ULTIMA ORA: PRIMUL TERMEN IN PROCESUL DINTRE JOHANNIS SI MApN!

19 ian.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit primul termen al judecării procesului în care Ministerul Apărării Naţionale solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, informează Antena 3.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru data de 29 ianuarie primul termen al judecării procesului în care Ministerul Apărării Naţionale solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă.

Pe 28 decembrie 2018, preşedintele a anunţat că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării. Tot atunci, preciza că nu a fost aprobată propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, privind numirea generalului Dumitru Scarlat la şefia Statului Major al Apărării.

Ulterior, Ministerul Apărării a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea decretului din 28 decembrie 2018.

Conform MApN, decretul semnat de preşedintele Iohannis încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, respectiv articolul 32, alineatul 5.

Reclame

CHEIA PE CARE O INTOARCE KLAUS JOHANNIS ARUNCA EUROPA IN AER!

19 ian.

Imagini pentru IOHANNIS,MERKEL ,MACRON ,POZE

Motorul franco-german decolează. Marți. La Aachen. Capitala celei mai vestice regiuni a Germaniei. Klaus Iohannis se numără printre cei care vor întoarce cheia de contact a unei Europe cu mai multe viteze. În prezența nașilor. Iar statele din Est vor fi prada.

De fapt, Europa cu mai multe viteze va funcționa în principal cu un sistem bimotor, Germania și Franța, va avea un naș utilizat pentru un sacrificiu ritual, Klaus Iohannis, președintele unei țări care urmează să devină pradă de război, dar și doi nași pe bune, Donald Tusk, președintele Consiliului European și Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Actul de naștere al Europei cu mai multe viteze, cel puțin două, se numește Tratatul franco-german de cooperare și integrare. O titulatură care, aparent, nu spune nimic. Dar care spune totul.

La scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, conflagrație generată de dorința Germaniei de a obține resurse și spațiu vital prin ocuparea statelor din Est, pacea a fost pecetluită și prin încheierea unui tratat franco-german.  Atunci, un asemenea tratat era cât se poate de firsc. Astăzi însă, există Uniunea Europeană. Și un tratat al Uniunii Europene. Semnat atât de Germania, cât și de Franța. În plus, Uniunea Europeană dispune de un mecanism, convenit tot în baza tratatului, prin care, pe măsură ce trece timpul, se consolidează, iar statele membre se integrează. Ce nevoie ar mai fi în aceste condiții de un tratat separat franco-german?

A mai existat și un alt tratat, semnat tot de Germania, pe atunci cu Uniunea Sovietică, care a dat foc Europei și în scurt timp, lumii întregi. A rămas în istorie sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, deși atunci, ca și acum, denumirea oficială era total inofensivă. A fost o înțelegere, care a împărțit Polonia și a condus la pierderea unor provincii românești în beneficiul altor state, unul dintre premianți fiind I. V. Stalin. Astăzi, Polonia și România, dar și Ungaria, Cehia și alte state, care, după cel de-al Doilea Război Mondial, au aparținut blocului estic controlat de Moscova, se află pe masa de bucate a celor două mari puteri, aranjate frumos pe un platou. În mod ironic și chiar de două ori ironic, cheia de contact a Europei cu două viteze, care se naște odată cu acest tratat franco-german, va fi întoarsă de președintele României, Klaus Iohannis. O dată este o ironie a sorții, întrucât România a respins ferm o Europă cu două viteze, înțelegând că astfel va fi sacrificată, și a făcut-o chiar și prin vocea președintelui Klaus Iohannis, și a doua oară este o ironie a sorții pentru că, după cum bine se știe, el este invitat la Aachen în calitate de deținător al președinției rotative a Uniunii Europene, în timp ce tratatul care stă la baza UE precizează fără echivoc că o atare președinție aparține Guvernului, prin reprezentantul său, care este premierul.

Nimic nu este întâmplător. Totul are o simbolistică. Îngenuncherea Europei de Est, prin crearea unui mecanism cu mai multe viteze, care pune practic pâinea și cuțitul în mâna motorului franco-german, va fi marți trei ceasuri rele parafată la Aachen de către mai marii Europei și consimțită de reprezentantul uneia dintre victime, ocazie cu care este marcată și aruncarea oficială la coș a tratatului care stă la baza construcției europene.

Sub pretextul unui Brexit amânat și a reducerii influziei  de capital în Uniunea Europeană, prin oprirea plății contribuției britanice, Parlamentul European tocmai a votat la mijocul acestei săptămâni un document infamant. Lipsit, după cum spun toți experții, de o minimă bază legală. Potrivit acestui document, statele care nu îndeplinesc anumite criterii conform viziunilor mai marilor Europei, nu vor mai beneficia de fonduri de coeziune sau, în cel mai bun caz acestea vor fi dramatic reduse. Ori, se știe că fondurile de coeziune sunt destinate în special statelor rămase în urmă, campioane din acest punct de vedere fiind cele din Estul Europei. Niciunde însă în tratatul UE nu scrie că este posibil așa ceva. Că ar fi admisibilă în vreun fel sancționarea în acest mod a unor state și încă fără respectarea regulii unanimității.

Există o coincidență, care nu este nici întâmplătoare și nici stranie, între cele două evenimente. La mijocul săptămânii trecute, statele puternice din UE, în special Germania și Franța au impus, utlizându-și reprezentanții și pârghiile de care dispun, o schimbare majoră a regulilor de joc, de natură să țină sub un control absolut și, la nevoie, să lezeze într-un mod aparent legitim interesele statelor nou venite în concertul european. Și s-a făcut în disprețul absolut al tratatelor semnate, convenite și aplicate până în prezent. Iar, pe de altă parte,  săptămâna viitoare debutează practic cu semnarea unui important tratat de care în mod vădit Germania și Franța nu au nevoie, dar al cărui adevărat obiectiv este consacrarea Europei în cel puțin două viteze. În paranteză fie spus, la fel cum Hitler, prin Ribbentrop, a crezul că îl păcălește pe Stalin, prin Molotov, atunci când a fost semnat infamantul pact, și acum Merkel, luându-l drept partener pe peședintele Franței – o președinție care scârțâie din toate încheietuirle – încearcă să arunce praf în ochi Europei în ideea existenței unui parteneriat, când, de fapt, la manșa bimotorului care decolează este un singur stat. Germania.

Germania a scăpat de Marea Britanie, împingând-o afară din Uniunea Europeană, a scăpat și de tutela Statelor Unite, pe care o refuză cu obstinație acum, când se vede cu sacii în căruță, și își înfăptuiește punct cu punct proiectul acaparării acestei uriașe piețe de desfacere, de materii prime și de forță de muncă numită Europa și îmbrăcată frumos drept mireasă sub forma Uniunii Europene. În felul acesta, Berlinul amenință să pună capăt, punând practic piciorul în prag, și parteneriatului strategic consolidat dintre Statele Unite și câteva state sud-est europene, printre care și România.

La mijocul acestei săptămâni, europarlamentarii liberali, al căror partid îl susține pe Klaus Iohannis, au votat un document ilegal UE, îndreptat vădit împotriva intereselor României. La început săptămânii viitoare, alesul lor, domnul Klaus Iohannis, deghizat în mare lider european, le plimbă țucalul la Aachen doamnei Merkel și domnului Macron. Știind perfect că prețul va fi, între altele, și coliva românească.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

ISTORICUL MARIUS OPREA: „EMINENTA CENUSIE DIN SPATELE PARTIDULUI LUI JULIEN CIOLOS ESTE ALEXANDRU IORDACHE ANCHETATORUL MEU DE LA SECURITATE!”

19 ian.

”Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic”, anunța degajat Dacian Cioloș, la momentul apariției partidului său PLUS, Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Nume generos.

 

Cerererea de înfiinţare a formațiunii politice a fost înregistrată pe 28 septembrie 2018 la Tribunalul Bucureşti. Fiind invitat pe atunci la o emisiune a prietenului meu, Tavi Hoandră, la Realitatea TV, nu m-am putut abține de la un comentariu. Anume că anonim înseamnă ”acoperit”. Adică securist sub acoperire.

Nu aveam de unde să știu atunci nu numai cîtă dreptate aveam, dar și că pentru mine ”eminența cenușie” din spatele partidului condus de Dacian Cioloș este de fapt o mai veche cunoștință: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Direcția de cercetări penale, Alexandru Iordache. Probabil acesta a ținut ca Dacian Cioloș să nu divulge numele fondatorilor partidului. Cum scria Iordache acum un an și jumătate în revista SRI-ului, ”Intelligence în serviciul tău” despre istoria serviciilor secrete de informații din România, ”discreția și precauția caracterizau întreg sistemul”, iar ”secretul puterii serviciului și liderilor săi a rezidat în discreție”. Care, iată, n-a mai putut fi păstrată și anonimii lui Dacian Cioloș nu au rămas, deci, multă vreme așa.

Presa a titrat la cîteva zile de la acea emisiune la care participasem, pe 15 decembrie, cu litere de-o șchioapă: ”Lovitură de teatru! S-a aflat cine sunt de fapt ADEVĂRAȚII fondatori ai noului partid, PLUS, al lui Dacian Cioloș”. Toți fondatorii, aşa cum apar pe site-ul Tribunalului Bucureşti sunt de la Casa de avocatură „Iordache & Partners”, fondată în 1992 de Alexandru Iordache, personaj care mi-e mai cunoscut mie, lui Caius Dobrescu și Sorin Matei drept ”maiorul Alexandru” de la Securitate, coordonatorul anchetei penale la care am fost supuși în vara anului 1988. Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș este Iordache Adrian Alexandru (”managing partner” la „Iordache Partners”) și fiul fostului nostru anchetator, ”maiorul Alexandru”, de la Serviciul de anchete penale al Securității Municipiului București. Preşedintele partidului este o anume Daneş Raluca Florina (senior associate la firmă) și vicepreşedinte este Iordache Iulia (soţia secretarului general și nora lui Alexandru Iordache). Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de Dacian Cioloș a fost înființat, așadar, ca partid de familie al fostului meu anchetator de la Securitate.

Fiul său, Adrian Iordache, după cum am găsit pe internet, este convins că ”psihologia cognitivă va schimba acest secol în moduri profunde şi interesante”. Tare! Secretarul general al partidului condus de Dacian Cioloș are 8 joburi enumerate în profilul său de pe Linkedin și, cu aceasta, nouă. În vara anului 2001, însă, nu era așa de profund și implicat în ”viața cetății”. Pe atunci, presa constănțeană relata că un oarecare Adrian Iordache, ”un șofer de 23 ani posesor al unui jeep Mitsubishi Pajero cu numărul B-35-PAJ” a accidentat un polițist în misiune, pe motocicletă, în stațiunea Mamaia. Adrian Iordache din București a fost identificat drept fiul avocatului Alexandru Iordache. Iordache senior a intervenit prompt la autoritățile constănțene, care, din nu știm ce motive, l-au prezentat drept parlamentar. Era ”doar” consilier personal al generalului Toma Zaharia din MAI. Adrian Iordache, fiul lui, își făcea pe atunci studiile in străinatate, în Canada și Franța. Cu promisiuni, victima, plutonierul de poliție Stoian a fost convins de către Alexandru Iordache să nu depună plîngere, pentru a aplana un posibil dosar penal. După ce a fost sigur de muşamalizare, Iordache nu i-a mai plătit poliţistului nici costul tratamentului, nici măcar pe cel al tomografiei efectuate după accident. Cînd acesta l-a sunat, fostul anchetator al Securităţii i-a răspuns: „Ce, dom’le, vrei să mă suni pentru fleacul ăsta pînă ieşi la pensie?”.

Despre Alexandru Iordache-tatăl, aflăm de pe pagina de prezentare a casei de avocatură Iordache & Partners, unde figurează drept fondator și mentor, că înaintea admiterii în barou în 1992, a lucrat în “law enforcement” (cum se numește, mai nou, Securitatea), fiind familiarizat cu “ambele tabere ale baricadei”. Și mai tare! În schimb, Armaghedonul securiștilor din 2002 îl prezintă altfel: ”Fost ofițer de securitate, specializat în cercetari penale. La 31 Decembrie 1990 a fost trecut în rezervă la cerere din Serviciul Român de Informații. Implicat in operațiuni de contrabandă cu țigari aduse din Cipru, prin care a fraudat statul român cu 110 milioane dolari. La 15 Iulie 2001 a fost reactivat pentru scurtă vreme în SRI. În prezent (adică 2002 – n.n.) este consilier personal în probleme juridice al generalului Toma Zaharia, secretar de stat in Ministerul de Interne. S-a semnalat că deține conturi în Elveția, la BNP Schweiz”.

(Alexandru Iordache-copyright iordachepartners.com)
(Alexandru Iordache-copyright iordachepartners.com)

La ancheta din 1988, prietenii mei, Caius Dobrescu şi Sorin Matei, au fost bătuţi serios de anchetatori, conduşi de Alexandru Iordache, care se recomanda „maiorul Alexandru”, venit pentru această anchetă de la Bucureşti, şi de căpitanul Gheorghe Moldoveanu din Serviciul de Anchete Penale al Inspectoratului de Securitate Braşov (acesta se prezenta tăios „Moldovan”, copiindu‑l cumva comic pe comisarul din filmele lui Sergiu Nicolaescu). Eu am avut mai mult noroc. Securitatea m-a găsit la Sarmisegetuza, de unde am fost fost ”săltat” chiar de pe șantierul arheologic. În mașina care m-a dus la sediul Miliției din comună, maiorul Iordache ședea în față, lîngă șeful de post, plutonierul Rusu. Eu eram încadrat de doi securiști, un anchetator de la Brașov și șeful biroului Securității din Hațeg, căpitanul Jurconi. Cei trei conversau între ei, făcînd pronosticuri asupra viitorului meu. Toate sumbre. Atît am mai apucat să le spun, ”dacă mă bateți, îi spun englezului și află BBC-ul” (lucram pe șantier cu un arheolog britanic, Mike Dawson), la care maiorul Iordache s-a întors către mine, cumva neliniștit, spunîndu-mi ”băiete, noi nu procedăm așa”. E drept, în vreme ce și-a petrecut amiaza jucînd table cu directorul muzeului pe treptele Miliției din Sarmisegetuza, maiorul Iordache mai lua o pauză și venea la anchetă, spre a domoli zelul căpitanului  Moldoveanu. Cel din urmă a devenit după 1989 membru fondator al Vetrei Românești (unde se spune că a ”cotizat” și Dacian Cioloș) și al PUNR-ului. Căpitanul Jurconi a ajuns șeful SRI-ului din Hațeg. Plutonierul Rusu a ieșit la pensie locotenent-colonel, la Poliția din Alba Iulia. Iar ”maiorul Alexandru”, după ce coordonase ”cercetarea arestaților” duși la Jilava în noaptea de 21 decembrie 1989 a intrat, pentru scurtă vreme, în Serviciul Român de Informații. De unde a plecat, pentru a se lansa în afaceri, alături de fiul său mai mare, notarul Mircea Constantin, fratele lui Adrian Iordache, secretarului general al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

Familia mafiotă, strămoșul partidului de familie

În cartea mea Moștenitorii Securității, apărută la Polirom anul trecut într-o ediție revizuită și adăugită (editua Humanitas a declinat oferta de a o republica, deși prima ediție din 2004 s-a bucurat de un tiraj consistent) am scris mult despre ”destinul exemplar” al fostului meu anchetator Iordache, mentorul casei de avocatură care a fost mamă-surogat al Partidul Libertății, Unității și Solidarității, condus de Dacian Cioloș.

(Adrian Iordache-copyright iordachepartners.com)
(Adrian Iordache-copyright iordachepartners.com)

Alexandru Iordache, fostul şef al Serviciului Cercetări Penale din Securitatea Municipiului Bucureşti a fost implicat în vaste acţiuni de contrabandă cu ţigări. În anul 2002 au fost prezente în presă, în mai multe rînduri, probe şi documente cu privire la „mecanismele celei mai profitabile reţele de contrabandă cu ţigări, care a adus României un prejudiciu de peste 110.000.000 de dolari”, reţea organizată de Bogdan Petrescu, informator al Serviciului Român de Informaţii, un tînăr de doar 21 de ani, în spatele căruia se afla însă „creierul” întregii afaceri, fostul meu anchetator de la Securitate, Alexandru Iordache. Petrescu şi Iordache au tras pe sfoară atît firma Papastratos, cît şi statul român, beneficiind de înalta protecţie de care se bucura fostul şef al cercetărilor penale din Securitatea Bucureşti, ajuns consilier al generalului Toma Zaharia, în faţa autorităţilor. Poate să nu fie tot o coincidență de nume că astăzi, în echipa de la Iordache & Partners care a fondat Partidul Libertății, Unității și Solidarității condus de tehnocratul Dacian Cioloș lucrează și o anume doamnă Antonia Zaharia. Ori că Sorin Boldi, “special counsel” la firmă are exact același nume cu unul din membrii consiliului de administrație de la SAI Muntenia, societatea care administrează SIF Muntenia.

Alături de Iordache și Petrescu, în actele de contrabandă a fost implicat şi fiul mai mare al anchetatorului meu și frate al lui Adrian, acum secretarul general al PLUS. Mircea Constantin Iordache. Acesta era notar la începutul anilor 2000 și îşi avea sediul în Strada Braziliei, nu departe de blocul în care locuia Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii. Nu a fost implicat numai fiul anchetatorului meu, dar şi cumnatul fiului, avocatul Ion Chiriţă (şi el fost ofiţer al Securității). Cotidianul Ziua a publicat în 2002, vreme de aproape şase luni, dezvăluiri privind implicarea lui Alexandru Iordache, a fiului său Mircea Constantin și a cumnatului acestuia în acţiuni de contrabandă cu ţigări. Iordache a transformat reţeaua de contrabandă cu ţigări într-o „familie” de tip mafiot. Fără aportul lui, scenariul care a stat la baza operaţiunilor de contrabandă nu ar fi avut viaţă lungă. Dovezile publicate demonstrau implicarea sa într-o acţiune de amploare, care căpătase nuanţe de subminare a economiei naţionale. Presa remarca la capătul dezvăluirilor că „Petrescu ar fi fost de mult după gratii, dacă n-ar fi avut spatele asigurat de SRI, de fostul securist Alexandru Iordache, de fiul acestuia şi de cumnatul lui, avocatul Ion Chiriţă […]. Nimic nu se putea realiza fără mîna profesionistă a lui Alexandru Iordache, fostul lucrător la Cercetări Penale. Protejarea contrabandiştilor s-a făcut ani de-a rîndul, iar creierul logistic, Alexandru Iordache, a fost reactivat în 2001 într-un post-cheie din Ministerul de Interne, de-a dreapta generalului Toma Zaharia, făcînd imposibilă orice cercetare pe dosar”.

În urma dezvăluirilor presei, pe 13 ianuarie 2002 Iordache a fost nevoit să iasă la pensie din MAI. Înainte de asta, generalul Toma Zaharia a încercat să-I ia apararea fostului meu anchetator, implicat in mafia contrabandei cu țigări, afirmînd public că “nu exclude posibilitatea ca unele cadre active ale Ministerului  de Interne sa fi lucrat pentru fosta Securitate”, adăugînd că acestea “nu au făcut poliție politică”. Iordache nu făcea parte din ultima categorie, atîta vreme cît în presă s-a scris că ”a agresat violent persoanele reținute la Jilava în decembrie ’89”. Cum am spus, eu am avut noroc, spre deosebire de prietenii mei Caius și Sorin în 1988, sau de revoluționarii din 1989.

În presă s-a explicat pe atunci și „de ce a fost nevoie de atîta vreme pentru punerea în mişcare a anchetei” în cazul de contrabandă coordonat de Iordache, pentru care „exista un maldăr de probe. S-a întîmplat pentru că graţie lui Iordache, „spatele mafioţilor era prea lat”. Atît de lat, încît nu l-a putut dărîma nici măcar generalul Victor Marcu, pînă în 1995 prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu. Acesta, „unul dintre deţinătorii marilor secrete ale serviciilor la fel de secrete ale României”, a înaintat la sfîrşitul anului 2000 un raport către preşedintele Ion Iliescu în care, pe lîngă alte referiri, a dezvăluit că „Domnul director [este vorba de Virgil Măgureanu – n.n.] m-a atenţionat că TRUMP INVEST şi MAS MED IMPEX SRL [firmele coordonate de Petrescu şi Iordache – n.n.] au operat în numele dumnealui şi al SRI”. În raportul Consiliului Național de Acțiune Împotriva Corupției și Crimei Organizate, pe care l-am redactat în anul 2000 din sarcina președintelui Emil Constantinescu, scriam despre această din urmă firmă: ”Înfiinţată în 1993 de doi nevăzători, aceasta avea ca obiect de activitate prestări de servicii medicale (masaje, terapie, gimnastică medicală). Ulterior, din 1994, societatea şi-a diversificat activitatea, trecînd la importuri de ţigări. Cu privire la aceste activităţi, organele de control ale Curţii de Conturi a României au constatat că în perioada 28 iunie 1994 – 30 mai 1995, cu aprobarea directorului general al Vămilor, Mihai Pînzariu, i s-au restituit MAS MED SRL taxe vamale şi alte drepturi datorate statului în valoare totală de 80,5 miliarde lei. În afara acestor sume, societatea a mai obţinut restituirea TVA-ului pe ţigările importate, în sumă de 2,7 miliarde lei. S-au dispus aceste măsuri printr-o interpretare abuzivă a Legii 57/1992 privind încadrarea în muncă a persoanelor handicapate şi a scutirilor de TVA prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr.3/1993, prin care activităţile specifice autorizate prevăzute în statutul Mas Med SRL erau scutite de plata acestei taxe. În mod ilegal, aceste înlesniri au fost extinse şi asupra importurilor de ţigări, deşi activitatea nu este scutită nici de plata TVA şi nici de taxe vamale”. Cu alte cuvinte, nevăzătorii au fost paravanul contrabandei operate de Iordache.

Pe bună dreptate, ziariştii care s-au ocupat de acest caz conchideau: „A ieşit la iveală şi umbrela care a acoperit toate ilegalităţile săvîrşite de trioul mafiot Bogdan Petrescu şi ex-securiştii Alexandru Iordache şi Ion Chiriţă. Fostul prim-adjunct al directorului SRI a spus-o răspicat: totul s-a făcut în numele lui Măgureanu şi al SRI”. Stau să mă întreb dacă în nu la fel s-a întîmplat și în cazul tînărului și noului partid al lui Dacian Cioloș, Partidul Libertății, Unității și Solidarității, care aduce un suflu nou și un PLUS de vigoare fostei Securități, prin copiii ei. „Sîntem gata să trecem la treabă”, afirma Dacian Cioloș depre partidul primit cadou de la familia Iordache. ”Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a mai afirmat Dacian Cioloş. Coincid acestea cu ale familiei Iordache, care a născut partidul? Numai domnul Cioloș poate ști. Și poate ne spune. 

 Podul.ro

STIREA CARE L-A SOCAT PE GAULEITERUL NAZI JOHANNIS:INTALNIREA DIN ISRAEL,INTRE PREMIERUL VIORICA SANCILA SI PREMIEREUL ISRAELIAN,BIBI NETANYAHU SI SPRIJINUL ACESTUIA!

19 ian.

👹👹👹👹👹👹👹👹👹👹 Bun PSD-ul? Poate in alta viata !👿

Viorica Dăncilă și Beniamin Netaniahu

Sunt de așteptat mai multe detalii despre această vizită intempestivă, mai ales în contextul în care Guvernul ar accelera procedurile legate de o chestiune majoră față de care grupuri din Israel și-au manifestat interesul.

 Dintr-un comunicat remis presei de Guvernul României, aflăm că a avut loc o nouă întâlnire în Israel între cei doi premieri, întâlnire surpriză, care a suscitat interesul presei din ambele țări.

Pe lângă chestiunile protocolare ”Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări” etc s-a discutat, concret, despre ”organizarea, în prima parte a acestui an, a ședinței comune a celor două guverne”.

”Cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale”, deci un protocol cu direcții clare..

Dar, surpriza a venit din cererea neobișnuită pe care Netanyahu i-a adresat-o Vioricăi Dăncilă:

”Sper că veți acționa pentru a opri rezoluțiile greșite ale Uniunii Europene împotriva Israelului”, a spus Netanyahu, completând ”Și, desigur, (sper) să mutați ambasada voastră și alte ambasade la Ierusalim”.

Vă așteptăm la Jerusalim„, a declarat premierul Netanyahu, transmite Jerusalem Post.

Desigur, premierul Netanyahu a făcut această cerere surprinzătoare în contextul în care România deține președinția Consiliului Uniunii Europene.

Sursa citată menționează că Netanyahu i-a explicat premierului român necesitatea cooperării și în alte domenii, dar a insistat și pe demersurile sale politice predilecte – ”ambițiile nucleare ale Iranului” și terorismul din Siria.

Jerusalem Post amintește că, în urma vizitei din aprilie, concretizată cu demararea unor demersuri de mutare a ambasadei la Ierusalim, președintele României i-a cerut premierului Dăncilă demisia.

Sunt de așteptat mai multe detalii despre această vizită intempestivă a premierului român în Israel, mai ales în contextul în care Guvernul ar accelera procedurile legate de Fondul Suveran de Investiții, chestiune majoră față de care grupuri din Israel și-au manifestat interesul.

BUCUREȘTI, 18 ian, Sputnik, Dragoș Dumitriu.

https://ro.sputnik.md

IN SFARSIT ,GUVERNATORUL BNR ,MUGUR ISAREASCU RUPE „PISICA IN DOUA”: BNR A FOST INFIINTATA CA O SOCIETATE PRIVATA NU CA O BANCA A STATULUI ROMAN!

19 ian.

„Statul nu era decât unul dintre acţionari. Este adevărat, în 1880 era cel mai puternic acţionar. În 1900 statul şi-a vândut acţiunile”. De abia în 1947, după venirea comuniştilor, statul a devenit acţionar unic. Cum a reuşit BNR să preia imobilele Băncii Austro-Ungariei

Isărescu dezvăluie că BNR fost înfiinţată ca o societate privată, şi nu ca o bancă a statului. „Statul nu era decât unul dintre acţionari. Este adevărat, în 1880 era cel mai puternic acţionar. În 1900 statul şi-a vândut acţiunile”. De abia în 1947, după venirea comuniştilor, statul a devenit acţionar unic. Cum a reuşit BNR să preia imobilele Băncii Austro-Ungariei

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a ţinut să reamintească publicului, într-o prezentare făcută la Craiova, istoria BNR şi a patrimoniului imobiliar, de la înfiinţarea băncii în 1880, până în prezent.

„Trebuie să vă spun că, de-a lungul timpului, pentru conducerea instituţiei noastre şi pentru funcţionarii ei, realizarea, păstrarea şi conservarea patrimoniului imobiliar au reprezentat o politică instituţională, o misiune de suflet şi o îndatorire morală prin care s-a urmărit asigurarea stabilităţii şi continuităţii Băncii Naţionale a României, a 16-a bancă centrală înfiinţată în lume, precum şi adăugarea unui plus de valoare patrimoniului arhitectural naţional”, a declarat Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR susţine că, atunci când a fost întemeiată, banca era doar o societate privată, iar statul doar unul dintre acţionarii acestei instituţii. „Este adevărat, în 1880 (statul – nr. Red) era cel mai puternic acţionar, deoarece deţinea o treime din acţiuni. Nu a fost, însă, şi cel mai consecvent acţionar, deoarece în anul 1900 statul şi-a vândut acţiunile Asociaţiei Acţionarilor Băncii Naţionale. În anul 1925, a revenit ca deţinător al unei treimi din acţiunile BNR, iar în anul 1929 şi-a vândut din nou o parte din acţiuni, păstrând doar 10%, până la sfârşitul anului 1946, când banca a fost etatizată de guvernul comunist, condus de Petru Groza”.

Doar de la 1 ianuarie 1947, odată cu venirea comuniştilor, statul a devenit unicul acţionar al BNR, care „nu a fost lichidată, aşa cum greşit se mai afirmă uneori, ci a rămas, în continuare, o societate anonimă pe acţiuni. Foştii acţionari, obligaţi în mod brutal de statul comunist să renunţe la acţiunile lor, au fost despăgubiţi din fondurile proprii ale BNR”.

Isărescu amineşte că încă de la înfiinţare, scopul Băncii Naţionale era de a emite bilete de bancă la purtător (bancnotele BNR).

Cât despre banii cu care s-a realizat patrimoniul imobiliar al BNR, Isărescu spune că circulă tot felul de neadevăruri. „Se spune că erau banii statului sau, dacă nu erau ai statului, erau ai acţionarilor. Fals. Ca orice bancă, societate pe acţiuni, în orice epocă şi în oricare loc din lume, BNR a desfăşurat operaţiuni bancare şi a făcut profit. Din acest profit, un procentaj important a revenit întotdeauna statului român, în schimbul concesiunii dreptului de emisiune. De asemenea, a fost alimentat fondul de rezervă al BNR şi au fost acordate dividende acţionarilor. De reţinut că statul român, în anii în care a fost acţionar al BNR, a primit, firesc, şi dividendele cuvenite. Un procentaj din sumele prevăzute an de an pentru cheltuielile curente a fost destinat realizării şi dezvoltării patrimoniului imobiliar al BNR”.

„Prin convenţii încheiate cu statul: ne referim, în principal, la clădirile din Transilvania, în care au funcţionat agenţiile BNR imediat după Marea Unire. Aceste imobile aparţinuseră Băncii Austro-Ungariei, dar după prăbuşirea monarhiei dualiste, la 19 septembrie 1921, Comisia de lichidare a Băncii Austro – Ungariei a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a terenurilor şi a clădirilor acestei bănci cu statul român. Apoi, la 16 ianuarie 1922, s-a încheiat o convenţie între statul român şi BNR. Potrivit acestui act, Banca Naţională a României a plătit statului român 25 milioane lei şi statul român i-a cedat „în mod desăvârşit, irevocabil şi pentru totdeauna” toate drepturile ce-i reveneau asupra celor 13 imobile ale fostei Bănci a Austro – Ungariei, care se aflau pe teritoriile unite cu România (în 5 1921, media anulă a cursului valutar înregistrat la Bursa din Bucureşti a fost: 1 fr.fr./7,38 lei; 1 liră st./352,50 lei; 1$/97,90 lei; 1 fr.elv./16,84 lei.) Dintre aceste sedii, cele de la Oradea şi Timişoara se află în continuare în proprietatea instituţiei noastre”.

Regăsiţi aici întreaga prezentare a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

https://www.zf.ro

ACADEMIA ROMANA ISI REAFIRMA PUNCTUL DE VEDERE PRIVIND IDENTITATEA SI UNITATEA ISTORICA SI LINGVISTICA A ROMANILOR DIN NORDUL SI SUDUL DUNARII!

19 ian.

Imagine similarăImagini pentru aromâni photos

Foto: Români nord și sud-dunăreni

 

 

 

 

Identitatea și unitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și sudul Dunării

 

 

În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, Academia Română își reafirmă punctul de vedere cu privire la identitatea istorică și lingvistică a românilor din nordul și din sudul Dunării.

Conform adevărului științific, poporul român are patru ramuri istorice – dacoromâni, aromâni, meglenoromâni, istroromâni – vorbitori ai dialectelor limbii române, dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân. Toți acești români formează o unitate etnică și vorbesc aceeași limbă.

Dialectele românești – dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân – se întâlnesc într-un spațiu vast, din Maramureș și Carpații nordici (în nord) până în Epir și Tesalia (în sud), din Istria, la Marea Adriatică în vest până la Marea Neagră și dincolo de Nistru (în est). Vorbitorii lor sunt urmașii populației autohtone romanizate din Imperiul Roman de Răsărit.

Atestate în trecut pe un teritoriu unitar, în nordul și în sudul Dunării, dialectele românești s-au izolat de-a lungul timpului, în urma pătrunderii slavilor în Peninsula Balcanică, începând cu secolul al VII-lea, fapt care a determinat unele deplasări ale vorbitorilor în acest spațiu geografic în perioada Evului Mediu. Dacoromânii sunt continuatorii romanității nord-dunărene, în timp ce aromânii, meglenoromânii și istroromânii sunt continuatorii romanității sud-dunărene.

Unitatea dialectelor românești a fost susținută unanim de-a lungul timpului de către cei mai importanți lingviști români (Ovid Densusianu, Alexandru Philippide, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Alexandru Rosetti, Tache Papahagi, Eugeniu Coșeriu) și străini (Wilhelm Meyer-Lübke, Gustav Weigand, Matteo Bartoli, Giuliano Bonfante, Alf Lombard, Carlo Tagliavini, Gerhard Rohlfs). Româna e prezentată ca o limbă unitară, cu cele patru dialecte (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân) în enciclopediile străine: The Encyclopaedia Americana, vol. 23, 1919; Encyclopaedia Britannica, vol 19, 1911; The New Encyclopaedia Britannica, Macropaedia, vol. 15, 1981); Grand Larousse Encyclopédique, vol. 1, 1964; Brockhaus Enzyklopädie, vol. 17, 1981; Dizionario Enciclopedico Italiano, vol. 10, 1961.

Academia Română ia act cu îngrijorare de continuarea și intensificarea unor activități politice care urmăresc denaturarea adevărului cu privire la aromâni și la dialectul aromân.

 

Scopul acestor activități este declararea aromânilor ca minoritate națională în România, ca popor aromân, distinct de poporul român, având o limbă proprie, aromâna, diferită de limba română.

Aceste activități fac parte dintr-o acțiune mai largă de separare a românilor sud-dunăreni – aromâni, meglenoromâni, istroromâni, vlahi timoceni, ca și a altor români din afara granițelor României (românii timoceni, basarabeni, herțeni, maramureșeni etc.) – de limba și poporul român.

Precizăm că articolul 3, paragraful 1 din Convenția-Cadru pentru Protecția Minorităților Naționale (CCPMN), adoptată de Consiliului Europei la Strasbourg, în 1 februarie 1995 și intrată în vigoare la 1 februarie 1998, prevede dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a alege liber să fie tratată ca atare sau nu.

 Paragraful 35 din Raportul Explicativ al CCPMN (ETS No. 157) stipulează însă că, din Paragraful 1 al numitului articol nu trebuie înțeles că o persoană are dreptul să își aleagă arbitrar apartenența la o minoritate națională, ci că această alegere individuală este inseparabil legată de criterii obiective, relevante pentru identitatea persoanei respective.

Prin urmare, trebuie respectate criteriile științifice în asumarea identității naționale și lingvistice a colectivităților și a individului.

  Revista Limba Română
Nr. 7-8, anul XXVIII, 2018

Mahomed, profetul evreiesc

19 ian.

Invictus

Înainte de a citi acest articol, va rog să cititi articolul anterior „Mohamed nu a existat niciodata”

Deja s-a stabilit bine că Mahomed este de fapt fictiv. Atunci de ce să ne îngrijorăm de o identitate rasială fictivă? Deoarece ilustrează o unealtă subliminală puternică. Cei amăgiți să urmeze programului vicios al islamului sunt Gentilii, iar maeștrii păpușari sunt evreii. Întregul program al islamului este evreiesc din interiorul lui, fiecare și toate personajele în cadrul cărora Gentilii se închină în mod servil și cărora se roagă, sunt toți evrei. Iubitul lor „profet” este un evreu. Atunci când te atașezi de islam și începi să venerezi atât această religie cât și pe „dumnezeul” ei, în esență te închini evreilor. „Dumnezeul” religiilor iudaice monoteiste îi reprezintă pe evreii în mod colectiv, dar și agenda lor. Cele mai mari cantități de energie ridicate închinarea adepților orbi, sunt canalizate direct în agenda lor, întărind-o. Acesta…

Vezi articolul original 1.517 cuvinte mai mult

%d blogeri au apreciat asta: