Arhiva | mai, 2013

REMEMBER ROMANI:URA LUI BASESCU IMPOTRIVA ANTENEI TV GROUP!,MAI EXISTA ANTENA 3 ?!

31 mai

Nu există probe privind şantajul în cazul şefului Antena Group, Sorin Alexandrescu, potrivit avocatului acestuia Gheorghiţă Mateuţ.

Mateuț a declarat la ieșirea din sala de judecată că și-a construit apărarea în temeiul viciilor de procedură. Potrivit acestuia DNA nu are competență pentru a instrumenta acest dosar. De asemenea, avocatul lui Alexandrescu susţine că DNA nu avea competenţă să ceară arestarea preventivă a directorului Antena Group în acest caz.

Gheorghiță Mateuț, susține că nu se poate efectua o acțiune de șantaj asupra unei persoane juridice, așa cum a fost în acest caz. „Nu se poate aprecia că o asemenea infracțiune poate fi săvârșită asupra unei persoane juridice, este evident că subiectul unei acțiuni de șantaj trebuie să fie o persoană fizică, aceasta trebuia să fi fost constrânsă psihic. Astfel, nu doar că nu există probe sau indicii că ar fi fost săvârșită infracțiunea de șantaj, dar nu există nici măcar indicii”, a spus avocatul clujean, expert în drept penal.

În acest caz, se pune și problema tulburării psihice a lui Ioan Bendei, care a fost supus șantajului. Apărătorul șefului de la Antena Group, susține că nu se pune problema unei examinări psihologice a acestuia. „Nu rezultă nici o acțiune de amenințare în sensul prevederilor legale. Simplul fapt al unor întâlniri cu ocazia cărora s-au purtat discuții legate de un contract, nu relevă nimic”, a declarat Mateuț.

În timpul audierilor lui Dumitru Dragomir de la sediul DNA, de joi seara, șeful Ligii Profesioniste de Fotbal nu a fost confruntat cu Sorin Alexandrescu.

Alexandrescu se află de aproximativ patru ore la Judecătoria Sectorului 1, unde se judecă mandatul de arestare cerut de procurori.

Judecătorii au rămas în pronunțare pentru a decide dacă emit sau nu mandat de arestare pentru Sorin Alexandrescu.

UN NOU DOSAR POLITIC”ALEXANDRESCU.DNA CONTINUA TEHNICA SECURISTA A LUI TRAIAN BASESCU CARE PRIN „ZIARISTII-MERCENARI”SA LOVEASCA IN ANTENA TV GROUP!

31 mai

Un nou dosar – spectacol! Directia Nationala Anticoruptie condusa de Laura Codruta Kovesi a aruncat pe piata media, partea ”portocalie”, inca de la primele ore ale zilei de vineri 31 mai 2013, referatul acuzator la adresa directorului Antena 1, Sorin Alexandrescu, caruia i s-a cerut arestarea preventiva pentru un presupus santaj.

procuror-intr-un-picior-ghici-cine-e-colonel-laura-codruta-kovesi-pe-lista-coloneilor-lui-oprea-157972

Era imposibil sa nu apara repejor, inainte de a intra judecatorul in sala pentru a decide asupra cererii de arestare preventiva a lui Alexandrescu, referatul procurorilor DNA, de inculpare a acestuia pentru infractiunea de santaj. Referat presarat, fireste, cu extrase colate de convorbiri telefonice sau ambiental inregistrate, care a fost preluat imediat de presa portocalie pentru ca acuzatului sa i se construiasca deja o imagine de vinovat in ochii opiniei publice si, de ce nu, si al judecatorilor de la Judecatoria Sectorul 1.

Nu exista niciun dubiu ca referatul a fost scurs din interiorul DNA, intrucat el este in format electronic si intr-o atare forma nu putea fi regasit la dosar. Daca acest referat ar fi fost livrat de la instanta sau de la vreun avocat sau parte din dosar, el ar fi fost pe format de hartie (scanat/xeroxat) si nicidecum un document electronic in format word, care nu putea proveni decat dintr-un computer al DNA, dintr-o varianta de lucru a procurorilor anticoruptie. Acest fapt este de netagaduit! – pentru cine vrea sa se convinga cu ochii lui, poate citi referatul in format electronic atasat la finalul acestui articol.

Precizam ca la ora publicarii acestui articol, la Judecatoria Sectorului 1 a inceput procesul in care DNA a solicitat arestarea directorului Antena 1, faza procesuala secreta, care se judeca in sala de consiliu, fara public.

Cat timp isi va mai permite DNA sa faca regizeze dosare spectacol, cu elemente secrete din dosar livrate presei aservitae inainte de judecarea cererilor de arestare?

Aceasta maniera de a scurge in media referatul procurorilor si stenograme care, veti citi, nu contureaza existenta unei infractiune de santaj, a fost ”dedicata„ prin presa, in mod clar, judecatorului care urma sa intre in sala sa judece aceasta cerere a procurorilor. E din ce in ce mai clar ca toata aceasta ancheta e facuta cu scopul de a compromite Antenele si de a intimida ziaristii care lucreaza in acest trust si, in general, pe toti ziaristii incisivi, care nu abdica de la rolul lor de „caine de paza a societatii”.

Cititi in continuare, integral, referatul cu interceptari, folosit de procurori la instanta de judecata pentru a obtine arestarea preventiva a lui Sorin Alexandrescu:

„Prin ordonanta nr. (…)/P/2013 din 30.05.2013, emisa in dosarul cu acelasi numar al Sectiei de combatere a coruptiei, s-a dispus, in temeiul dispozitiilor art.235 C.pr.pen., punerea in miscare a actiunii penale impotriva inculpatului ALEXANDRESCU GEORGE SORIN sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art.194 alin.2 C.pen. rap. la art.131 din Legea nr.78/2000.

in motivarea acestei masuri, s-a avut in vedere ca in intervalul 16.04.2013 – 24.05.2013, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A. a constrans, in mod repetat, partea vatamata (…), administrator al unei societati comerciale, amenintand-o cu darea in vileag a unor fapte compromitatoare pentru aceasta de natura a-i afecta viata personala si cariera profesionala. in aceasta modalitate, cel in cauza a urmarit sa-l determine pe (…) sa semneze in numele 2 companiei (…) un contract avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand ANTENA TV GROUP S.A. in conditii prestabilite, respectiv pe o perioada de 5 ani, valoarea acestuia fiind de 7,2 milioane euro/anual, ceea ce implica incasarea unui pret de 0,6 euro/lunar/abonat.

Din cuprinsul actelor de urmarire penala efectuate pana in prezent a rezultat ca, la jumatatea lunii aprilie 2013, partea vatamata (…) a fost contactata telefonic de inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN care i-a solicitat o intrevedere urgenta, imprejurare in care, in ziua de 16.04.2013, intre cele doua persoane mentionate mai sus s-a derulat o intalnire in cadrul hotelului (…).

Cu acest prilej, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN i-a adus la cunostinta lui (…) ca are in posesia sa un contract incheiat in anul 2009, intre S.C. (…), pe de o parte, si S.C. (…) (al carei asociat unic este numitul(…)), pe de alta parte, contract semnat de partea vatamata in numele companiei pe care o reprezinta, valoarea totala a acestuia fiind de 3,5 milioane euro. in acceptiunea inculpatului, contractul respectiv reprezinta, in realitate, o modalitate de a acoperi primirea cu titlu de mita a sumei de 3,5 milioane euro de numitul (…) in schimbul careia acesta din urma a intreprins demersuri in a sustine compania (…)in castigarea licitatiei organizate de (…) privind transmiterea TV a meciurilor de fotbal disputate in cadrul (…).

Expunandu-i aceasta situatie, inculpatul i-a comunicat partii vatamate ca pentru a nu initia o campanie mediatica negativa la adresa sa, campanie care i-ar afecta viata personala si cariera profesionala, ar trebui sa accepte semnarea unui contract in numele societatii pe care o reprezinta cu ANTENA TV GROUP S.A. avand ca obiect retransmisia si distributia prin satelit a programelor apartinand trustului mentionat anterior pe o perioada de 5 ani, la pretul de 0,6euro/abonat/lunar. Totodata, incheierea unui asemenea contract ar determina stingerea tuturor litigiilor existente intre S.C. (…) si ANTENA TV GROUP S.A. 3

In finalul discutiei dintre inculpat si partea vatamata, se stabileste o viitoare intalnire, inculpatul sugerandu-i lui (…) sa reflecteze asupra acestei situatii. Partea vatamata a precizat ca discursul inculpatului a fost de natura a-i crea o stare de temere puternica ca acesta isi poate pune in aplicare amenintarile, realizand ca declansarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa sa in cadrul careia ar fi fost prezentata ca o persoana care ofera sume de bani ca mita pentru a obtine incheierea unor contracte pentru compania(…) i-ar afecta viata personala. Totodata, partea vatamata a constientizat ca publicarea unor materiale compromitatoare in legatura cu activitatea pe care o desfasoara in cadrul companiei (…) ar avea impact negativ si asupra carierei sale profesionale intrucat ar fi creata o imagine denaturata asupra modului in care deruleaza actiuni conform functiei pe care o indeplineste in cadrul companiei, iar pe de alta parte, incheierea unui contract cu ANTENA TV GROUP S.A. In conditiile impuse de inculpat ar fi produs efecte financiare negative asupra societatii pe care o administreaza.

Pentru lamurirea situatiei de fapt si in scopul identificarii tuturor participantilor la activitatea infractionala desfasurata in cauza, au fost emise autorizatii de interceptare si inregistrare a convorbirilor telefonice purtate intre persoanele implicate si intre acestea si alte persoane, precum si de interceptare si inregistrare audio-video a convorbirilor purtate in mediul ambiental intre inculpat si partea vatamata, dar si intre acestea si alte persoane care au legatura cu obiectul dosarului.

Din ansamblul materialului probator administrat in cauza, s-a stabilit ca, in cadrul urmatoarei intalniri, desfasurata in ziua de 19.04.2013, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN reitereaza ideea ca are posibilitatea reala de a-i compromite viata de familie si cariera profesionala, urmand sa-l determine pe acesta sa-si exprime acordul in semnarea contractului de retransmisie intre S.C. (…) si ANTENA TV GROUP S.A. in 4 conditii impuse referitoare atat la durata derularii contractului, cat si la pretul acestuia.

Astfel, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN i-a precizat partii vatamate ca daca nu reuseste perfectarea contractului de retransmisie, va expedia adrese de informare atat catre S.C.(…), cat si catre S.C. (…) prin care va solicita relatii privind imprejurarile concrete de incheiere si derulare a contractului intre cele doua societati, intentionand ca in intervalul urmator de timp sa dea publicitatii materialele compromitatoare pe care le detine la adresa sa sub forma unei anchete jurnalistice.De asemenea, inculpatul i-a explicat ca ii acorda un ultim termen pentru a-i comunica pozitia sa referitoare la semnarea contractului intre S.C. (…) si ANTENA TV GROUP S.A.

In data de 22.04.2013, inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN se intalneste din nou cu partea vatamata (…), imprejurare in care inculpatul are asupra sa o copie certificata cu mentiunea „conform cu originalul” a contractului incheiat intre S.C. (…)S.A. si S.C. (…), exprimandu-si din nou convingerea ca acest inscris este o forma de mituire a numitului (…). Inculpatul ii prezinta partii vatamate respectivul contract de asociere in participatiune, semnat la data de 15.08.2009 de (…) in calitate de administrator al S.C. (…) S.A., dar si actele aditionale ale documentului respectiv, comentand continutul acestuia intr-o maniera de natura a amplifica starea de temere a partii vatamate in scopul de a o determina pe aceasta sa-si exprime acordul in semnarea contractului de retransmisie, in caz contrar urmand a fi facute publice detalii referitoare la aceasta fapta de coruptie. insa, de asta data, invinuitul adauga un element nou de presiune coreland incheierea contractului cu S.C. (…) cu infiintarea postului de televiziune „…”.

Alexandrescu Sorin: „… O sa facem … o sa facem altfel. O sa va facem… noi o sa facem maine dimineata o adresa

(…).: Da.

Alexandrescu Sorin: in mod oficial, dumneavoastra, la (…), domnului (…).

…: Da, da, nicio problema.”

…………………………

Alexandrescu Sorin: „Pentru ca acest contract are legatura directa cu momentul in care ati facut postul de televiziune (…), exact doua mii noua.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Dumneavoastra ati pus trei milioane cinci sute de mii de euro intr-o companie care n-a produs absolut nimic, in care spuneti foarte clar ca… si se mentioneaza acolo, faptul ca nu exista niciun fel de… niciun fel de regres impotriva companiei(…), indiferent ce se intampla. Iar legatura asta va trebui sa o desluseasca… Ce?”

…………………………

Alexandrescu Sorin: „…… Dar va spun sincer, probabil, ca ori nu va ganditi ce se va intampla si vreti sa va spun …

(…): Ce sa se intample?

Alexandrescu Sorin: Vreti sa va spun ceva? Aicea, credeti-ma, dumneavoastra sunteti un simplu semnatar al acestui document. Dar o sa …

(…): Pe mine ma intereseaza persoana mea, domnule. Da.

Alexandrescu Sorin: Pai… Pai… Pai, bun, dar aici e vorba de companie, in primul rand, ca dumneavoastra sunteti un reprezentant al companiei. Pe urma reprez… raspunderea dumneavoastra ca persoana fizica. Asta este prima parte. Asta este prima parte. De ce s-a facut contractul asta, o s-o vedem si pe aia. si eu va spun clar: pana n-o sa se darame tot montajul facut cu dumneavoastra si cu(…), nu o sa se lase nimeni! Asta este mita, oficial data. Haideti, sa fim seriosi!

(…): Mita, asta!? Mita, mita!?

Alexandrescu Sorin: Da. Domnule…

(…): Randul trecut ati zis spaga. Acuma mita. ”

……………………………

Alexandrescu Sorin: „Eu am… eu contractu’! Eu am contractu’! Eu am contractu’. Sunt singurul om care are acest contract in mana!”

…………………………………

Alexandrescu Sorin: „Domnu’… Crede… Crede… Credeti-ma… Domnu’(…), credeti-ma ce va spun: luptele astea, credeti-ma, nu sunt bune… nu sunt bune la nimic!

(…): Da domn’e, e banu’, domnu’ SORIN! E bani multi…!”

Inculpatul Alexandrescu George Sorin continua actele de presiune asupra partii vatamate pentru a obtine un raspuns pozitiv in perfectarea contractului de retransmisie insistand pe ideea ca, odata incheiat acest contract, orice conflict, de orice natura, se va stinge in umbra unor clauze comerciale de protectie pe care le vor redacta avocatii.

Partea vatamata solicita in cadrul acestei discutii garantii in sensul de a nu exista aceasta campanie de denigrare a persoanei sale in conditiile in care accepta, in final, sa semneze contractul de retransmisie in numele companiei (…).

(…): „Ce sa zic? Ce zici la avocat? Zi, matale, zi. Ca sa am eu garantie ca n-o sa mai fiu denigrat.

Alexandrescu Sorin: Deci, credeti-ma ce va spun, lucrurile astea le punem impreuna cu avocatii pe hartie si le blindam. Exista modalitati de-a face asa ceva. Exista clar. Exista clar!”

……………………………

(…): „si ca persoana fizica, cum ramane?”

………………………………

Alexandrescu Sorin: „Nu, nu, nu! Nu are nici un fel de… pentru ca clauzele astea de protecție, in orice contracte comerciale, se raporteaza inclusiv la persoanele care fac parte din conducerea respectivei entitați. Asta se intampla, asta este realitatea.”

In finalul discutiei inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN revine asupra contractului de retransmisie, mentionand ca perioada de derulare a acestuia va fi de 5 ani, iar pretul total de 20 milioane euro (4 milioane euro/anual).

Urmare a faptului ca partea vatamata a primit la sediul (…) o adresa la care inculpatul a facut referire cu prilejul intalnirilor anterioare (adresa emisa de (…), semnata de(…)– director general) prin care se solicitau informatii privind contractul incheiat intre (…) si S.C. (…)., in ziua de 26.04.2013, (…) si-a creat convingerea ca inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN a inceput sa-si puna in practica amenintarile privind divulgarea unor fapte compromitatoare la adresa sa intrucat nu reusise sa precizeze un pret concret privind incheierea contractului de retransmisie. Aceasta cu atat mai mult cu cat posturile TV (…)si (…) erau difuzate stiri tendentioase la adresa companiei(…).

Pe cale de consecinta, in ziua de 26.04.2013, (…)i-a solicitat inculpatului o intrevedere, deplasandu-se la biroul acestuia. Fiind intrigat de faptul ca i-a fost expediata adresa respectiva, partea vatamata l-a rugat pe inculpat sa gaseasca o cale pentru a nu fi compromisa viata sa de familie.

(…): „Da, da, eu am venit cu rugamintea mea personala, adica, lasati-l dracu’, lasati-ma pe mine in pace la persoana mea, persoana mea, persoana mea! Da.

Alexandrescu Sorin: Da’ nu e, inca o data, inca o data noi… eu n-am nimic cu dumneavoastra! Noi am, au fost puse niste intrebari vis a vis de un material raportat la Companie, nu la dumneavoastra, ca dumneavoastra sunteti…

(…): Adica eu, indiferent ce aveti cu firma, cu (…)…

Alexandrescu Sorin: Mda, da’, daca dumneavoastra sunteti , nu, dar daca dumneavoastra sunteti semnatarul acelui document, noi am pus niste intrebari, noi asteptam sa, sa primim niste raspunsuri. Dumneavoastra ati spus ca: ,,Domn’e totul, totul e in regula!” Poate totul e in regula si poate ca n-am vazut noi ceea ce ar fi trebuit sa vedem.”

…………………………

(…): „Asta e toata, toata rugamintea! Adica, va dati seama in ce situatie, munca mea de douazeci si ceva de ani, sa, sa, s-o incepem acuma s-o stirbim prin tot felul de, de, de chestii. Firma este firma! Eu, asta e rugamintea mea! Aveti un pic de suflet, puneti-va in situatia mea! Am doi copii, domn’e! Am doi copii! De, vorba aia, si sa inceapa asa o, o defaimare impotriva mea si asta…eu, rugamintea este… cu mine, cu mine! Eu n-am, ii bag in ma-sa, firma e firma! a…persoana…

Alexandrescu Sorin: Eu va, da, inca o data, despre ce vorbim?

………………………

(…): „Domnu’ SORIN, daca sunteti om si aveti, cat de cat pe Dumnezeu deasupra, persoana mea, eu v-as ruga, sa ma lasati in pace! Ce aveti cu firma, cu astea, asta este rugamintea! Eu, acuma, sunt intr-o situatie neplacuta! Mi-am si luat un bilet sa plec in concediu. Sunt…, sunt, stiti cum sunt?”

…………………………

(…): „Deci, rugamintea mea este: daca, n-aveti treaba cu mine, cu familia mea! (…) Va dati seama? Sa fie eu luat si a, a, blamat ca dau mita, spaga… Va dati seama in ce situatie sunt? Toata cariera mea, tot munca mea de-o viata sa fie stirbita…[neinteligibil]…

Alexandrescu Sorin: Stati asa! Stati o clipa sa citesc si eu ce scrie aici! Pai, domn’e, ce scriu oamenii astia aicea cred ca sunt niste fapte foarte grave! Sunt foarte, foarte grave treaba asta ! Ati dat trei milioane cinci sute de mii de euro, cel putin, asa arata aicea, unei companii detinuta de(…)! O companie care a functionat din 2009 cu credite de opt milioane de euro si cu pierderi in fiecare an de peste … a, trei sute, cinci sute de mii de euro, pierderi in fiecare an! Eu cred ca e o treaba care… cel putin asta vad eu! si eu…”

…………………………………

(…): „Plec acuma in concediul asta, n-am fost niciodata, merg pe o croaziera, n-am mers in viata mea! Sunt, stiti cum sunt? Sunt terminat, sunt!…Terminat!

Alexandrescu Sorin: Da’ eu vad ca asta se refera la Companie, catre(…)!

(…): Da, pai, e adresata mie!

Alexandrescu Sorin: Pai, sunteti administratorul, sunteti administratorul la(…)?

(…): Da, da!

Alexandrescu Sorin: si eu, din cate vad ce scriu oamenii astia aicea, dumneavoastra ati semnat contractul, nu?

(…): Da, da!

Alexandrescu Sorin: E normal ca oamenii astia sa intrebe pe omul care a semnat contractul!

(…): Dati-l dracului de contract domnu’! asta, aia-i firma? Da cu mine, cu mine, eu persona mea, persoana mea?

Alexandrescu Sorin: Pai, stati putin! Daca noi vorbim de situatia in care, compania(…), al carui administrator sunteti, a semnat un contract cu compania lui(…), semnalul dumneavoastra, contractul ala, din cate inteleg eu de aicea, e semnat de dumneavoastra!

………………………………

Alexandrescu Sorin: „Eu cred ca dumneavoastra ati stiut ce ati facut cand ati semnat contractul acesta! Eu asa cred!”

………………………………

Alexandrescu Sorin: „Eu nu stiu cum, eu nu stiu ce se va intampla cu treaba asta ! Probabil ca oamenii astia asteapta raspunsul de la dumneavoastra, dar eu nu stiu ce se va intampla cu treaba asta , dar eu va spun o chestiune cat se poate de directa si personala: din experienta a ceea ce am vazut pana in momentul de fata, eu nu cred ca daca contractul asta nu e in regula se va disocia de dumneavoastra, pentru ca dumneavoastra sunteti semnatarul! Compania asta, nu s-a dus compania sa semneze…

(…): Eu asta …

Alexandrescu Sorin: Pentru compania lui(…), ci compania, prin reprezentantul ei, s-a dus sa semneze cu (…)si i s-au dat banii astia! Adica, hm, dumneavoastra sunteti ala care a semnat!”

In contextul acestor discutii, inculpatul atrage atentia asupra gravitatii faptei de mita comisa de partea vatamata, exprimandu-si dezaprobarea ca (…) sa vireze suma de 3,5 milioane euro societatii apartinand lui (…)in conditiile in care a inregistrat pierderi in fiecare an, iar domeniul de activitate al acestuia este bizar.

Pe de alta parte, inculpatul insista si asupra continutului propriu-zis al contractului, subliniind ca motivul real al perfectarii acestuia este suspect, reiterand ideea ca suma de 3,5 milioane euro a fost oferita lui (…)ca mita.

Se constata ca, de asta data, elementele de presiune asupra partii vatamate sunt mult mai directe, desi inculpatul este abil in exprimare si in a conduce discutia spre ceea ce reprezinta subiectul de interes pentru propria persoana, respectiv, incheierea contractului intre companiile (…) si ANTENA TV GROUP S.A., forma de constrangere fiind ancheta jurnalistica in derulare.

Pentru a amplifica starea de temere a partii vatamate, inculpatul insista ca partea vatamata sa formuleze un raspuns la adresa primita, intr-un termen cat mai scurt, sustinandu-si punctul sau de vedere in sensul ca nu poate delimita persona lui (…) de (…) tocmai datorita calitatii pe care o are acesta in cadrul companiei, fiind administratorul acesteia si semnatarul contractului cu S.C. (…).

(…): „Da, adica, n-as vrea sa fiu terfelit si… Am domn’e familie! Puneti-va in locul meu! Aveti familie! Sa apareti terfelit intr-o, c-am dat mita, c-am data, a…”

………………………………

Alexandrescu Sorin: „Sunteti administrator domnule! Atunci cand te adresezi unei companii, te adm…, te adresezi omului care administreaza Compania? Dumneavoastra sunteti… Cui sa se adreseze? Lui(…).(…) e administrator? Sau nu stiu, cui sa se adreseze? Ca nu inteleg!”

…………………………………

(…): „Mda, eu am venit cu rugamintea personala: sa n-am eu treaba! Asta e! Daca puteti sa ma ajutati …”

………………………………

Alexandrescu Sorin: „Domnu’(…), credeti-ma ce va spun! Eu nu stiu ce ati facut dumneavoastra cu contractul asta! Eu nu stiu ce ati facut dumneavoastra cu contractul asta! Numai dumneavostra si (…)stiti! Eu nu stiu ce ati facut cu el! Pe bune va zic, nu stiu ce ati facut cu el! Nu-mi spuneti mie treaba asta, ca eu nu stiu ce ati facut cu el! Dumneavoastra ati facut niste lucruri, probabil ca, credeti, ca lucrurile ale sunt in regula! Poate ca ele chiar sunt in regula, eu nu vreau sa presupun absolut nimic! Numai ca s-au pus niste, oamenii astia au pus niste intrebari si…”

…………………………

Alexandrescu Sorin: „Mai ales ca dumneavoastra ati semnat contractul, dumneavoastra l-ati semnat! Din cate inteleg contractul acesta este semnat de catre dumneavoastra! Cui sa se adreseze cineva? Se adreseaza administratorului Companiei, nu? Ca nu sunteti un simplu slujbas acolo, sunteti administratorul Companiei, care ati semnat chestiunea asta.

(…): Deci, eu, asta-i rugamintea mea: mai bine s-o lasam dupa sarbatori! Daca puteti sa ma…sa nu ma defaimati pe mine si sa ma… Asta e!

Alexandrescu Sorin: Parerea mea, parerea mea este, a, ca, nu stiu! Sfatul meu pentru dumneavoastra personal, ca na, ne cunoastem, este sa raspundeti la intrebarile astea! Sa raspundeti! Nu stiu! Dumneavoastra stiti mai bine!”

………………………………

(…): „Nu, asta era rugamintea mea: sa nu ma denigrati, sa nu ma asta … Dupa sarbatori ne auzim! Ne auzim!”

……………………………

Alexandrescu Sorin: „Eu nu stiu ce sa va zic! Noi n-am lucrat pe investigatia asta, inca! Nu stiu ce sa va zic! Asta-i o treaba derulata de „(…)”. O sa vedem si noi! Probabil c-o sa ne arate si noua … documente!”

in urma punerii in aplicare a autorizatiilor de interceptare emise in cauza, s-a constatat ca, in aceeasi zi, 26.04.2013, ora 09:38:33, inculpatul poarta o discutie telefonica cu o persoana de gen feminin, identificata ca fiind (…) careia ii comunica „omul care a primit primu’ plicul … e intr-o ora aicea”. Aceasta ii atrage atentia sa aiba grija: „Super OK! Adica super, ma rog, sa vedem! si oricum tre’ sa ai super grija, te rog!? stii ca … Acum mi-a dat si mie tata grija aia. Sa ma suni si pe mine dupa aia.”

Dupa incheierea intrevederii dintre inculpatul Alexandrescu George Sorin si partea vatamata(…), asa cum stabilise anterior, inculpatul o contacteaza telefonic pe numita (…) (26.04.2013, ora 11:49:34) relatandu-i despre intalnirea avuta:

Alexandrescu Sorin: „Am avut o intalnire cu cineva. Era foarte, foarte speriat ca primise o adresa.

(…): Asa.

Alexandrescu Sorin: Foarte speriat.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Da .Foarte speriat. si domnule, daca aveam ceva cu el, personal. Zic: Domnule, n-am nimic cu dumneavoastra personal, domnule. Ce sa avem? Doamne fereste! Dar, zic, la ce va referiti? si pe urma mi-a aratat despre ce e vorba.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Zic: Domnule, dar eu vad ca asta e adresata companiei, nu e adresata dumneavoastra.

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Da. Foarte speriat.

(…): Da OK. si ma rog, buna intalnirea?

Alexandrescu Sorin: in principiu, da. in sfarsit, isi povestesc.”

in data de 04.05.2013, ora 12:11:35, numitul(…) il contacteaza telefonic pe inculpat, iar printre alte subiecte, discuta si despre (…):

(…).: „Tu cu aia cu (…) i-ai dat drumul, ca eu credeam ca pentru aia te-a sunat.

Alexandrescu Sorin: Nu, nu, nu, nu! Aia e data drumul, aia e pe circuit!

(… ): OK! Bravo!”

Ulterior, in data de 13.05.2013, ora 17:37:28 intre cele doua persoane mentionate mai sus se deruleaza o alta convorbire telefonica in cuprinsul careia este din nou abortata situatia companiei (…).

(… ).: „Cum merge treaba cu(…)?

Alexandrescu Sorin: Lucram, deja avem pe post ceva.

(… ): Aha!

Alexandrescu Sorin: Da. Deci lucram la ea.

(… ): Bravo.

Alexandrescu Sorin: Da.

(… ): Bine. Da’ nu, cred ca ar trebui in afara de pe post.

Alexandrescu Sorin: Da, da, da. Pai, noi am facut aia cu un scop, da’ va spun eu cand ne vedem fata in fata.”

In tot acest interval, prin intermediul posturilor de televiziune si al publicatiilor apartinand trustului de presa intact Media Group au fost difuzate si publicate stiri si articole cu impact negativ asupra companiei (…).

In paralel, postul de televiziune „(…)” a difuzat, incepand cu data de 09.05.2013 (ora 14:35) un material promo cu titlul „EXPLOZIV. MITA IN FOTBAL 3,5 MILIOANE EURO VIA ORADEA – BUCURESTI. ANCHETA JURNALISTICA IN CURAND” dupa cum urmeaza:

– 09.05.2013, ora 21:51;

– 10.05.2013, orele 06:37, 11:51, 14:42;

– 11.05.2013, orele 07:53, 16:50, 13:47;

– 12.05.2013, ora 14:50;

– 13.05.2013, orele 09:59, 13:56, 16:56;

– 16.05.2013, ora 07:48;

– 19.05.2013, ora 19:45;

– 20.05.2013, orele 05:06, 05:16, 05:50, 05:55, 06:38;

– 21.05.2013, orele 09:57, 13:57, 16:45;

– 22.05.2013, orele 09:57, 13:47;

– 23.05.2013, orele 00:37, 09:30, 11:43, 13:47, 16:45;

– 24.05.2013, orele 08:55, 11:47, 13:47;

– 25.05.2013, orele 01:59, 06:49, 09:23, 11:23, 13:46, 16.48;

– 26.05.2013, orele 12:26, 13:47 si 17:15;

– 27.05.2013, ora 00:24.

La data de 14.05.2013, inculpatul Alexandrescu George Sorin se intalneste din nou cu partea vatamata (…)in cafeneaua amplasata in incinta hotelului „(…)”, solicitandu-i acesteia ca de aceasta data sa discute concret despre incheierea contractului de retransmisie prin satelit a programelor apartinand ANTENA TV GROUP S.A.

Totodata, inculpatul ii da asigurari totale partii vatamate ca odata ce devin parteneri, in cuprinsul contractului de retransmisie vor fi inserate clauze ce vor proteja atat persoana, cat si compania(…), iar intreaga activitate denigratoare va fi stopata. Reprosandu-i ca, in acest interval de timp, pe posturile de televiziune apartinand ANTENA TV GROUP S.A. au fost difuzate stiri cu impact negativ asupra(…), fapt ce a determinat amplificarea starii de teama ca ar putea fi date publicitatii si materiale compromitatoare despre persoana sa, partea vatamata este asigurata de inculpat ca inca nu a aparut nimic in spatiul public, nu s-a facut referire la nume sau persoane, desi investigatia jurnalistica a fost finalizata:

Alexandrescu Sorin: „Domnu’(…)! Ideea e sa vorbim la concret. Aia e toata treaba, adica… Eu cred ca ne-am intalnit de suficiente ori pana acum. Hai, sa vorbim la concret… lucru pe tema asta.

(…): Da. Pai, toata treaba este ce garantii am pe urma ca nu se mai intampla nimic?

Alexandrescu Sorin: Suta la suta!

(…): Credeti?

Alexandrescu Sorin: Suta la suta!

(…): Ca…

Alexandrescu Sorin: Suta la suta! Suta la suta!

(…): Cum o vedeti ca garantie, asa?

Alexandrescu Sorin: im?

(…): Cum o vedeti ca… garantie?

Alexandrescu Sorin: Pai, domnu’… Una prin documente si numaru’ doi, v-am zis, daca suntem parteneri, aia n-are cum sa se intample nimic, nimic. Suta la suta e garantia!”

………………………………………………………………………….

(…): „Dom’le, eu n-am somn, domnu’ SORIN. N-am somn, ma credeti? Te pui in locu’ meu? Ca vad ca nici nu se opreste treaba. Asta este! Adica, noi discutam si pe partea ailalta vad ca tot o primesc …”

………………………………………………………………………….

Alexandrescu Sorin: „Noi n-am discutat nimic concret. Eu v-am spus niste lucruri, am asteptat de la dumneavoastra ceva concret.”

………………………

(…): „Sa zicem ca se face… se face treaba. Pai, eu ce garantii am?

Alexandrescu Sorin: Suta la suta aveti garantii! Suta la suta!

(…): Aici nu inteleg eu, faceti-ma sa inteleg. Da…

Alexandrescu Sorin: Legal… noi facem garantii. Suta la suta! Deci, eu asta am vorbit…

(…): Cu garantii, cu…? Ce garantii am?

Alexandrescu Sorin: Suta la suta! Suta la suta ca nu se mai intampla absolut nimic intre noi.

(…): si care ar fi ultima…?

Alexandrescu Sorin: Ce?

(…): Negociere…”

……………………

Alexandrescu Sorin: Pe bune va zic si… Dupa cum ati vazut, fata de ultima discutie pe care am avut-o, ultima, cand ati fost la mine…

(…): Da.

Alexandrescu Sorin: Ca eu v-am demonstrat, ca am cuvant, fara sa va spun nimic, nici ca da, nici ca nu…

(…): Ati mai aparut ceva… A mai aparut!

Alexandrescu Sorin: Numai ca… Ce? Na, domnu’… Lasati-o! Ca nu, n-a aparut nimic. N-a aparut… inca n-a aparut nimic. inca n-a aparut nimic. inca n-a aparut nimic. Nu sunt nume, nu sunt persoane, nu-i nimic inca. inca n-a aparut nimic. E adevarat ca e… investigatia e terminata toata, cap-coada. Asta e adevarat.

(…): Deci, toporu’-i deasupra capului meu.

Alexandrescu Sorin: Nu, eu am spus ca investigatia noastra e terminata cap-coada. E facuta toata in cap, in coada. E facuta pe toate etapele, cu tot, cu tot, tot, tot. E terminata.

(…): Deci, urmeaza sa-i dati drumul!

Alexandrescu Sorin: Ziceti-mi concret!”

Din cuprinsul acestei discutii, reiese ca singura posibilitate practica de a evita un scandal mediatic in ceea ce priveste persona sa si, implicit, activitatea in cadrul companiei …este de a veni cu date exacte in scopul perfectarii contractului de retransmisie.

(…): „Eu sunt… sunt… sunt nelinistit domnu’ …[neinteligibil]… da!

Alexandrescu Sorin: Pai, ca sa ne linistim tre’ sa ajungem in situația in care sa ne linistim! Eu asa zic.”

…………………

(…): „a… Persoana mea… Eu… nu o vreau denigrata! Asta vreau! Eu, vreau persoana mea! Aici, daca matale zici: „uite, ai garantia asta…”, de persoana mea, eu… si pornesc si nu iese… ce patesc? Domnul, aici e munca mea de douazeci si ceva de ani. E familia mea in joc, domnu’… Eu nu… Nu… Aici trebuie sa ne gandim, domnu’…!

Alexandrescu Sorin: ti-am zis! Pana nu ajungem in momentul ala, vorbim discutii!”

Totodata, inculpatul precizeaza ca pretul final al contractului in discutie sa fie de 4 milioane euro/an, accentuand ideea ca si (…)este foarte afectat ca a fost descoperita situatia in sine, referindu-se din nou la contractul incheiat de …cu S.C. (…).

Alexandrescu Sorin: „Ma, tu te gandesti, ca daca, cumva, iese dracu’ ceva cu asta… Adica, daca se duc in mortii ma-sii o suta de milioane, cati bani ați dat voi la (…)… tu la asta te gandesti? Tu stii cum e(…)? ala fierbe! ala ii vine sa sara de pe cladire!

(…): I-ati zis lui asta? I-ați zis lui asta?

Alexandrescu Sorin: stie! stie! L-am sunat! ala e innebunit ! E terminat ala! Tu nu te gandesti la asta? …[neinteligibil]… ti-o spun, moare! Ia, gandeste-te la asta! Gandeste-te la asta! Pe langa ce poate iesi din alte… Gandeste-te puțin la asta! imi spui mie ca e mult? Ce dracu’! „

In ziua de joi, 16.05.2013, cele doua persoane mentionate anterior se intalnesc din nou, prilej cu care inculpatul ii pune in vedere partii vatamate ca nu mai exista cale de intoarcere, ca ancheta jurnalistica este finalizata, ca si (…) este speriat si ca detine documente in sensul celor discutate pana la aceasta data. Inculpatul revine asupra contractului incheiat intre …si S.C. (…)., reliefand ca desi subiectul principal al anchetei jurnalistice ar fi relatia dintre …si(…), efectele se vor rasfrange si asupra partii vatamate intrucat este semnatara acestui contract.

(…): „Deci, dumneavoastra ziceti ca eu… cale de intoarcere nu e!

Alexandrescu Sorin: Pe ancheta asta nu! Nu!

(…): Da’ e finalizata, tot? E…

Alexandrescu Sorin: Tot, absolut! Tot, absolut!

(…): Cand o vede… (…)ce zice?

Alexandrescu Sorin: E foarte speriat!

(…): A?

Alexandrescu Sorin: E foarte speriat! E, el are si motive sa fie speriat! El are motive sa fie speriat! Iar licitatia aia i-o daram sigur… ultima facuta! Eu i-o daram suta la suta! Probabil ca ati vorbit, nu stiu, ca el…

(…): Nu, nu, nu! Nu!”

…………………

Alexandrescu Sorin: „Avem un document, avem niste hartii…

(…): Pai, da’ e… domnu’… nu stiti ce e pentru mine! Adica, asta e…

Alexandrescu Sorin: Eu cred ca, eu cred ca in momentul de fata probabil ca nici nu va dati seama cam ce poate iesi din asta! Cred ca nici nu va dati seama!

(…): Nu, eu sunt constient ca pot sa fiu distrus eu ca…

Alexandrescu Sorin: Nu va dati, nu va dati seama ce poa’ sa iasa din ea! si atunci, normal, ca orice companie isi pune o intrebare „Ba, stai putin! Pe de o parte niste lucruri se intampla asa, pe de alta parte lucrurile se intampla

totalmente de neinteles!” si atunci isi pune, fiecare isi pune o intrebare „Ba, stai cum e, cum e chestia asta? Ca nu inteleg!”.

(…): Nu, domnu’ meu, e o problema a mea, personala! Adica, intelegi, pornesti campania asta si vei, vei zice de mine, eu nu vreau sa fiu distrus, dom’ne, ca i-am dat spaga lu’ asta? Sau cum… nu, aici eu… Eu, persoana mea nu vreau sa fie distrusa!

Alexandrescu Sorin: Credeti-ma ce va spun eu dumneavoastra ca nimic din ce s-a intamplat cu banii aia nu are legatura cu contractul! Nimic! Nimic! Credeti-ma ce…

(…): Da’ cum de zice ca am dat spaga eu lu’ (…) si… eu, persoana mea, cum… eu… pe mine ma asta… pe mine ma doare, asta ma doare!

Alexandrescu Sorin: Om vedea!

(…): im?

Alexandrescu Sorin: Om vedea cand ajungem acolo! Nu stiu! Nu stiu ce sa va spun! „

………………

Alexandrescu Sorin: „Subiectul principal e (…) -(…)!

(…): Da, da’ eu sunt…

Alexandrescu Sorin: Nu sunteti dumneavoastra!

(…): Eu sunt in, in… da!

Alexandrescu Sorin: Pai, dumneavoastra ati semnat-o, asta e, ce sa facem!

(…): Eu sunt! Pai, va dati seama ce patesc eu!”

Pentru a-si consolida pozitia ascendenta pe care o detine in raport de partea vatamata, inculpatul initiaza o discutie si despre situatia financiara a companiei(…), dand dovada ca este o persoana bine informata care cunoaste amanunte legate de tratativele pe care societatea le are cu diversi finantatori externi pentru a atrage fonduri necesare companiei. in acest context, inculpatul ii relateaza ca a lucrat si el in aceasta industrie, iar consecintele pot fi dezastruoase pentru negocieri daca o persoana din cadrul …constituie subiectul unor stiri compromitatoare riscand obtinerea finantarii externe, aspect care constituie un nou element de presiune asupra partii vatamate.

Alexandrescu Sorin: „Pai, spune-i-o pe bune! Mai, omul lui Dumnezeu, asta daca iese, crede-ma ce-ti spun, in primul rand ca va …[foloseste un cuvant obscen]… listarea… Va …[foloseste un cuvant obscen]… listarea asta, ce vreti sa faceti voi cu fondurile, ti-o spun clar! V-o …[foloseste un cuvant obscen]… total, deci, pe asta v-o …[foloseste un cuvant obscen]… total! Crede-ma ca…

(…): Deci, ce muncesc acum toti astia…

Alexandrescu Sorin: Deci, crede-ma ce-ti spun, uita-te la mine ce-ti zic! Eu am lucrat in piata de capital noua ani de zile nu un an! Eu… jumatate dintre aia la care umblati voi la Londra sunt oameni pe care eu ii cunosc! Eu am lucrat in industria asta.

(…): inseamna ca ai informatia de acolo ca noi suntem…

Alexandrescu Sorin: Bai, eu stiu foarte clar treaba asta ca sunt oameni pe care eu ii cunosc! Eu am lucrat in zona asta, actionarii mei au fost englezi! Noua ani, nu un an! Eu faceam drumuri la Londra cum ne vedem noi aici si la Viena aveam… am schimbat opt, opt pasapoarte intr-un an! Deci, gandeste-te despre ce vorbim! Asta o data! Numarul unu…[neinteligibil]…”

In ceea ce priveste direct persoana lui(…), inculpatul ii impartaseste convingerea sa ca nu exista nicio modalitate concreta de a inlatura consecintele unui scandal mediatic provocat in contextul publicarii materialelor pe care le detine deoarece este persoana care a semnat contractul cu S.C. (…). in numele companiei(…).

In viziunea inculpatului, singura solutie viabila de a evita efectele negative asupra imaginii sale este semnarea contractului intre S.C….si ANTENA TV GROUP S.A. fapt pe care partea vatamata trebuie sa-l explice si actionarului majoritar al societatii.

Totodata, inculpatul ii pune in vedere partii vatamate ca incheierea contractului este in realitate „o solutie comerciala” de stingere a acestei situatii, mai ales ca impactul mediatic al prezentarii unor asemenea materiale ar fi serios afectandu-i imaginea personala si, implicit, activitatea pe care o desfasoara in cadrul companiei pe care o reprezinta.

Alexandrescu Sorin: „Pe (…) va iesi foarte nasol si o data cu asta o sa va traga si pe voi! E imposibil sa nu va traga!

(…): Nu, dom’ne, pe mine ma intereseaza persoana mea, persoana… sa nu fiu de… defaimat de… pun-te in locul meu, am doi copii, dom’ne!

Alexandrescu Sorin: Ideea e urm…

(…): Da!

Alexandrescu Sorin: Tu n-ai cum sa nu fii tras pentru ca tu ai semnat documentul ala!

(…): Da, domnu’, da…”

in finalul discutiei, inculpatul face precizarea ca, in cazul perfectarii contractului de retransmisie intre S.C. …si ANTENA TV GROUP S.A. este dispus sa-i inmaneze toate documentele compromitatoare pe care le detine cu privire la persoana sa, specificand ca perioada contractului ramane stabilita la 5 ani, pretul fiind de 4 milioane euro/anual.

(…): „Cu con… daca semnam contractul asta, deci, moare tot!

Alexandrescu Sorin: Este singurul…

(…): Deci, matale…

Alexandrescu Sorin: Tot, tot, tot! …[neinteligibil]… E ingropat!

(…): Cine-l semneaza?

Alexandrescu Sorin: iti dau si documentele…

(…): Cine semneaza? Cine-l semneaza?

Alexandrescu Sorin [arata cu mana dreapta catre el]

(…): si matale pleci!

Alexandrescu Sorin: Na, na, na!

(…): Iar revin…

Alexandrescu Sorin: Na, na, na! Semnez eu, semneaza juristii, semneaza financiarul… sa-ti dam si documentele dupa aia…

(…): Cum?

Alexandrescu Sorin: Sa-ti dau documentele! ti le dau ca n-am nevoie de ele!

(…): Originalele care-mi spuneai?

Alexandrescu Sorin: Nu originalele, alea pe care le am! ti le dau ca n-am ce sa fac cu ele, nu ma intereseaza …[neinteligibil]… Crede-ma, nu vreau sa …[neinteligibil]… Nu ma intereseaza …[neinteligibil]… chiar nu ma intereseaza!„

………………………

(…): „Bun! Deci, domnu’ SORIN. Deci, haideti sa concretizam, deci, unu, daca noi semnam asta, moare toata!”

………………………

Alexandrescu Sorin: „Pentru ca-i rupe listarea, ii rupe toate astea! O sa, o sa creeze un deranj mare de tot! Mare de tot! Un scandal de genul asta nu-si permite nimeni!

(…): Haideti, haideti, haideti intrati!

Alexandrescu Sorin: si da-l dracu’, ca pan’ la urma, asculta-ma ce zic, asta cu patru milioane si cu aia nu e mare cacat! Crede-ma ce spun ca nu… nu e…

(…): Deci, sa ii zic lui (…)de patru?

Alexandrescu Sorin: Ba, spune-i, da, patru, spune-i clar! Patru, aia e!”

Conform celor stabilite la intalnirea precedenta, cei doi au reluat discutiile in data de 21.05.2013.

Relatandu-i despre intrevederea avuta cu actionarul majoritar al companiei(…), partea vatamata a facut referire la documentele compromitatoare la adresa sa pe care le detine inculpatul intreband daca exista si alt gen de materiale:

(…): „Am povestit tot. intrebarea lui a fost: „Ce materiale, in afara de persoana asta, a mea, ar mai fi?”.

Alexandrescu Sorin: Pai, in momentu’ asta, ne limitam la aceste materiale, ca…

(…): Aha. Deci, asta…

Alexandrescu Sorin: Ca, na, materialele astea sunt cele mai importante.

(…): Acum, a fost foarte…

Alexandrescu Sorin: ihi.

(…): I-am povestit chestia si zice: „Ce altceva compromitator mai este la… asta, in afara de asta?”. Asta e…

Alexandrescu Sorin: Pai, in momentu’ asta, asta e. Asta este cel mai important.”

Cu aceasta ocazie, partea vatamata (…) ii comunica inculpatului ca nu il poate convinge pe actionarul majoritar al …sa incheie contractul despre care au discutat in cadrul intalnirilor anterioare, imprejurare in care inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a replicat partii vatamate ca nu o mai poate ajuta si ca nu poate face nimic mai mult, avand sentimentul ca nici nu se doreste perfectarea respectivului contract.

Alexandrescu Sorin: „N-am… Nu, eu n-am cum sa te ajut. N-am, pentru ca la… Voi n-ati reusit sa v-ajutati voi pe voi! Sa v-ajut eu mai mult decat atat, eu n-am cum! Eu, personal, n-am cum, crede-ma! Eu n-am cum!

(…): Pai, da’… asta…

Alexandrescu Sorin: Eu n-am cum. Eu n-am cum. Mai mult de atata, eu n-am cum! Adica, eu am facut… din punctul meu de vedere, eu am facut absolut… chiar mai mult decat omeneste posibil! D-acuma incolo… Cu ce sa v-ajut? Sa stau eu sa… ? Am fost, ne-am vazut, ne-am… Am discutat…”

………………………………………………………………………….

Alexandrescu Sorin: „Nu! Eu, personal, nu am ce sa fac! Eu ti-am zis-o, eu nu mai am ce sa fac! Eu, personal, nu mai am ce sa fac! Din punctul meu de vedere, nu mai am ce sa…

(…): Care sunt pasii…a… Ce?

Alexandrescu Sorin: Nu stiu! Pai, da’ eu n-am de un’ sa stiu! Da’ eu, personal nu mai… nu mai am ce sa fac! Chiar nu mai am! Chiar imi dau seama ca, de fapt si de drept, voi nu vreti treaba asta! si atuncea, eu ce pot sa fac?

(…): Nu, n-a zis nimeni ca nu vrem, dom’le! Da’…”

Inculpatul a precizat la data de 30.05.2013 ca isi rezerva dreptul de a da declaratii dupa pregatirea apararii, conform disp. art.6 alin.3 C.pr.pen.

Masuri procesuale:

– Prin rezolutia nr. (…)/P/2013 din data de 24.05.2013, ora 09:00, s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de invinuitul Alexandrescu George Sorin pentru savarsirea infractiunii de santaj prev. de art.194 alin.2 C.pen. rap. la art.131 din Legea nr.78/2000.

– Prin ordonanta de retinere nr(…)/30.05.2013, ora 19:35, in temeiul dispozitiilor art.143, art.144 si art.148 lit.f C.pr.pen., s-a dispus retinerea inculpatului Alexandrescu George Sorin pe o durata de 24 ore , incepand cu data de 30.05.2013, ora 19:35, pana la data de 31.05.2013, ora 19:35 , pentru savarsirea infractiunii mai sus-mentionate.

Din considerentele expuse anterior se apreciaza ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.148 lit.f C.pr.pen. intrucat infractiunea retinuta in sarcina inculpatului este sanctionata cu pedeapsa mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

in acest sens trebuie avuta in vedere rezonanta faptelor descrise si sentimentul de insecuritate creat in randul colectivitatii, de natura a naste temerea ca organele judiciare nu reactioneaza eficient impotriva unor persoane invinuite de savarsirea unor infractiuni de o gravitate deosebita. Cercetarea unor asemenea persoane in stare de libertate ar putea incuraja si alte persoane sa comita infractiuni, avand in vedere pozitia inculpatului si natura faptelor de care este acuzat.

Modul in care inculpatul s-a folosit de pozitia de conducator al unui trust media pentru a obtine beneficii materiale prin constrangerea partii vatamate sa accepte conditiile care i-au fost impuse reprezinta o pervertire a rolului esential pe care il indeplineste presa intr-o societate democratica si justifica privarea sa de libertate si a fost de natura sa aduca o atingere puternica libertatii partii vatamate. La aprecierea pericolului concret al faptelor trebuie avuta in vedere si reactia societatii la asemenea fapte, prin care mediul economic este distorsionat in favoarea persoanelor care sunt in pozitia de a influenta opinia publica uzand de o pretinsa activitate jurnalistica pentru a-si atinge interesele materiale.

Pe de alta parte, infractiunea de santaj, prin natura sa si prin gradul de pericol social abstract pe care il implica, creeaza un pericol concret pentru ordinea publica, avand in vedere gravitatea acestui fenomen infractional si limitele ridicate de pedeapsa stabilite de lege, elemente de natura a starni o reactie de oprobriu general puternica, astfel incat intr-o asemenea situatie privarea de libertate se justifica, chiar si in lipsa antecedentelor penale ale inculpatului. (iCCJ , s.p., decizia nr.2782 din 26 aprilie 2005; iCCJ, s.p., decizia nr.234 din 13 ianuarie 2006).

Valoarea extrem de ridicata a folosului urmarit de inculpat contureaza o vadita stare de pericol pentru ordinea publica, avand in vedere contextul social si economic actual. Totodata, caracterul conspirat in care a actionat inculpatul denota o abilitate sporita de a folosi metode care sa ingreuneze eventuala identificare si tragere la raspundere penala, imprejurare care subliniaza nevoia dispunerii in cauza a unei masuri preventive.

Reactia publica in raport de asemenea fapte grave de natura sa aduca o atingere semnificativa valorilor sociale ocrotite de lege genereaza sentimentul de vatamare a climatului social in absenta unui raspuns ferm al autoritatii judiciare (decizia penala nr.210/2004 – ICCJ). Lasarea in libertate a inculpatilor poate crea in randul cetatenilor un sentiment de neincredere in organele statului si temerea ca libertatea lor nu poate fi protejata in mod eficient in situatia unor fapte de acelasi gen. Arestarea inculpatului raspunde cerintelor de actualitate, oportunitate si proportionalitate a arestarii preventive, avand in vedere ca nicio alta masura nu ar indeplini scopul urmarit de legiuitor.

In raport de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art.23 din Constitutie, masura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci cand exista motive verosimile ca s-a savarsit o infractiune sau exista motive temeinice de a se crede in posibilitatea savarsirii unei noi infractiuni, fiind necesara astfel pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea in bune conditii a procesului penal. Analiza acestei conditii in raport de gravitatea faptelor savarsite, persoana si conduita inculpatului, reactia opiniei publice, rezonanta si gravitatea faptelor denota ca in speta sunt indeplinite exigentele pentru a fi putea fi dispusa privarea de libertate.

Fata de cele expuse anterior, se apreciaza ca sunt intrunite cerintele prevazute de art.148 lit.f C.pr.pen., in baza disp.art.149 1 C.pr.pen. si disp.art.150 C.pr.pen.,

S O L I C I T

JUDECATORIEI SECTORULUI 1 BUCURESTI :

(ca instanta in raza careia este situat locul unde a fost savarsita infractiunea)

Luarea masurii arestarii preventive a inculpatului ALEXANDRESCU GEORGE SORIN (…), director general al S.A. ANTENA TV GROUP S.A., pentru savarsirea infractiunii prev. de art.194 alin.2 C.pen. rap. la art.131 din Legea nr.78/2000, pe o perioada de 29 de zile, incepand cu data de 31.05.2013 pana la data de 28.06.2013.”

Marturia lui Mitica Dragomir, venit la DNA cu sapca rosie, la citarea telefonica a procurorilor facuta in cursul zilei de 30 mai 2013

Mitica Dragomir, care a fost sunat, in cursul zilei de ieri, de un procuror DNA sa se prezinte cat mai repede la Parchet, de parca pana atunci nu avusesera timp sa-l citeze pentru audiere, a declarat la B1 TV: Dosarul de santajin care a fost retinut directorul executiv al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este „BETON”. Martorul Mitica Dragomir a facut declaratii si la iesirea din sediul DNA si, apoi, in emisiunea lui Robert Turcescu. El le-a declarat ziaristilor ca a recunoscut santajul in fata procurorilor. De asemenea, Dragomir a sustinut ca a spus numai adevarul deoarece a jurat pe Biblie si, in plus, a afirmat el, „erau si stenogramele” convorbirilor sale cu Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group. El a recunoscut ca a fost sunat de Alexandrescu si trimis la directorul RCS&RDS, Ioan Bendei, „pentru a-l trimite la Antena, sa semneze contractul”. „Sunt toate inregistrarile acolo” si „s-ar putea sa aiba inregistrari si cu mine si Sorin in biroul meu, in care Sorin spunea ce le face el celor de la RCS&RDS” a dezvaluit Dragomir.

Seful LPF a spus ca nu s-a dus la Bendei, administratorul RCS&RDS, asa cum i-a cerut Alexandrescu, „cu care sunt prieten”, si ca nu intelege de ce a fost bagat in lupta asta „a elefantilor”. De asemenea, Dragomir a vorbit si despre Mugur Ciuvica, directorul Grupului de Investigatii Politice, spunand ca acesta ar fi scos din context contractul firmei sale cu RCS & RDS.

In realitate, Mugur Ciuvica a publicat pe site-ul GIP acest contract dintre RCS-RDS si o firma a lui Mitica Dragomir INTRUCAT ERA O INFORMATIE DE INTERES PUBLIC, dar acesta din urma afirma ca familia lui nu si-a luat niciun ban din ”sponsorizare”. Interesant este insa ca sponsorizarea era facuta de RCS-RDS catre seful LPF dupa ce aceasta firma castigase bani buni din transmisia meciurilor din Liga 1 de fotbal. „M-a durut mana cat am scris„, a mai declarat Daumitru Dragomir in legatura cu declaratia data la DNA. Ne intrebam, in final, ce calitate are Dragomir in acest dosar? Pentru ca daca zice a jurat cu mana pe Biblie e martor, iar daca a dat declaratei olografa este denuntator!

Sursa:luju.ro/

DNA RASPUNDE COMENZILOR GUVERNULUI BASESCU DE LA COTROCENI:DIRECTORUL ANTENEI 1,SORIN ALEXANDRESCU ARESTAT PENTRU 29 DE ZILE!

31 mai

Directorul Antenei 1, arestat preventiv pentru 29 de zile.

BRUXELLES - BASESCU - BARROSO

Cererea DNA de arestare preventivă pentru 29 de zile a directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu a fost aprobată de instanţă. Sorin Alexandrescu va fi cercetat în stare de arest. Coincidenţe care nu sunt coincidenţe şi suspiciuni mari în acest caz.

O conincidenţă care nu e deloc coincidenţă

În zilele de 30 şi 31 mai, s-au înregistrat următoarele evenimente: Ridicarea intempensivă de pe stradă a directorului „Antenelor” pentru a da declaraţii în calitate de martor la DNA, transformarea lui în învinuit, reţinerea de 24 de ore şi acum arestarea preventivă. Nu comentăm fondul dosarului, dar sunt unele aspecte extrem de ciudate, care nici măcar nu pot intra în categoria coincidenţelor: DNA a anunţat că Sorin Alexandrescu a comis faptele de care este acuzat în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013. Se impune o întrebare: de ce Sorin Alexandrescu nu a fost reţinut pe 24 sau cel târziu 25 mai? În alte situaţii, persoane aflate sub lupa DNA sunt reţinute imediat după ce se „consumă” presupusele infracţiuni de care sunt acuzate. De ce s-a întârziat o săptămână în cazul „Alexandrescu” are o singură explicaţie: în perioada 29-31 mai, o delegaţie a Comisiei Europene se află la Bucureşti într-o misiune de evaluare a „progreselor înregistrate în domeniile vizate de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Lucrurile nici nu mai necesită ascunderea aparenţelor: reţinerea şi arestarea preventivă a lui Alexandrescu reprezintă un act prin care „oficialii românii” demonstrează delegaţilor CE că „respectă” solicitările din Raportul de ţară dat publicităţii pe 30 ianuarie 2013.

O arestare pentru mulţumirea lui Barroso şi Reading

Pentru cine nu îşi mai aduce aminte, reproducem acel scandalos paragraf din Raportul de ţară prin care se cerea nici mai mult, nici mai puţin să se pună „botniţă” presei. „Comisia ar dori, de asemenea, să atragă atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfaşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situatia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este insoţită de o protecţie corespunzatoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente”.
Pe 4 februarie, Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, plusa: „libertatea presei e sacrosanctă, dar în acelaşi timp trebuie să ne exprimam îngrijorarea când ni se aduc la cunoştinţă campanii orchestrate împotriva independenţei justiţiei”.
Iată deci încă o explicaţie clară legată de evenimentele din aceste zile care îl vizează pe şeful Antenelor. Se poate spune fără echivoc că totul este o „demonstraţie” făcută de DNA şi „justiţia independentă” pentru a-i mulţumi pe Manuel Barroso, Viviane Reading şi alţii. Să reamintim, după ce Adrian Năstase a fost încarcerat, în mai multe luări de cuvânt ale oficialilor CE se arăta, prezentând „progresele României” că „a fost condamnat inclusiv un fost prim-ministru”. Dar această acţiune de „mulţumire” a oficialilor CE mai poate fi tradusă şi prin altceva: luarea poziţiei de drepţi în faţa acestora.

DNA răspunde comenzilor lui Traian Băsescu & Co

„Campaniile de presă” la care s-au referit Manuel Barroso şi autorii Raportului de ţară nu au existat decât în intoxicările Monicăi Macovei, ale altor reprezentanţi ai PDL, a propagandei portocalii şi a lui Traian Băsescu. Ultimul a atacat în permanenţă „Antenele” cu precădere „Antena3”. Niciodată însă oficialii CE nu au catadixit – deşi li s-a cerut – să prezinte un singur exemplu de campanie de presă împotriva „independenţei justiţiei”. Pentru că acestea nu au existat.
În ţară au fost date numeroase declaraţii prin care Barroso şi raportul de ţară pe acest punct a fost contraatacat. „CE vorbeste cu totul exagerat şi sub influenţă partizană despre campanii de hărţuire la adresa unor judecatori. Nu avem nici un element concret. Este riscant pentru o ţară ca România ca într-un raport de circulaţie internaţională să se spună aşa ceva. Nici un judecator sau instanţă din România nu a fost împiedicat vreodată direct sau indiresc să aplice legea” (Crin Antonescu – 1 februarie 2013).
Cazul „Alexandrescu” mai demonstrează ceva: că în continuare DNA şi Laura Codruţa Koveşi răspunde comenzilor de la Cotroceni şi din zona portocalie.

GUVERNATORUL STRAIN AL ROMANIEI ,TRAIAN BASESCU VREA CA ROMANIA SA ADERE IN DECEMBRIE LA SCHENGEN!

31 mai

Traian Băsescu şi-a exprimat, joi, speranţa că România va avea parte de o decizie favorabilă privind accesul la spaţiul Schengen în luna decembriea acestui an.

Băsescu-cere-Olandei-respecte-acordul-dosarul-Schengen-ghimpele

„România are două obiective arhicunoscute. Unul este accesul în zona Schengen, care, sperăm, va avea un rezultat favorabil în decembrie anul acesta, o decizie favorabilă. Şi, cel de-al doilea, integrarea în zona euro. Criza, însă, ne-a arătat că lucrurile nu sunt foarte simple când vorbim despre integrare în zona euro”, a spus preşedintele, la evenimentul „Zece ani de companii italiene în România”, organizat de Confindustria România.

Traian Băsescu le-a vorbit oamenilor de afaceri italieni şi despre alte priorităţi pe care ţara noastră le are, precum domeniul sănătăţii şi cel al Justiţiei.

„România are, după cum bine ştiţi, şi alte priorităţi, priorităţi în sănătate, unde avem nevoie de o nouă lege a sănătăţii. Am încercat, dar nu am reuşit, în iarna de la începutul anului 2012, poate vor fi mai de succes cei care se află acum la guvernare. Avem nevoie de consolidarea Justiţiei, de continuarea cu succes a luptei anticorupţie”, a punctat şeful statului.

BASESCU,SLUGA LUI BARROSO L-A JERTFIT PE SEFUL ANTENEI 1,SORIN ALEXANDRESCU PE ALTARUL MCV!

31 mai

In perioada în care o delegaţie a Comisiei Europene se află în România pentru pregătirea următorului raport MCV, directorul general al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost chemat la DNA în calitate de martor într-un dosar, după care, ajuns acolo, s-a trezit că este, de fapt, învinuit de presupuse fapte de şantaj. Ancheta demarată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vine ca urmare a unei plângeri făcută de RCS-RDS. În urma acestei plângeri SRI şi DNA ar fi organizat o acţiune de supraveghere a convorbirilor telefonice şi personale purtate de Sorin Alexandrescu.

1369919362anche

“Ancheta DNA care îl vizează pe directorul Antena Group se manifestă fix în zilele în care delegaţia Comisiei Europene se află în România pentru MCV”, a declarat jurnalistul Luju.ro, Adina Anghelescu într-o intervenţie la Antena 3.

Aceasta a amintit că, într-o ţară civilizată, “nu este normal ca oamenii să fie aduşi în faţa procurorilor fără citare”, chiar şi în calitate de martori, pentru ca apoi să se “trezească acolo că sunt învinuiţi“.

“Nu a fost făcută nici o comunicare oficială a DNA. (…) Elementele pe care le avem până acum conduc la faptul că s-a acţionat după principiile de forţă şi pe nişte acuzaţii extrem de firave”, a arătat jurnalistul Adrian Ursu, realizatorul emisiunii “Secvenţial”.

“Cred că aici este vizată o chestiune mai veche, o încercare disperată a cercurilor lui Traian Băsescu de a descoperi ceva în trustul INTACT, pentru a lega numele trustului de un dosar care să fie deschis la DNA”, a declarat jurnalistul Radu Tudor, realizatorul “Punctul de Întâlnire”.

“Abuzurile pe care le-au săvârşit procurorii DNA asupra oamenilor care au votat la referendum se îndreaptă asupra celor care le-au mediatizat”, a mai adăugat Radu Tudor.

“Eu personal mă aşteptam ca această zi să vină şi cred că nu este deloc întâmplător că s-a aşteptat momentul în care procurorii lui Băsescu să fie procurorii lui Ponta. Astăzi, în faţa unei aberaţiuni care are toate elementele unei făcături, domnul preşedinte va spune: “N-am eu nici o treabă în chestiunea aceasta. Doamna Kovesi este asumată de premierul Ponta”. (…) Trustul respectiv, în afară de un litigiu comercial cu trustul nostru, este un trust aservit puterii, de la editorialul pe care îl au în postul de ştiri, până la nenumăratele încrengături între stat, fosta putere şi postul respectiv, cu avantaje pentru afacerile trustului respectiv”, a spus Oana Stancu, realizatorul emisiunii „Exces de Putere” de la Antena 3.

Din rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că, în perioada 16 aprilie – 24 mai, Alexandrescu, director general al Antena TV Group, a constrâns un administrator al unei societăţi comerciale să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse de inculpat, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză, informează un comunicat al DNA remis după ce informaţia a făcut înconjurul televiziunilor şi publicaţiilor din România.

BASESCU SE VREA IN SCHENGEN!

31 mai

Consiliul UE şi Comisia Europeană au încheiat, miercuri seară la Bruxelles, negocierile pe marginea Pachetului de guvernanţă Schengen, pachet de măsuri de natură să impulsioneze şi negocierile României pentru accesul în acest spaţiu, potrivit eurodeputatei liberale Renate Weber, raportor al Parlamentului European în problema modificării Codului frontierelor Schengen, se arată într-un comunicat de presă remis astăzi de aceasta.

schengen-map-en

Propunerea Comisiei de modificare a Codului Frontierelor Schengen – dosar pentru care eurodeputata PNL a condus negocierile în numele Parlamentului European – va introduce reguli stricte şi o abordare comunitară pentru situaţiile de urgenţă în care se impune reintroducerea controalelor la graniţele interne ale spaţiului de liberă circulaţie. “După negocieri extrem de dure – timp de mai bine de un an – cu Comisia şi Consiliul, sunt mulţumită de faptul că am reuşit să duc la capăt mandatul pe care l-am primit în aprilie 2012 din partea Comisiei de libertăţi civile a PE (LIBE), anume de a susţine dimensiunea comunitară a noului mecanism, tocmai pentru a evita posibilitatea abuzului în reintroducerea controalelor. Regula trebuie să fie păstrarea acquis-ul Schengen, iar decizia de reintroducere a controlului la frontierele interne, numai în caz de ameninţări la adresa siguranţei naţionale sau a ordinii publice, va putea fi luată de un stat membru doar după respectarea anumitor criterii de evaluare a situaţiei de urgenţă‘, declară Renate Weber.

Potrivit europarlamentarului PNL, noua Guvernanţă va netezi calea aderării ţării noastre la Schengen, amânată în repetate rânduri. “Adoptarea noii Guvernanţe Schengen va netezi calea intrării României în acest spaţiu, pentru că dă mai multă siguranţa statelor din zona Schengen ca regulile şi standardele vor fi respectate de către toate statele şi, în acelaşi timp, că există mecanisme mai eficiente de evaluare şi intervenţie”, apreciază Weber.

Pachetul de măsuri privind guvernanţa Schengen cuprinde propunerea de regulament al Consiliului privind instituirea unui mecanism de evaluare în vederea verificării aplicării acquis-ul Schengen (raportor Carlos Coelho, membru al grupului europarlamentar PPE) şi propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind modificarea Codului Frontierelor Schengen, respectiv pentru instituirea de norme comune privind reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne în circumstanţe excepţionale.

Acesta a fost prezentat în septembrie 2011 de către Comisia Europeană, ca urmare a deciziei Consiliului UE privind necesitatea revizuirii actualului cadru, solicitând instituirea de reguli comune, prin mecanismul de evaluare Schengen, care să fie îmbunătăţit şi întărit prin stabilirea unui mecanism de răspuns la situaţii excepţionale, care ar putea să pericliteze funcţionarea generală a cooperării Schengen.

Pachetul de guvernanţă Schengen urmează a fi votat de plenul Parlamentului European în sesiunile din iunie sau iulie, de la Strasbourg.

NOLWENN LEROY – LA JUGMENT DE MICHAO!

31 mai

JESSE J ft. B.OB. – PRICE TAG!

31 mai

KE$HA ft. WIL.I.AM – CRAZY KIDS!

31 mai

GWEN STEFANI – COOL!

31 mai

DIDO – THANK YOU!

31 mai

ADRIANA SAFTOIU IN SPATELE EXCLUDERILOR DIN PD-L A OAMENILOR LUI BASESCU!

31 mai

Surse din cadrul PDL susţin că purtătorul de cuvânt Adriana Săftoiu s-ar afla în spatele propunerii de excludere din partid a intelectualilor. Ţinta finală ar fi îndepărtarea tuturor oamenilor lui Traian Băsescu din partid.

adriana-saftoiu-dece

„Adriana a pus stăpânire pe Vasile Blaga. Acesta nu iese din cuvântul ei, tot ce spune pe gură la televizor sau chiar în interiorul şedinţelor de partid vine din punctajul ei. Asta se vede şi din decizia de a îndepărta partidul de preşedinte, chiar dacă suntem destul de mulţi cei care am spus că vom plăti electoral pentru asta. Pe ea nu o interesează PDL, o interesează doar să i-o „tragă” lui Băsescu. Nu ştiu cum a reuşit să-l orbească aşa pe Vasile, care nu mai gândeşte cu capul propriu”, a declarat sursa noastră din PDL.

Chiar propunerea de excludere din partid a reformiştilor a fost ideea Adrianei Săftoiu. Aceasta i-ar fi băgat în cap lui Blaga că, numai dacă îi dă afară pe Preda, Baconschi şi Paleologu, va da un semnal de forţă. Şi, după câte se pare, şeful PDL s-a executat.

„Excluderea reformiştilor este doar primul pas al planului său. Ea vrea să continue procesul de epurare şi să-i elimine pe toţi oamenii lui Băsescu. Evident, ţinta cea mai mare este Udrea. Vor continua cu provocările”, ne-a mai spus PDL-istul, membru în BPN.
Ironia sorţii face ca actualul purtător de cuvânt al democrat-liberalilor, Adriana Săftoiu, să fi fost la rândul său exclusă din PNL în urma unui delict de opinie. Atunci, fosta consilieră a lui Băsescu spunea că a fost executată „mai rău ca în Partidul Comunist Român”. Se pare însă că metodele lui Antonescu au început să-i placă acum.

LAUREATUL PREMIULUI NOBEL PENTRU ECONOMIE,SIR JAMES MIRRLEES,RECOMANDA ROMANIEI SA IASA DIN U.E.!

31 mai

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Sir James Mirrlees, spune într-un interviu acordat caleaeuropeană.ro, că ţara noastră ar trebui să iasă din Uniunea Europeană.

1369898313sir

Fără a avea pretenţia de a da sfaturi, întrebat ce soluţie ar vedea pentru România, acesta a răspuns tranşant „ieşirea din UE”

”Te poti gandi cum să schimbi lucrurile, dar e greu să oferi un sfat, sunteţi într-o încurcatură destul de serioasă. Răspunsul radical ar fi ieşirea din UE”.

James Mirrlees a făcut referire la condiţiile impuse de Germania, care insistă pentru reducerea cheltuielilor fiscale ale ţărilor, ignorând însă şomajul.

”Rădăcinile voastre sunt clătinate, iar acestea nu se pot repara, nu poţi repara sursa de putere. Aceste condiţii impuse de Germania reflectă dorinţa de reducere a cheltuielilor fiscale ale ţărilor şi de reducere cât mai mult posibil a şanselor de default, fără să îşi facă griji de alte probleme, precum şomajul. Oamenii nu văd cu ochi buni rezultatele şi văd că acum este mai rău decât era înainte. Ceva trebuie făcut, însă nu acum”, a declarat Mirrlees.

James Mirrlees admite că îi este dificil să gândească alte soluţii cât timp suntem în “jacheta strâmtă” a sistemului euro.

“Cred că este soluţia care ar reduce şocul cel mai bine. Pentru ca să devină posibil să faci lucruri precum construirea unor şosele, spre exemplu, sau să te descurci cu mai puţini bani, pentru că ai nevoie de bani ca să faci ceva şi nu poţi face nimic pentru că toate rezervele de bani sunt controlate de alte bănci. Aşa că aceasta este varianta mai bună de ajustare a costului forţei de muncă. Se va devaloriza mai mult decât prin tăierile date de Guvern, iar aşa nu mai trebuie tăiate salariile pentru funcţionarii publici. Aşa sunteţi şi capabili să vă extindeţi şi să creşteti ocuparea forţei de muncă. Dar îmi este greu să mă gândesc la alte soluţii cât timp sunteti în “jacheta strâmtă a sistemului euro”, mai spune Mirrlees.

UN FOST COMISAR EROPEAN JOHN DALLI IL ACUZA PE BARROSO CA A TRANSFORMAT OLAF IN INCHIZITIA SA PERSONALA(BARROSOGATE)!

31 mai

Organizaţia non-guvernamentală OLAF a devenit inchiziţia personală a lui Barroso.

john_dalli_smoking_tobacco_1

Corepondenţă din Bruxelles

Cel mai mare scandal de corupţie de la Bruxelles zguduie şandramaua politică a popularilor europeni. Este vorba despre demiterea rapidă, şi fără dovezi, de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fostului comisar european pentru sănătate John Dalli, acuzat de corupţie şi trafic de influenţă. Au apărut noi dovezi că Barroso a comis un abuz. Dalli era nevinovat şi nu exista niciun temei să fie demis. Scandalul Dalli evoluează rapid în ceea ce unii au numit „Barrosogate”, devenind cel mai mare scandal din interiorul instituţiilor europene, de la semnarea Tratatului de la Roma încoace, scandal care pune într-o lumină totalmente defavorabilă figura şefului Comisiei Europene, dar şi Oficiul de Luptă împotriva Fraudelor (OLAF).

Un fost comisar acuză

Istoricul cazului este deja cunoscut: pe 16 octombrie 2012, Barroso îl cheamă pe John Dalli la el în birou. Cu un ton grav, îl informează că există nişte suspiciuni referitoare la un presupus trafic de influenţă practicat pasămite de comisar în favoarea unui antreprenor din Malta. Mai mult, Barroso îl anunţă că OLAF va deschide o anchetă. Dalli nici nu a mai apucat să deschidă gura. Şocat, se trezeşte dintr-odată pus în postura de personaj politic corupt, fără să i se prezinte dovezi. Barroso nu stă la discuţii. Îi spune lui Dalli că pentru el sunt suficiente zvonurile care circulă (şi care, în opinia sa, aduc atingere sacrosanctei Comisii). Ca atare, extrem de rapid, îl pune pe comisarul maltez într-o dilemă umilitoare: „Ai la dispoziţie jumătate de oră să te decizi – ori îţi dai tu demisia, ori te voi demite eu”.

Barroso a luat decizia de demitere a lui Dalli pe baza unor zvonuri lansate de producătorul suedez de tutun Swedish Match. Producătorul suedez s-a plâns atât OLAF, cât şi Comisiei Europene, susţinând că ar fi fost contactat de un antreprenor maltez – Silvio Zammit. Acesta a pretins că îl cunoaşte direct pe comisarul maltez şi că, astfel, ar avea posibilitatea să îl influenţeze, în schimbul sumei de 60 de milioane de euro, să amâne o directivă privind reducerea tabagismului în UE, directivă care ar fi afectat – direct sau indirect – profiturile companiilor producătoare de tutun.

După verificările OLAF, s-a dovedit că Dalli nu a primit niciun ban şi că nu a făcut vreun demers, sau vreo presiune, pentru a modifica legislaţia UE privind domeniul producţiei de tutun, cu scopul de a favoriza în vreun fel sau altul vreun producător. OLAF a declarat clar că în urma anchetei nu au fost identificate probe privind o participare a lui John Dalli ca instigator sau ca susţinător al unei solicitări de bani. O recunoaşte chiar directorul OLAF, italianul Giovanni Kessler: „Nu există nicio probă care să demonstreze că John Dalli a fost instigatorul sau creierul unei operaţiuni de solicitare de bani în schimbul unor servicii politice, ca cele promise de Silvio Zammit”. Atunci întrebarea este următoarea: pe baza căror temeiuri legale sau căror dovezi materiale a fost „luxat” maltezul John Dalli? Şi, mai ales, de ce? Fostul comisar european a dat în judecată Comisia, în frunte cu Barroso, acuzând-o de practici abuzive.

John Dalli

OLAF – o entitate folosită politic

Gestul lui Barroso de a-l elimina pe John Dalli din Comisie ascunde alte resorturi. În primul rând, sunt puse sub semnul întrebării obiectivitatea şi legalitatea acţiunilor OLAF. Oficiul este acuzat că acţionează la comenzi politice. Pe blogul său, „Coullises de Bruxelles”, corespondentul „Liberation” acreditat pe lângă instituţiile europene, Jean Quatremer, scria: „Pe ce s-a bazat OLAF ca să înceapă o anchetă? Aşa oricine poate acuza pe oricine de corupţie fără să prezinte nicio dovadă. Or, dacă aşa s-a procedat şi în cazul lui Dalli, acest lucru nu poate însemna decât un singur lucru: reinsturarea inchiziţiei. Comitetul de supraveghere a activităţilor OLAF a lăsat să se înţeleagă că acest organism a acţionat la ordin, în cazul investigaţiilor asupra comisarului maltez. Dar din ordinul cui? Din ordinul sectretarului general al Comisiei Europene, Catherine Day, cea care a sesizat OLAF. Totodată, comitetul de supraveghere şi-a exprimat uimirea că însuşi directorul general al OLAF, Giovanni Kessler, s-a implicat personal în anchetarea cazului Dalli, deşi nu acesta era rolul său. Kessler este cel care a condus personal interogatoriile şi a controlat toate fazele anchetei”. Mai mult, OLAF este acuzat că: 1) a dispus fără mandat ascultarea telefoanelor lui John Dalli (OLAF a încălcat dreptul la viaţă privată fără vreun temei legal); 2) că a dispus nepermis de mult extinderea investigaţiilor către alte companii de tutun să afle dacă fostul comisar maltez ar mai fi fost implicat sau nu în tentative de a primi şpagă şi de la alte companii de tutun, doar-doar or găsi un element, cât de mic, ca să îl înfunde pe Dalli (evident, nu s-a descoperit nimic compromiţător); 3) ca ONG, OLAF a încheiat un acord în urma căruia primea serioase donaţii în bani de la… nota bene… producători de tutun (Phillip Morris International), ca să abandoneze investigaţiile privind cazuri de contrabandă cu ţigări.

Nu este prima oară când imaginea OLAF a fost serios şifonată. În 2004, corespondentul la Bruxelles al publicaţiei germane „Stern”, Hans-Martin Tillack, a intrat în posesia unor documente confidenţiale din cadrul OLAF din care reieşea clar că acest organism a muşamalizat fraude comise de EUROSTAT. OLAF l-a târât pe jurnalist în diferite instanţe de judecată din Germania şi Belgia. Hans-Martin Tillack şi-a câştigat în fine drepturile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Lobby-ul tutunului controlează echipa Barroso?

Pe măsură ce cazul Dalli lua proporţii, iar fostul comisar maltez era pus nevinovat la stâlpul infamiei, marile companii producătoare de tutun au reuşit o manevră politică incredibilă. Au reuşit să plaseze în echipa lui Barroso, în comitetul de etică al Comisiei Europene (acolo unde se analizează cazurile de conflict de interese, de moralitate şi comportament ireproşabil al eurocraţilor), un cunoscut lobby-ist al tutunului: avocatul Michel Petite (prieten se pare cu Barroso), fost angajat al Big Tobacco şi al firmei internaţionale de avocatură Clifford Chance.

Personajul cu pricina a mai fost funcţionar al Comisiei Europene între 2001 şi 2007, în funcţia de director al Serviciului juridic al Comisiei. De pe această poziţie de funcţionar public, în 2004, intermediază un contract între compania Philip Morris International şi OLAF, marele producător de tutun urmând să sponsorizeze Oficiul de Luptă contra Fraudelor cu 1 miliard de euro timp de 12 ani. Comisia urma la rândul ei, împreună cu OLAF, să închidă ochii asupra cazurilor de contrabandă de ţigări organizate chiar de producătorii în domeniu. Potrivit Corporate Europe Observatory şi organizaţiei LobbyControl, cazul renumirii lui Michel Petite de către Barroso în comitetul de etică al Comisiei Europene este acum anchetat de Ombudsman-ul European.

Barroso este luat la întrebări de ce, pentru simple suspiciuni la adresa lui Dalli, comisarul maltez a fost forţat să demisioneze, în timp ce un personaj dubios ca Michel Petite, venind din cercurile de lobby ale tutunului, a fost pus în 2012 într-o funcţie cheie: aceea de judecător al comportamentului etic şi moral al membrilor Comisiei Europene. Lupul pus paznic la stână. John Stuart de la Corporate Accountability International subliniază cinicul paradox: „Renumirea de către Barroso a unui fost lobbyist al unei dintre cele mai non-etice industrii din lume într-un comitet de etică al Comisiei este o decizie nesăbuită şi pericloasă. Dată fiind lunga istorie a cazurilor de interferenţă a industriei tutunului în elaborarea politicilor publice de sănătate, cu scopul de a-şi apăra interesele, numirea lui Petite reprezintă un clar conflict de interese care ar putea submina serios integritatea Uniunii Europene”.

Unele grupuri politice din Parlamentul European cer demisia lui Barroso, acuzându-l de abuz în funcţie în cazul fostului comisar maltez John Dalli. Potrivit unui sondaj realizat de publicaţia New Europe pe pagina sa de internet, peste 70 la sută dintre cititori consideră că portughezul ar trebui să demisioneze din fruntea Comisiei Europene.

DUBLU FALS IN ACTE PUBLICE COMIS DE DNA.LAURA CODRUTA LASCU(KOVESI)-DEMISIA!

31 mai

Dublu fals în acte publice comis de DNA. În premieră în perioada postdecembristă un CEO al unei televiziuni centrale independente este ridicat de acasă de DNA. Şeful DNA, Laura Codruţa Koveşi trebuie să vină cu explicaţii.

 

antedatat-600x450

 

Reţinere în 30 mai, premeditare pe 28 mai, înainte de audiere

Acţiunea DNA împotriva CEO-ului Antenei 1, Sorin Alexandrescu reprezintă un act specific procedurilor din anii negrii ai stalinismului. Sorin Alexandrescu a primit citaţie de martor de la DNA pentru data de 30 mai a.c., dar în dimineaţa zilei de joi, agenţi ai DNA l-au ridicat de acasă cu mandat de aducere, dar tot în calitate de martor. După mai multe ore de audiere, Sorin Alexandrescu a devenit învinuit.

Atenţie însă, totul era pregătit de două zile. Pe site-ul DNA a apărut joi 30 mai un comunicat datat 28 mai 2013, cu nr.481/VIII/3 în care se arăta că s-a decis urmărirea penală împotriva lui Sorin Alexandrescu în calitate de învinuit. Cum au scăpat pe site-un lor cei de la DNA comunicatul original, nu ştim. Un lucru este cert: de două zile deja era plănuită învinuirea lui Alexandrescu, dar acesta a fost momit şi ridicat de acasă în calitate de martor. Joi, în jurul orelor 20.05, Antena 3 a prezentat comunicatul de pe site-ul DNA, şi după numai două minute, s-a modificat şi data, dar şi numărul comunoicatului.

Iată cum arăta comunicatul original publicat pe site-ul DNA

date-modificate-210704

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

28 mai 2013
Nr. 481/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al ANTENA TV GROUP, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj.

Iată cum arată datele după modificare:

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

date-modificate-210705

30 mai 2013
Nr. 487/VIII/3

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al ANTENA TV GROUP, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj.

Dovada premeditării de la DNA

Probabil cei de la DNA urmează să iasă cu un comunicat în care să precizeze că a fost o eroare de dactilografiere. O astfel de ipoteză nu se suţinne. Şi vă prezentăm numărul de ordine al unui alt comunicat apărut normal, pe 28 mai pe site-ul DNA:

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

28 mai 2013
Nr. 479/VIII/3

COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești efectuează cercetări penale față de inculpații:

ONIGA VIORICA, președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova (funcționar angajat cu contract de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Prahova), în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată și în formă continuată și fals intelectual în formă continuată;

OPREA GEORGETA, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de dare de mită, trafic de influență și complicitate la înșelăciune, toate în formă continuată.

După cum se poate observa, în ziua de 28, exista un număr de ordine 479, deci mai mult decât logic, numărul de ordine 481 atribuit iniţial comunicatului referitor la Sorin Alexandrescu era arondat zilei de 28 mai, când de fapt s-a redactat comunicatul. Deci nu este vorba de vreo eroare de redactare. Suntem în faţa unei proceduri nu doar staliniste – cu două zile înainte de audieri, o persoană este deja acuzată ca fiind învinuit, dar persoana este chemată la DNA ca martor – ci şi unor falsuri în acte publice. Pentru că un comunicat de presă, afişat pe un site al unei instituţii, reprezintă un document oficial. Am folosit pluralul, pentru că în jurul orelor 20,31 a apărut un al treilea număr de înregistrare la comunicat:

IMPARȚIALITATE·INTEGRITATE·EFICIENȚĂ

30 mai 2013
Nr. 489/VIII/3

COMUNICAT

În completarea comunicatului de presă cu nr. 487/VIII/3 din data de 30 mai 2013, Biroul de informare și relații publice este abilitat să comunice următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție efectuează cercetări penale față de inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al ANTENA TV GROUP, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj.