Tag Archives: CCR

PREMIERUL VICTOR PONTA A ADUS MIERCURI,CA DECIZIA nr.284/21 MAI DIN 2014,A CCR ,PERMITE CERCETAREA PENALULUI PENALILOR TRAIAN BASESCU!

26 iun.

basescu-suparat1

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că există o decizie recentă a Curţii Constituţionale care ar permite cercetarea preşedintelui Traian Băsescu încă din perioada mandatului.

‘Eu am văzut o decizie foarte recentă a Curţii Constituţionale care spunea că nu are imunitate ( preşedintele Băsescu-n.r.) decât aşa cum au parlamentarii, deci probabil că, pe baza acestei decizii, va putea fi cercetat în dosarul Nana’, a afirmat Ponta la România TV.

Şeful Guvernului a adăugat că decizia CCR ‘tocmai a fost publicată’ şi e ‘o ştire de ultimă oră’.

‘Nu spune că preşedintele nu are imunitate, spune un lucru esenţial care până nu a fost spus niciodată şi a fost o chestiune de o dispută între jurişti, nu era o chestie politică. Unii jurişti spuneau că are imunitate totală, alţii (..) că are imunitate exact ca şi parlamentarii, adică nu poate fi arestat şi are imunitate pentru declaraţii politice. Ori CCR, dacă am citit bine ultima decizie, spune foarte clar acest lucru: că are exact aceeaşi imunitate ca şi parlamentarii. (..) Deci acum decizia, sigur, în 45 de zile, este general obligatorie pentru viitor şi se aplică de către instituţiile care trebuie să aplice legea. O să vedem, e o ştire de ultimă oră. Eu nu vreau să intru în detalii pentru că nu am apucat să vorbesc şi cu alţi constituţionalişti’, a explicat premierul la România TV.

PRIN DECIZIA nr.284 din 21 MAI 2014,CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI L-A INGROPAT PE TRAIAN BASESCU SI PE SEFII MARILOR PARCHETE!

25 iun.

 

 

 

CCR I-A INGROPAT PE BASESCU SI PE SEFII MARILOR PARCHETE – Prin decizia 284 din 21 mai 2014, Curtea Constitutionala a decis in unanimitate ca presedintele Romaniei „ramane raspunzator pentru toate actele si faptele savarsite in perioada in care a exercitat functia publica si care nu au legatura cu voturile sau opiniile politice”. Culmea, hotararea fost votata si de Daniel Morar, care a mintit tot timpul cat a fost seful DNA ca Traian Basescu are imunitate absoluta (Motivarea)

Nota – Dedicam acest articol sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, care a cerut daune morale pentru ca i s-ar fi lezat onoare la acuzatia ca minte privind imunitatea prezidentiala.

Judecătorii Curţii Constituţionale a României au stabilit recent ca preşedintele României se bucură de aceeaşi imunitate ca şi parlamentarii, ceea ce înseamnă ca Traian Băsescu poate fi anchetat penal pentru faptele pe care le săvârşeşte, cu excepţia declaraţiilor politice.

 

Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei l-au ingropat pe Presedintele Romaniei Traian Basescu si pe sefii marilor Parchete!CCR a stabilit recent ca presedintele Romaniei se bucura de aceeasi imunitate ca si parlamentarii, ceea ce inseamna ca Traian Basescu poate fi anchetat penal pentru faptele pe care le savarseste, cu exceptia declaratiilor politice. Precizarea se regaseste in decizia CCR din data de 21 mai 2014, cand judecatorii constitutionali au avut de solutionat cererea premierului, Victor Ponta, privind conflictul juridic de natura constitutionala dintre presedintele Traian Basescu si Guvernul Romaniei.

Incredibil, dar adevarat, in considerentele deciziei 284 din 21 mai 2014, semnata in unanimitate, inclusiv de Daniel Morar, fostul sef al DNA, omul care i-a inventat imunitate absoluta, se arata ca presedintele Romaniei raspunde in aceleasi conditii ca si parlamentarii pentru orice fapta savarsita in perioada exercitarii functiei, care nu are legatura cu opiniile politice. Nu exista niciun dubiu in aceasta privinta intrucat judecatorii CCR fac aceasta interpretare, trimitand la art. 72 alin. 1), care vorbeste de faptul ca imunitatea presedintelui este identica cu cea a parlamentarilor, adica numai pentru votul si opiniile politice exprimate in timpul mandatului.

Conform practicii perpetuate de ani de zile, deciziile Curtii Constitutionale sunt valabile nu numai in ceea ce priveste dispozitiile din dispozitiv, ci si in privinta celor expuse in considerente (motivare).

Decizia CCR ii loveste in plin pe presedintele Traian Basescu, dar si pe sefii marilor parchete, printre care se numara chiar si actualul judecator Daniel Morar, care au inventat conceptul de imunitate absoluta pentru Traian Basescu, blocand astfel toate dosarele penale ale acestuia. Cum a semnat Daniel Morar aceasta decizie ramane un mister, probabil a semnat ca primarul fara sa o citeasca…

Iata ce se precizeaza in decizia nr.284 din 21 mai 2014 a CCR (vezi pag. 19-20):

 

…”44.De altfel, in ceea ce priveste limitele dreptului de exprimare, Legea fundamentala prevede la art.72 alin.(1), avand ca titlu marginal „Imunitatea parlamentara”, potrivit caruia „Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului”. In conformitate cu dispozitiile art.84 alin.(2) din Constitutie, „Presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplica in mod corespunzator”. Analizand semnificatia juridica a institutiei imunitatii, Curtea constata ca aceasta este o garantie constitutionala, o masura de protectie juridica a mandatului, care are menirea sa asigure independenta titularului mandatului fata de orice presiuni exterioare sau abuzuri.Garantia prevazuta la art.72 alin.(1) din Constitutie incurajeaza titularul mandatului in adoptarea unui rol activ in viata politica a societatii, intrucat inlatura raspunderea juridica a acestuia pentru opiniile politice exprimate in exercitarea functiei de demnitate publica. Insa, titularul mandatului ramane raspunzator, conform legii, pentru toate actele si faptele savarsite in perioada in care a exercitat functia publica si care nu au legatura cu voturile sau opiniile politice„.

„Ramane” sa raspunda in fata legii la fel ca si parlamentarii

Referitor la sintagma folosita de judecatorii CCR „titularul mandatului ramane raspunzator, conform legii”, facem precizarea ca aceasta nu face referire la o perioada de timp, ci la faptul ca presedintele ramane raspunzator din punct de vedere penal asemenea parlamentarilor, care pot fi cercetati si trimisi in judecata, in baza art. 72 (1).

Fata de toate acestea, ne intrebam daca imunitatea inventata atatia ani presedintelui de anumiti inalti magistrati nu constituie infractiunea de favorizare a infractorului.

 

*Cititi aici decizia CCR din data de 21 mai 2014.

Sursa:http://luju.ro/

A DOUA LOVITURA PENTRU „ZOMBIE” TRAIAN BASESCU: ICCJ,A DECIS VINERI SA TRIMITA LA CCR O SESIZARE DE NECONSTITUTIONALITATE RIDICATA DE AVOCATII SENATORULUI PSD,GABRIELA FIREA ,PRIVIND „IMUNITATEA „LUI TRAIAN BASESCU PRIN CARE SE CONTESTA DECIZIA PARCHETULUI GENERAL DE SUSPENDARE A ANCHETARII BASESCULUI PENTRU INFRACTIUNEA DE SANTAJ!

20 iun.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri să trimită la Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate ridicată de avocații senatorului PSD Gabriela Firea, în cadrul procesului în care aceasta contestă decizia Parchetului General de suspendare a anchetării președintelui Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

 

„Admite cererea formulată de petenta Firea Gabriela, privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.312 alin.2 Cpp în măsura în care se aplică președintelui României. Sesizează Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.312 alin.2 Cpp în măsura în care se aplică președintelui României, în raport cu prevederile art.1, art.16, art.84 și art.72 din Constituția României”, se arată în decizia instanței.

Pe fond, procesul a fost amânat pentru 24 iulie.

Pe 18 mai, Lucian Bolcaș, avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere prin care contestă decizia Parchetului General de suspendare a anchetării președintelui Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

„Este o plângere procedurală împotriva soluției pronunțate de procurorul șef din cadrul Parchetului General privind menținerea soluției de suspendare a plângerii făcute de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu Traian, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie.

Având în vedere că prim procurorul șef și procurorul de caz au menținut soluția suspendării urmăririi penale invocând o imunitate pe care noi o contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție”, declara atunci Lucian Bolcaș.

Ca argumente, avocatul a invocat faptul că există o practică constantă a Curții Constituționale în a defini limitele imunității președintelui.

În opinia sa, protecția de care se bucură președintele nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetățenilor unui stat democratic.

„Este ultima cale de atac, care de data aceasta am făcut-o complexă, în sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar în cauză se pune în discuție interpretarea unor texte constituționale.

Eu consider că niciun procuror și niciun judecător, chiar dacă este de la Înalta Curte, nu este competent să se pronunțe asupra interpretării textelor constituționale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate pronunța numai Curtea Constituțională”, a mai spus Bolcaș, arătând că nu dorește citarea președintelui în instanță.

Avocatul a explicat că în cadrul plângerii a invocat o excepție de neconstituționalitate și solicită instanței supreme să sesizeze Curtea Constituțională.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.

În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutește pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.

Parchetul General susține că imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a președintelui României împotriva oricăror presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive.

„Imunitatea președintelui îl scutește pe acesta de răspundere juridică de orice fel, pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice prevăzute de art. 95 din Constituție — posibilitatea de a fi suspendat — și a celei penale prevăzute de art. 96 din Constituție — posibilitatea de a fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare.

Cele două măsuri pe care le poate lua Parlamentul (suspendare și punere sub acuzare) echivalează cu ridicarea imunității pentru președinte, care nu poate răspunde juridic, în perioada exercitării mandatului, decât pentru faptele de înaltă trădare. În acest caz, punerea sub acuzare poate fi hotărâtă de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție. Dacă s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, președintele este demis de drept”, se arată în decizia Parchetului General.

Parchetul mai susține că singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională o asigură președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului, a opiniilor politice.

Pentru faptele săvârșite în timpul mandatului, dar care nu au legătură cu atribuțiile ce revin președintelui în exercitarea acestuia, se aplică numai imunitatea de drept procedural, astfel că, după încetarea mandatului, președintele poate fi cercetat pentru astfel de fapte.

AGERPRES.

PREMIERUL VICTOR PONTA A TRANSMIS ,MARTI,O SCRISOARE PRESEDINTELUI CCR,AUGUSTIN ZEGREAN,PE TEMA LEGII INSOLVENTEI CARE N-O FOST TRIMISA NICI PANAACUM LUI TRAIAN BASESCU!

17 iun.

Ponta i-a scris preşedintelui CC pe tema Legii insolvenţei, care nu a fost trimisă nici până acum preşedintelui Băsescu 482
Foto: Agerpres

Premierul Victor Ponta a transmis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care arată că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei privind Legea insolvenţei, procedură care să permită promulgarea actului, generează neîncasarea unor venituri bugetare considerabile, informează Mediafax.
   
Şeful Guvernului aminteşte că, în 21 mai, Curtea, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, formulată de către deputaţi PNL, şi arată că, potrivit Constituţiei, actul normativ trebuie promulgat de către preşedintele ţării în cel mult zece zile de la primirea deciziei CC, prin care i se confirmă constituţionalitatea.
   
„În acest context, netransmiterea către preşedintele României a a deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile către bugetul de stat. Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege”, afirmă Ponta în scrisoare.
   
Premierul Ponta a acuzat, luni, existenţa unei „neglijenţe grave” pe traseul CC-Preşedinţie şi a unui „circuit de interese” care blochează Codul insolvenţei, el arătând că le va scrie lui Traian Băsescu şi Augustin Zegrean pentru a-i ruga să urgenteze promulgarea acestui act normativ.
   
Ponta a spus că în 2013 Guvernul a aprobat prin OUG noul Cod al insolvenţei, iar CC a transmis că este foarte bună legea, dar este necesară adoptarea prin lege, în Parlament.

„Deci au trecut câteva luni în care evazioniştii s-au bucurat foarte tare. S-a aprobat prin Parlament, dar a fost contestată de colegii liberali, adică exact cei care făcuseră OUG când erau la guvernare. Am înţeles şi asta. Au trecut patru săptămâni, se împlinesc poimâine, de când CC în unanimitate a respins contestaţia PNL şi totuşi Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că sunt patru săptămâni în care noi nu putem să încasăm bani la bugetul de stat, fie că e ceva mult mai rău decât atât”, a precizat Ponta.
   
El a arătat că preşedintele Traian Băsescu spune că nu poate promulga legea pentru că nu a primit motivarea de la CC, în timp ce CC precizează că nu a avut timp să scrie motivarea.

„Noi facem rost de bani dacă acest circuit de interese care a blocat modificarea Legii insolvenţei anul trecut şi care blochează şi azi, când vorbesc, reuşim să-l rupem şi de acolo o să obţinem foarte mulţi bani care să acopere şi CAS şi alte lucruri”, a spus Ponta.

JUDECATORUL CCR TONI GREBLA EVOCA POSIBILITATEA SUSPENDARII LUI TRAIAN BASESCU!

22 mai

Toni Grebla. MARIUS DUMBRAVEANU / ZIUA NEWS

Judecatorul constitutional Toni Grebla a declarat ca CCR are atributii prin care sa lamureasca comportamentul unor demnitari in exercitarii mandatului, dar ca in cazul in care s-ar savarsi incalcari ale Constitutiei sunt prevazute sanctiuni clare in Constitutie – in cazul presedintelui procedura suspendarii din functie.

Curtea Constitutionala nu are atribuţii de a lămuri comportamentul unor demnitari în exerciţiul mandatului. In situaia în care se constată că un demnitar încalcă prevederile constitutionale fie el şi presedintele Romaniei este procedura prevazuta în Constitutie şi anume declansarea proceduri de supendare a preşedintelui. CCR nu are atribuţii de a verifica ante factum comportamentul constitutional al unor demnitari.“, a declarat judecatorul Toni Grebla la incheierea sedintei de azi a Curtii Constitutionale in care s-a decis cuunanimitate ca nu exista nici un conflct constitutional intre puterile statului la sesizarea premierului ca presedintele s-a implicat in campanie.

“In situatia in care se va aprecia ca a fost incalcata Constitutia atunci se declanseaza procedura prevazuta de Constitutie. Drept urmare din acest punct de vedere sesizarea premerului apare ca neavand corespondent in atributiile si competentele CCR”, a mai spus Toni Grebla.

Mai pe romanescte… judecatorul CCR sustine ca presedintele a incalcat Constitutia prin comportamentul sau de a promova si indemna la votarea unui partid politic, dar nu CCR e competenta sa inceapa procedura ci Parlamentul.

Constitutional Parlamentul printr-o hotarare ia decizia pe care o transmite CCR care abia atunci se poate pronunta.

PREMIERUL VICTOR PONTA A DECLARAT LUNI LA ROMANIA TV,CA IN CAZUL CA DECIZIA CCR VA FI FAVORABILA DUPA ANTEPRONUNTAREA LUI ZEGREAN, DUPA 21 MAI TRAIAN BASESCU VA PLATI!

13 mai

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seara, într-o emisiune tv, că președintele Traian Băsescu va plăti dacă pe 21 mai Curtea Constituțională va decide că nu are voie să facă campanie electorală, iar acesta va continua să facă același lucru.

 

‘Dacă CCR (Curtea Constituțională — n.r.) va decide că președintele, oricum se numește, nu are voie să fie implicat în campania electorală, ceea ce cred că va fi o decizie bună mai ales pe viitor pentru că nu mai vreau să văd președinți cu treninguri și tricouri, iar Băsescu va continua să facă campanie, orice om care greșește va plăti. Și eu militez pentru libertăți cu condiția să respecte funcția pe care poporul ți-o acordă. Judecătorii au voie să voteze, dar nu au voie să intre în sală cu tricouri, militarii, prefecții la fel, cu atât mai mult președintele României. Mi-e greu să mi-l imaginez pe președintele Germaniei sau al Italiei, care au fost aleși politic, mergând prin țară în campanie electorală. Nici măcar Francois Hollande care e un fel de șef al guvernului nu face lucrul acesta’, a declarat Victor Ponta la România TV.
Premierul a adăugat că președintele poate fi sancționat, inclusiv cu suspendarea, chiar și cu o zi înainte de a-și finaliza mandatul, dacă încalcă o decizie a CCR. ‘Poate să țipe Parlamentul European cât vrea, dar sunt convins că de această dată dacă, mai ales dacă există o decizie a CCR, nu îl mai sprijină nimeni. S-ar putea să i se spună să se potolească, așa cum a fost când nu voia să învestească noul guvern, dar s-a potolit’, a declarat Victor Ponta.
Și vicepremierul Liviu Dragnea a avut o reacție pe tema posibilei suspendări a președintelui Traian Băsescu în emisiunea menționată. ‘Noi nu suntem pregătiți de a treia suspendare a președintelui, ci de a guverna țara. Dar Traian Băsescu forțează suspendarea, face orice să iasă în evidență, să meargă peste tot, să facă campanie Elenei Udrea și partidului acesteia. Dacă e suspendat, face și mitinguri de susținere apoi’, a spus Dragnea. AGERPRES.

MINISTRUL DE EXTERNE ,TITUS CORLATEAN DESPRE „DIVERSIUNEA BASISTA”A LUI DAN CRISTIAN TURTURICA ,IN LEGATURA CU VICTORIA NULAND:”TRAIAN BASESCU SA CANDIDEZE CU AJUTORUL CCR PENTRU UN AL TREILEA MANDAT!”

8 mai

Traian Basescu

Vrea presedintele Traian Basescu un al III-lea mandat sau nu? Jurnalistul Dan Cristian Turturica sustine ca in cadrul intalnirii pe care a avut-o ministrul de externe Titus Corlatean cu asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland, oficialul roman i-ar fi vorbit acesteia de intentia lui Traian Basescu sa candideze pentru un al III-lea mandat cu ajutorul Curtii Constitutionale.

Replica ministrului a venit printr-un comunicat al MAE – ministrul Titus Corlateanu nu a facut “categoric” o astfel de referire in discutiile cu oficialul american!

Iata ce spune jurnalistul:

Potrivit unor surse oficiale care doresc să rămână anonime, Titus Corlățean i-a spus Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene și eurasiatice, că Traian Băsescu intenționează să încalce Constituția și să candideze pentru un al treilea mandat prezidențial. În ciuda faptului că un astfel de scenariu era aberant, a fost nevoie de asigurări de la cel mai înalt nivel că informația este complet falsă. De ce? Pentru că nimeni în lumea civilizată nu își poate imagina că un ministru de Externe poate minți cu atâta nerușinare.

Faptul că la Washington și la Bruxelles nimeni nu îl mai crede pe cuvânt pe Corlățean nu îl privește doar pe el. Ne privește pe fiecare dintre noi, pentru că el reprezintă România. Ar fi o tragedie ca de puterea lui de convingere să depindă vreodată soarta acestei țări. Așa cum s-ar putea întâmpla dacă războiul care mocnește în Ucraina se va întinde, iar România va avea nevoie ca militarii NATO să-și dea viața pentru a ne apăra granițele.

Ce spune MAE:

În cadrul întrevederii avute în data de 11 ianuarie 2014, la Bucureşti, de ministrul afacerilor externe cu asistentul secretarului de stat SUA Victoria Nuland nu a fost, la nici un moment şi sub nici o formă, făcută vreo referire la presupusa intenţie a şefului statului de a „candida pentru un al treilea mandat”.

A  lansa, în această etapă, tentative, chiar şi eşuate, precum cea de faţă, de intoxicare în spaţiul public cu privire la soliditatea relaţiei româno-americane constituie o eroare.

TRAIAN BASESCU A FACUT O CRIZA DE NERVI CAND A AUZIT CA PREMIERUL VICTOR PONTA A REFUZAT SA SEMNEZE PROIECTUL DE DECRET PENTRU CONDUCEREA ICR IN PERIOADA 2005-2012 SI A SESIZAT CCR!

7 mai

Președintele Traian Băsescu susține în sesizarea trimisă Curții Constituționale a României (CCR) că premierul Victor Ponta a refuzat nemotivat să semneze proiectul de decret privind conferirea unor decorații unor personalități care s-au aflat în conducerea Institutului Cultural Român (ICR) în perioada 2005-2012, printre care și Horia Roman Patapievici.

 

Traian Băsescu a trimis marți CCR o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre prim-ministru, pe de o parte, și președintele României, pe de altă parte, generat de refuzul lui Victor Ponta de a contrasemna proiectul de decret, sesizarea urmând a fi discutată de judecătorii constituționali pe 21 mai.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis miercuri AGERPRES, la data de 25 aprilie, prin intermediul Cancelariei Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale, președintele Traian Băsescu a transmis premierului spre contrasemnare două proiecte de decrete de decorare a unor personalități care au îndeplinit funcții de conducere în cadrul Institutului Cultural Român, precum și a unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României.

„Potrivit uzanțelor, comunicarea între cele două autorități în materia conferirii decorațiilor se realizează prin intermediul Administrației Prezidențiale. Învederăm faptul că potrivit Art. 1 din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 aprilie 2001, Administrația Prezidențială este o instituție publică ce are personalitate juridică, aflată la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale; totodată, consilierul prezidențial este o funcție de conducere în cadrul acestei structuri, având rang de ministru, iar consilierul de stat având rang de secretar de stat”, susține Traian Băsescu în sesizarea către CCR.

La data de 29 aprilie, Guvernul a restituit Administrației Prezidențiale proiectul de decret contrasemnat privind decorarea unor personalități din comunitatea românească din vecinătatea României, precum și rezoluția de refuz de contrasemnare a decretului de decorare a unor personalități care au condus Institutul Cultural Român.

În sesizare se precizează că proiectul de decret privind decorarea unor personalități care au îndeplinit funcții de conducere la ICR a fost însoțit de Memorandumul semnat de președintele României, care cuprinde motivele avute în vedere pentru acordarea distincțiilor.

Președintele arată că Victor Ponta a refuzat nemotivat să contrasemneze proiectul de decret privind conferirea unor decorații: Ordinul Național „Steaua României” — în grad de Cavaler acordat lui Horia-Roman Patapievici, fost președinte al ICR; Ordinul Național Serviciul Credincios’ — în grad de Cavaler acordat lui Mircea Mihăieș și Tania Radu, foști vicepreședinți ai ICR; Ordinul Național „Pentru Merit” — în grad de Cavaler acordat lui Dan Croitoru, fost secretar general al ICR.

„Astfel, refuzul contrasemnării este evidențiat de un simplu ‘NU’, subliniat urmat de semnătura prim-ministrului și ștampila rotundă ce se regăsește pe Nota de transmitere spre contrasemnare semnată de către domnul Gheorghe Angelescu, consilier de stat la Cancelaria Ordinelor din cadrul Administrației Prezidențiale. Prin urmare, refuzul exprimat de prim-ministru, fără a cuprinde vreo motivare, a creat un blocaj la nivel instituțional, generând un conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice implicate în procedura acordării decorațiilor, respectiv prim-ministrul, pe de o parte, și președintele României, pe de altă parte”, mai declară Traian Băsescu.

În opinia președintelui, raportat la jurisprudența constituțională, un refuz nemotivat echivalează cu un drept de veto exercitat de prim-ministru, ce golește de conținut atribuția constituțională a președintelui României de a conferi decorații și titluri de onoare.

Deși orice autoritate publică dispune de o largă putere de apreciere, precizarea motivelor pe care se întemeiază refuzul exercitării unei competențe constituționale este de esența statului democratic, motivarea asigurând transparența în exercitarea atribuțiilor constituționale și, implicit, o bună administrare, se arată în sesizare.

„Apreciem că, prin modul în care a înțeles să își exercite atribuția legală a contrasemnării, prim-ministrul a nesocotit flagrant principiul constituțional al loialității și colaborării autorităților publice”, consideră președintele, care invocă mai multe decizii ale Curții Constituționale.

AGERPRES.

VICEPRESEDINTELE PNL -ANTONESCU ,MASONUL SORIN FRUNZAVERDE INCEARCA PRIN DEMERSURILE PE CARE LE FACE LA CCR SA-SI PROTEJEZE AFACERILE DIN CARAS-SEVERIN!

24 apr.

frunzaverde

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde le cere social-democraţilor să înlesnească trecerea unor întreprinderi în proprietatea statului. Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin insistă pentru modificarea legii insolvenţei, lege care tocmai a stârnit un scandal între PSD şi PNL. Noua lege a insolvenţei a trecut săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, însă liberalii au anunţat marţi că au depus o sesizare la Curtea Constituţională.

Sorin Frunzăverde îşi doreşte ca din legea insolvenţei să dispară Litera K a Articolului 95. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, societăţile comerciale ar putea oferi statului acţiuni în schimbul datoriilor. Astfel, statul ar putea deveni proprietar la mai multe întreprinderi, cea vizată de Frunzăverde fiind UCM Reşiţa. Cererea vicepreşedintelui liberal este adresată în primul rând lui Ion Mocioalcă, preşedintele PSD Caraş-Severin şi vicepreşedinte PSD la nivel naţional.

Îi cer să facă Legea 85. Să o modifice în aşa fel încât Articolul 95, Litera K să permită statului să-şi transforme creanţele în acţiuni la societăţile aflate în dificultate. S-a întâmplat asta şi în SUA şi în Europa de Vest. Nu este o procedură pe care o inventăm noi. E o procedură care în condiţii de criză ajută societăţile comerciale aflate în dificultate”, a declarat Sorin Frunzăverde,

DEMOCRAT-LIBERALII LUI VASILE BLAGA I-AU SOLICITAT AVOCATULUI POPORULUI SA ATACE LA CCR,OUG nr.12/2014,PRIVIND ALEGERILE PARTIALE CARE SCOT DIN CURSA PARTIDUL FASCIST „MISCAREA POPULARA”SI IL LOVESC CRUNT PE TRAIAN BASESCU INEBUNIT DE FURIE!

16 apr.

TRAIAN BASESCU - DECLARATIE DE PRESA

PDL se pregătește să aplice o lovitură grea Partidului Mișcarea Populară și, indirect, președintelui Traian Băsescu. Democrat-liberalii i-au solicitat Avocatului Poporului să să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 12/2014 privind alegerile parţiale.

Modificarea adusă de Guvern prevede că la alegerile parțiale pot candida și partidele neparlamentare. Principalul partid avantajat de această prevedere este PMP-ul, partid care nu exista la momentul alegerilor legislative din 2012, dar care, acum, pe fondul unei creșteri ar putea chiar spera să obțină un mandate în Parlament.

”Aşteptăm termenul de 30 de zile de la înregistrarea scrisorii noastre la Avocatul Poporului pentru contestare la CCR şi după curgerea acestui termen ne vom adresa Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene. Suntem încă în acest termen, am ieşit astăzi, nu am ieşit în 26 aprilie să anunţăm, am crezut că nu este nevoie de niciun apel suplimentar la cei care îndeplineau interimar funcţia de Avocat al Poporului pentru a-şi face treaba. Dacă nu îşi îndeplinesc cu conştinciozitate şi cu minimă decenţă atribuţiile, nu vom renunţa la căile noastre de atac şi cele două căi pe care noi le vedem sunt cele legate de sesizarea Comisiei de la Veneţia şi a Comisiei Europene vizavi de modul cum Victor Ponta îşi achită angajamentele asumate’, a declarat miercuri liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe.

Dacă acțiunea PDL va avea sorți de izbândă, Partidul Mișcarea Populară își va putea înregistra candidați doar pentru alegerile europarlamentare, nu și pentru alegerile parțiale din 25 mai.

CRIN „PARSIVEL”ANTONESCU SI „PUMNII IN CAP ” ,PRIMITI DE LA CCR SI COMISIA DE LA VENETIA!

6 apr.

Antonescu explica „pumnii in cap” primiti de la CCR si Comisia de la Venetia

 
Crin Antonescu

Referendumul privind revizuirea Constituției ar putea avea loc cel mai devreme în 2015, a susținut, duminică, la Piatra Neamț, liderul PNL, Crin Antonescu, președinte al Comisiei de revizuire a Constituției. El a explicat asa-zisii “pumni in cap” primiti de la CCR si Comisia de la Venetia pe tema proiectului de revizuire a Constitutiei.

El a precizat că în calitatea pe care o are a solicitat membrilor comisiei să înceapă discuțiile, pe baza recomandărilor Curții Constituționale și a Comisiei de la Veneția.

‘Referendumul are șanse doar cu prevederea de 30% a validării, deci abia în 2015, dacă până atunci forma Constituției va fi dezbătută și votată cu două treimi din Parlament’, a apreciat Crin Antonescu.

Liderul PNL a precizat că a existat o puternică și susținută campanie politicianistă din partea președintelui Traian Băsescu, care a prezentat modificarea Constituției ‘ca pe o a doua tentativă de lovitură de stat’.

‘Când au venit detaliile de la Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția, au fost prezentate ca niște pumni dați în cap nouă. La Curtea Constituțională sunt două comentarii: unele de care trebuie să ținem cont, chiar dacă nu suntem de acord, iar în rest sunt niște sugestii, păreri, care sunt tratate cu interes și respect dar nu mai mult de atât, pentru că nu Curtea Constituțională este legiuitor. Ca atare, ce ni se spune că încalcă limitele revizuirii, am scos. La Veneția avem observații de care putem ține cont și bineînțeles că vom ține. Le vom discuta în comisie’, a precizat Crin Antonescu.

Liderul PNL a subliniat că cel mai important este că nici Curtea Constituțională și nici Comisia de la Veneția nu au semnalat chestiuni grave care să țină de statul de drept și că păstrarea parlamentului bicameral nu a fost contestată.

Agerpres.

TRAIAN BASESCU,DEMISUL PENAL AL ROMANIEI SI PARTIDELE NEO-NAZISTE PE CARE LE PASTORESTE ,PD-L SI PMP ARUNCA ROMANIA IN HAOS.CCR SE VA INTRUNI SAMBATA LA ORELE10,00 PENTRU A JUDECA VALIDAREA NOULUI GUVERN PONTA III!

5 mart.

 

 
România se află într-o situaţie fără precedent. CCR va judeca sâmbătă contestaţia opoziţiei privind validarea noului Guvern de către Parlament 407
Foto: Intact Images

CCR a anunţat că se va întuni sâmbătă, la ora 10.00, pentru a judeca contestaţia opoziţiei privind validarea noului Guvern de către Parlament. Cabinetul Ponta 3 a fost contestat de PDL şi PMP azi-noapte pentru că prevederile din acordul cu UDMR nu se regăsesc în programul de guvernare.

Judecătorii Curţii Constituţionale recunosc că România se află într-o situaţie fără precedent. Totuşi, contestaţia privind validarea Guvernului va fi discutată abia trei zile.

CCR nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, iar această problemă trebuie rezolvată imediat,  a precizat judecătorul Petre Lăzăroiu, potrivit Mediafax.

Sesizarea PDL şi PMP la CC: Programul de guvernare a fost completat, trebuie vot nou al Parlamentului

Marţi, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că parlamentarii PDL şi cei ai PMP au atacat la Curtea Constituţională Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că „cea mai rapidă soluţie”, pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie asumată apoi răspunderea în Parlament.

Parlamentul a adoptat marţi, prin vot secret cu bile (346 voturi „pentru”, 191 „împotrivă”), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

JUDECATORII CCR IAU IN CALCUL POSIBILITATEA CA VINERI SA DEZBATA SESIZAREA PD-L SI PMP,PARTIDE NEO-NAZISTE AL CAROR FUHRER ESTE TRAIAN BASESCU

5 mart.

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) iau în calcul posibilitatea ca vineri să dezbată sesizarea prin care a fost contestat votul de încredere al Parlamentului privind modificarea structurii și a compoziției politice a Guvernului, potrivit unor surse judiciare.

 

AGERPRES

PREMIERUL VICTOR PONTA ATAC DUR LA TRAIAN BASESCU CARE ARE INTENTIA SA ATACE LA CCR NOUL GUVERN!

2 mart.

Reactia lui Ponta la intentia lui Basescu de a ataca la CCR noul Guvern

 
victor ponta

Premierul Victor Ponta, despre care seful statului a spus ca ar trebui sa vina la Cotroceni pentru o revalidare odata cu Guvernul Ponta III, a spus ca presedintele Romaniei a facut o declaratie “pur politica”.

“Fără bază constituțională”, a spus Ponta despre faptul ca Traian Basescu se gandeste sa atace la CCR Guvernul Ponta III.

“Pur politice”, a mai catalogat Victor Ponta anunturile lui Traian Basescu.

“Declaratiile lui Traian Basescu sunt pur politice, fara nicio baza constitutionala. Eu marti merg in Parlament doar pentru schimbara compozitiei politice potrivit art.85 din Constitutie, nu schimb programul. Mandatul premierului inceteaza doar in conditiile art.110 din Constitutie. Traian Basescu este doar iresponsabil ca de obicei”, a spus Victor Ponta.

Ce prevede Constitutia:

ARTICOLUL 85

(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

ARTICOLUL 110

(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.

(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.

(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.

(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

„PUPAZA”BASISTA ,CRIN ANTONESCU : „DACA USD ADOPTA TOATE SOLICITARILE CCR E DE PUS IN DISCUTIE DACA MAI FACEM REVIZUIREA CONSTITUTIEI!”

17 feb.

 

 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în cazul în care USD este decisă să adopte „fără discuţie” toate solicitările Curţii Constituţionale privitoare la revizuirea Constituţiei, se pune problema dacă mai are rost o revizuire a Legii fundamentale.

 

 

„Ce vreau eu să ştiu de la mica uniune (USD – n.r.) este dacă dânşii – care au împărtăşit şi împreună cu care în programul electoral am vorbit despre o modificare a Constituţiei în acest sens – mai susţin această variantă sau, aşa cum rezultă din ultima declaraţie, renunţă, adoptă fără discuţie toate solicitările Curţii Constituţionale, pentru că atunci, sigur, e de pus în discuţie dacă mai facem vreo revizuire sau nu”, a spus liderul PNL.

În context, Antonescu s-a referit la articolul potrivit căruia preşedintele trebuie să respecte rezultatul alegerilor parlamentare.

„De pildă, Curtea Constituţională nu e de acord cu articolul care îl constrânge pe preşedinte să respecte într-un anumit fel rezultatul alegerilor parlamentare. Nu e vorba că cineva devine automat prim-ministru, reprezentantul partidului de pe locul 1 sau alianţei de pe locul 1. Nimeni nu a spus vreodată aşa ceva, este o interpretare greşită sau răuvoitoare. Este vorba de obligaţia preşedintelui de a acorda mandatul, pentru a încerca să formeze un guvern, reprezentantului partidului sau alianţei clasate pe locul 1 în alegeri. Omul acela nu devine automat prim-ministru, el trebuie să se ducă în Parlament, să-şi găsească o majoritate, să se supună unui vot de investitură care îl confirmă sau nu ca prim-ministru”, a explicat Antonescu.

El a arătat că acest articol este unul esenţial şi avea rolul de a preveni în România crize politice.

„De ce Curtea socoteşte că acest articol nu este acceptabil… Vom discuta, numai că noi modificăm o Constituţie tocmai pentru faptul că vechea alcătuire constituţională nu mai corespunde din punctul de vedere al iniţiatorilor situaţiei de fapt. Sunt aşadar, opţiuni. Curtea poate să aibă cu unanimitate sau cu majoritate o viziune despre aceste lucruri, dar rolul ei este acela de a ne spune imperativ ce anume nu se poate modifica pentru că încalcă limitele revizuirii. Ori, din punctul acesta de vedere, fără a fi jurist, afirm categoric că e greu spre imposibil de susţinut că o asemenea prevedere încalcă limitele revizuirii”, a susţinut liderul PNL.

Pe de altă parte, Antonescu a remarcat că „formula de păstrare a Parlamentului bicameral atât de criticată, de pârâtă, de denunţată atât de dl Băsescu şi cei din Opoziţia parlamentară a fost acceptată de CCR şi nu se află printre cele articolele contestate sau puse în discuţie”.

„Cu alte cuvinte nu încalcă limitele revizuirii, niciun alt principiu democratic menţinerea formulei unui Parlament bicameral”, a spus Antonescu.

El a precizat că în legătură cu observaţiile CCR va fi convocată Comisia de revizuire a legii fundamentale.

„Este vorba de o serie de obiecţii, pe de-o parte ţinând de limitele revizuirii şi care din punctul meu de vedere sunt îndreptăţite, putem să discutăm în ce măsură împărtăşim părerea, vedeţi că în legătură cu unele nici în CCR nu există unanimitate (…). Alte observaţii sau recomandări ale Curţii sunt altceva. În sensul acesta (…) articole de modificare, prevederi de modificare pe care noi le-am introdus cu toată bună-credinţa şi pentru a putea crea la nivel constituţional, deci la nivel cel mai înalt şi cel mai solid, o piedică împotriva traseismului politic sau o piedică în calea expandării (…) numărului de parlamentari sunt respinse şi sunt considerate a aduce atingere fie limitelor revizuirii, fie unor principii sau reguli generale. Nu ştim exact care. O să discutăm”, a spus el.

Liderul PNL a susţinut că din punct de vedere juridic şi constituţional este justificat faptul că articolul privitor la traseism ar aduce atingere limitele revizuirii legii fundamentale.

„Am încercat să introducem, pornind de la exemplul autorităţilor locale, o asemenea prevedere într-un scop sănătos pentru că este nevoie. Dacă ne spune Curtea că aşa ceva nu este constituţional poate să căutăm o altă formă, însă este nevoie ca într-un fel sau altul să punem capăt acestui fenomen care în ultimii a viciat şi viciază profund viaţa politică din România şi sensul democraţiei. Sensul democraţiei este să respecţi votul pe care un om şi l-a dat sub culorile unui partid, cu un anumit program politic sau sub culorile unei alianţe”, a afirmat liderul PNL.

În ceea ce priveşte reducerea numărului de deputaţi la 300 el a susţinut că nu crede că o astfel de prevedere poate fi considerată o atingere a limitelor revizuirii şi a menţionat că se va încerca să se fixeze această prevede în Constituţie. AGERPRES.