Arhiva | Aprilie, 2016

PAUL CLAUDEL UN POET CRESTIN DE ORIGINE FRANCEZA SI ESEUL SAU TEOLOGIC INCHINAT RASTIGNIRII „UNE POETE REGARDE LE CROIX”(UN POET PRIVESTE CRUCEA),IN CARE STABILESTE SUCCESIUNEA CELOR 7 FRAZE A CELUI VENIT SA MANTUIASCA LUMEA!”

30 Apr

rastiginire iisus

 

În orele dramatice, cât a agonizat, răstignit pe cruce, Iisus a vorbit oamenilor de 7 ori. Cuvintele spuse atunci de Mântuitor reprezintă un rezumat al întregii Sale misiuni pe această lume. Fiecare evanghelist scrie despre unele dintre aceste rostiri, dar nu se știe exact în ce ordine au fost ele spuse. Paul Claudel, un poet creștin de origine franceză, a compus un eseu teologic închinat răstignirii: „Une poete regarde le croix” (Un poet privește crucea), în care stabilește succesiunea cuvintelor Celui venit să mântuiască lumea.

1.„Părinte, iartă-le lor, căci nu știu ce fac!” (Luca 23, 34).
Aceste cuvinte aduc aminte de porunca înnoită a iubirii din Predica de pe Munte, în care Iisus îi îndemna pe apostoli să-și iubească și vrășmașii, după cum Dumnezeu îi iubește pe muritori. Învățătura apare și în rugăciunea „Tatăl nostru”, în care se spune: „Și ne iartă nouă greșelile noastre/ Precum și noi iertăm greșiților noștri.
2.„Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu mine în Rai”(Luca 23, 43).
Tâlharul ce-și ispășește pedeapsa pe o altă cruce, aflată în apropierea Mântuitorului, primește, în al 12-lea ceas, privilegiul de a merge în Împărăția lui Hristos. Prin aceasta, se arată că nimeni nu este iremediabil pierdut. Primind pocăința, tâlharul intră primul în Rai, înaintea altora care se considerau drepți, împlinindu-e astfel o profeție din acele vremuri.
3. „Femeie, iată fiul tău!..Iată mama ta!”(Ioan 19, 26-27)
A treia rostire. Aceste cuvinte au fost spuse de Iisus care își privea cu dragoste mama sfâșâiată de durere. Astfel, Preacurata devine Mama ce va purta de grijă lui Ioan, noul ei fiu, cel mai iubit dintre ucenicii Săi, dar și a tuturor creștinilor din lume.
4.„Mi-e sete!” (Ioan 19, 28).
Până în ultima clipă, oamenii îi aruncă Mântuitorului răutatea și veninul lor, refuzând să-i dea apă și împingânu-i spre buzele arse un burete cu oțet. Dar Lui Iisus, răstignit, între pământ și cer îi este sete mai mult de dragostea omului, de ”apa vieții”. De ce oare, de fiecare dată când suntem flămânzi, în viață sau ne este sete, ne gândim la ajutorul Mântuitorului?
5.   „Eli, Eli, lama sabahtani?” (Matei 27, 46; Marcu 15, 34)
Iisus, Fiul Lui Dumnezeu, Cel Atotputernic strigă, blocat în trupul unui om, aflat în mare suferință: „Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu! De ce M-ai părăsit?”. Hristos își asumă rolul de ființă umană, până la capăt.
6.„Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19, 30)
Cuvintele au un dublu sens: „a se sfârși” și „a se împlini”. Domnul spune că și-a împlinit misiunea. Este, de fapt, începutul repunerii întregii lumi pe făgașul ne-lumesc și care, odată cu Învierea, reprezintă întreaga filosofie a creștinismului.
7.„Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu” (Luca 23, 46).
Omul își lasă sufletul în măinile lui Dumnezeu și se întoarce la el, acolo de unde a venit, la dreapta Tatălui Ceresc, acolo unde a stat înainte de toate secolele și va sta de aici, înainte, în vecii vecilor.

EMISARUL GERMANIEI LA BUCURESTI,KLAUS JOHANNIS VA PARTICIPA SAMBATA NOAPTEA LA SLUJBA DE INVIERE CARE VA FI OFICIATA LA PATRIARHIE!

30 Apr

Președintele Klaus Iohannis va participa sâmbătă noaptea la slujba de Înviere care va fi oficiată la Patriarhie.

„Președintele Klaus Iohannis va participa la slujba de Înviere de la Patriarhie”, au precizat reprezentanți ai Administrației Prezidențiale.

Joi, întrebat unde va petrece sărbătorile pascale, Iohannis a răspuns: „în principiu, acasă”. Tot joi el a anunțat că și-a făcut viză de reședință pentru București.

AGERPRES

PREAFERICITUL PARINTE DANIEL,PATRIARHUL BISIERICII ORTODOXE ROMANE,A OFICIAT LA CATEDRALA PATRIARHALA,DENIA PROHODULUI DOMNULUI CARE ESTE:”O ASTEPTARE IN PRIVEGHERE A INVIERII SALE!”

30 Apr

DSC_4853

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat la Catedrala Patriarhală în seara zilei de 29 aprilie 2016 Denia Prohodului Domnului. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat şi Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei.

În cuvântul său, Patriarhul României a evidenţiat semnificațiile duhovnicești ale slujbei Prohodului.

Preafericirea Sa a spus că Prohodul Domnului arată legătura dintre taina Crucii şi taina Învierii lui Hristos, dintre smerenia Lui şi slava Sa.

„Slujba Prohodului este una dintre cele mai frumoase creaţii liturgice ale Ortodoxiei. Este o îmbinare armonioasă între teologhisire şi poezie, între cântare şi înţelesul duhovnicesc al tainei răstignirii şi îngropării lui Hristos cu aşteptarea întru nădejdea învierii Sale. Această slujbă conţine atât de multe profunzimi teologice că aproape nicio operă dogmatică nu a putut să concentreze în cuvinte simple şi în acelaşi timp poetice înţelesurile adânci ale tainei smereniei sau plecăciunii prin răstignirea şi îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Referindu-se la conţinutul acestei slujbe, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat că Prohodul are patru mari dimensiuni.

„Prohodul Domnului este tânguire de îngropare a lui Hristos în jurul Epitafului, care înseamnă în limba greacă acoperământul unui mormânt. Pe această icoană de pânză este pictată punerea în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. În al doilea rând, Prohodul Domnului este o mărturisire a dumnezeirii lui Hristos. În al treilea rând, este o preamărire a smereniei Lui arătată prin răstignire şi îngropare. În al patrulea rând, Prohodul Domnului este o aşteptare în stare de priveghere a Învierii Sale”.

Ca tânguire de îngropare, vedem că moartea Domnului pe cruce şi îngroparea Lui produc un doliu cosmic, aşa cum ne arată unele strofe din Prohodul Domnului, ca de pildă strofa a XX-a, starea întâi, în care se spune că S-a schimbat făptura prin a Ta patimă căci cu Tine toate au pătimit câte sunt făcător a toate cunoscându-Te, a mai subliniat Patriarhul României.

„Prin aceasta se vede că aici este vorba de o împreună pătimire a întregii creaţii cu Hristos care Se află răstignit pe Cruce pentru că El este creatorul a toate câte există. El a făcut cerul şi pământul, El este creatorul universului şi de aceea se întunecă soarele şi luna când El moare pe cruce şi acest lucru este spus în aceste cuvinte: «Soarele a apus, iar pământul s-a clintit cuvinte apunând Tu neînseratul soare Hristos şi cu trupul în mormânt punându-Te». Aceasta ne arată că Iisus Hristos nu este un simplu om care moare pe Cruce, ci este Domnul şi Stăpânul Universului şi de aceea din această suferinţă a Lui se vede că ea se extinde la toată făptura întrucât atunci când făcătorul universului trece prin suferinţa morţii toate pătimesc împreună cu El”.

În cântările din seara aceasta avem pretutindeni o mărturisire a dumnezeirii lui Hristos.

„Cel Care moare pe Cruce şi apoi este înmormântat rămâne împreună pe tron cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Aici este taina mare a sâmbetei, a morţii Mântuitorului Iisus Hristos şi anume, trupul Său se află în mormânt, sufletul Său coboară la iad, iar El este împreună cu Tatăl şi cu Duhul în slava dumnezeirii. Sfinţii Părinţi au arătat că moartea lui Hristos este doar despărţirea sufletului Său de trupul Său, dar nu este despărţirea dumnezeirii nici de sufletul care se află în mormânt şi nici de sufletul care coboară la iad. De aceea, trupul lui Hristos fiind unit cu dumnezeirea, deşi se află în mormânt, nu putrezeşte, nu cunoaşte descompunere. Iar sufletul Său nu poate fi reţinut în iad pentru că este unit cu dumnezeirea şi de aceea, spun cântările, «Cu strălucirea slavei Lui dumnezeieşti El a sfărâmat iadul». Ce înseamnă aceasta ? Că a adus iubirea Lui nesfârşită şi preaslăvită în mijlocul izolării, al singurătăţii şi al durerii celor care se aflau în iad”, a mai precizat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Iisus Hristos S-a smerit pe Sine pentru a arăta ascultarea omului faţă de Dumnezeu până la moarte, mai subliniază Preafericirea Sa.

„Îngerii din Ceruri, care cunoşteau slava lui Hristos, când L-au văzut mort în mormânt s-au înspăimântat, ştiind că El a acceptat moartea de bună voie şi S-a aşezat în mormântul atât de îngust încât e mai presus de înţelegere plecăciunea Sa cea multă, adică smerenia sa, această smerenie care trece prin moarte ca să biruiască moartea din interiorul ei. De ce s-a smerit pe Sine Hristos de bună voie până la moarte şi încă moarte pe Cruce ? Pentru a arăta ascultarea omului faţă de Dumnezeu până la moarte şi a vindecat păcatul neascultării lui Adam”.

De asemenea, Patriarhul României le-a explicat credincioşilor prezenţi faptul că Prohodul Domnului este o tânguire cu nădejdea Învierii.

„Această slujbă este de asemenea foarte profundă în ceea ce priveşte speranţa Învierii. Către sfârşitul stării a III-a se arată aşteptarea în stare de veghe a Învierii Domnului. Prin aceasta vedem că Prohodul Domnului nu este o tânguire cu disperare, ci este o tânguire cu nădejdea Învierii”.

La sfârșitul Doxologiei a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei Patriarhale care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult. Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă cântându-se troparul Iosif cel cu bun chip….

Denia Prohodului Domnului cuprinde o serie de cântări sau imne, împărțite în trei stări, inegale ca număr de strofe. Aceste cântări exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.

DUPA RESPINGEREA CANDIDATURII LUI GELU VISAN,PROFESORUL MIRCEA NASTASE ,CANDIDAT ALDE LA EGALITATE CU CANDIDATUL PSD LA PRIMARIA CRAIOVEI,OLGUTA LIA VASILESCU!

30 Apr

Spre surpriza tuturor, bătălia pentru Primăria Municipiului Craiova se anunţă deosebit de animată după depunerea tuturor candidaturilor. Ceea ce părea doar o formalitate pentru Olguţa Vasilescu, candidatul PSD, a devenit o competiţie interesantă, mai ales după ce un sondaj îl creditează pe profesorul Mircea Năstase, candiatul ALDE, cu aproape 30 de procente, situîndu-l pe locul 2!

Surpriza nu vine neapărat din scorul bun al lui Mircea Năstase, ci, mai ales, din faptul că PSD şi ALDE sînt partide aliate la guvernare, iar fotoliul de preşedinte al Senatului, deţinut de Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte ALDE, se bazează pe sprijinul PSD! Iată un cadru de la lansarea spectaculoasă a lui Mircea Năstase:

Dar cursa electorală pentru Primăria Craiova se anunţă extrem de interesantă mai ales după ce lui GELU VIŞAN, propunerea PMP, i s-a respins candidatura de către Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 1 Craiova, după ce au fost verificate cele 3.000 de semnături depuse, din care au rămas valide doar 1.543, insuficiente însă, căci erau necesare minim 2.600:

Cel care era creditat iniţial cu a doua şansă era PAVEL BADEA, fostul fotbalist al Universităţii Craiova, care candidează din partea PNL, însă imaginile în care cerea bani de la candidaţi, precum şi identificarea sa cu „groparul” echipei de fotbal care l-a făcut celebru i-au diminuat serios şansele.

În aceste condiţii, la Craiova se anunţă o bătălie fratricidă, între candidaţii PSD şi ALDE, respectiv Olguţa Vasilescu şi Mircea Năstase. Amîndoi sînt profesori, dar, în timp ce Olguţa Vasilescu a intrat de tînără în politică, renunţînd, practic, la catedră, Mircea Năstase a fost peste un deceniu directorul uneia dintre cele mai importante şcoli ale învăţămîntului românesc, Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova.

Dar campania electorală este abia la start, aşa încît timp de o lună toţi candidaţii pot să cîştige sau piardă din procente în funcţie de prestaţia fiecăruia în timpul dezbaterilor ce se anunţă spectaculoase. Ultima bătălie tensionată pentru Primăria Craiova a avut loc în 2012, între primarul de atunci Antonie Solomon şi actualul edil Olguţa Vasilescu, despărţiţi în final doar de ceva mai mult de 5.000 voturi!

Interesant este faptul că atît în 2012, cît şi în 2016, primarii în funcţie au intrat în competiţie fiind puşi sub acuzare de către procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie: Antonie Solomon fusese arestat preventiv, iar Olguţa Vasilescu a fost doar reţinută 24 de ore!

MINISTRUL CULTURII ,VLAD ALEXANDRESCU SI SCRISOAREA DESCHISA ADRESATA GDS,PRIN CARE ACUZA GUVERNUL LUI JOHANNIS-CIOLOS DE PRESIUNI SI AMENINTARI MAFIOTE ASUPRA SA!

30 Apr

Vlad Alexandrescu

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, adresează o scrisoare deschisă Grupului pentru Dialog Social, în care susţine că au existat presiuni asupra sa din interiorul guvernului, din cauza unor decizii pe care le-a luat şi care ar fi deranjat mai multe grupuri de interese.

Scrisoarea a fost publicată de Digi 24.

„Dragi Colegi,

Vă mulțumesc pentru comunicatul de susținere, care înseamnă foarte mult pentru mine.

Când am devenit ministru al Culturii, mi-am autosuspendat dreptul de vot în GDS, pentru a nu implica libertatea de reflecție a Grupului în deciziile guvernării.

În aceste zile, fiind impresionat de susținerea acordată de către societatea civilă, mă simt dator să vă explic ce cred că se întâmplă în jurul ministerului Culturii. O fac ca un partener adevărat, în spiritul transparenței ce a fost totdeauna un principiu al Grupului pentru Dialog Social.

Prin multe decizii și acțiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piața Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o ședință de „înfierare” condusă de fostul rector al ASE, actualmente Președinte al Senatului ASE, același om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susținute în acea Universitate.

Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați.

În confreria inamovibilă a directorilor de muzee din subordinea ministerului, am organizat evaluări și concursuri cu specialiști adevărați. La Muzeul de Artă al României, Roxana Theodorescu, aflată acolo de 22 de ani, a fost evaluată de o comisie compusă din Anca Oroveanu, Ruxandra Demetrescu și Călin Dan, și a obținut nota de 8,73, adică o notă sub 9, ceea ce a permis organizarea unui concurs deschis. La acest concurs, cu un juriu internațional (am invitat pentru prima oară în România un specialist de la Muzeul Luvru, cu gândul de asocia Luvrul în viitor la activitățile Muzeului), Ruxandra Theodorescu (care s-a prezentat din nou) a fost clasată a treia, iar poziția întâi a fost obținută de Călin Stegerean, de la Cluj. R. Theodorescu a depus împotriva mea o plângere în care m-a amenințat cu o acțiune a DNA și cu punerea sub sechestru asigurator a bunurilor mele până la concurența sumei de 500.000 euro.

La Muzeul Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, actualmente inculpat într-un dosar penal instrumentat de DNA în legătură cu acordarea avizului de declasare pentru anexele Palatului Sutu din Bucuresti, pe vremea când era secretar general în Ministerul Culturii, a pierdut concursul pentru un nou mandat, în fața lui Vintilă Mihăilescu. Comisia de concurs, de excelenți specialiști, a fost alcătuită din Zoltan Rostaș, Șerban Sturdza, Sorin Alexandrescu.

La Biblioteca Națională a României, concursul pentru postul de director general se ține săptămâna viitoare, iar din juriu va face parte un responsabil de la Biblioteca Națională a Franței, pentru a asocia cele două instituții în viitor.

La Muzeul Național de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrări de consolidare interminabile întreprinse cu o firmă condusă de un afacerist penal, Ernest Oberländer-Târnoveanu se află și el la încheierea mandatului de director, și asteaptă evaluarea de sfârșit de mandat peste două luni. În contextul în care este contestat în legătură cu achiziții de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale.

Irina Oberländer-Târnoveanu, soția lui, este consiliera lui Sergiu Nistor, consilierul Președintelui pentru Cultură. Ei împreună au reușit să îl convingă pe Președinte să vorbească împotriva mea. Ei doresc numirea lui Ernest Oberländer-Târnoveanu ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na Oberländer-Târnoveanu a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul Național al Patrimoniului.

Când am vrut să reformez Ordonanța 189, care reglementează accesul la concursurile de directori în instituțiile de cultură, am întâlnit imense rezistențe. Am dorit să lărgesc condițiile de studii, de la licență în domeniu, cum este acum, la licență, masterat sau doctorat în domeniu, cum ar trebui să fie, pentru a lărgi bazinul de selecție a candidaților. Am vrut să elimin reglementarea unui concurs „închis” pentru directorii care au obținut mai mult de nota 9 la evaluarea finală după cei 5 ani de directorat, pentru a da și altor candidați posibilitatea să se prezinte, pentru a lărgi concurența și a permite comisiilor de concurs să aibă de unde alege. M-am izbit de rezistența lui Caramitru și a unor directori de teatre în funcție. Totuși nu am abandonat, și am constituit un grup de lucru pentru schimbarea legii, în care i-am invitat și pe ei și pe oameni din sectorul cultural independent.

Strategia mea de a asocia sistematic sectorul cultural independent la grupurile de reflecție pe care le-am creat pentru regândirea legislației a iritat din cale-afară instituțiile publice de cultură, obișnuite să conteze pe un buget fix, fără să se gândească la vreo atragere de fonduri din alte surse, ceea ce sectorul cultural știe să facă și face, sub sancțiunea de a nu-și putea desfășura activitățile. Ideea de eficiență și principiile concurenței au rămasa încă foarte departe de aceste instituții, și de aici provine un discurs general de lamentare în care ele se complac în bună măsură pentru a-și masca incuria administrativă și slaba inițiativă managerială.

Nu vreau să continui această înșiruire de fapte, căci am ales doar câteva elemente care să vă poată da o idee despre acele „reacții furibunde” pe care am afirmat că mandatul meu de ministru al Culturii le generează.

În momentul de față, cred că o reacordare a încrederii Prim-Ministrului în mandatul meu și în reforma pe care am început-o ar fi singura cale prin care aceste reacții ar putea fi stopate, măcar pentru o perioadă.

Vlad Alexandrescu”

SE CLATINĂ NU NUMAI BARNEVERNET! de George Alexander

30 Apr

agnus dei - english + romanian blog

Norway National Day Barnevernet

SE CLATINĂ NU NUMAI BARNEVERNET!
de George Alexander

Photo credit Sever Gheorghe Photo credit Sever Gheorghe

Nu ajungi prea departe în acestă lume dacă te bazezi numai pe golurile ireparabile din sufletul tău…
Vei crede ce vei vrea, dar, vocea ta interioară îți va spune totdeauna că, niciodată!, fără ieṣirea în stradă, nu se poate dobândi ceva!

Lumina acestei lumi se va stinge de tot dacă nimeni, nicio ființă nu va veni să-ți confirme vreodată că nu ura ṣi răutatea ar trebui să te călăuzească în viața ta.

Ajută-i, de aceea, ṣi pe alții, să se revadă mai bine pe ei înşişi, metafizic, când, prăbuṣind-se printre oameni, nici nu mai ṣtiu dacă un om poate să rămână corect chiar ṣi pentru o singură zi…

Miercuri, 27.04.16, a avut loc o dezbatere publică despre Barnevernet la Casa de Cultură Sølvberget, Stavanger, Norvegia, la care a participat chiar si ministrul Copilului din Norvegia…

Barnevernet a fost…

Vezi articol original 554 de cuvinte mai mult

CRESTINII ORTODOCSI PRAZNUIESC SAMBATA MARE,POGORAREA LA IAD A MANTUITORULUI!

30 Apr

https://i2.wp.com/str.crestin-ortodox.ro/foto/887/88667_coborarea-la-iad---mantuitorul.jpg

În sâmbăta din Săptămâna Patimilor, cunoscută drept Sâmbăta Mare, creștinii ortodocși prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea cu sufletul la iad.

În această zi credincioșii se roagă, iși amintesc de patimile suferite de Hristos pentru mântuirea omenirii și se pregătesc sufletește pentru ca sâmbătă noapte să ia parte la slujba Invierii, la finalul căreia să aduca în casele lor Lumina Sfântă și sa rosteasca din toata inima: „Hristos a Înviat!”.

Ajunși în Ziua Sfintei Învieri, Biserica cere oamenilor următoarele: ”În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm și să le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, potrivit Creștin Ortodox.

Sfantul Ioan Damaschin a subliniat că, deși de vineri seara și pâna în zorii zilei de duminică, sfantul trup al lui Iisus a rămas în mormânt, în tot acest răstimp El a continuat să fie unit ipostatic cu sufletul, coborâtîn locașul morții, Dumnezeul neputând fi circumscris într-un anumit spațiu și deci aflându-Se simultan pretutindeni.

Coborarea la iad a Mantuitorului are ca temei scripturistic marturia Sfantului Apostol Petru, care spune in prima sa epistola ca Hristos: „Omorat fiind cu trupul, dar viu facut cu duhul, cu care S-a coborat si a propovaduit si duhurilor tinute in inchisoare” (I Petru 3, 18-19). El afirma deci ca in rastimpul dintre moarte si inviere, cand trupul Sau zacea in mormant, Hristos a coborat cu sufletul Lui indumnezeit printre cei adormiti, tinuti pana atunci sub stapanirea celui rau, si le-a propovaduit cuvantul Evangheliei.

Sfantul Ioan Damaschin a subliniat ca, desi de vineri seara si pana in zorii zilei de duminica, sfantul trup al lui Iisus a ramas in mormant, in tot acest rastimp el a continuat sa fie unit ipostatic cu sufletul, coborat in locasul mortii, Dumnezeul neputand fi cir­cumscris intr-un anumit spatiu si deci aflandu-Se simultan pretutindeni. Ipostasul Cuvantului asigura deci legatura dintre trup si suflet, chiar daca pentru un timp cele doua elemente componente ale Persoanei lui Hristos se aflau separate.

Cantarea din Liturghia ortodoxa exprima admirabil misterul mai pre­sus de fire: „In mormant cu trupul si in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun ai fost, Hristoase, cu Tatal si cu Duhul Sfant, toate umplandu-le Cela ce esti necuprins”.

Un alt punct destul de nelamurit priveste locul unde a coborat Domnul. In Noul Testament nu este folosit un termen anume menit sa indice spa­tiul spiritual unde a intrat Iisus, desi din prima epistola a Sfantului Petru rezulta ca era un loc de suferinta, unde duhurile erau tinute in inchisoare. Prima atestare textuala a coborarii la iad unde se foloseste cuvantul „iad” apare in Simbolul apostolic, cel mai vechi simbol crestin. Eventualele nelamuriri se ivesc tocmai in legatura cu termenul de „iad”, care poate avea mai multe acceptii.

In perioada anterioara iconomiei evanghelice exista o singura sfera nediferentiata unde mergeau toti oamenii dupa moarte, indiferent de com­portarea lor in viata. Este acel seol biblic, unde salasluiau sufletele celor adormiti, aflate sub stapanirea duhului celui rau si lipsite de mangaierea prezentei divine.

Cand se spune deci ca Iisus a coborat la iad nu trebuie sa se creada ca este vorba de gheena, adica de locul de osanda a celor pacatosi, ci pur si simplu de imparatia mortilor, unde zaceau dreptii si pacatosii.

Ca si printre ei vor fi existat diferite trepte, cei pacatosi fiind mai in­cercati decat cei drepti, este posibil, dat toti de la Adam incoace se aflau sub povara aceluiasi blestem, de cand moartea patrunsese in lume si se interpusese intre om si Dumnezeu.

Hristos coboara pana la temelia zidirii, dar nu ca osandit, ci in chip de Dumnezeu, care vine sa aduca lumina in zonele cele mai intu­necate ale creatiei. Daca coborarea la iad este o fapta prin care strabate puterea dumnezeiasca a lui Hristos, totusi, ea este si o dovada de smere­nie si de dragoste. Ea constituie inceputul preamaririi, dar presupune to­todata si un aspect chenotic. In primul rand pentru ca Hristos experiaza, cu intensitate unica, proprie numai Dumnezeului intrupat, scindarea pro­priei Sale personalitati. Chiar daca ipostasul divin continua sa asigure legatura dintre trupul si sufletul Sau, acea disociere temporara a fiintei Sale, pe care nici nu ne-o putem inchipui, trebuie sa I se fi parut extrem de dureroasa. De la intrupare incoace, sudura dintre Logos si omul Iisus se realizase intr-un mod atat de desavarsit, incat despartirea sufletului de trup reprezenta pentru El o forma de existenta nedeplina.

Invierea si Inaltarea la cer a Domnului, cu trupul Sau indumnezeit, vor confirma aceasta, punand in lumina perenitatea unirii dintre Cuvant si natura umana, unire ce nu va mai putea fi nicicand desfacuta.

Coborarea la iad a presupus chenoza, adica umilire liber acceptata, si pentru ca Fiul a primit sa patrunda in acea lume a suferintei, zamislita de tragica noastra libertate, unde domnea spaima si intunericul. Cel plin de har pogoara intr-o zona spirituala supusa influentelor malefice, de unde Dumnezeu era absent. Se poate spune deci ca Hristos a parcurs, spre a ne mantui, toate etapele existentei umane, aflate sub osanda din pricina pacatului. El S-a solidarizat cu omul si in nastere, si in moarte, si in viata de dupa moarte. Dar dupa cum nasterea Sa fusese straina de pa­cat, nici mormantul nu va pastra sfant trupul Sau si nici sufletul Sau nu va ramane in seol. Hristos coboara la iad spre a desfiinta aceasta forma de existenta si spre a sfarama puterea vrajmasului.

Ceea ce constituie un dat extrem de semnificativ, in marturia Sfan­tului Petru, este afirmatia facuta de apostol ca Iisus a propovaduit duhurilor tinute in inchisoare. Hristos a facut ca dragostea sa patrunda mai tare decat ura si deznadejdea in locasul mortii, dar pentru aceasta a tre­buit sa incerce a restabili comuniunea dintre El si sufletele celor tinuti in robie. Domnul nu mantuieste pe nimeni in chip mecanic, in virtutea unei porunci date, ci asteapta un raspuns la chemarea Sa, o libera adeziune, si aceasta chiar si de la cei adormiti. Sfantul Petru mai face o precizare ex­trem de pretioasa, care arunca oarecare lumina asupra acestui mister, atunci cand spune: „Spre aceasta s-a binevestit mortilor, ca sa fie judecati ca oameni, dupa trup, dar sa vieze, dupa Dumnezeu cu duhul” (I Petru 4, 6).

Hristos le propovaduieste mortilor pentru a-i trezi din somnul lor spiritual si a le da prilejul sa opteze liber pentru Evanghelie. Atarna de ei sa asculte sau sa respinga cuvantul Sau. Cel care Se intrupase pentru mantuirea tuturor nu putea lasa o parte din omenire neizbavita; dar spre a-i salva Domnul trebuia sa-i smulga si pe cei morti din inertia lor spiri­tuala, facandu-i sa vibreze fata de dragostea Sa jertfelnica. Coborand la iad, Iisus isi aminteste de toti dreptii care au vietuit inainte de intruparea Sa, precum si de cei care „il prefigurasera fara sa-L cunoasca”. Ador­mind acum, ai sculat pre cei legati, Hristoase, si inviind din morti, Cu­vinte, ai luminat pre toti adormitii din veac”, se canta in Sambata Mare. Domnul le vesteste mortilor ca legea pedepsei universale, sub care se aflau cu totii, a incetat si ca El intemeiaza o noua forma de vietuire vesnica, in care cei adormiti vor fi in comuniune permanenta cu Dumnezeu. Acelasi lucru le vestise El ucenicilor la cina, intr-un mod mai ambiguu: „Ma duc sa va gatesc loc” (Ioan 14, 2).

Este semnificativ ca in iconografia ortodoxa rascumpararea omului este reprezentata prin coborarea la iad, Iisus fiind infatisat in clipa cand patrunde in lumea intunericului si intinde mana catre Adam si Eva, pe care a venit sa-i scoata de sub povara osandei. De altfel si in iconografie se arata cum Mantuitorul, coborand la iad, l-a dezrobit pe Adam. Olivier Clement spune ca Hristos, calcandu-l in picioare pe vrajmas, intinde mana primului Adam si face ca viata si lumi­na sa patrunda acolo unde se afla „intunericul, moartea, singuratatea”, invierea sufletelor celor adormiti nu a putut avea loc, fara indoiala, decat sub inraurirea conjugata a Fiului si a Duhului Sfant. Odinioara, incepandu-Si propovaduirea la Nazaret, Iisus spunea: „Duhul Domnului este peste Mine”, iar acum, cand vrea sa deschida sufletele celor morti si sa le vesteasca izbavirea, El Se afla, desigur, de asemenea ajutat si sus­tinut de Duhul in lucrarea Sa.

Fireste insa ca nu toti mortii vor fi raspuns la chemarea lui Hristos: fara indoiala, au fost multi care nu au ascultat glasul Sau, fie ca nu pu­teau sa-l perceapa, din pricina invartosarii lor spirituale, fie ca, auzindu-l, nu voiau sa-I primeasca indemnul. Intr-o farama de clipa, sufletul indumnezeit al Domnului a intrezarit inertia spirituala ce le retinea pe aceste suflete in temnita lipsita de lumina si le facea sa se impotriveasca Aceluia venit sa le mantuiasca. Si aceasta trebuie sa fi fost, pentru Cel ce Se identifica cu viata spirituala, o experienta infricosatoare: sa con­state cum duhuri aflate pe pragul mantuirii resping darul ce li se face si se cufunda din nou, cu buna stiinta, in bezna.

Chiar daca nu toate sufletele L-au urmat pe Hristos, unele rama­nand mai departe sa vegeteze intr-o forma de subexistenta, din pricina pacatelor ce le apasau, totusi, prin coborarea la iad, Domnul a dobandit cea mai de seama biruinta a Sa. El a desfiintat randuiala existenta de la caderea lui Adam care facea ca, dupa moarte, omul sa ramana pe veci despartit de Dumnezeu si supus duhurilor rele. In felul acesta s-a schim­bat rostul mortii, care a incetat a mai fi doar ped6apsa pentru pacat, devenind cale de unire cu Cel de Sus. La sfarsitul veacurilor si moartea va fi inghitita de biruinta, dupa cuvantul apostolului neamurilor (I Cor. 15, 54); dar si pana atunci, pentru cei ce cred in Hristos ea nu mai este prabusire in neant, ci revenire la sanul Tatalui.

Totodata, se poate spune ca abia prin sfaramarea portilor iadului a luat cu adevarat fiinta imparatia, pe care am incercat sa o definim drept noul eon – sau, poate mai potrivit, drept o noua ordine existentiala. Aceas­ta ordine nu putea lua nastere atata timp cat, dincolo de moarte, omul se afla sub dominatia duhurilor intunericului. Trebuia ca stapanirea celui rau sa fie surpata, ca omul sa fie eliberat de povara pacatului stramosesc pen­tru ca imparatia harului sa poata deveni o realitate, la care sunt chemati sa participe atat viii cat si mortii ce vor fi raspuns afirmativ la chemarea lui Hristos.

Daca, in principiu, iadul a fost invins, puterea diavolului fi­ind surpata din temelii prin cruce si biruinta dobandita de Hristos, el va continua totusi sa existe pana la sfarsitul istoriei ca forma de existenta personala, rezultat al unor optiuni negative. Este gheena de care vor­beste adesea Iisus, loc de osanda si de suferinta rezervat nu tuturor celor adormiti, ci numai acelora care nu vor fi reusit sa invinga pacatul inca din viata aceasta si sa-si deschida sufletul pentru primirea harului. Dar nici acea stare – caci mai corect este poate sa se inteleaga prin iad o stare existentiala, si nu un loc anume – pare sa nu fie vesnica, ea urmand sa dispara la sfarsitul veacurilor, cand Dumnezeu va fi totul in toate (I Cor. 15, 28). „Desfiintand eternitatea mortii si a stricaciunii, rastig­nirea Domnului nimiceste totodata si eternitatea iadului”. Cantarile bisericesti subliniaza in repetate randuri nimicirea temeiului ontologic al iadului: „Incetat-a tirania iadului si imparatia lui de nimic s-a facut de acum inainte”.

Se pune insa intrebarea: care este raportul dintre rai si imparatie? Cand talharul ii cere lui Iisus sa-l pomeneasca in imparatia Sa, Domnul ii raspunde: „Maine vei fi cu Mine in rai”. Raiul desemneaza de fapt sta­rea de fericire de care se vor invrednici alesii dupa ce seolul va fi fost desfiintat. invingand iadul, Hristos a intemeiat ordinea eternitatii fericite, adica raiul, care va fi accesibil dreptilor indata dupa moarte, in timp ce altii nu se vor bucura de el decat dupa Judecata din urma. Cuvintele Domnului „In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt” (Ioan 14, 2) par sa indice ca, in ce-i priveste pe cei drepti, va exista o infinitate de trepte de comuniune cu Dumnezeirea si deci de gustare a bunurilor suprafiresti, caci, dupa metafora foarte sugestiva a Sfantului Pavel, „stea de stea se deosebeste in stralucire” (I Cor. 15,41).

Sfantul Ambrozie socoteste ca raiul, sau paradisul, nu este decat pridvorul imparatiei – sau, cu alte cuvinte, un mod existential care pre­ceda imparatia. Astfel inteles, pare ca raiul reprezinta totusi o stare provizorie si inca nedeplina, care la sfarsitul veacurilor, cand imparatia va atinge dezvoltarea sa plenara, va fi inglobata in imparatie.

Imparatia apare deci ca o notiune cu o sfera mult mai vasta. Ea con­stituie de fapt veacul cel nou, noua perioada in cuprinsul careia omul va vietui in comuniune cu Dumnezeu si se va impartasi de darul Duhului Sfant. Atata timp cat va dura istoria, imparatia va fi prezenta in sufletele celor aflati in viata si apti de primirea harului, dar dupa Judecata din urma ea va ingloba toata creatia, tot ce a fost purificat si eliberat de pacat. Si, desigur, ea va cuprinde o multitudine de forme de viata duhovniceasca, harul necreat si substantial, care modeleaza sufletele, avand mii de infati­sari, adecvate fiecaruia din cei mantuiti, asa cum sublinia Sfantul Grigorie Palama.

%d blogeri au apreciat asta: