Tag Archives: Basescu

ALTA LOVITURA PENTRU FAMILIA BASESCU DE LA RUDA LOR INTERLOPUL ANGHEL SANDU,ZIS BERCEA MONDIAL!

22 iun.

bercea_mondial

Fratele presedintelui este amenintat cu noi dezvaluiriFamilia lui Sandu Anghel ameninţă cu publicarea unor noi înregistrări. Materialele l-ar putea compromite şi mai mult pe fratele preşedintelui, dar şi persoane din sistemul judiciar, spune avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, într-o declaraţie pentru Digi24. Mircea Băsescu e în arest de aseară, iar acum îşi pregăteşte apărarea pentru recursul depus la această decizie.

Până la decizia magistraţilor Curtii de Apel, fratele preşedintelui rămâne în arestul Poliţiei Capitalei. Împreună cu avocatul pregăteşte strategia pentru contestarea deciziei de arestare preventive. Avocatul a declarat că nu se aștepta la decizia de arestare a clientului său, dar se pare că procurorii au fost mai convingători.

Între timp, avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, susţine că va aduce drept probe şi alte înregistrări, pe care le va prezenta Parchetului.

„În cursul săptămânii viitoare urmează să prezinte alte înregistrări şi după ce le voi examina, voi vedea în ce măsură ele pot constitui suport pentru probarea faptelor pentru care este cercetat dl Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, dar şi pentru alte persoane care au avut relaţii cu ei din sistemul judiciar său”, a declarat la Digi24 Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel.

El a spus că după ce va studia probele va depune denunțuri în consecință.

„Pe măsură ce vor fi predate, ele vor fi prezentate Parchetului sau în alte situaţii, dacă nu au legătură cu competenţa DNA, voi face denunţuri la organele de Parchet competente în vederea cercetării”, a spus Abraham.

El a precizat că aceasta se va întâmpla în cursul săptămânii viitoare. „Voi vedea aceste imagini şi, în raport de conţinutul lor, dacă sunt consistente, mă voi pronunța și voi stabili o strategie pentru punerea lor în practică şi sprijinirea organelor de Parchet care să îşi facă datoria”, a subliniat Pavel Abraham.

În acelasi dosar, judecătorii au decis să rămână în arest şi Marian Căpăţână, cel despre care procurorii spun că ar fi intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat fratelui preşedintelui.

Prezent la Paris, la o reuniune a liderilor social-democraţi europeni, Victor Ponta a declarat că arestarea fratelelui preşedintelui reprezintă o bilă albă pentru justiţia din România.

În acelaşi timp, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va cere ca serviciile secrete – SRI şi SPP – să prezinte rapoartele privind protecția şefului statului Comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a afla dacă Traian Băsescu a fost informat cu privire la întâlnirile cu familia Bercea.

Preluare: DIGI24.

PREMIERUL ENGLEZ ,DAVID CAMERON,CATRE BASESCU : „TREBUIE SA FIM LIBERI SA CALATORIM ,NU SA PROFITAM!”

11 iun.

cameron

Premierul britanic David Cameron a anuntat marti la Harpsund, în Suedia, ca a ajuns la un acord cu omologii sai german, suedez si olandez pentru a “lupta împotriva abuzurilor asupra libertatii de miscare” în cadrul Uniunii Europene (UE), vizând românii si bulgarii, relateaza AFP.

“Am convenit sa lucram împreuna pentru a combate excesele libertatii de miscare”, a declarat Cameron într-o conferinta de presa comuna cu Angela Merkel, Fredrik Reinfeldt si Mark Rutte.

“Este exact ca ar trebui sa fim liberi sa calatorim în Europa pentru a munci, dar nu si ca ar trebui sa fim liberi sa profitam în mod necuvenit de sistemele protectiei sociale”, a adaugat Cameron, potrivit mediafax.ro.

“Noi credem (…) ca UE trebuie sa-si schimbe raspunsul fata de îngrijorarile alegatorilor”, a subliniat premierul britanic.

Campania în alegerile europene din Marea Britanie a fost dominata de problema drepturilor muncitorilor veniti din cele mai sarace tari din UE, în special din România si Bulgaria, si a condus la victoria unui partid care sustine iesirea tarii din UE, Ukip.

“Pentru a pastra libertatea de miscare, avem nevoie de echitate pe piata muncii. Asta înseamna atacarea abuzurilor care o ameninta”, a spus premierul olandez Mark Rutte.

PENALUL PENALILOR,TRAIAN BASESCU INCEARCA SA SCAPE ASTAZI LA CURTEA DE APEL BUCURESTI DE AMENDA PRIMITA DE CNCD!

6 iun.

Mircea Geoana, Traian Basescu and Crin Antonescu at the final TV debate

Curtea de Apel Bucureşti judecă vineri primul termen al contestaţiei prin care preşedintele Traian Băsescu solicită anularea amenzii primite de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că mulţi romi nomazi “în mod tradiţional trăiesc din ce fură”, informează Agerpres.

Contestaţia preşedintelui a fost depusă în instanţă pe 28 martie iar primul termen a fost stabilit pe 6 iunie. Pe 10 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care “trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

“Afirmaţia domnului preşedinte Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi ‘foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură’ reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 15, din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei”, arăta CNCD.

CNCD afirma atunci că amenda a fost dată ţinându-se cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu “nu se află la prima faptă de discriminare”.

În noiembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu declara că mulţi dintre etnicii romi din România trăiesc din câştigurile obţinute prin furt, însă autorităţile de la Bucureşti nu le pot interzice libera circulaţie în Uniunea Europeană.

Aflat la acea dată într-o vizită oficială în Slovenia, preşedintele Băsescu a fost întrebat de o jurnalistă slovenă în legătură cu măsurile luate de autorităţile române în privinţa romilor.

“Mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei”, a răspuns şeful statului român.

De asemenea, Băsescu a susţinut că atunci când era primar al Bucureştiului a oferit locuri de muncă unor romi nomazi, la salubrizare, însă aceştia le-au abandonat.

romaniatv.net.

INCOMPETENTUL TRAIAN BASESCU REVOLTAT PE AGENTIA DE RATING STANDARD &POOR’S CA MENTINE ROMANIA LA „JUNK!”

11 mai

Președintele Traian Băsescu a susținut, sâmbătă, la Arad, că agenția de rating Standard & Poor’s menține România în categoria nerecomandată pentru investiții, deși Bucureștiul are deficit sub 3% și creștere economică de 3,5%.

 

„Există o casă de acordare a ratingurilor, ea se numește Standard & Poor’s, care încă menține România la evaluarea de ”junk”, adică țară nerecomandată pentru investiții. Sunt trei agenții de rating recunoscute în lume: Fitch, Moody’s și Standard&Poor’s. Două din ele — Moody’s și Fitch — au dat României investment grade-ul de mult. Moody’s—ul nici măcar pe timpul crizei nu l-a retras. Dar există acest Standard & Poor’s, care și astăzi, după ce România are deficit sub 3% și creștere economică de 3,5% pe anul trecut, își permite să mențină România la calificativul ”junk”, nerecomandat pentru investiții”, a declarat președintele Băsescu.

El s-a declarat revoltat de „comportamentul” acestei agenții de rating, adăugând că românii așteaptă explicații după perioada de austeritate.

„Românii au acceptat sacrificiile de reechilibrare macroeconomică, cu reduceri de salarii, cu creșteri de TVA, iar o agenție de rating nu-și poate permite să se joace cu calificativul unei țări care și-a făcut treaba. Noi n-am fost din categoria țărilor care și-au prelungit criza până în zilele noastre. Din 2008, tot vedem că și Grecia, și Portugalia, și Spania, și Irlanda abia au ajuns, unele dintre ele, pe la jumătate și cer reeșalonări și regândiri de program. România a avut curajul să își ia măsurile obligatorii pentru ca imediat să-și poată relua creșterea. De aceea, acest Standard & Poor’s mi se pare extrem de incorect față de România, nedându-i calificativul de țară sigură pentru investiții”, a mai declarat președintele Traian Băsescu.

AGERPRES.

Video

DEMISUL PENAL TRAIAN BASESCU A FOST HUIDUIT SAMBATA LA ARAD UNDE A PARTICIPAT LA O DEZBATERE A PARTIDULUI SAU FASCIST PMP!

11 mai

Câteva zeci de persoane s-au adunat la Arad, acolo unde președintele Traian Băsescu participă la o dezbatere inițiată de Fundația Mișcarea Populară.

Când a sosit președintele, aceștia au început să-l huiduie, iar jandarmii au intervenit și i-au ridicat pe aceștia.
Traian Basescu nu este cel care le-a taiat cu 15% pensiile parintilor meu dupa 40 ani de munca si nu este cel care i-a taiat cu 25% salariul sotiei mei in acelasi timp in care fata domniei sale isi achizitiona „din vanzari anterioare” un apartament de 1.000.000 euro. ..nu stiu cum sunt altii dar eu si in gaura sa sarpe il voi cauta si il voi apostrofa.
Traian Băsescu a fost întâmpinat cu huiduieli la Arad, unde participă la o dezbatere legată de intergrarea tinerilor pe piaţa muncii. Mai multe persoane au strigat mesaje antiprezidenţiale. Şeful statului a glumit pe seama manifestanţilor, despre care a spus că au fost trimişi acolo de adversarul său politic, Dan Voiculescu.

”Știu că i-a trimis Voiculescu” a spus Traian Băsescu, în momentul în care i-a auzit pe protestatari. Șeful statului a mers, sâmbătă, la un târg educațional organizat la Arad. Băsescu a participat, apoi, la dezbaterea „Integrarea tinerilor în piața muncii prin crearea de locuri de muncă, investiții și creștere economică,” organizată de Fundația „Mișcarea Populară”, scrie stareanatiunii.com.

MAFIOTUL TRAIAN BASESCU SI MOGULII: „MAI TOXIC DECAT VOICULESCU ESTE GHITA!”

14 apr.

ghita voiculescu

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, duminică seara, într-o emisiune la Realitatea TV, că Sebastian Ghiţă este ‘mai toxic’ decât Dan Voiculescu, şeful statului comparându-l totodată şi cu Ovidiu Vântu.

‘Mai toxic este Ghiţă decât Voiculescu. Măcar la Voiculescu ştii câte parale face. E un turnător nenorocit, şi-a turnat rudele, familia la securitate ca să îi fie lui bine. (…) Ghiţă este alt specimen şi eu îl consider toxic pentru că el este din generaţia tânără, este un om de afaceri tânăr. (…) E un tip de mogul mult mai periculos decât Voiculescu pentru că nu are CV-ul lui Voiculescu’, a declarat Traian Băsescu.

De asemenea, şeful statului a spus că Sebastian Ghiţă ia bani din afacerile cu statul şi l-a comparat şi cu Ovidiu Vântu, despre care a afirmat că ‘a furat de la privaţi’.

‘Îl compar şi cu Vântu. Vântu a dobândit un imperiu mediatic furând de la privaţi. Nu prea s-a atins de stat. (…) Ghiţă numai cu bani de la stat, numai prin contracte cu statul, sprijinit în mod categoric în ultimii ani de Victor Ponta, ia bani din afacerile cu statul, după care se pune cu arme şi bagaje la construcţia statuii lui Victor Ponta în detrimentul corectitudinii jurnalistice’, a susţinut Băsescu.

Şeful statului a arătat că toţi cei patru ‘moguli’, Voiculescu, Vântu, Ghiţă şi Patriciu, au fost ‘toxici’ pentru că ‘au utilizat mijloacele de informare în masă în interesul lor politic şi economic’. AGERPRES.

„RAZBOINICUL PACIFIST”,TRAIAN BASESCU SI INTALNIREA SA CU REPREZENTANTI AI EURO-REGIUNII SIRET-PRUT -NISTRU!

5 apr.

Președintele Traian Băsescu s-a întâlnit vineri la Palatul Cotroceni cu reprezentanți ai euroregiunii Siret-Prut-Nistru, președinți de consilii raionale din Republica Moldova și președinți de consilii județene din România, context în care s-a discutat despre proiectele de modernizare a instituțiilor de învățământ din R. Moldova și importanța interconectării energetice.

 

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Băsescu s-a interesat de stadiul transmiterii proiectelor de modernizare a instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar din Republica Moldova care sunt finanțate de România.

„În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre importanța proiectului de interconectare energetică, în special, a Gazoductului Iași-Ungheni, ca sursă alternativă pentru aprovizionarea cu gaz a Republicii Moldova”, se arată în comunicat.

Totodată, la această întâlnire s-a discutat și despre motivele pentru care cooperarea transfrontalieră este una dintre metodele cele mai eficiente de integrare în spațiul european.

Traian Băsescu le-a vorbit președinților de consilii raionale și județene despre importanța reprezentată de introducerea Republicii Moldova printre statele ale căror cetățeni vor putea circula fără viză în spațiul Schengen, decizie asumată, în această săptămână, la Bruxelles, prin semnarea de către reprezentanții Parlamentului European și ai președinției elene a Uniunii Europene a Regulamentului 539/2001, prin care se stabilește lista cetățenilor statelor terțe care nu au nevoie de viză pentru a circula în spațiul Schengen.

AGERPRES.

LUCIFER BASESCU,BRUXELLES SI UNIUNEA AFRICANA!

3 apr.

Uniunea Africană s-a angajat să constituie până în 2015 o forță de prevenire și gestionare a crizelor, constituită din trupe ale unor state stabile care se pot implica într-o situație precum cele din Mali sau Republica Centrafricană, a declarat joi, la Bruxelles, președintele Traian Băsescu.

 

„Mi s-a părut că apelul statelor africane a fost în primul rând pentru un parteneriat decât pentru un sprijin, un parteneriat între doi parteneri egali. Este importantă această paradigmă a relațiilor Uniunea Africană-Uniunea Europeană”, a declarat Băsescu în cadrul unei conferințe de presă de după summitul UE-Africa.

Șeful statului a precizat că unul dintre cele trei documente aprobate cu acest prilej a fost un plan de acțiune 2014-2017 în cinci zone, pentru realizarea căruia Uniunea Africană (UA) și UE ar urma să coopereze. „Toate aceste cinci segmente ale planului de acțiune au o finanțare anunțată de 28 de miliarde de euro”, a precizat Băsescu.

Primul dintre cele cinci segmente din planul de acțiune este cel de „pace și securitate”, care vizează dialogul politic, respectiv „consultare continuă pe problemele pe care le Africa, dar și UE” și „constituirea arhitecturii africane de pace și securitate”.

„Spre exemplu, ați văzut cazul Mali — a trebuit să trimită Europa forțe în Mali; Republica Centrafricană — din nou Europa cu militari, cu armată. Sigur există și contribuții ale țărilor africane, dar miezul, nucleul, îl constituie trupe din UE. Ceea ce se stabilește prin planul de acțiune este ca până în 2015 UA să constituie o forță africană de prevenire și gestionare a crizelor, deci să-și creeze această forță în interiorul Africii, și nu mereu militari din Europa către Africa pentru stingerea conflictelor sau a dezordinii din Africa. Africanii pentru africani, adică forțe ale unor state stabile se pot implica într-o situație precum a fost cea din Mali, cum e cea din Republica Centrafricană sau din multe alte părți”, a declarat Băsescu.

El a adăugat că totuși va trebui să existe o coordonare între UA și UE. „Adică structura de forță africană coordonată cu UE, care poate ranforsa la un moment dat această forță de interpunere sau de intervenție sau de restabilire a ordinii, și europenii nu spun nu mai venim din 2015, dar veniți voi primii sau fiți primii responsabili de situația de la voi”, a explicat președintele român.

Un alt subiect în care va exista un parteneriat este combaterea pirateriei. „(….) Nu numai cum am trimis noi fregata în Cornul Africii. Au trimis britanicii, au trimis francezii, au trimis americanii. Poate că era bine să fie și o unitate navală africană sau două sau trei, pentru rezolvarea problemelor pe care chiar Africa le are. De asemenea, ne angajăm ferm într-un parteneriat cu Uniunea Africană pe problematica de terorism, de trafic de ființe umane, de trafic de droguri, de trafic de armament. Sigur că toate aceste acțiuni sunt definite ca acțiuni prioritare în planul de acțiune și ele vor trebui puse acum în aplicare de funcționari, de serviciile UE și ale Uniunii Africane într-un document de acțiune. Ele trebuie să devină în mod real un plan de acțiune, cu elemente de planificare chiar militară”, a mai spus Traian Băsescu.

AGERPRES.

TRAIAN BASESCU,AMICUL LATIFUNDIARULUI DIN PIPERA, GEORGE BECALI A DECIS SA NU-L GRATIEZE!

28 mart.

Decizia lui Basescu in cazul gratierii lui Becali

 
GIGI BECALI - JUDECATORIA SECTORULUI 1

Președintele Traian Băsescu, a decis, vineri, 28 martie, neacordarea grațierii individuale a domnului George Becali ca urmare a analizării dosarului de grațiere a domniei sale, se arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.

Astfel latifundiarul George Becali ramane in arest.

Decizia lui Traian Băsescu a fost transmisă solicitantului grațierii.

DEMISUL PENAL AL ROMANIEI,TRAIAN BASESCU,A DECLARAT VINERI LA CONGRESUL AVOCATILOR DIN ROMANIA CA ESTE MANDRU DE JUSTITIA ACTUALA ESTE CROITA DUPA CHIPUL SI ASEMANAREA SA!

28 mart.

Traian Băsescu, despre justiţie: "Dacă mă uit la justiţia din 2000 şi la cea din 2014, puteţi fi mândri de progrese" 442

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul Avocaţilor din România, că, uitându-se la justiţia din 2000 şi cea din 2014, atât avocaţii cât şi judecătorii şi procurorii pot fi mândri de progresele înregistrate de justiţia română.
Şeful statului a afirmat că orice stat poate avea legi moderne, şi România este un astfel de stat, chiar dacă mai sunt şi confuzii în unele legi, dar, „atât timp cât nu există pilonul justiţiei, solid şi credibil, pentru a veghea la aplicarea legii şi a sancţiona neaplicarea legii, statul nu este unul solid”.

Traian Băsescu a mai spus că actul de justiţie nu poate să se limiteze doar la judecător, procuror sau avocat, ci merge mai departe, în partea de execuţie, la notar, executor judectătoresc, consilierul juridic, iar toţi, la un loc, trebuie să se înscrie într-o limită a deontologiei.

„Toţi trebuie să aplice legea, sau să aplice hotărârile judectoreşti, dând dovadă de bună credinţă şi cu o deontologie profesională nealterată. pentru că avem şi acte de justiţie afectate de necorectitudinea notarului, de incorectitudinea executorului judecătoresc sau de neprezentarea în procese a consilierului juridic al primăriei, într-un proces de proprietate”, a afirmat Traian Băsescu.

TRAIAN BASESCU ,INTAIUL PENAL AL ROMANIEI,SE „BAGA IN SEAMA” SI CA „MARE ADVOCAT” A PARTICIPAT LA CONGRESUL AVOCATILOR,ATACAND PARLAMENTUL SI ALTE INSTUTII ALE STATULUI DE DREPT!

28 mart.

Băsescu, acuzaţii grave la adresa Parlamentului şi altor instituţii

 
basescu-suparat1

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, intr-un discurs la Congresul Avocatilor, că sunt încă prea multe instituţii, în frunte cu Parlamentul care fie nu respectă Justiţia, fie blocheazăa ctul Justiţiei.

„Vedem prea multe instituţii care îşi permit să nu pună în aplicare hotărâri judecătoreşti. Încă vedem blocarea actului de justiţie în Parlament. (…) Sunt foarte multe lucruri pe care încă trebuie să le ajustăm în actul de Justiţie. (…) Ne lipseşte o cultură a Justiţiei”, a spus Traian Băsescu.

Pornind de la această idee, a „lipsei de cultură a Justiţiei” el a făcut o aluzie critică şi la gesturile unor politicieni de susţinere a graţierii lui Gică Popescu şi a lui Gigi Becali. El a amintit că atunci când a fos arestat preşedintele Bayer Munchen, nimeni nu a solitat eliberarea sa, în schimb în România „au fost adevărate campanii”.

Cu toate astea el a declarat că Justiţia a făcut progrese în ultimii ani şi este mulţumit de credibilitatea dobândită de magistraţi.

„PRESEDINTELE PACIFIST”,TRAIAN BASESCU -POPEYE,”ISI UMFLA MUSCHII,VRAND SA APARA CA PRESEDINTELE RAZBOINIC” SI MILITEAZA PENTRU CRESTEREA CAPACITATII DE REACTIE A ARMATEI IN CONTEXTUL CRIZEI DIN UKRAINA!

27 mart.

Basescu militeaza pentru cresterea capacitatii de reactie a Armatei in contextul crizei din Ucraina

 
Basescu7

Presedintele Traian Basescu a sustinut o declaratie de presa alaturi de ministrul Apararii Mircea Dusa, in urma bilantului MApN. Acesta a militat pentru cresterea capacitatii de reactie a Armatei Romane in contextul crizei din Ucraina.

“Prima reatie trebuie sa fie cresterea capacitatii de reactie a Armatei Romane. Alocarea de resurse, buna planificare in 2015, sunt necesare ca Armata sa isi creasca consistent capacitatea de reactie. Analizand situatia din regiune nu putem spune ca mai putem privi la incidentele din 2008 cand Rusia a ocupat Osetia si Aphazia ca la niste incidente izolate. A urmat Gerogia, acum Ucraina. Orice om politic trebuie sa isi puna intrebarea cine sau ce urmeaza”, a spus Traian Basescu.

Presedintele a acordat un calificativ Armatei Romane “intre bine si foarte bine”.

“Desi ultimii ani au redus consistent bugetele militare, se apropie de finalizare programul Tirania, programul de reabilitare a avioanelor s-a realizat, programul Spartan este la ultimul avion, nu putem sa nu observam si alte programe de modernizare ale Armatei Rromane. Pentru mine Armata se incadreaza ca si calificativ, intre bine si foarte bine, cu apropiere mai mare de foarte bine in raport cu resursele pe care le-a avut”, a mai spus presedintele Traian Basescu dupa bilantul MApN.

GUVERNATORUL TRAIAN BASESCU SI VICTOR PONTA ,DOI DUSMANI,FATA IN FATA LA BILANTUL MApN PE ANUL 2013!

27 mart.

Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au ajuns joi la Ministerul Apărării Naționale unde va avea loc prezentarea bilanțului MApN pe anul 2013. Cei doi oficiali au fost primiți cu garda de onoare.

 

 

Raportul MApN vizează activitatea desfășurată pe anul 2013 și principalele obiective pentru anul 2014.

AGERPRES.

GUVERNATORUL LUCIFER BASESCU AL ROMANIEI A DECLARAT LUNI CA „LICURICIUL CEL MARE”,BARACK OBAMA ,PRESEDINTELE USA A ORGANIZAT SUMMITUL DE LA HAGA,AL CARUI OBIECTIV ESTE REDUCEREA TERORISMULUI NUCLEAR!

24 mart.

Președintele Traian Băsescu a declarat luni că Summitul Securității Nucleare de la Haga, la care participă și România, este organizat la inițiativa președintelui Statelor Unite Barack Obama, iar principalul obiectiv al Summitului este reducerea terorismului nuclear.

 

„Aceasta este a treia ediție a Summitului, prima ediție s-a desfășurat la Washington, a doua la Seul, unde a participat și România, iar cea de-a treia se desfășoară astăzi și mâine (luni și marți) la Haga și este inițiativa președintelui Obama. Obiectivele principale ale Summitului sunt legate de reducerea amenințării terorismului nuclear, este principalul obiectiv, iar al doilea este legat de prevenire achiziționării de materiale nucleare de către teroriști sau de către organizații neautorizate”, a declarat Băsescu la Aeroportul Otopeni înainte de a pleca la Haga.

 

El a adăugat că există și un aspect național care se referă la angajamentele pe care și le-a asumat fiecare țară în așa fel încât operațiunile care implică activități nucleare să nu pericliteze siguranța cetățenilor.

 

„La Summitul de la Seul o serie întreagă de state și-au luat angajamente cu privire la acțiunile în teritoriul național, dar și legate de cooperarea antiteroristă în spațiul internațional precum și legat de tranzitul materialelor nucleare. Acest summit va face o trecere în revistă a modului cum statele care ți-au luat angajamente le-au dus la îndeplinire și va fi un nou set de angajamente pe care statele participante și le vor lua. Este extrem de important faptul că România este una din cele 32 de țări ale lumii care deține tehnologia întregului proces de fabricație a combustibilului nuclear: extragere din mină, procesare, ardere în reactor și tratarea reziduurilor. Din acest punct de vedere, România este una din țările extrem de importante în ceea ce privește modul cum gestionează activitățile nucleare pe teritoriul național. Alte țări care la Summitul de la Seul și-au luat angajamente alături de România mai sunt Marea Britanie, Indonezia, Canada, Coreea de Sud, Statele Unite, Italia, Olanda și altele”, a precizat șeful statului.

Băsescu a menționat că obiectivul Summitului este extrem de important într-o lume în care tot mai mulți au tendința de a deține tehnologii nucleare dar nu întotdeauna în scopul utilizării pașnice.

„Astfel de dezbateri la nivel de șefi de state au o anume specificitate spre deosebire de alte tipuri de summituri, acest Summit se bazează pe angajamentele voluntare ale statelor, angajamente care în același timp se corelează la nivel internațional dar, cel mai important lucru care trebuie făcut în activitățile nucleare este în mod categoric transparența, informarea reciprocă asupra capabilităților, asupra măsurilor, asupra securizării, în așa fel încât activitățile nucleare să nu fie un risc ci să fie un beneficiu pentru omenire. Voi valorifica șansa că foarte mulți șefi de stat sunt prezenți la Haga și în afara Summitului, voi informa cu privire la situația din regiune, la nevoia de repoziționare a resurselor militare ale NATO ca urmare a activităților militare din ultimele luni ale Federației Ruse și așa mai departe”, a spus șeful statului.

 

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului la Haga fac parte consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, și reprezentanți ai Comisiei naționale pentru controlul activităților nucleare și Agenției nucleare și pentru deșeuri radioactive.

AGERPRES.

Video

„ADOLF” BLAGA AFLA CA EMIL BOC S-A INSCRIS IN PARTIDUL PREZIDENTIAL FASCIST A LUI BASESCU,MISCAREA POPULARA!

22 mart.

O scena dintr-un film in care Adolf Hitler isi iese din minti si urla disperat la subalternii sai a fost adaptata si circula acum pe internet cu titlul “Blaga afla ca Boc s-a inscris in Miscarea Populara”.

PDL este aratat ca fiind aservit PSD, speriat de cresterea PMP in sondaje, frustrat de popularitatea lui Emil Boc si cu un lider din cale-afara de nervos.

Clipul satiric (video mai jos) arata o sedinta a conducerii PDL in care Blaga isi pierde controlul si urla la oamenii sai: “Are careva idee cat de greu e sa mimezi Opozitia? O sa trebuiasca sa facem mitinguri. Cum o sa justific asa ceva la Ponta?”.

Parodia arata un lider al PDL care nu intelege cu Emil Boc a ramas apreciat “indiferent cat am incercat sa-l ponegrim”.

Intr-un moment de reflexie, Blaga se gandeste in filmulet ca “poate ca nu trebuia totusi sa ma dau la Basescu”.

Iata dialogul din parodie:

Membru PDL: Boc s-a inscris in Miscarea Populara la Cluj si erau acolo presedintele Traian Basescu si Elena Udrea, Papahagi, Baconschi, Paleologu, Zatreanu si toata elita dreptei romanesti si toata lumea e de parere ca noi ramanem sa stingem lumina in PDL.

Blaga: Nu-mi pasa de nimicurile astea, vreau sa stiu cum stam in sondaje.

Membru: Domnule presedinte…sondajele….zis ca PMP a acescut cu 3% doar de cand a intrat Udrea, fara sa avem informatii de cand a intrat Boc.

Blaga: Toti care aveti contracte cu statul de cand suntem in asa-zisa opozitie, va rog sa parasiti sala (raman doar 3 membri PDL). Are careva idee cat de greu e sa mimezi Opozitia? Cum dupa fiecare atac televizat trebuie sa-l sun pe Ponta? Sa ii cer scuze si sa-l asigur ca nu vorbeam serios? Credeti ca nu ma descurc eu fara cativa primari? Chiar daca partidul a ratat localele si parlamentarele, am continuat sa fiu presedinte dand vina pe Boc.

Membru: Au trecut 2 ani de cand s-a terminat guvernarea Boc.

Blaga: Nu au trecut suficienti ca sa arat ce pot. Pana nu suntem la guvernare pe crestere economica nu imi asum nimic.

Membru: Totusi, PMP se intareste ca echipa si in sondaje…

Blaga: Pai da, ca Boc a ramas apreciat, indiferent cat am incercat sa-l ponegrim. Cum e popular daca n-a dat pomeni? N-a ajutat pe nimeni cu ratele la banca, nu a marit nicio pensie. El tot cu investitiile lui in autostrazi si infrastructura. Ce rost are sa faci autostrai daca nu maresti salariul minim? Daca nu dai ceva saracilor, sa ii tii dependent de tine, sa-I obligi sa te voteze?

Toata campania pe care am facut-o in partid explicandu-le tuturor ca Basescu ne baga primarii in puscarii si ca am pierdut alegerile din cauza crizei de austeritate si cat ne-am chinuit in timpul crizei sa nu trebuiasca sa aparem la TV, toate astea sunt degeaba?

A plecat Udrea, a plecat si Boc, daca pleaca si dintre parlamentari, nu mai are cine face campanie la europarlamentare. O sa trebuiasca sa facem mitinguri. Cum o sa justific asa ceva la Ponta? Cum va mai lua ginerica bani de la stat? Va trebui sa dam posturi de secretari de stat in guvernul din umbra, sper ca macar asta sa tina membri PDL in partid.

Poate ca nu trebuia totusi sa ma dau la Basescu, dar nu-l credeam in stare sa construiasca un partid de la zero. Pe Boc nu-l pot da afara din partid ca pleaca si cei putini pe care-I mai avem si va trebui ca Predoiu sa remanieze tot Guvernul din umbra. Desi trebuie sa-mi cer iertare de la Basescu si sa plec de la conducerea PDL, n-o s-o fac pana nu scadem mai jos ca PNT-ul in sondaje.