Tag Archives: HAYSSAM

OMUL DE AFACERI OMAR HAYSSAM ,IL ACUZA INDIRECT PE „PROFESORU’BASESCU,ATACANDU-L DIRECT PE FOSTUL MINISTRU DE INTERNE VASILE BLAGA!

12 aug.

Procurorul Ciprian Nastasiu, care s-a ocupat de cazul Omar Hayssam, a scris şi a înregistrat a discuţie cu sirianul, în care acesta îi vorbeşte despre Vasile Blaga.

omar-hayssam

Informaţia a fost prezentată în ediţia de duminică a emisiunii Subiectiv, de la Antena 3, moderată de Răzvan Dumitrescu.

Ciprian Nastasiu susţine că l-ar fi înregistrat cu telefonul său şi, în timpul conversaţiilor, sirianul Omar Hayssam, pe un ton agresiv i-a spus despre colaboratorul apropiat al lui Traian Băsescu, ministrul de Interne, Vasile Blaga: “Poate a uitat ce i-am adus în portbagajul maşinii la minister! Omar a afirmat că a plătit 300.000 de euro pentru a cumpăra vigilenţa unora dintre oamenii care îl supravegheau, la sfârşitul lunii iunie”.

PRIMA LOVITURA DATA „PROFESORULUI”DE OMUL DE AFACERI OMAR HAYSSAM,CARE CERE ANULAREA CONDAMNARII PENTRU TERORISM!

6 aug.

Omar Hayssam cere anularea condamnării pentru terorism.

Sirianul a depus la instanţa supremă o contestaţie în anulare în dosarul de terorism, care, dacă va fi admisă, va duce la rejudecarea dosarului. Acțiunea va avea primul termen de judecată în 24 ianuarie 2014, informează Mediafax.

Tribunalul București a decis vineri ca Omar Hayssam să fie arestat preventiv în dosarul de înşelăciune şi delapidare, admițând astfel propunerea în acest sens formulată de procurorii DIICOT. Decizia luată de magistrați nu este, însă, definitivă.

hayssam_83262300

Omar Hayssam se află, din 23 iulie, în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova, după ce a fost adus în România pentru a-şi executa pedepsele din condamnările definitive de până acum, în timp ce fratele lui a fost arestat preventiv în lipsă. Autoritățile au emis pe numele său un mandat de urmărire generală.

Imediat după decizia judecătorilor, sirianul a fost dus la sediul DIICOT, pentru a fi audiat într-un dosar în care este acuzat de infracţiuni economice.

Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi. Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din „Grupul Manhattan”.

EX-PRESEDINTELE ROMANIEI TRAIAN BASESCU SIMTE FIORI RECI PE SIRA SPINARII CAND AUDE DE OMUL DE AFACERI OMAR HAYSSAM!

5 aug.

Traian Băsescu a declarat, luni, întrebat dacă are motive să se teamă de ceea ce ar putea spune Omar Hayssam, că nici măcar nu îi produce „o minimă tresărire”, pentru că nu l-a cunoscut până când acesta nu a cerut să se ducă după ziariştii răpiţi în Irak.

0hayssam-ghimpele-630x445

„Nici măcar nu îmi produce o minimă tresărire, pentru că eu nu l-am cunoscut pe Omar Hayssam până când nu a cerut să se ducă după ziarişti, deci cu mine nu a avut nicio tranzacţie şi niciun sprijin”, a răspuns râzând Băsescu la una dintre întrebările adresate de jurnalişti referitoare la Omar Hayssam.

Chestionat ce politician ar trebui să se teamă, el a răspuns: „Mulţi, dar aceasta e treaba justiţiei”.

Şeful statului a subliniat că pentru el „problema Omar Hayssam este închisă”.
„Obiectivul meu a fost un obiectiv de cinci ani să îl văd adus înapoi în ţară. Este aici, este treaba instituţiilor, în mod deosebit a justiţiei, să discute cu el şi despre el”, a menţionat Traian Băsescu.

„Nu este un subiect Omar Hayssam. Lăsaţi-l să se ducă în faţa instanţelor, acolo e problema”, a menţionat acesta.

Unul dintre avocaţii din oficiu ai lui Omar Hayssam a declarat vineri, la ieşirea din sediul DIICOT, că acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile din noul dosar şi că sirianul i-ar fi spus anchetatorului că va colabora şi că au timp 20 de ani să discute.

COSMARUL VIETII LUI BASESCU ,OMAR HAYSSAM A INCERCAT DE DOUA ORI SA VINA IN ROMANIA!,I S-A OPUS „PROFESORUL?!”

3 aug.

Un avocat desemnat din oficiu să îl apere pe Omar Hayssam a declarat vineri că acesta a avut două tentative de a se întoarce în România, în perioada când se afla în Siria.

7omar-hayssam-a-fost-predat-politiei-romane

Omar Hayssam a fost adus vineri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), unde i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub acuzare într-un nou dosar pentru infracţiuni economice, respectiv spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Atât la intrare, cât şi la ieşire, Omar Hayssam nu a dat declaraţii presei.

În schimb, avocatul desemnat din oficiu să îl reprezinte a spus că discuţiile sirianului cu procurorii au avut un caracter general, iar Hayssam a mărturisit că a avut două tentative de a reveni în România, în perioada când se afla în Siria.

Omar Hayssam le-ar mai fi spus procurorilor că doreşte să fie apărat de un avocat angajat de el şi urmează să se prezinte din nou la DIICOT pe data de 20 august.

Tot vineri, Hayssam a fost adus şi la Tribunalul Bucureşti, instanţă care a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui şi al fratelui său, Mohamad Omar, într-un dosar în care aceştia sunt judecaţi alături de alte trei persoane pentru delapidare.

COSMARUL VIETII LUI BASESCU,OMUL DE AFACERI ,OMAR HAYSSAM A FOST ARESTAT PREVENTIV IN DOSARUL”BUCOVINA!”

2 aug.

Omar Hayssam a fost arestat preventiv în dosarul “Bucovina”, ]n care este acuzat de înşelăciune şi delapidare, potrivit deciziei luate vineri de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost admisă propunerea în acest sens formulată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

7omar

Judecătorii au respins cererea de amânare a procesului în care procurorii DIICOT cer arestarea preventivă a lui Omar Hayssam, dar și pe cea privind secretizarea ședinței de judecată.

Omar Hayssam a fost adus vineri la Tribunalul Bucureşti (TB), unde se va judeca o cerere a procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a sirianului, în dosarul în care este acuzat de de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi delapidare, prejudiciul fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. În lipsa unui „apărător de specialitate”, Omar Hayssam a cerut și astăzi amânarea dezbaterilor asupra cererii de arestare preventivă.

Aceasta este a doua oară când Hayssam va fi adus în instanţă.

Miercuri, o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a amânat cererea DIICOT cu două zile, deoarece Omar Hayssam a cerut să fie reprezentat de un avocat ales şi nu de unul din oficiu. Totodată, el a solicitat o pereche de ochelari, motivând că nu vede să citească.

Tot atunci, Hayssam a declarat că solicită instanţelor „internaţionale” şi celor din România redeschiderea dosarelor în care a fost judecat în lipsă.

Surse judiciare anunțau joi ca Omar Hayssam este așteptat vineri si la sediul centreal al DIICOT, unde este în cercetare din 2005 un dosar separat din afacerile sirianului în România. Alte trei dosare disjunse în 2006 în urma declarațiilor date de Omar Hayssam au fost închise până în 2011 de procurorii DIICOT.

Sursa: sursazilei.ro/

COSMARUL VIETII LUI BASESCU,OMAR HAYSSAM A DECLARAT VINERI,LA TRIBUNALUL BUCURESTI,CA „IL DOARE SUFLETUL”ATUNCI CAND ESTE FACUT DE „PROFESOR”,”TERORISTUL NUMARUL 1 AL ROMANIEI”!

2 aug.

Omar Hayssam a declarat vineri, la Tribunalul Bucureşti, că „îl doare sufletul” atunci când este făcut „teroristul numărul 1 al României” şi că este gata să colaboreze cu „toate organele statului” pentru clarificarea aspectelor care îl privesc.

omar-hayssam-300x199

„Consider că trebuie reluată cercetarea penală şi o confruntare cu persoanele care au dat declaraţii în dosar. Voi colabora cu toate organele statului, pentru clarificarea aspectelor care mă privesc. Timp de 25, cât am stat în România, am fost un cetăţean normal, iar acum am devenit terorist şi cel mai mare infractor din lume? Dacă spune X sau Y că sunt terorist să nu ia toată ţara de bun că sunt terorist. Până acum s-a spus despre mine doar ce am făcut rău. Chiar aşa rău am făcut când am avut 5.000 de angajaţi în România? Mă doar sufletul când se spune despre mine că sunt teroristul numărul 1 al României (….) Acolo unde s-a găsit o firmă fantomă, hai să o punem la teroristul ăsta!”, a spus Hayssam.

Declaraţia a fost făcută la Tribunalul Bucureşti, în timpul judecării unei cereri a procurorilor DIICOT privind arestarea preventivă a sirianului, într-un dosar în care acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Hayssam s-a plâns din nou în instanţă că nu a reuşit să îşi angajeze un avocat şi a cerut amânarea procesului, însă magistraţii nu au fost de acord, el fiind reprezentat de un avocat din oficiu.

Tot acum, Hayssam a cerut ca presa să nu aibă acces la dezbateri, ca „să nu existe interpretări”, însă judecătorii au respins şi această cerere.

Urmează ca tribunalul să decidă dacă emite un mandat de arestare preventivă pe numele sirianului.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din „Grupul Manhattan”.

Procurorii susţin că Omar Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks SA, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către alte societăţi reale sau fantomă din „Grupul Manhattan”.

Prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive.

El a reuşit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în ţară pe 19 iulie.

OMAR HAYSSAM,COSMARUL VIETII TROLULUI BASESCU TRAIAN A AJUNS VINERI LA TRIBUNALUL BUCURESTI!

2 aug.

Omar Hayssam a ajuns vineri dimineață la Tribunalul Bucureşti. Sirianul urmează să afle dacă va fi sau nu arestat în dosarul de delapidare, în care prejudiciul este de 20 de milioane de euro.

1374210397072763772_omar

Aceasta este a doua oară când Hayssam este adus în instanţă, după ce miercuri s-a amânat cu două zile cererea DIICOT privind arestarea sa. Atunci, Hayssam a cerut să fie reprezentat de un avocat ales de el și nu de unul din oficiu.

TROCUL DINTRE BASHAR AL-ASSAD SI TRAIAN BASESCU PENTRU ADUCEREA LUI OMAR HAYSSAM IN ROMANIA,CINE ARE AVANTAJE?!

30 iul.

Metoda prin care Omar Hayssam a fost adus în ţară rămâne unul dintre aspectele trecute sub tăcere de către autorităţile româneşti, de la Administraţia Prezidenţială, premier şi până la Ministerul de Externe sau cel al Afacerilor Interne. Cu toate acestea, chiar şi în lipsa oricăror informaţii din surse oficiale, coroborând documentele puse la dispoziţie de către diplomaţii MAE cu datele obţinute de jurnaliştii sirieni, se conturează deja un scenariu plauzibil al aducerii teroristului Hayssam în România.

basralassadbasescu_tn

Anunţul despre aducerea în ţară a lui Omar Hayssam a apărut pe 19 iulie. Deosebit de scurt, fără niciun detaliu semnificativ, comunicatul de presă remis de Administraţia prezidenţială nu oferea decât minime informaţii. „Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice.”, se arăta în comunicat.

Totodată, atât premierul cât şi ministrul de Interne Radu Stroe au refuzat categoric să răspundă întrebărilor suplimentare privind repatrierea lui Omar Hayssam. „Sunt mai multe instituţii care au participat la această operaţiune, dar nu le ştiu. Nu pot spune de unde a fost adus în ţară”, declara Stroe.

Cu toate acestea, cu o zi înainte ca Administraţiei Prezidenţiale să facă public anunţul privind aducerea în ţară a presupusului terorist, Ministerul de Externe anunţa public, printr-un comunicat de presă, că pe data de 17 iulie, şapte cetăţeni români au fost repatriaţi din Siria pe ruta Damasc-Beirut. Potrivit comunicatului, reprezentanţii Ambasadei României la Damasc au ecortat grupul cetăţenilor până la frontiera siriano-libaneză, iar de la frontieră au fost preluaţi de către reprezentanţii misiunii diplomatice din Liban, conduşi până la aeroportul Rrafic Hariri din Beirut şi asistaţi pâna la îmbarcare.

Contactaţi de către reporterii Ghimpele dacă Omar Hayssam a făcut parte din grupul celor 7 români repatriaţi sau dacă grupul a fost compus din 8 persoane, reprezentanţii Ministerului de Externe au declarat:

„Nu infirmăm şi nu confirmăm această informaţie. Nu comentăm în afara celor declarate deja de Administraţia prezidenţială sau de premierul Victor Ponta.”

Ȋntrebaţi în scris când a sosit în ţară grupul de români şi dacă Omar Hayssam s-a numărat printre aceştia, reprezentanţii MAE nu au oferit nici până în prezent un răspuns, prevalându-se de termenul legal de 10 şi, respectiv, 30 de zile lucrătoare în care legea le permite să răspundă.
Ulterior, o informaţie desebit de interesantă a publicată de către o agenţie de presă din Siria. Potrivit All4Syria, citată de Realitatea TV, Omar Hayssam a fost adus în România din capitala Libanului, Beirut, ca urmare a unei înţelegeri între preşedintele sirian Bashar al Assad şi autorităţile române. Conform aceleiaşi surse, în respectiva afacere ar fi fost implicată şi organizaţia Hezbollah.
,,Pentru ca Omar Hayssam să fie predat, Guvernul României s-a angajat să se opună deciziei ca familia lui Othman să fie considerată reţea interlopă. Autorităţile din România au accepat şi au trimis un avion în Beirut, iar Bashar al-Assad l-a trimis pe generalul Khalil Ghassa pentru a-l răpi pe Hayssam şi pentru a-l trimite în Liban şi a-l aduce la aeroportul din Beirut, în colaborare cu Hezbollah şi securitatea libaneză“, scrie publicaţia siriană.

Atfel, în condiţiile existenţei unei informaţii certe (oferite de către MAE) cu privire la aducerea în ţară a unui grup de şapte cetăţeni din Siria cu doar o zi înainte ca anunţul privind repatrierea lui Hayssam să fie făcut, teoria prezentată de jurnaliştii sirieni pare să fie confirmată de involuntar chiar de către diplomaţii români. În acelaşi sens, refuzul de a comenta pe larg subiectul repartrierii respectivului grup întăreşte convingerea că dincolo de dimensiunea diplomatică a operaţiunii, există şi importante implicaţii care vizează siguranţa naţională. Cum ar fi, desigur, aducerea în ţară a teroristului Hayssam.

TRAIAN BASESCU SI FRISOANELE UNEI NOI SUSPENDARI,DATORITA COSMARULUI CEL BANTUIE”HAYSSAM!”

29 iul.

Aducerea lui Omar Hayssam în ţară nu înseamnă doar clarificarea unor necunoscute, ci şi un catalizator pentru o nouă încercare de suspendare a preşedintelui, este de părere chiar Traian Băsescu. El spune că nu ştie de ce se discută constant pe marginea plecării sale premature de la Cotroceni şi explică de ce a început să poarte iar tricoul albastru, devenit celebru în perioada dinaintea referendumului.

64728_508981539139782_791641658_n

Cu ocazia unui interviu acordat pentru România Liberă, Băsescu a explicat ce a însemnat aducerea sirianului în ţară şi, surprinzător sau nu, a nominalizat partidele cu care Hayssam a avut cele mai strânse legături.

“După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui. Asta-i viaţa, eu nu puteam renunţa la un obiectiv de cinci ani – aducerea lui Hayssam – doar de dragul de a nu supăra pe cineva. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu, afacerile imobiliare, cine l-a sprijinit politic să fie atât de prolific în procesele de privatizare. Sunt lucruri pe care va trebui să le ştim. Hayssam a avut legături foarte puternice în interiorul PSD, dar nici PNL nu-i lipsit de legături cu Hayssam, nu ştiu PDL cum stă la acest capitol, că dacă aş şti aş spune. După 2004, el a făcut un efort de integrare în Alianţa DA şi-mi aduc aminte pozele cu Dinu Patriciu, cu Dorin Marian, dar nu acestea sunt marile mele aşteptări în legătură cu Omar Hayssam, ci să răspundă în faţa justiţiei, să aflăm felul în care a fugit şi să plătească cele 2 milioane de dolari fiecărui ziarist care a fost răpit în Irak, aşa cum a hotărât Înalta Curte. Sunt convins că familia lui are aceşti bani. Avem la îndemână şi procedura confiscării extinse, cu ajutorul căreia putem vedea când şi către cine a făcut transferul de proprietăţi“, a spus Băsescu.

Ȋntrebat de ce a început să poarte iar celebrul tricou albastru, şeful de la Cotroceni a motivat că albastru este “culoarea sa preferată.”

“E culoarea mea preferată, am multe tricouri la fel, le purtam şi când eram pe mare şi nu trebuia să fiu în uniformă. Sigur că nu mi-aş dori o nouă suspendare, fiindcă ar arunca din nou ţara în aer, dar venirea lui Omar Hayssam se pare că e un catalizator pe această direcţie. Sunt prea mulţi cei îngrijoraţi“, spus Băsescu, adăugând că nu ştie “de unde această frenezie a suspendării”.

PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA MINCINOSUL EX-PRESEDINTE BASESCU IN LEGATURA CU AFACEREA HAYSSAM!

29 iul.

Ponta: Băsescu a mințit cu toată afacerea Hayssam.

1012310_526810107368656_1783495197_n

Prim-ministrul Victor Ponta spune că preşedintele Traian Băsescu a minţit în legătură cu toată afacerea Omar Hayssam, începând cu răpirea jurnaliştilor şi terminând cu aducerea acestuia în ţară.

„Poate aflăm acum cine i-a răpit, cine i-a eliberat (pe jurnalişti – n.r.)”, a declarat premierul, duminică seară, la România Tv.

Întrebat ce sugerează prin aceste afirmaţii, acesta a răspuns: „Sugerez că domnul preşedinte Băsescu ne-a minţit în legătură cu toată afacerea – şi cu plecarea lui Hasyssam şi poate că Hayssam de-aia a plecat”, a mai spus Ponta.

Premierul a adăugat că vrea ca sirianul „să spună despre PSD”, dacă are informaţii despre foşti lideri ai partidului, adăugând că dacă Hayssam vorbeşte el este „cel mai relaxat”.

„N-am absolut nicio problemă pe tema asta, nu l-am întâlnit, nu îl cunosc… Nu îmi pică bine, dar nici nu îmi pică rău”, a precizat liderul social-democrat.

Ponta a confirmat că Hayssam a fost adus în ţară în dimineaţa zilei de 19 iulie, iar cu Traian Băsescu a vorbit despre acest subiect cu o lună înainte de aducerea sirianului: „Aducerea s-a făcut printr-o acţiune a reprezentanţilor statului român”.

Întrebat de unde a fost adus Omar Hayssam, Ponta a răspuns: „Doar judecătorul o să aibă acces la aceste informaţii”, adăugând însă că „nu e chiar aşa mare secretul”.

Ponta explicat, de asemenea, că nu a fost nimic ilegal sau neautorizat în aducerea teroristului sirian în ţară: „Cred că preşedintele a vrut să zică ‘Neautorizată de alt stat’. Noi avem documentele legale”.

VOCEA RUSIEI IL IA „LA MISTO”PE BASESCU SI SERVICIILE SALE SECRETE,AMERICANII L-AU CAPTURAT PE OMAR HAYSSAM!

28 iul.

Omar Hayssam a fost capturat de autorităţile române cu ajutorul americanilor, pentru că românii nu sunt capabili de o astfel de operaţiune pe cont propriu.

7omar

Informaţiile apar într-un interviu publicat de Vocea Rusiei, care îl citează pe jurnalistul libanez Ali Nassar, redactor al site-ului Al Houkou.

Ali Nassar, care a studiat în țara noastră, crede că teroristul Omar Hayssam a fost adus în România cu ajutorul americanilor. Mai mult, adaugă jurnalistul, serviciile secrete române nu sunt capabile să desfăşoare singure o operațiune precum cea de capturare a lui Omar Hayssam.

Recent, Vocea Rusiei a spus că Omar Hayssam ar fi fost adus în Romania dintr-o inchisoare din Irak în care a fost deţinut.

Informaţia ar fi venit de la agenţia oficială de presă a Siriei şi a fost confirmată de generalul Hasan Hasan din cadrul forţelor armate siriene. Reprezentanţii agenției siriene de știri au precizat ulterior că declaraţiile publicate de Vocea Rusiei nu sunt conforme cu realitatea.

Omar Hayssam era căutat din 2006, după ce a coordonat răpirea, pe 28 martie 2005, a jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci şi Ovidiu Ohanesian, în Bagdad, Irak.

Sirianul mai este acuzat de delapidare şi a fost trimis în judecată în octombrie 2012. Pe 31 iulie va ajunge în faţa magistraţilor.

PREMIERUL VICTOR PONTA:LUI TRAIAN BASESCU II ESTE FRICA DE OMAR HAYSSAM!

23 iul.

Traian Băsescu se teme de ce poate dezvălui Hayssam, a declarat Victor Ponta, luni seara, la Antena 3, invitat în studiourile Telecinco din Madrid. Premierul a arătat că o dovadă a fricii președintelui este și faptul că Administrația Prezidențială a vrut să fie prima care anunță prin comunicat capturarea lui Omar Hayssam.

ponta-ii-raspunde-lui-basescu-pe-tema-burselor-presedintele-e-generos-pe-banii-altora-98858-1-640x408

“Lui Băsescu îi e frică de ce va spune Hayssam. Vă spun și de ce. Eu sunt foarte relaxat. În urmă cu câteva săptămâni, am vorbit cu miniștri și cu președintele de această operațiune … De ce s-a grăbit președintele să dea comunicat de la dimineața?”, a declarat Victor Ponta.

Consilierii au început să scrie pe blog de la primele ore ale dimineții, a mai spus Ponta, întrebându-se “cum a aflat deputatul de Roman, dna Udrea, informații secrete despre operațiune”.

“Hayssam a plecat din țară când Băsescu era președinte, când Vasile Blaga era la Ministerul de Interne”, a precizat premierul. El a completat că, odată cu aducerea lui Hayssam, putem afla de la Traian Băsescu cum a fost de fapt cu răpirea jurnaliștilor, cum a fost “toată operațiunea”.

“Când ți-e frică de ceva, vorbești primul. Să nu spună de el, să spună de alții”, a conchis Victor Ponta.

TRAIAN BASESCU TERORISTUL NR.1 AL ROMANIEI DESPRE”OPERATIUNEA NEAUTORIZATA „DE ADUCERE A LUI OMAR HAYSSAM!

23 iul.

Traian Băsescu a fost întrebat, luni, dacă declarația conform căreia teroristul Omar Hayssam a fost adus în România în urma unei “operațiuni neautorizate pe teritoriul altui stat” nu este o declarație periculoasă. ”Este declarația care ne trebuia”, a venit răspunsul șefului statului.

h_02255219.jpg.1000x297x1

Iată cele mai importante declarații făcute de Traian Băsescu, luni, de la ora 18:00, în fața jurnaliștilor prezenți la Cotroceni:

– Principalul subiect despre care voi vorbi azi este legat de dezbaterea publică, frământarea națională, reprezentată de numirea ministrului Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor;

– Am primit de la Victor Ponta, astăzi, hârtia oficială prin care îmi solicită numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor;

– Am evitat cu această nominalizare, pentru a nu-l pune pe Ovidiu Silaghi în fața unei respingeri;

– Am observat ineficiența lui Ovidiu Silaghi în toată perioada în care a fost ministru al Transporturilor. E un om fără performanță, care nu aduce nici un plus de imagine Guvernului Ponta;

– Nu am în gând nici o altă nominalizare. Dacă aș lua decizia imediată a unei respingeri a domnului Silaghi, aș putea să primesc o nominalizare pe care nu o mai pot refuza, și care ar putea fi mai proastă;

– Cred că este inoportună nominalizarea unui ministru care nu a fost implicat în nici un fel în privatizarea CFR Marfă;

– Toți știm aprecierile extraordinare pe care le-a primit domnul Fenechiu de la primul-ministru, cu privire la desfășurarea procesului de privatizare a CFR Marfă și la numirea câștigătorului. De aceea domnul Ponta trebuie să rămână ministru până la finalizarea procesului de privatizare. Trebuie să-și asume răspunderea publică în continuare;

– Atenție, în spațiul public circulă o minciună, o dezintoxicare, pornită de la Guvern, care spune: “Așteptăm avizul de la Consiliul Concurenței”;

– N-aș vrea să-l aud peste câteva luni pe primul-ministru spunând: “Păi a fost Silaghi, nu eu!”. Aș vrea să-l ajut pe primul-ministru să fie consecvent… în premieră;

– Câștigătorul licitației pentru CFR Marfă trebuie să facă împrumuturi pentru a cumpăra compania. Întrebarea mea este: “De unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei?”;

– Nu mă consider mai bine pregătit decât domnul Ponta, în ceea ce s-a întâmplat la CFR Marfă. Poate dânsul știe mai bine;

– Ministrul interimar al Transporturilor își termină mandatul pe 25 august. Iar eu voi lua o decizie vineri, 23 august. Până atunci ar fi timpul să se semneze sau să se respingă contractul de privatizare al CFR Marfă;

– Simt responsabilitatea unei astfel de desemnări, în acest moment, a unui ministru care va avea responsabilitatea politică pentru finalitatea acestui proces;

– Semnele de întrebare cu privire la posibilitatea de investire în CFR Marfă din partea câștigătorului le-am ridicat și la întâlnirea cu FMI;

– S-ar putea ca eu să greșesc, dar fiind vorba de o companie așa de mare, aș vrea ca eu să greșesc și să fiu mai puțin entuziast, iar premierul Ponta să aibă dreptate;

– Oricâte acorduri de coabitare ai avea, ele nu înseamnă și minciună prin omisiune;

– Pentru a se elabora programele operaționale trebuie să se convină între Guvern și Comisia Europeană;

– Oamenii de la Guvern care au elaborat acordul de parteneriat cu CE habar nu au care sunt relațiile dintre România și UE, privind obiectivele pe termen lung;

– O altă observație extrem de grea este cea care spune “Guvernul dă dovadă de o lipsă de capacitate cronică de analiză”. Mi se pare că este unul dintre cele mai dure afronturi, pe care, de când sunt eu în CE, le-am văzut la adresa unei țări;

– În acordul cu UE sunt propuse acorduri neeligibile;

– Și, în sfârșit, pentru că am pierdut un geniu, pe domnul Fenechiu, un document care spune “lipsă masterplan pentru transporturi”. Așa geniu am pierdut;

– Nu am să dau indicații Guvernului, pentru că nu e atribuțiunea mea, dar dacă mi se va cere, sunt gata să ajut;

– Trag un semnal public, pentru că riscăm să intrăm în exercițiul bugetar 2014-2020 la fel de nepregătiți cum am intrat în 2007. Și riscăm să pierdem fonduri europene, destinate modernizării României pentru români, creării locurilor de muncă;

– Dragi români, în momentul de față aveți un Guvern care a demonstrat că nu e pregătit să absoarbă banii europeni;

– Și dacă ar fi fost nominalizat un ministru în care să am încredere, tot aș fi ezitat să-l trimit în privatizarea CFR Marfă;

– Întrebat dacă declarația referitoare la operațiunea neautorizată pe teritoriul altui stat, pentru aducerea lui Omar Hayssam, nu a fost una periculoasă, Traian Băsescu a răspuns: “Este declarația care ne trebuia”;

– Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am invitat nici un primar PDL să vină în Mișcarea Populară.

JURNALISTUL MIHAI GADEA:MAIOR SI COLDEA S-AU INTILNIT CU AMBASADORUL LIBANULUI PE 26 IUNIE a.c.!

23 iul.

Maior si Coldea, întâlnire cu ambasadorul Libanului înaintea aducerii lui Hayssam.

maior-liban

Jurnaliștii Mihai Gâdea și Adrian Ursu au prezentat, luni seară, în cadrul emisiunii “Sinteza Zilei”, fotografii care îi surprind pe directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, și adjunctul acestuia, Florian Coldea, în timpul unei vizite făcute ambasadorul Libanului în România.

Potrivit sursei citate, fotografiile au fost făcute pe 26 iunie anul acesta.

George Maior și generalul Coldea ar fi mers ulterior la Cotroceni, după cum reiese dintr-o nouă serie de fotografii, făcută în aceeași zi.

Premierul Victor Ponta, invitat în platou, a fost întrebat dacă are cunoștință de această întrevedere între șefii serviciilor secrete române și diplomatul libian. Răspunsul șefului Guvernului a răspuns “nu”. Jurnaliștii au continuat prin a-l întreba pe șeful Executivului dacă Libanul are vreo implicare în aducerea în România a lui Hayssam. Ponta a replicat, zâmbind, că nu poate comenta.

“Cred că trebuie să mă întorc la București pentru că se întâmplă multe lucruri”, a precizat Ponta.

LA EMISIUNEA „IN GURA PRESEI”,MIRCEA BADEA A COMENTAT IN EDITIA DE DUMINICA,DESPRE CUM S-O FACUT BASESCU SEF DE COMANDO,S-O DUS CU SMARDOIALA IN SIRIA SAU PE UNDE O FI FOSTHAYSSAM SI „L-A EXTRAS!,PECUM CHUCK NORRIS!”

22 iul.

Mircea Badea a comentat, în cadrul ediţiei de duminică seară a emisiunii „În Gura Presei”, cazul lui Omar Hayssam, care a fost adus în România.

badea-propaganda-basista-nu-subzista-in-mediul-economic-din-resurse-proprii-basescu-a-bagat-in-joc-curtea-constitutionala-155390

„Am zis toţi că „să vezi, s-a făcut Băsescu şef de comando, s-a dus cu smardoiala în Siria sau pe unde o fi fost Hayssam şi l-a extras”. Aţi văzut filmele acelea tari, „Dispărut în misiune – partea a treia” cu Chuck Norris? Le-a văzut şi Băsescu p-alea. Mai mult decât atât, joacă în ele!”

“A venit premierul Victor Ponta, care nu mai știai exact cum e cu extrădarea, era, nu era, i-a spus lui un ziarist, sincer să spun n-am înțeles nimic din ce-a spus Ponta despre extrădare.

Dupaia a venit domnul Dușa, care a spus că Armata nu este implicată decât în chestii strict legale și super legale. Dupaia a venit informația că s-a dus un avion cu ajutoare în Siria. Aaaa, le-a dus âlora, pe sistemul carne, lapte, brânză, ouă, că mor ăia de foame acolo, și ni-l dați la schimb pe Hayssam”.