate în care ne aflăm, și ale cărei rădăcini, culmea, le putem oricând decripta din Biblie. România este împărțită îngrozitor de bine. Bogații și săracii nu mai contează, lumea e divizată în opinii, atitudini și aspirații, așa încât, în epoca viitoare, nu banul va fi cel care primează, ci ideologia, sau mai rău, utopia la care cineva aderă ,sau nu. Cu asta ne vom hrăni, într-o lume viitoare care va avea TOT ce e material necesar. Până atunci, milioane de euro sunt pompați în mașinărie și în personal specializat, așa încât, nimeni să nu rămână nevaccinat, și nu obligatoriu, așa cum ni se arăta odată, ci prin liber-arbitru, consimțit, la o simplă privire pe facebook. Și nu orice facebook, ci unul necurățat, în care informația este bineprimită, indiferent de filtre, settings și alte preferințe.

Totuși, într-un context nefavorabil oricărei ființe cu dreaptă credință, cu sănătate psihică, discernământ, fie el și intuitiv, în a distinge întunericul de lumină, și întunericul de o umbră, a face politică de un anume fel devine din ce în ce mai mult o chemare, o datorie sufletească, pentru că în vremi de restriște, cei înzestrați prin har sau pedeapsă, să arate, să miște, să mistuie și să asezoneze multa minciună măcar cu puțin Adevăr, indiferent de zona în care s-ar afla. Prin ei, lumina din proximitate va putea să-și înfigă razele, chiar și spre cel mai orb, neșcolit, neînvățat și necredincios dintre pământeni. Iar treaba asta niciun algoritm, fie el cel mai sofisticat din lume, nu va putea să o șteargă, nici din fina simțire a unui om integru, și nici din memoria cuiva care, odată însămânțată, va prinde în ani rădăcini, și va da mai departe, într-un fel permis sau altul, tot ceea ce cunoștea odată despre o lume. Și încă una adormită, în ciuda faptului că milioane de petabiți de informație, scoasă din sentiment, rațiune și dorință pură, ies din noi, lovindu-ne în timp, ca un bumerang a cărui stăpân s-a făcut undeva în cloud- altul. Peste o masă de oameni, peste o comunitate, și Doamne ferește, peste un popor!

”Stări de spirit , asta trebuie dat altora, nu lecții, nu sfaturi, nu învățături.”
-Constantin Noica-

Sursa: Trăsături din front

Oribila „boala nigeriana” numita Monkeypox se raspandeste in Marea Britanie pentru prima data

29 sept.

„Relocarea” refugiatilor falsi si a invadatorilor in tarile UE

29 sept.

Bomba din Venezuela

29 sept.

Invadatorii de pe Fake Charity Taxi Ship vor merge in Franta, Germania, Spania si Portugalia

29 sept.

29 septembrie/12 octombrie 1918 – Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, a adoptat în unanimitate o declarație, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”

29 sept.

CER SI PAMANT ROMANESC

Imagine similară

Cu 100 de ani în urmă, la 29.IX/12.X.1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adopta în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa) şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.

În acest scop s-a constituit, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş.

La 1 decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni…

Vezi articolul original 2.349 de cuvinte mai mult