KLAUS ADOLF JOHANNIS IN RAZBOI CU DEMOCRATIA:”IESIRE DURA DE NAZIST LA ADRESA MAJORITATII PARLAMENTARE PE TEMA LEGILOR JUSTITIEI!

20 iul.

Ziua de joi, 19 iulie, a venit cu o palmă grea peste obrazul social-democraților. Ieșirea extrem de dură a președintelui României, Klaus Iohannis, la adresa majorității parlamentare pe tema legilor justiției avea să scoată la iveală un adevărat război între două tabere puternice ale scenei politice actuale.

În același context, deși președintele Klaus Iohannis a precizat că este obligat de Constituție să promulge Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, el i-a îndemnat pe cei din majoritatea PSD-ALDE ca în sesiunea de toamnă să modifice actul normativ în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția.

„Am cerut în mod repetat reexaminarea, am trimis sesizări la Curtea Constituțională a României, am sesizat Comisia de la Veneția. În privința Legii 304 modificată, am epuizat toate căile constituționale și sunt obligat să promulg această lege. Totuși, asta nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a finalizat. Solicit în mod expres ca imediat ce începe sesiunea de toamnă, aleșii să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar și să le corecteze așa cum solicită cei avizați. Acest pas e imposibil de evitat. Această lege ridică multe probleme pe fond. Aceste deficiențe pot afecta exigențele consituționale și standardele europene și internaționale”, a comentat Iohannis.

În ceea ce privește Legea 303/2004 (Statutul magistraților), Klaus Iohannis a promis că va sesiza CCR „cu solicitarea fermă de a ține cont de opiniile Comisiei de la Veneția”.

„Țin să atrag atenția parlamentarilor din majoritate că loialitatea lor trebuie să fie față de alegători, față de românii care-și doresc să rămână în Uniunea Europeană. Nu trebuie să devenim un exemplu negativ, făcând legi ca anumiți lideri politici să scape de dosare”, a continuat Iohannis.

El a adăugat că actualii parlamentari „au fost aleși pentru România, pentru români, nu pentru a scăpa un lider de închisoare. Standardul în materie de legiferare trebuie să fie respectul pentru normelor de drept”, a încheiat șeful statului.

——————–

Președintele Klaus Iohannis a avut joi o ieșire dură într-o chestiune nevralgică.

Într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, șeful statului le-a cerut guvernanților și parlamentarilor să țină cont de opinia – chiar dacă preliminară – publicată zilele trecute de către Comisia de la Veneția, în care acest organism își exprimă unele îngrijorări privind modificările aduse legilor justiției.

Concret: primul om în stat apreciază că aceste modificări „afectează încrederea în justiție” și „au un impact negativ asupra luptei anticorupție”.

„De fiecare dată, România a avut nevoie de sprijin și de un punct de referință în ceea ce privește standardele constituționale și consolidarea statului de drept. Comisia de la Veneția și-a arătat disponibilitatea totală în a sprijini România pe calea unei democrații solide. Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare. Comisia de la Veneția  spune că ansamblul modificărilor aduse la legile justiției afectează independența procurorilor și judecătorilor. Or, așa ceva în România nu trebuie să se întâmple. Independența procurorilor și judecătorilor reprezintă fundamentul unei justiții corecte. De la acest principiu nu se face în niciun caz să abdicăm. Legile justiției trebuie îmbunătățite urgent în Parlament, astfel încât impactul negativ asupra sistemului să fie redus la minimum.

România este membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Din acest statut derivă și o serie de obligații – inclusiv în ceea ce privește funcționarea integrată a justiției din România. Este imposibil să construim un sistem de justiție care contravine normelor europene, care ignoră valorile europene. O nesocotire a concluziilor Comisiei de la Veneția ar echivala cu o îndepărtare de facto a României de la valorile europene”, a comentat Iohannis.

Iohannis, singura voce care face opoziție reală la PSD

Astfel, epuizând toate căile legale de atac ale Legii 304 din 2004 privind organizarea judiciară, președintele țării înțelege că, fiind singurul pion care face opoziție față de actuala coaliție de guvernare, trebuie să se înarmeze și să pornească la război.

Cum PNL-ul, la conducerea căruia se află cel mai slab lider din ultimii 10 ani, duce o luptă pe funcții chiar în propria structură, șeful statului a înțeles că trebuie să se lupte, prin toate mijloacele, cu armata roșie condusă de Liviu Dragnea, astfel că începând din toamnă, Iohannis este decis să descindă peste ei: fie în Guvern, fie în Parlament.

 

Luarea de poziție extrem de virulentă de joi a șefului statului ne lasă să înțelegem că lupta împotriva lui Daddy și a oastei lui este departe de a se încheia. Așa cum a ținut să menționeze în ultima sa declarație, președintele va ataca la CCR Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în ciuda faptului că a fost obligat de Constituție să promulge altă lege controversată: Legea 304/2004.

”Nu trebuie să devenim un exemplu negativ în Europa făcând legi pentru ca anumiți conducători politici să scape de dosare! Nici un politician nu poate și nu trebuie să tranzacționeze în propriul lui folos renunțarea la principiile pe care s-a construit România democratică după revoluția din ’89”, declara Klaus Iohannis.

Având în vedere că, de unul singur, Iohannis apără statul de drept și legile justiției prin atacurile la CCR, următorul pas firesc ar fi ca instituția condusă de Valer Dorneanu să nu îl lase pe condamnatul definitiv Liviu Dragnea să modifice Statutul procurorilor și judecătorilor după bunul plac. Însă îngrijorarea care se naște în acest context este: va face CCR scut în jurul lui Liviu Dragnea sau va înțelege că interesele liderului PSD nu înseamnă interesele a milioane de români?

Războiul cu democrația a-nceput în România

Pe de ală parte, mustrarea președintelui ar trebui să fie un real semnal de alarmă pentru întreaga scenă politică, iar parlamentarii puterii ar trebui să înțeleagă că înainte de interesul propriu stă interesul societății. În momentul în care președintele țării întoarce legile justiției, iese în stradă alături de protestatari, merge în Parlament, sesizează CCR, apoi Comisia de la Veneția, în timp ce coaliția de guvernare duce România către ușa de ieșire din UE, putem spune cu tărie că în România se duce un aprig război cu democrația.

Cât despre partidul care ar trebui să lupte cot la cot alături de Klaus Iohannis în lupta împotriva măsurilor controversate ale coaliției de guvernare, putem afirma cu tărie, având în vedere cele mai recente mutări venite chiar din interior, că acesta se află în propriul război. Altfel spus, cu un PNL care riscă să se dinamitează singur, președintele Klaus Iohannis a înțeles că nu trebuie să se abată de la respectarea legii, însă, trebuie să se înarmeze pentru a face față unui război ce se anunță a fi fatal pentru una dintre cele două tabere.

Reclame

JUDECATOAREA CRISTINA TARCEA ,PRESEDINTELE ICCJ,DESPRE PROTOCOL SI ACTUL DE JUSTITIE:”EXTREM DE POLITIZAT!”

20 iul.

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat într-un interviu acordat Realitatea TV, referindu-se la cazul revocării Laurei Codruţa Kovesi de la şefia DNA, că i s-a părut „atât de inadmisibil de politizat totul”, arătând acuzator către ministrul Justiției.
„Nu am să vorbesc în numele colegilor mei judecători, pentru că nu am discutat cu dânşii aspectele astea. Am să vorbesc în numele meu şi am să vă spun că am privit, nu neapărat cu îngrijorare, dar intrigată tot ceea ce s-a întâmplat, pentru că mi s-a părut atât de inadmisibil de politizat totul, încât nu am ştiut exact ce se întâmplă şi nu am ştiut în ce măsură o structură care face parte (din autoritatea judecătorească – n.r.), potrivit Constituţiei, trebuie să facă obiectul unor dispute politice. Asta nu mi se pare normal şi nu trebuie să se întâmple. Este adevărat că statutul procurorului este destul de incert, lăsăm la o parte că nimeni nu are drept obiectiv lămurirea anumitor aspecte destul de neclare şi confuze din Constituţia României. Atâta timp cât o structură face parte din autoritatea judecătorească, haideţi să nu facem campanii electorale, să nu facem acţiuni politice, implicând acea structură a autorităţii judecătoreşti”, a spus Tarcea.
„Nu mi se pare normal ca iniţiativa revocării să pornească din mediul politic. Nu mi se pare normal ca un ministru al Justiţiei să sesizeze Curtea Constituţională pe un aspect, până la urmă, comun al revocării unui procuror şef. Nu mi se pare normal ca acelaşi aspect să ridice probleme de suspendare a preşedintelui ţării. Este inadmisibil de politizat acest aspect şi nu mi-aş mai dori să se întâmple”, a mai declarat judecătoarea.

20 IULIE: 91 DE ANI DE LA MOARTEA REGELUI FERDINAND”INTREGITORUL” SI URCAREA REGELUI MIHAI PE TRONUL ROMANIEI!

20 iul.

20 iulie: 91 de ani de la moartea Regelui Ferdinand „Întregitorul” și urcarea Regelui Mihai pe tronul României

Se împlinesc 91 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întâmplat în 20 iulie 1927, când Principele Moștenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă.
În noaptea de 19 spre 20 iulie 1927,  la Pelișor se stingea din viață Regele Ferdinand Întregitorul. Îi succeda în poziția de Cap al Statului nepotul său, Regele Mihai I, în vârstă de cinci ani și opt luni. A fost nevoie ca un copil să devină rege al României deoarece tatăl său, principele Carol al României, renunțase la prerogativele de moștenitor al Coroanei.
Ziarul Universul, fondat de Luigi Cazzavillan în anul 1884, a consacrat zeci de pagini funeraliilor marelui rege.
După ceremoniile funerare ale Regelui Carol I, în septembrie 1914, și ale Reginei Elisabeta, în februarie 1916, funeraliile Regelui Ferdinand au fost al treilea eveniment național în care românii și-au condus suveranul pe ultimul drum, în istoria noastră modernă.
A fost unul dintre cele mai intense momente de comuniune între Națiune și Coroană, în care oamenii și-au manifestat discret, dar profund, admirația, respectul, recunoștința și afecțiunea față de regele întregitor de Țară.
Tot in ziua de 20 iulie 1927, Principele Moștenitor Mihai a fost adus de la Sinaia la București, cu trenul regal, pentru a fi prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului. Venise împreună cu mama sa, Principesa Elena. „Trăiască Regele Mihai I”, au strigat deputații, iar Regele în pantaloni scurți a salutat pentru prima oară Parlamentul, în calitate de suveran.
Pentru că era minor, atribuțiile regelui au fost exercitate de un Consiliu de Regență, format din trei persoane, dintre care una era unchiul lui Mihai, principele Nicolae. Treptat, această instituție și-a pierdut din autoritate și funcționalitate, iar principele Carol, tatăl lui Mihai, ajutat atât din exteriorul, cât și din interiorul țării, a revenit pe tron,  la trei ani după ce Mihai devenise rege.

KLAUS WERNER JOHANNIS ESTE IN RAZBOI PENTRU CONTROLUL PROCURORILOR,ADIO STAT DE DREPT!

20 iul.

                   Războaie pentru putere și arestări În momentele acestea de tensiune mai […]

                   Războaie pentru putere și arestări

În momentele acestea de tensiune mai vin și clipe de rîs. O reporteriță de oțel de la „Realitatea TV” ne spunea în deschiderea interviului cu doamna Cristina Tarcea (anunțat cu surle și trîmbițe pe respectivul post) că ea, „ca om cu experiență în justiție“, ar vrea să spună (întrebe, precizeze, afle etc.) nu știu ce. Iar președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca om cu state vechi, a ținut să povestească o amintire din studenție, cînd studia Dreptul penal general. Și pe care disciplină ziarista noastră de oțel, numită Ionela Arcanu, „o va învăța abia la anul“. M-a pufnit rîsul. Discuția se purta pe seama unei ordonanțe de urgență care „plutește în aer“ despre amnistie și grațiere.

Subiectul a blocat toată presa română în cursul zilei de joi, deși nimeni n-a văzut nici textul și nici n-a beneficiat de o confirmare. Debutul spectaculos de dialog dintre cele două doamne trăda străduinţa lor de a ne lumina asupra zvonului care învolbura toată societatea. Doamna președintă cu amintiri din anul al doilea de facultate (pentru că despre altceva nu putea vorbi, dînsa neavînd nici o informație despre ordonanța în cauză) și juna blondă „cu experiență în justiție“ (rețineți că nu a spus „cu ceva experiență în justiție“) s-au străduit să ne lămurească un subiect care ținea România pe jar. Redacția nu și-a permis să lucreze pe zicerile nostalgice ale doamnei președinte a ÎCCJ, lăsînd precizarea cu „Dreptul penal, materie ce o veți studia abia la anul“. Ce să înțelegem din această precizare condescendentă? Că experiența jurnalistei Arcanu cu păreri de oțel nu era una în robă. Adică nici de judecător, nici de avocat, ea urmînd să studieze Dreptul penal abia în anul viitor. Am presupus că jurnalista Ionela Arcanu de la Realitatea TV a lucrat ca secretară sau cel mult grefieră la un tribunal de provincie și că acum studiază Dreptul, asta, dacă nu cumva minunea blondă a postului o fi ocupat postul de jurnalist-procuror în cauzele abordate de Realitatea TV. Sau ea posedă o serioasă experiență de culoar! Oricum, m-am delectat cu amintirile doamnei președinte răscolite de zvonuri și am admirat „experiența“ și indignarea proletară a unei reporterițe de oțel cu „experiență în justiție“.

Tot joi am aflat că Ioana Ene Dogioiu de la Ziare.com are și o variantă masculină care lucrează la Deutsche Welle, dar scrie în România. Și în legătură cu care nu m-am lămurit încă dacă reprezintă vocea Germaniei sau este voluntar la o tabără din România. Pentru frumsețea articolului, voi reproduce un pasaj, nu care cumva cititorii noștri să piardă această perlă de jurnalism obiectiv, independent și cu înclinații nu zic de care: „Ce noroc că mai există în România cei câțiva ziariști care stăruie să spună adevărul. Ori actori ca Oana Pellea și Victor Rebengiuc. Și, last but not least, juriști integri și competenți, precum eminenta judecătoare CCR Livia Stanciu, Alexandra Lăncrănjan, procurorul general Lazăr, ex-șefa DNA Kovesi, ori Camelia Bogdan, judecătoarea care a binemeritat de la români și de la statul de drept, condamnându-l pe Dan Voiculescu“ (Petre M. Iancu).

Ca ziua să ne fie cu adevărat palpitantă, am avut parte de o altă prestație actoricească. Am așteptat cu sufletul la gură declarația lui Klaus Iohannis. Ieșit parcă dintr-un dulap în care cugetă, președintele României a pășit hotărît și încruntat la microfon, ca să ne spună ce? „Concluziile Comisiei de la Veneția sunt extrem de îngrijorătoare. Comisia de la Veneția spune că modificările afectează independenţa procurorilor și judecătorilor. Ea reprezintă fundamentul unei justiții corecte, iar de la acest principiu nu se poate în nici un caz să abdicăm”.

Președintele nostru, supărat că a ajuns în situația de a promulga una din legile justiției (304), ne-a spus că Parlamentul a legiferat „netransparent“, iar evaluările prealabile ale Comisiei de la Veneția sunt deja „concluzii“ (asta, dacă Iohannis n-o fi știind mai multe decît știu membrii Comisiei și decît am aflat noi).

Cum o fi „legiferarea transparentă“ în formula Iohannis? Ceva redactat numai cu acordul său și cu viza SRI și SUA (exprimată prin vocea ambasadorului Klemm sau a mesajelor # Rezist)? Sau redactat în Piața Victoriei? Jur că nu înțeleg, după cum nu înțeleg ce-i cu țipătul de revoltă legat de „independența procurorilor și a judecătorilor“. Ori suntem noi proști, ori el ne manipulează! Care a fost pînă acum independența procurorilor și cum o vede Klaus Iohannis? N-au fost procurorii la mîna lui Traian Băsescu și a Laurei Codruța Kovesi? Nu vrea Iohannis să-i controleze mai departe? Ce-au făcut procurorii în dosarele nebune a fost rodul independenței, sau al dirijării cu o mînă de fier? Și tot asta vrea Klaus Iohannis prin independența procurorilor pe care o amestecă în stil de jongler neîndemînatic cu independența judecătorilor? Judecătorii, în afara celor din completele controlate de Binom, nu știu să fie sub papucul cuiva, cu excepția cazurilor în care au fost orbiți de bani și, pe cont propriu, au tranzacționat sentințe.

Care va să zică, situația este cam așa: nu este vorba de nici un război pentru statul de drept, ci pentru controlul procurorilor. Cine pune șeful DNA și procurorul general controlează justiția și belește pe cine vrea.

                                                                                                                     Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

INTALNIREA TRUMP,PUTIN,EVREII SI PRESA AMERICANA SOROSISTA!

20 iul.

                                        […]

                                         MĂ DAU BĂTUT!

Recunosc, mă dau bătut. Încerc să înțeleg logica și planurile lui Donald Trump, dar nu reușesc.

Este evident că Trump este un om extrem de inteligent (spre deosebire de predecesorii săi: saxofonistul Monicăi”, idiotul mileniului” și clovnul de culoare neagră”). Este un om de afaceri remarcabil, deci pregătit să calce pe cadavre. Și-a amînat candidatura timp de 28 de ani, timp în care a avut suficientă vreme să se pună la curent și cu politica. Este un adevărat patriot american. Și este și un foarte bun actor.

Cînd s-a anunțat agenda întînirii de la Helsinki, m-a bufnit rîsul – un punct îl reprezenta posibila intervenție a serviciilor rusești în alegerea lui Trump. Parcă vedeam cu ochii (sau urechile) minții discuțiile pe această temă:

Trump – Măi Vladimir Vladimirovici, hai, dă-o pe bune că așteaptă presa internațională răspunsul tău, ți-ai băgat spionii să mă scoată președinte?

Putin – Măi nea Donalde, uite, mă jur pe ce vrei tu, nu am nici un amestec!”.

Cele mai importante aspecte s-au discutat timp de două ore doar între 8 ochi și 8 urechi, adică ei doi și cei doi translatori. Puțin probabil să aflăm vreodata ce s-a discutat. În alte timpuri, pentru păstrarea confidențialității, translatorii ar fi fost omorîți. Timpurile s-au schimbat, translatorii nu mai sînt omorîți, dar trăiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului. Așa că dacă vom afla ceva în plus, asta va fi cu voie de la stăpînire.

Nu știu rezultatele discuțiilor secrete, dar dacă Trump a plecat mulțumit, sînt convins că asta nu s-a datorat unei șpăgi cu o sticlă de vodcă rusească, ci fiindcă a cîștigat ceva în interesul SUA.

Clasa politică americană (inclusiv unii republicani) l-a criticat masiv pe Trump – dar fără să știe ce s-a discutat. Îmi este teamă că politicienii americani, în mare măsură, sînt cam tîmpiți (mă abțin de la a face comparații cu politicienii noștri).

Presa americană este in corpore împotriva lui Trump, dar și împotriva lui Putin. Dar patronii mediei, spre deosebire de politicieni, nu sînt de loc idioți. Așa ca avem un subiect vast de discuții.

Presa americană (se știe bine în mîna cui se află) a susținut-o necondiționat la trecutele alegeri pe Hillary Clinton (ca și George Soros, care însă, cum mi-am exprimat părerea, în prezent este ieșit din scenă). Am scris într-un articol mai vechi faptul că după cum se pare, alegerile trecute din America.din SUA au condus la o fractură între interesele Israelului și interesele comunității evreiești americane.

Este cert faptul că Donald Trump este un bun prieten al Israelului. Și de asemenea, se știe că Bibi Netaniahu face naveta la Moscova poate mai des decît o făceau la Ierusalim românii Năstase, Geoană, Ponta, Dragnea…

Și totuși, presa americană îi demonizează și pe Trump, și pe Putin.

Că îl demonizează pe Trump, nu este de mirare. Dar de ce și pe Putin, de al cărui sprijin are nevoie Israelul?

Mă gîndesc la cîteva idei, posibile răspunsuri.

Putin a stricat multe planuri făcute de serviciile secrete americane pentru a cotropi unele țări în scopul de a le subordona și a le jefui. S-au pierdut cîștiguri enorme!

Putin, a mai făcut însă ceva. Cînd a ajuns la cîrma Rusiei, evreii ruși corupți care sub Boris Elțin deveniseră multimiliardari, au început să fie vînați de anchetatori. Unii au fost arestați, dar cei mai mulți, profitînd de faptul că își luaseră între timp și alte cetățenii, au fugit în Israel, în Marea Britanie, în Franța, în SUA.

Deci:

– Vladimir Putin este în foarte bune relații cu Bibi Netaniahu (dar și cu Viaceslav Moshe Kantor, președintele Congresului Evreiesc European);

– Vladimir Putin nu este antisemit, ci dușman al marilor mafioți evrei ruși; unul dintre cei mai buni prieteni ai săi (și partener de judo) este evreul Arkadi Rotenberg, care împreună cu fratele său Boris, sînt unii dintre miliardarii de azi ai Rusiei, evreul Alexei Miller este șeful Gazprom, o companie mai bogată decît foarte multe țări, iar evreul Piotr Aven este patronul cunoscutei bănci Alfa.

Una peste alta:

– îi înțeleg pe politicienii americani, prea mulți sînt tîmpiți;

– înțeleg presa americană, este vîrîtă în prea multe jocuri murdare;

– nu îl înțeleg pe Donald Trump, dar sigur are planurile lui.

                                                                                       Dan Cristian IONESCU

DOVEZI DE ACUM 19 ANI:LIICEANU,SORA,REBENGIUC ,PATAPIEVICI,TISMANEANU SI ALTI CA EI S-AU NASCUT CU URA IN SANGE!

20 iul.

La 19 ani după: Apelul intelectualilor, în frunte cu Liiceanu, Patapievici și Tismăneanu, pentru susținerea bombardamentelor NATO asupra Serbiei, realizate […]

La 19 ani după: Apelul intelectualilor, în frunte cu Liiceanu, Patapievici și Tismăneanu, pentru susținerea bombardamentelor NATO asupra Serbiei, realizate fără acordul ONU.

 

Acum 19 ani, Alianța Nord-Atlantică (NATO) începea bombardamentele asupra Republicii Federale a Iugoslaviei, având ca scop declarat oprirea acțiunilor militare sârbe din Kosovo, retragerea autorității și forțelor militare sârbești din provincie, precum și instalarea unor forțe de menținere a păcii.

Implicarea României în acest conflict a fost permiterea survolului teritoriului național de către trupele alianței nord-atlantice. Decizia nu a fost luată fără controverse, susținătorii ideii afirmând necesitatea ca România să-și arate loialitatea față de organizația la care își propusese să adere, în timp ce oponenții invocau faptul că acțiunea militară nu are acordul Consiliului de Securitate al ONU și faptul că Serbia nu agresase în vreun fel țara noastră.

https://i0.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/07/belgrad.jpg

În acel moment, o serie de intelectuali au lansat un apel public de susținere a campaniei NATO în Iugoslavia și necesitatea participării țării noastre la acest război. Textul, intitulat „Să spunem apăsat care este interesul pe termen lung al României”, a fost semnat printre alții de către Gabriel Liiceanu, HR Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Monica Lovinescu, Mihai Șora, Horia Bernea, Doina Cornea, Gabriela Adameșteanu, Victor Rebengiuc, Daniel Dăianu și alții.

Comentariu Mihai Șomănescu:

De ce este important să ne reamintim această declarație? Acest apel este revelator pentru tiparul intervențiilor „societății civile” reprezentate de către Liiceanu și compania. Citind textul „apelului” putem observa modul diversionist în care ei abordează și azi orice discuție, controversă: nu se discută circumstanțele unui anume caz, nu se dezbate dacă pozițiile divergente se află înlăuntrul sau în afara Adevărului, ci dacă prin ce spui „ești cu vestul sau estul”.

Parcurgând manifestul ce poartă parfumul inconfundabil al lui Gabriel Liiceanu, găsim o pledoarie elocventă pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului României. Doar că nu asta era în dezbatere atunci. Ci oportunitatea susținerii unui atac militar împotriva unei țări suverane, care nu agresase niciun alt stat și care era implicat într-o acțiune polițienească împotriva unei grupări ce amenința integritatea teritorială a țării. Ca o ironie a sorții, zilele acestea vedem cum un lider separatist catalan este arestat și trimis în judecată pentru exact aceleași infracțiuni pentru care îi căutau și sârbii pe liderii albanezi.

La aproape 20 de ani de la evenimente, putem vedea, la rece, că apelul filozofului de la Humanitas are valoarea unui articol de propagandă. „Bătrânica” pe care o ajuta prin violență NATO era de fapt o organizație teroristă, desemnată astfel chiar de către „bărbații nobili” din Occident care săriseră să o ajute. Ajunsă la putere, „bătrânica” s-a pus epurări etnice la o scară nemaintâlnită de la Al doilea Război Mondial: peste 200.000 de non-albanezi au fost forțați să-și părăsească locuințele, zeci de biserici și mănăstiri au fost incendiate și vandalizate, mii de case și proprietăți au fost luate cu argumentul forței. Și nicio forță civilizatoare nu a intervenit…

https://i2.wp.com/www.justitiarul.ro/wp-content/uploads/2018/07/Kosovo-map..jpg

Acest palmares deloc lăudabil al albanezilor se adaugă la pagubele produse de bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei: peste 100 de biserici și mănăstiri, 22 de școli primare, 79 de licee, 17 universități și 51 de spitale lovite de bombe. Inclusiv în ziua de Paști. Și peste 2.500 de civili uciși, inclusiv ziariști sau diplomați. Obiectivele militare ale NATO au fost atinse în doar trei zile. Bombardamentele au țintit obiective civile și au mai continuat pentru încă 75 de zile.

Astăzi putem vedea cum intelectualii noștri au girat deschiderea unei Cutii a Pandorei: Kosovo a devenit un pseudo-stat falit, nerecunoscut de jumătate de glob, o placă turnantă pentru traficul de persoane și de droguri, sursă de recruți pentru terorismul islamic și unde criminali de război căutați de justiție ajung premieri.

Astăzi știm că „masacrul de la Racak” a fost un false flag realizat de un lobbyist pentru Albania Mare și că au murit mai mulți civili în timpul intervenției NATO de 78 de zile decât în toții anii de acțiune a forțelor militare iugoslave din provincie. Pentru ce, atunci, această șaradă?

Pentru ce trebuia să umilim un vecin cu care nu am avut conflicte majore, ba chiar care ne-a ajutat în trecut? Cine ne ataca? Istoria a demonstrat că „poporul” a avut dreptate: intervenția în Kosovo a amplificat și complicat răul, deschizând drumul spre alte „intervenții umanitare” dezastruoase: Irak, Libia, Siria, ale căror ponoase le tragem toți.

Iată textul documentului care va rămâne, peste ani, drept mărturie a slugărniciei unei elite rupte de poporul pe care a înțeles să-l manipuleze, nu să-l slujească:

Apel al intelectualilor: „Să spunem apăsat care este interesul pe termen lung al României”

„Istoria ultimei jumătăți de secol a fost pentru România o lungă specializare în coșmaruri. Iar înainte, de câte ori am greșit, a trebuit să plătim tocmai pentru bâlbâielile noastre istorice, pentru opțiunile călduțe și, alteori, pentru imposibile neutralități.

Se ivește acum ocazia, la sfârșitul acestui mileniu, să avem o poziție neechivocă și să spunem apăsat care este interesul pe termen lung a României. Niciodată nu i s-a oferit țării noastre, că acum, sansa de a-și alege istoria și de a arăta care sunt valorile în care înțelege să creadă: vrem să ne orientăm către Europa și către o Alianță stabile, capabilă să ne garanteze ieșirea din interminabilul interludiu post-comunist, sau, prin «simbolul Miloșevici», optăm pentru foștii comuniști care se agață de putere exploatând prestigiul sentimentelor naționale?

Ceea ce am trăit în urmă cu zece ani și am numit «revoluția noastră» nu s-a petrecut, credem, pentru că această țară să rămână prizonieră imprevizibilului estic. România modernă nu s-a făcut nici prin adoptarea constituțiilor asiatice și nici prin investiții de capital venite din Belarus. România modernă a fost produsul unei colaborări constante, vreme de peste șase decenii, cu formele de civilizație și de cultură ale Franței, Germaniei, Angliei, Americii și Italiei. Ce poate aștepta în imediat România din partea Estului? Binefacerile mafiei rusești care ne-ar învață cum se pot controla economia și structurile politice ale țării fără să mai fie nevoie de un regim comunist declarat? Extravaganțele dictatorului din Belarus? Tehnică neplății salariilor cu lunile, precum în cazul minerilor siberieni? Ce altceva ne poate da deocamdată Estul decât colapsul, derută și complexele sale?

Poate România să-și aștepte fericirea de la popoare «care nu au știut niciodată să se administreze la ele acasă și care, oricât ai privi în trecut, nu au cunoscut niciodată fericirea și libertatea?» (C.Milosz).

România nu se poate întoarce deocamdată cu brațele deschise către acea parte a lumii care, de zece ani, nu a găsit de cuviință să-i ceară iertare, ei și celorlalte poopare din Estul Europei, pentru calamitatea istorică fără precedent la care acestea au fost supuse.

Este atunci nefiresc la zece ani după Revoluție să apară în societatea românescă voci ce par să fi uitat esențialul în numele căruia revoluția a avut loc: a fost vorba, după știință noastră, de o Revoluție făcută pentru integrarea în Europa și împotriva acelui trecut care a însemnat o sursă constantă de nenorociri. Este oare societatea română în stare să uite ce s-a întâmplat cu ea vreme de peste 4 decenii? Să nu aibă ea elementarul instinct de conservare de a nu năzui către locul istoric din care s-a abătut, în câteva rânduri, asupra noastră năpasta politică? Sau crede că o poziție ambiguă, într-un stil care s-a dovedit mereu falimentar, ne poate salva? Așa cum nu există o a treia cale între capitalismul liberal și centralismul comunist, nu există pentru noi posibilitatea de a rămâne suspendați între NATO și convulsiile fostului imperiu sovietic.

Ceea ce a derutat pe mulți dintre concentatenii noștri și i-a împiedicat să ia o poziție limpede în actualul conflict din Balcani este că împărtășim cu poporul sârb valorile credinței. Numai că Miloșevici nu duce un «război sfânt», ci unul de epurare etnică, iar valorile ortodoxiei pe care le împărtășim cu poporul sârb nu înseamnă și o coincidență cu opțiunile politice ale celor două popoare: președintele sârb, parlamentul și guvernul sârb vor să constituie o Uniune cu Rusia și Belarus; structurile puterii noastre s-au pronunțat în schimb de la bun început pentru NATO și Europa.

În sfârșit, nu credem că valorile democrației sunt compromise, atunci când se răspunde violenței cu altă violență. Un bărbat care intervine când o femeie este bătută pe stradă nu se degradează coborându-se la violență, ci se înalta anulând prin forță mârșăvia folosirii forței împotriva celui neapărat. Trupele lui Miloșevici excelează de ani de zile în ceea ce s-a numit «războiul împotriva civililor».

Agresiunea unei armate împotriva copiilor și adulților lipsiți de apărare se numește barbarie, iar când cele mai civilizate state ale lumii intervin pentru a curma această barbarie, ele fac un act de civilizație. Pentru copiii și adulții lipsiți de apărare care au căzut victime, în aceste zile, răspunderea o poartă cel care pune mai presus puterea să decât soarta poporului său.

Semnează:

Gabriel Liiceanu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Lucian Pintilie, Victor Rebengiuc, H.R. Patapievici, Horia Bernea, Mihai Șora, Dan Setlacec, Ioan Bruckner, Ioana Bruckner, Ion Vereanu, St. Aug. Doinas, Dan Grigore, Gabriel Andreescu, Stere Gulea, Stelian Tănase, Daniel Daianu, Dan Pavel, Radu Filipescu, Andrei Oișteanu, Mariana Celac, Augustin Buzura, Gabriela Adameșteanu, Rodica Palade, Mircea Fonta, Gelu Ionescu, Alexandru Lăzărescu, Tudor Marian, Mihnea Berindei, Nicolae Prelipceanu, Doina Cornea, Eugen Uricaru, N.C. Munteanu, Denisa Comanescu, Florin Gabrea, Miahi Maniutiu, Ion Vianu, Mircea Martin, Sorin Marculescu, Sorin Antohi, Vladimir Tismăneanu, Paul Cornea, Dorana Cosoveanu, Victor Bârsan, Thomas Kleininger, Iustin Marchiș, Dan Oprescu, Crina Cosoveanu, Stefan Iordanescu, Ioan Muselea, Alexandru Vlad, Radu Mares, Nicolae Boeriu, Ioan Macavei, Catalin Stefanescu, Cornel Taranu, Octavian Hoandra, Marius Alexandru, Stefan Borbely, Zoe Popa, Adrian Marino, Maria-Ruxandra Lupu, Ioan Grigore Nicoara, Peter Baranyai, Csep Alexandru, Vasile Gogea, Ruxandra Cesereanu, Cezar Pop, Lidia Bote-Marino, Ovidiu Pecican, Iosif Viehman, Aurel Olteanu, Liana Rusu Marta, Mircea Oliv, Al. Cistelecan, Cornel Moraru, Virgil Podoaba, Emil Galaicu-Paun, Carmen Cristian, Monica Ghet, Daniela Taranu, Liliana Bocu, Mircea Barsan, Adriana Muresian, Radu Cristian, Ioan Virgil Ispas, Narcis Neaga, Radu Nechit, Sanda Negrutiu, Daniela Proinov, Mircea Mihăieș, Daniel Vighi, Calin Anastasiu.”

Textul apărut în revista „22”, nr. 16 (478), 20-26 aprilie 1999

                                                                                                                    Mihai ȘOMĂNESCU

Sursa: https://www.activenews.ro/cultura-istorie/La-19-ani-dupa-Apelul-intelectualilor-in-frunte-cu-Liiceanu-Patapievici-si-Tismaneanu-pentru-sustinerea-bombardamentelor-NATO-asupra-Serbiei-realizate-fara-acordul-ONU-149998

Nota redacției „Justițiarul”: Demn de menționat că majoritatea semnatarilor nu sunt români, chiar dacă poartă nume de împrumut românești, ci evrei/khazari.

SASHA SLOAN – READY YET!

20 iul.

%d blogeri au apreciat asta: