Arhiva | iulie, 2015

KLAUS JOHANNIS UN HITLERIST AUTODECLARAT A PROMULGAT O LEGE PRIN CARE CULTUL MARESALULUI ION ANTONESCU SI NICOLAE CEAUSESCU A FOST INTERZIS!

31 iul.

Vineri, 9 iulie a.c., a apărut în presa sibiană anunţul cu decernarea medaliei „Prieten al comunităţii evreieşti” domnului Klaus Iohannis...

Vineri, 9 iulie a.c., a apărut în presa sibiană anunţul cu decernarea medaliei „Prieten al comunităţii evreieşti” domnului Klaus Iohannis pentru, cităm: „sprijinul pe care l-a acordat acestei comunități reprezentate în Sibiu, un oraș multicultural și multietnic”. Ceremonia urma să aibă loc luni, 12 iulie, exact la trei săptămâni după apariţia articolului acuzator din „Justiţiarul sibian”. L-am contactat telefonic, în aceeaşi zi de vineri, 9 iulie, pe domnul deputat Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cel care urma să-l decoreze pe hitleristul autodeclarat. Mai mult, după ce i-am trimis prin e-mail articolul respectiv, i-am atras respectuos atenţia că eu nu m-am rezumat doar la acel material de presă, ci am depus şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în data de 24 iunie a.c., aşa că dacă insistă cu decorarea aceea aberantă, atunci nu numai că el şi comunitatea pe care o reprezintă vor deveni caraghioşi, dar se va expune oprobiului celorlalţi evrei din lume întreagă. Dovada că domnul Vainer a fost anunţat cu trei zile înainte de decorarea lui Iohannis este acest e-mail expediat de mine în data de 9 iulie pe adresa „vainer@jewish.ro” : Stimate domnule deputat, Ceea ce faceţi dumneavoastră, prin acordarea unei medalii lui Klaus Werner Iohannis, primarul Sibiului, este inadmisibil, având în vedere că acesta a reactivat oficial, la Judecătoria Sibiu, organizaţia nazistă “Grupul Etnic German”! Găsiţi detalii aici: Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial

Personal, am depus plângere penală împotriva acestuia şi a consilierului local Hans Klein conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 31/2002, în attache. Mă puteţi contacta la nr. de telefon… pentru detalii suplimentare. Cu stimă, Marius Albin Marinescu, director revista „Justiţiarul sibian”. Reproduc, în continuare, plângerea penală pe care i-am trimis-o şi domnului Vainer. Astfel şi cititorii, care nu au cunoştinţă despre materialul publicat în „Justiţiarul sibian” în data de 22 iunie 2010, vor înţelege gravitatea demersurilor din instanţă ale organizaţiei conduse de Klaus Iohannis. Deci, iată conţinutul plângerii penale depuse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi înregistrată în data de 24 iunie 2010 cu nr. 425/P/10:

„Domnule Prim Procuror, Subsemnatul Marinescu Marius Albin, domiciliat în municipiul Sibiu, str. …, ap. …, judeţul Sibiu, telefon nr. …, formulez prezenta  plângere penală împotriva făptuitorului Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul în municipiul Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 1-3, nr. 29, judeţul Sibiu, persoană juridică română de drept privat şi împotriva  reprezentanţilor acestuia, numiţii Iohannis Klaus Werner, preşedinte al organizaţiei, la nivel naţional şi Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de  constituire a unei organizaţii cu caracter fascist. Motivele plângerii: În fapt, în data de 27 februarie 2007, Hans Klein, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Numitul Hans Klein a solicitat prin acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu următoarele, citez: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”.

Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Instanţa a admis cererea preşedintelui organizaţiei F.D.G.R. (municipiul Sibiu) Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Aşa că, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), este succesorul unei organizaţii naziste.
Fapta constituie infracţiune conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Cei doi preşedinţi ai F.D.G.R. au calităţile de instigator (Iohannis Klaus Werner) şi autor (Hans Klein), deoarece aceştia prin demersurile lor au reînfiinţat o organizaţie fascistă, încălcând şi Constituţia României, care prevede la art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Statul român a fost parte semnatară a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , care prevedea la articolul 15 dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. În dovedirea plângerii, înţeleg să mă folosesc de următoarele probe:

Cerere de chemare în judecată depusă de Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) prin care acesta solicită recunoaşterea oficială pentru F.D.G.R. a calităţii de succesor al Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe).

  • Sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, prin care se admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), reprezentat de Hans Klein.
  • Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944.

  • Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944.

numărul 6 al revistei „Justiţiarul sibian” din 22 iunie 2010, unde, în articolul scris de subsemnatul şi intitulat „Forumul democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial” (de la pagina 3 până la pagina 5) este explicată detaliat şi documentat toată istoria Grupului Etnic German din România.

Prin prezenta solicit scoaterea în afara legii şi dizolvarea Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 31/2002 şi cercetarea penală a numiţilor Klein Hans şi Iohannis Klaus Werner în baza aceleiaşi ordonanţe de urgenţă a Guvernului României. Marinescu Marius Albin”

În urma articolului apărut în numărul trecut al revistei, dar şi a plângerii penale înaintate de subsemnatul, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a înaintat acţiune pentru revizuirea sentinţei iresponsabile nr. 2790 a judecătoarei Maria Morar, la dosar nr. 1672/306/2007, din data de 28 mai 2007. Să mai spună cârcotaşii că scriem degeaba! Prin acest demers al Parchetului, la care am contribuit major, putem spune că am câştigat o  primă „bătălie” din lupta începută.

Revenind la e-mail-ul trimis de către mine, care conţinea şi plângerea penală prezentată mai sus, presupun că domnul deputat Aurel Vainer nu va nega primirea respectivei corespondenţe electronice şi nici convorbirile telefonice dintre noi, ulterioare acestui mesaj, pe care le-am purtat înainte cu trei zile de decorarea hitleristului, fiindcă astfel ar jigni inteligenţa recunoscută a poporului pe care-l reprezintă. Nici nu are cum să nege, deoarece nu a fost singurul reprezentant al comunităţii evreieşti pe care l-am anunţat în 9 iulie despre oroarea care urma să se producă prin ceremonia de decorare a lui Klaus Iohannis, în sinagoga din Sibiu, la data de 12 iulie 2010. Suficient că l-am prins cu minciuna pe domnul Otto Deutsch, preşedintele comunităţii evreieşti din Sibiu! După ce l-am întrebat pe domnul Aurel Vainer cine a avut iniţiativa să-l medalieze pe Iohannis din partea comunităţii evreieşti, iar acesta mi-a spus că „recomandarea” a venit de la filiala Sibiu, în aceeaşi zi de vineri, 9 iulie, l-am contactat telefonic şi pe domnul Otto Deutsch pentru a reitera întrebarea.

Acesta din urmă s-a şi grăbit să se spele pe mâini, ca Pilat din Pont, afirmând că propunerea de decorare a venit de la Bucureşti, fără să ştie că eu discutasem deja cu domnul Vainer şi ştiam de unde fusese sugerată ideea cu acordarea medaliei lui Klaus Iohannis, liderul unei organizaţii autodeclarată succesoare a unei grupări naziste care şi-a adus aportul la exterminarea evreilor în timpul războiului. Pentru ca stupefacţia să fie totală, tot de la domnul Deutsch a venit şi explicaţia pentru „meritele” primarului sibian, care au determinat ceremonia de decorare a acestuia, ce urma să aibă loc peste trei zile în sinagoga din Sibiu. Iată ce a declarat domnul Deutsch, atât mie, cât şi presei locale, care a şi consemnat: „Această sinagogă a primit nişte fonduri (n.r.: nu de la Primăria Sibiu şi nici de la F.D.G.R.!) pentru a fi parţial recondiţionată. Un ajutor deosebit l-am primit de la domnul primar, care, după ce s-au terminat lucrările, a fost atâta mizerie, încât … am apelat la domnul primar Klaus Iohannis. A venit, a intrat în sinagogă, a vizitat şi a spus, se face. A doua zi, o echipă din partea Primăriei a făcut ce trebuia să facă din fonduri plătite de dânşii.” Deci, pentru că o echipă de muncitori de la Primărie – plătită din banii contribuabililor sibieni! – a făcut curăţenie la sinagogă, Iohannis a devenit subit „prieten al comunităţii evreieşti”. Uluitor, mă mir că domnul Deutsch nu l-a propus direct pentru titlul„Drept între popoare”, care determina implicit şi cetăţenia de onoare a statului Israel!!!

Am avut mai multe convorbiri telefonice cu domnul Vainer Aurel, în zilele de vineri şi sâmbătă, 9 şi respectiv 10 iulie, domnul deputat luând decizia să amâne medalierea primarului sibian până la clarificarea situaţiei, mai ales că acestuia din urmă i-a fost adresat un mesaj din partea domnului Maximillian Marco Katz, directorul Centrului de monitorizare şi combatere a antisemitismului din România, prin care se cereau explicaţii pe marginea articolului şi a dovezilor apărute în revista „Justiţiarul sibian”. Iată şi conţinutul acestei adrese: „În atenţia Domnului Klaus Johannis, Preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, Primar al oraşului Sibiu, Bucureşti 09 Iulie 2010 , Stimate Domnule Johannis, Pe data de 21 Iunie 2010 publicaţia Justiţiarul Sibiu a publicat articolul ataşat la acest mesaj. În continuarea acestui articol va rugăm să ne comunicaţi poziţia Dvs. faţă de afirmaţia că ‹‹FDGR condus de Klaus Johannis se declara oficial conducătorul partidului nazist din al Doilea război mondial››. Răspunsul Dvs. este esenţial pentru formarea şi emiterea unei opinii corecte faţă de situaţia relatată. În acest context aşteptăm răspunsul Dvs. cu mult interes. Cu consideraţie, Maximillian Marco KATZ , MCA Romania – The Center for Monitoring and Combating Anti-Semitism in Romania”. Klaus Iohannis a adoptat „poziţia struţului”, aşa cum face de fiecare dată când primeşte acuze în mod public, lăsând mesajul fără răspuns. De fapt, nici măcar nu avea ce răspuns să ofere, din moment ce enunţul din titlul materialului de presă era evident, fiind susţinut de către documentele anexate la articolul respectiv ca dovezi. Se vede treaba că s-au făcut presiuni dinspre Johannis sau persoanele care-l susţin pe „premierul lui Crin Antonescu” către Vainer, deoarece acesta din urmă l-a medaliat pe primul în sinagoga din Sibiu, în data de 12 iulie 2010, aşa cum fusese stabilit iniţial.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege prin care cultul lui Antonescu și Ceaușescu  a fost interzis. Legea a fost adoptată în unanimitate de către Parlament.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o lege iniţiată de senatorul Crin Antonescu, care nu numai că interzice, dar şi sancţionează promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid, aşa cum este cazul lui Nicolae Ceauşescu.

Consilierul prezidential, Andrei Muraru, fostul preşedinte IICCMER, a anunțat că a început de câteva zile monitorizarea, inclusiv online, a ideilor fasciste, legionare, rasiste sau extremiste, potrivit noii legi promulgate de  Klaus Iohannis. În această lege fiind  interzis și cultul lui Nicolae Ceaușescu.

Ce prevede legea și care sunt pedepsele

„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii au doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenefobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, sunt principalele modificări din lege.

De asemenea, legea interzice „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice sau unor organizaţii”.

Andrei Muraru a atras atenţia asupra faptului că organele judiciare vor avea nevoie de asistenţă juridică pentru aplicarea corectă a legii.

Iniţiatorii legii sunt: senatorul PNL, Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL, George Scutaru, fost deputat PNL şi fost consilier prezidenţial al lui Iohannis, şi Andrei Gerea, care a trecut, între timp, de la PNL la PLR.

„PREMIERUL DE LA GRIVCO” , EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL KLAUS JOHANNIS ,DE LA 1 AUGUST SALARIU TRIPLAT!

31 iul.

Inaltii demnitari se vor bucura incepand cu 1 august 2015 de majorari salariale, asa cum a aprobat Guvernul pe 8 iulie, intr-o sedinta condusa de Gabriel Oprea, in calitate de premier interimar in acea perioada. Practic, promisiunea premierului Victor Ponta ca va amana aplicarea ordonantei privind majorarea salariilor pentru demnitari nu a mai fost onorata. Pe 10 iulie, Ponta a afirmat ca la urmatoarea sedinta de Guvern va fi adoptata o alta ordonanta, urmand ca salariile demnitarilor sa creasca odata cu cele ale bugetarilor. Pe 24 iulie, a spus ca odata cu rectificarea bugetara va fi luata o decizie politica si in privinta acestor salarii. In cele din urma, majorarea salariilor demnitarilor a fost cuprinsa chiar in rectificarea bugetara.

“Ordonanta cu salariile demnitarilor- eu nu am fost de acord cu ea. Am spus ca intr-adevar demnitarii trebuie sa fie bine platiti, dar odata cu Legea salarizarii. Nu am vrut sa creez impresia ca am ceva cu ceea ce s-a discutat intre domnul Iohannis si Oprea in absenta mea. Dar revin la decizia mea si miercuri vom adopta alta. Nu se maresc salariile demnitarilor decat odata cu bugetarii”, a scris Ponta, pe contul sau de Facebook, pe 10 iulie.

“Stiti foarte bine ca acolo a fost o discutie intre presedinte, domnul Oprea, pe care eu am inteles-o si am acceptat-o, domnul Mihalache in stillul de pe cand era la noi la PSD a vrut sa o dea la intors si sa arunce pe noi si acum sigur, marti o sa luam decizia politica care sa-l ignore pe Mihalache si jocurile lui de doi bani, cu alte cuvinte, spun un singur lucru, ca eu cred ca si demnitarii trebuie sa fie platiti mai bine si trebuie sa aiba cel mai mare salariu, dar eu cred ca e oportun ca aceasta marire de salariu sa mearga in acelasi timp aratand pentru toata lumea o perspectiva”, a declarat Ponta la Romania TV, pe 24 iulie.

Guvernul nu doar ca nu a mai aprobat nicio alta ordonanta care sa o anuleze pe cea aprobata in sedinta condusa de Gabriel Oprea, ci chiar a bugetat majorarea salariilor demnitarilor.

In nota de fundamentare a rectificarii bugetare, la capitolul “Adoptarea unor acte normative care au prevederi referitoare la majorări sau modificări salariale, precum și cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare”, a fost trecuta, printre altele, si Ordonanţa Guvernului 14/2015 privind majorarea salariilor pentru demnitari.

Reamintim ca pe 8 iulie, Guvernul a aprobat ordonanta 14/ 2015 care prevede ca Presedintele, premierul si sefii celor doua camere din Parlament vor avea salariu brut de 21.540 lei, iar net de 15.108 lei, incepand cu 1 august 2015, potrivit unor surse guvernamentale. Salariul brut al vicepremierului va fi de 20.000 lei, iar cel net de 14.024 lei. Ceilalti inalti demnitari, ministri si sefi de servicii secrete, vor fi platiti cu cate de 19.055 lei brut, salariul net urmand sa fie de 13.365 lei. In prezent, salariile presedintelui si premierului sunt de aproximativ 6.500 lei net, iar al unui ministru de circa 5.300 lei.

MINISTRUL FINANTELOR ,EUGEN TEODOROVICI, ATAC DUR LA ASASINUL ECONOMIC AL ROMANIEI, KLAUS JOHANNIS CARE A TRIMIS DEGEABA CODUL FISCAL IN PARLAMENT!

31 iul.

Președintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge Codul Fiscal în forma adoptată de Parlament și l-a retrimis spre reevaluare în Parlament, supărând cu gestul său social-democrații. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a declarat, vineri, că Guvernul nu va reveni asupra Codului Fiscal.

Cred că acest Cod Fiscal va rămâne în forma deja adoptată de către Parlament. Nu văd ce altfel de discuții ar mai putea să fie pe măsuri, nu văd neapărat care ar fi efectul puternic al aplicării treptate a unor măsuri. Eu sunt pentru a produce în economie toate acele efecte de care economia are nevoie, dar efecte considerabile. Pentru că, altfel, o amăgire a aplicării treptate a unor astfel de măsuri nu produce efectele scontate„, a afirmat Teodorovici, potrivit b1.ro.

EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL CU CETATENIE GERMANA KLAUS JOHANNIS SI PRIMA REACTIE SI „MOTIVATIE” A RESPINGERII CODULUI FISCAL!

31 iul.

Klaus Iohannis a oferit miercuri, în cadrul unei conferinţe economice, prima motivaţie a respingerii Codului Fiscal în varianta propusă de guvern. Preşedintele a vorbit despre prudenţă şi responsabilitate.

Este prima oară când preşedintele Klaus Iohannis face o declaraţie publică despre motivele care l-au determinat să retrimită parlamentului Codul Fiscal în forma aprobată de guvern şi votată de aleşi.

„Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre”, a declarat preşedintele la Conferința Știintifică Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate.

Preşedintele afirmă că România va evolua economic prin prudenţă şi politici pe termen lung.

„De aici înainte, România trebuie să-și consolideze, în mod hotărât, instituțiile economiei de piață. În actuala etapă, circumscrisă trinomului post-tranziție, post-aderare, post-criză, avem nevoie de un nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate și responsabilitate. România are nevoie de o abordare echilibrată și responsabilă, una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile. Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată și piața concurențială, acumularea de capital și stimularea investițiilor, inovarea și antreprenoriatul, libertatea economică și competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperității generale, a creării de locuri de muncă productive și bine plătite”, a mai arătat Iohannis.

ASASINUL ECONOMIC AL ROMANIEI ,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS A „LUAT UN CAP IN GURA”DE LA CONSILIERUL PREZIDENTIAL PE PROBLEME ECONOMICE,COSMIN MARINESCU,CARE A DECLARAT CA: „NOUL COD FISCAL AR FI AVUT IMPLICATII SEMNIFICATIVE ASUPRA BUGETULUI DE STAT PE ANUL 2016!

31 iul.

Consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, a declarat că noul Cod Fiscal ar fi avut implicaţii semnificative asupra bugetului pe anul 2016 şi a precizat că Executivul nu a prezentat un plan de reducere a cheltuielilor, care să garanteze că relaxarea fiscală ar fi una sănătoasă.

Consilierul prezidenţial pe probleme economice, Cosmin Marinescu, a declarat că noul Cod Fiscal ar fi avut implicaţii semnificative asupra bugetului pe anul 2016 şi a precizat că Executivul nu a prezentat un plan de reducere a cheltuielilor, care să garanteze că relaxarea fiscală ar fi una sănătoasă.

Consilierul prezidenţial a motivat decizia preşedintelui de a respinge noul Cod Fiscal prin faptul că actul normativ ar fi genereat un deficit brut estimat la circa 2,9% din PIB, adică circa 21,4 miliarde lei.

”Am luat în considerare şi efectele bugetare pozitive ale relaxării fiscale, adică aşa-numitele efectele de runda a doua, care au fost estimate de Ministerul Finanţelor – mai mult sau mai puţin optimist, încă nu ştim asta – la circa 0,6% din PIB, adică circa 4,5 mld. lei. În continuare, am luat în considerare şi creşterile certe şi recente ale unor cheltuieli deja aprobate prin acte normative, care vor induce asupra bugetului pentru 2016 o cheltuială suplimentară de circa 0,2% din PIB. Astfel, dacă tragem linie, ajungem la un deficit bugetar final de circa 2,5% din PIB, fapt ce arată o abatere semnificativă de la angajamentele bugetare asumate, care se cifrează la 1,2% pentru 2016. Aceasta indică în mod clar o anumită imprudenţă fiscală”, a precizat Marinescu.

„Nu a fost prezentat un plan de reducere a cheltuielilor bugetare. (…) Nu ştim cum va arăta bugetul pe anul 2016”, a adăugat el, precizând că pentru ca relaxarea fiscală să fie sustenabilă este nevoie de regândirea întregii politicii bugetare. Marinescu a insistat supra nevoii de prudenţă şi a necesităţii unor măsuri de compensare a reducerii taxelor, adăugând că actul normativ nu a avut nici acordul FMI.

Prin generarea unui deficit de 2,9% din PIB, guvernul încalcă angajamentele României, asumate prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare», tratat adoptat de către România în anul 2012. În acest context legal şi instituţional, atât Comisia Europeană cât şi Fondul Monetar Internaţional avertizează că România nu va respecta obiectivul bugetar pe termen mediu, aşa-numitul MTO, care este ţinta de deficit structural de 1% din PIB.

„Aşadar, aplicarea Codului fiscal ar încălca, paradoxal, tocmai prevederile Codului fiscal. Trebuie precizat, de asemenea, că nu există acordul Comisiei Europene şi al FMI privind Codul Fiscal, aşa cum eronat s-a strecurat această idee în spaţiul public”, a subliniat Marinescu.

Consilierul prezidenţial a mai argumentat prin faptul că măsurile prevăzute în Codul fiscal riscă să pună în pericol echilibre macroeconomice.

„Măsura de reducere a TVA este, bineînţeles, una dezirabilă, necesară. Problema este tocmai punerea ei laolaltă cu toate celelalte măsuri, în acelaşi moment. Uneori, această abordare de tip all-inclusive îşi anihilează, paradoxal, propriile şanse de reuşită. Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că introducerea cotei reduse de TVA pentru alimente este o măsură bună, cu efecte benefice, inclusiv în planul reducerii evaziunii fiscale. Oricum, chiar şi în legătură cu această măsură, mai trebuie aşteptat pentru a putea evalua, într-o manieră cuprinzătoare, toate efectele economice şi implicaţiile bugetare”, a mai spus Marinescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a respins noul Cod Fiscal şi l-a retrimis Parlamentului spre reexaminare, invocând faptul că actul normativ poate fi pus în aplicare numai după o „riguroasă analiză” a implicaţiilor asupra bugetului consolidat.

„Susţinem relaxarea şi simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe şi impozite în condiţiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală şi predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă şi temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori şi numai cu respectarea obligaţiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară”, se arată în cererea de reexaminare publicată pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele mai spune că „bunăstarea economică unanim dorită de toate forţele politice din România în beneficiul cetăţenilor şi al agenţilor economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanţă cu obiectivele de creştere economică sustenabilă”.

„Simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare”, se mai arată în cererea şefului statului.

Din perspectiva sustenabilităţii, şeful statlui arată că, aşa cum a fost transmis spre promulgare, Codul Fiscal prezintă o serie de „riscuri interne şi externe”.

„Astfel, în plan intern, riscurile şi vulnerabilităţile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creştere economică nesustenabilă şi dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absenţa unei corelări necesare între priorităţile şi politicile fiscale, pe de o parte, şi priorităţile şi politicile bugetare, pe de altă parte. O consecinţă a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorităţi bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creştere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017”, mai spune preşedintele.

Alte riscuri şi vulnerabilităţi la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european şi internaţional actual, în care situaţia economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar pieţele financiare globale pot resimţi şocuri şi căderi dintre cele mai puternice, susţine şeful statului.

„În acest context, riscul de finanţare ar putea creşte semnificativ. Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creşterea consumului în dauna investiţiilor ar putea supralicita aportul consumului la creşterea economică şi, în plus, ar putea afecta şi competitivitatea şi balanţa externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro.

Preşedintele poate respinge o singură dată promulgarea unei legi. Parlamentul se află în vacanţă. Legislativul poate fi convocat în sesiune extraordinară la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, potrivit art.66 din Constituţie.

EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI,PENALUL KLAUS JOHANNIS ,INAINTE DE A PLECA CU SOATA SA IN CONCEDIU ,A SALUTAT INVESTIREA NOULUI GUVERN AL R.MOLDOVA CONDUS DE PREMIERUL VALERIU STRELET!

31 iul.

Președintele Klaus Iohannis salută învestirea noului Guvern al Republicii Moldova și urează succes Executivului condus de Valeriu Streleț.

„Salut învestirea noului Guvern al Republicii Moldova, un guvern cu o orientare clară pro-europeană. Știu că sarcinile care stau în fața executivului de la Chișinău nu sunt deloc ușoare, însă vreau ca partenerii noștri să fie convinși că vor avea în România cel mai important sprijin în direcția depășirii dificultăților economice și a continuării parcursului pro-european. Succes Guvernului Valeriu Streleț!”, a scris Iohannis, joi, pe pagina sa de Facebook.

Premierul desemnat Valeriu Streleț și echipa sa guvernamentală au primit joi votul de încredere al Parlamentului Republicii Moldova, informează mass-media de la Chișinău. În favoarea Guvernului Streleț au votat toți deputații noii coaliții (Alianța pentru Integrare Europeană-3) formată din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal.

AGERPRES

VINERI INCEPE POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI!

31 iul.

Postul Adormirii Maicii Domnului începe anul acesta nu pe 1 august, ci vineri, pe 31 iulie. Căzând într-o zi de sâmbătă şi fiind precedată de ziua de vineri, zi de post, Postul Sfintei Marii sau Sântămariei, aşa cum mai este cunoscut, începe, aşadar, mai devreme.
Postul durează două săptămâni şi este rânduit pentru pregătirea credincioşilor în vederea celor doua mari praznice din luna august, Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixata în secolul al V- lea, când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului.
Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), unde s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începand cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

În ajunul praznicului, în seara de 14 august, se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului.
Prohodul Maicii Domnului are o însemnătate deosebită pentru credincioşii ortodocşi, fiind în acelaşi timp o cântare de tânguire, dar şi o mărturisire a Sfinţeniei Maicii Domnului şi a dumnezeirii celui ce S-a născut din pântecele ei.
Prohodul Adormirii Maicii Domnului se cântă la vecernia praznicului, când Sfânta Icoană a „Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu” este pusă în mijlocul Bisericii.
Preoţii, îmbrăcaţi în toate podoabele preoţeşti, stau împrejur, iar cel mai mare, luând cădelniţa şi cadind în cruce înaintea Icoanei, începe să cânte.

Postul Adormirii Maicii Domnului reprezintă nu doar înfrânare alimentară, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu, pentru că acest post cauta să mântuiască împreună cu sufletul şi trupul.

PRESEDINTELE INTERIMAR AL PSD ,LIVIU DRAGNEA S-A ARATAT REVOLTAT JOI SEARA FATA DE CONSTITUIREA COMITETULUI PENTRU SUPRAVEGHERE MACROPRUDENTIALA CONDUS DE MASONUL MUGUREL ISARESCU DECLARAND CA ESTE :NECONSTITUTIONAL!

31 iul.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea s-a arătat revoltat, joi seară, față de constituirea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, condus de Mugur Isărescu, pe care Guvernul l-a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută, spunând că i se pare ceva foarte grav.

„Nu știam despre acest lucru. Eu ce să înțeleg, că nu mai există Guvern, Parlament, Președinție? Nu cred că poate funcționa așa ceva. Bineînțeles că o să mă interesez de acest lucru, mi se pare ceva foarte grav. Nu pot nouă oameni, cât ar fi ei de buni sau de bine intenționați, să decidă tot, deasupra Guvernului, deasupra Parlamentului”, a spus Dragnea la Antena 3, chestionat în legătură cu acest comitet care ar urma să facă recomandări OBLIGATORII inclusiv pentru Guvern.

Liviu Dragnea l-a întrebat chiar pe moderatorul emisiunii dacă este „o ştire reală”.

Guvernul a aprobat, în 22 iulie, proiectul de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național și a decis constituirea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială al cărui președinte va fi guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

Proiectul prevede că se va constitui Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială din reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului, şi va funcţiona ca structură de cooperare inter-instituţională, fără personalitate juridică, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional.

Preşedintele Comitetului va fi guvernatorul BNR şi organismul decizional al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială va fi Consiliul general, format din nouă membri: guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori şi economistul-şef al BNR; preşedintele şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi doi reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de primul-ministru. Deciziile Consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar, în caz de egalitate de voturi, preşedintele are vot decisiv. Membrii Consiliului general nu vor fi remuneraţi pentru activitatea desfăşurată.

Principalele atribuţii ale Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială sunt: elaborarea strategiei privind politica macroprudenţială; colectarea şi analiza informaţiilor, precum şi identificarea, monitorizarea şi analiza riscurilor sistemice la adresa stabilităţii financiare; identificarea instituţiilor şi structurilor sistemului financiar relevante din punct de vedere sistemic; emiterea de recomandări şi avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice la adresa stabilităţii sistemului financiar naţional şi monitorizarea implementării acestora; emiterea de recomandări sau avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic; monitorizarea implementării recomandărilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) şi a măsurilor adoptate la nivel naţional ca urmare a recomandărilor şi avertizarilor emise de CERS; emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel naţional a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudenţiale, adoptate la nivelul UE şi emiterea de opinii consultative în domeniul său de competenţă.

Totodată, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea responsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării acestora. Comitetul ar urma să facă recomandări OBLIGATORII inclusiv pentru Guvern.

„Destinatarii recomandărilor sunt fie BNR şi ASF, în calitate de autorităţi de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României. În urma primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii au obligaţia, potrivit proiectului de act normativ, să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi, inclusiv în sensul emiterii de reglementări. Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială va avea responsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării acestora”, conform Ministerului Finanțelor.

DECIZIE A COMITETULUI CENTRAL AL PARTIDULUI STANGII RADICALE SYRIZA: CONGRES EXTRAORDINAR IN SPTEMBRIE LA PROPUNEREA PREMIERULUI GRECIEI,ALEXIS TSIPRAS!

31 iul.

Comitetul central al partidului stângii radicale SYRIZA a votat joi noapte în favoarea desfășurării unui congres extraordinar în septembrie, o propunere a prim-ministrului grec Alexis Tsipras pentru a defini o poziție comună față de acordul cu creditorii, au anunțat surse din interiorul partidului, transmite Agerpres.

Alexis Tsipras, liderul SYRIZA, a făcut această propunere dimineața la deschiderea reuniunii comitetului central al partidului, amintește AFP. Unii membri ai acestei formațiuni s-au opus acordului semnat de guvern la 13 iulie cu creditorii pentru un nou împrumut destinat Greciei, însoțit de măsuri de austeritate.

„O majoritate a votat în favoarea desfășurării unui congres extraordinar în septembrie”, a declarat pentru France Presse Costas Zachariades, membru al comitetului central, compus din 201 membri.

Data exactă a congresului nu a fost pentru moment precizată.

După mai mult de douăsprezece ore de dezbateri, comitetul central al SYRIZA a acceptat propunerea prim-ministrului și a respins-o pe cea a „Platformei stângii”, un curent influent de adepți ai liniei dure în SYRIZA, precum și pe cea a altor grupuri disidente, care se opun acordului cu creditorii. Disidenții doreau un congres posibil chiar înainte de finalizarea acordului cu creditorii.

10 membri ai comitetului central au demisionat după reuniunea acestui comitet, potrivit lui Costas Zachariades.

La 15 și 22 iulie, treizeci din cei 149 de parlamentari SYRIZA au votat contra primelor reforme cerute de creditori și prim-ministrul nu mai dispune de o majoritate de 151 de parlamentari (din 300) pentru a aplica noul acord fără sprijinul celor trei partide de opoziție.

Decizia comitetului central al SYRIZA a venit în timp ce guvernul grec poartă negocieri cu înalții reprezentanți ai creditorilor, UE, BCE și FMI, care au sosit în această săptămână la Atena pentru a finaliza noul împrumut internațional pentru țară.

Acest acord ar trebui finalizat până la 20 august.

ELLIE GOULDING – LOVE ME LIKE YOU DO!

31 iul.

MADONNA – GHOSTTOWN!

31 iul.

PRINCE ROYCE ft.JENNIFER LOPEZ &PITBULL – BACK IT UP!

31 iul.

ROLLING STONES – SATISFACTION!

31 iul.

PINK FLOYD – MONEY!

31 iul.

REAMONN – TONIGHT!

31 iul.