GAULEITERUL NAZI,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS L-A ANUNTAT PE PREMIERUL ROMANIEI,SORIN GRINDEANU CA LUNI LA ORA 17,00 VA AVEA LOC CEREMONIA DE INVESTIRE A CELOR DOI MINISTRII:”GRATIELA GAVRILESCU(ALDE) CA VICEPREMIER SI MINISTRUL MEDIULUI SI PE VIOREL ILIE (ALDE) CA MINISTRU PENTRU RELATIA CU PARLAMENTUL!

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, că a fost informat cu privire la ce va face Klaus Iohannis. 

 

Luni, președintele va semna decretele privind numirea noilor miniştri de la Mediu şi Relaţia cu Parlamentul şi a spus că nu a avut emoţii în această privinţă.

”Da, despre numirea celor doi… am primit adresa, m-au sunat cei de la Cabinet că pe parcursul acestei zile am primit de la Administraţia Prezidenţială, cum că luni, la ora 17.00, va avea loc ceremonia de învestire a celor doi miniştri”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă a avut emoţii cu privire la semnarea respectivelor decrete de numire, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Nu sunt emotiv”.

”Şi dacă aveam emoţii, atunci când mi-am început activitatea ca prim-ministru experienţa de trei luni de zile m-a făcut ca emoţiile să-mi treacă”, a spus prim-ministrul.

Biroul Politic Central al ALDE a propus-o pentru funcţia de ministru al Mediului şi viceprim-ministru pe Graţiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Pentru funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, Biroul Politic Central îl susţine pe liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie.

PREMIERUL ROMANIEI,SORIN GRINDEANU A DECLARAT CA ARE DUBII IN PRIVINTA EVALUARII CARE II PRIVEA SE „LAZARICA”SI „LULUTZA”,SEFII REPUBLICII PROCURORILOR,REALIZATA DE MINISTRUL JUSTITIEI,TUDOREL TOADER!

Premierul Sorin Grindeanu a declarat astăzi că are dubii în privința evaluării care îi privea pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și Procurorul general Augustin Lazăr, realizată de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

 

”Pot să spun că am semne de întrebare legate de modul în care a fost prezentat acest raport care dă o fractură de mare parte din corpul acestui raport și concluzie, dar eu am luat act de raportul pe care ministrul Justiției, și este singurul în măsură conform legii să facă acest raport. Pe mine mă interesează ca instituțiile să funcționeze, fie că vorbim de Parchetul General, fie că vorbim de DNA sau de DIICOT. Dacă își cunoșteau bine atribuțiile știau că nu aveau dreptul să facă lucrul aceasta cei de la DNA, nu era nevoie de o decizie a Curții Constituționale. Indiferent de concluziile care ar fi rezultat din acest raport, fiindcă am văzut anumite reluări de poziție care nu sunt conforme cu realitatea, ar fi însemnat schimbarea nici a domnului Lazăr nici a doamnei Kovesi. Procedura era inițiată, se închidea conform legii procedura la nivel de președenție”, a declarat, în urmă cu scurt timp, Sorin Grindeanu.

CE FACUSI RADU ,MAMII RADULE?,DUPA ZECE ANI ,AI DAT BIR CU FUGITII CA SA SCAPI DE ZGUBILITICA STIRISTA JOHANNISTA DANA GRECU!

Pe Radu Tudor nu îl vom mai vedea alături de Dana Grecu în emisiunea „La ordinea zilei”. După zece ani, jurnalistul o ia de la capăt într-un nou format. Dar acest lucru nu înseamnă nicidecum despărțire.

„Azi e ultima emisiune La ordinea zilei pe care o moderez impreuna cu Dana Grecu. Au trecut 10 ani frumosi, cu multe impliniri, emisiunea produsa de Andreea Munteanu fiind mereu in top 10 national in fiecare dintre acesti 10 ani. Nu e putin lucru. Le sunt lor recunoscator pentru acest deceniu de emisiuni reusite.

Dar nu ne despartim. Vom fi impreuna, pentru ca ca zilnic, de luni pina vineri, eu si Dana vom face pasa de la ora 19,45. Ea ramane unic moderator 18-20, eu preiau 20-21. O treaba destul de grea, pentru ca este lead in pentru cel mai important talk show din Romania, Sinteza zilei, cu Mihai Gadea.

Glumeam ieri cu Dana: „Iti dai seama ce am ajuns, dupa 10 ani de emisiune impreuna sa facem pase intre noi „.

Razvan Dumitrescu nu pleaca de la Antena 3. El preia doua emisiuni de weekend, sambata si duminica. Are de la Cluj o importanta oferta pentru lansarea unei televiziuni si e firesc sa-i intelegem oportunitatea. Subiectiv de luni pina vineri are un bilant clar pozitiv si Razvan merita felicitat pentru asta. Sunt sigur ca si in weekend va fi urmarit de multi telespectatori. Duminica, cel putin, preia de la mine un tronson cu performante bune si foarte bune in ultimii ani.

Punctul de intalnire duminica seara a insemnat pentru mine foarte mult: seria de emisiuni cu academicianul Dinu C Giurescu, analizele de marca impreuna cu Bogdan Teodorescu, dialogurile foarte bine primite cu Alexandru Athanasiu, interviurile cu liderii NATO, dezvaluirile privind marile hotii ale puterii – frauda Robertei Anastase. Si multe altele. Las in urma peste 500 de emisiuni de weekend in care istoria, analiza militara, politica interna si externa au generat si doua carti. Sper sa mai urmeze si altele.

De luni pina vineri, de la 20 la 21, e noua mare provocare pentru mine.

Sper ca Punctul de intalnire sa aiba aceeasi audienta foarte buna. Telespectatorii emisiunii mi-au dat mereu prilej sa le multumesc pentru fidelitatea lor.

E un weekend special, plin de emotie, care incepe azi. Cu schimbari, cu renuntari, cu sperante. Nu cu despartiri. Ramanem toti, impreuna, aceeasi familie unita si apreciata”, a scris jurnalistul pe blogul său.

PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS TREBUIE SA DESECRETIZEZE IN CSAT ,CARE NU ESTE ORGAN LEGISLATIV,PROTOCOALELE INCHEIATE DE JUDECATORUL HORATIUS DUMBRAVA DE LA CSM CU SRI!

Judecătorul Horaţiu Dumbravă a reuşit să protejeze documentele CSM

Cel care a reuşit să protejeze documentele CSM în cadrul Protocolului încheiat între CSM şi SRI a fost judecătorul Horatius Dumbravă, desemnat să coordoneze negocierile dintre cele două instituţii. „Cotidianul” vă prezintă mai jos întreg traseul care a dus la încheierea acestui controversat Protocol dintre SRI şi CSM, aşa cum rezultă din cele patru şedinţe ale Comisiei nr. 1 din cadrul CSM.

Ieri, „Lumea Justiţiei” a semnalat că între CSM şi SRI a existat un Protocol încă din anul 2014, prezentînd şi punctul de vedere al actualului CSM. De fapt, este vorba despre „Centrul Naţional Cyberint”, aflat în curtea SRI, despre care am scris încă de anul trecut, după ce col. SRI (r) Ion Dedu i-a devoalat existenţa în cadrul simpozionului „Garanţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere”, organizat de „Centrul de Resurse Juridice” (CRJ), al cărui director executiv este Georgiana Iorgulescu, la care am participat şi noi. La vremea respectivă, „Cotidianul” a prezentat pe larg implicaţiile acestui „Centrul National Cyberint” (http://www.cotidianul.ro/sri-detine-si-centrul-national-cyberint-pentru-controlul-total-al-internetului-279208/). Iată, mai întîi, o sinteză a acelui material, realizat atunci cu sprijinul col. SRI (r) Ion Dedu, care se dovedeşte a fi extrem de actual:

„Centrului Naţional Cyberint” devine Autoritatea Naţională de Interceptarea comunicaţiilor prin Internet

Magistraţii sînt preocupaţi de felul în care a fost rezolvată problema scoaterii SRI din cercetarea penală, aşa cum a decis CCR. Eforturile Ministerului Justiţiei, dar şi ale Guvernului, în general, de a oferi în continuare un rol sporit ofiţerilor SRI, în detrimentul magistraţilor nu este privit cu ochi buni de către magistraţi, mai ales după ce a ieşit la iveală că acel Centru Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor (CNIC), înfiinţat prin Hotărîre CSAT încă din 2002 ca structură internă în cadrul SRI, a devenit acum Autoritatea Naţională de Interceptarea Comunicaţiilor! Magistraţii au înţeles însă că aceeaşi activitate, declarată de CCR ca neconstituţională, devine prin acest OUG o activitate legală!

Şi, pentru a întregi intenţiile Preşedinţiei şi Guvernului de a spori rolul şi puterea SRI în raport cu toate celelalte instituţii, precum şi cu cetăţenii, se anunţă deja că se pregăteşte o procedură similară şi pentru interceptarea comunicaţiilor prin Internet!

Culmea este că toate informaţiile despre acest Centrului Naţional Cyberint (CNC) se pot afla de pe site-ul Ministerul Afacerilor Externe, la secţiunea„Strategia de securitate cibernetică a României”, care poate fi consultată la adresa http://www.mae.ro/node/28367. Ce aflăm aici? „Prin Hotărârea CSAT nr. 16/2013 şi HG nr. 271/2013 a fost aprobată Strategia de Securitate Cibernetică a României, care stabileşte cadrul conceptual, organizatoric şi de acţiune necesar asigurării securităţii cibernetice”.

Aflăm aici şi care este obiectivul Strategiei: „Principalul obiectiv al Strategiei de Securitate Cibernetică a României îl reprezintă crearea unui sistem naţional integrat – Sistemul Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC) organism care are rolul de a superviza implementarea coerentă a tuturor măsurilor de prevenire şi reacţie la atacurile cibernetice împotriva instituţiilor publice sau a companiilor private şi care reuneşte autorităţile şi instituţiile publice cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniu”.

Totul pare în regulă, numai că, după această „pregătire” a auditoriului, MAE trece la lucruri concrete şi introduce SRI în ecuaţia acestei Strategii, arătînd cine asigură implementarea sa:

– „Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), al cărui Regulament de Organizare şi Funcţionare a fost aprobat prin Hotărârea CSAT nr. 17/2013; COSC este format din reprezentanţi la nivel de secretar de stat din cadrul instituţiilor sistemului de securitate naţională, inclusiv ai MAE şi care realizează coordonarea unitară a SNSC. Funcţia de coordonator tehnic al COSC este asigurată de către „Serviciul Român de Informaţii” în calitate de „Autoritate naţională în domeniul securităţii cibernetice” prin intermediul „Centrului Naţional Cyberint” (CNC) care informează operativ COSC cu privire la apariţia incidentelor cibernetice care pot aduce atingere securităţii naţionale;

– Grupul de Suport Tehnic (GST) – format din reprezentanţi la nivel de expert din cadrul instituţiilor sistemului de securitate naţională reprezentate în cadrul COSC”.

Ni se spune pe şleau: „În structura SRI funcţionează Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CNSC) care, în caz de atac cibernetic asupra securităţii cibernetice a României, este punct de contactpentru relaţionarea cu organismele similare din străinătate”.

Tot pe site-ul MAE aflăm că Legea privind Securitatea Cibernetică a Românieise află în dezbatere publică încă din 28 ianuarie 2016, şi este a doua variantă, după ce CCR respinsese prima propunere.

Fără să se dea vreo garanţie în privinţa respectării drepturilor omului, Strategia de Securitate Cibernetică invocă, totuşi, cîteva principii: libertate, democraţie, demnitate, egalitate, solidaritate, statul de drept, urmînd recomandările UE din documentul „Diplomaţia Cibernetică Europeană – „An outline for European Cyber Diplomacy Engagement” (adoptat cu ocazia Consiliului UE pentru Afaceri Generale din 11 februarie 2015). Angajamentul României, alături de celelalte state prevede chiar la primul punct: „aplicabilitatea drepturilor omului în cadrul spaţiului cibernetic (« Liniile Directorare ale UE privind Drepturile Omului asupra Libertăţii de Expresie online şi offline »)”!

Dar, atunci cînd este vorba despre respectarea drepturilor omului, tocmai SRI este instituţia care să le garanteze? Mai ales acum, cînd CCR tocmai a decis că interceptările judiciare efectuate de Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor (CNIC) au fost declarate neconstituţionale?

De remarcat că şi acest „Centrului Naţional Cyberint” (CNC) a fost înfiinţat cu mult timp în urmă tot prin Hotărîre a CSAT, şi tot în cadrul SRI, la fel ca şi „Centrul Naţional de Interceptarea Comunicaţiilor” (CNIC), fiind, la rîndul său, declarat ca „Autoritate Naţionalăîn domeniul securităţii cibernetice”! A fost dotat cu tehnică încă din momentul Hotărîrii CSAT, astfel încît acum se pregăteşte să devină singura instituţie care asigură securitatea cibernetică, mai exact cea care va putea să supravegheze tot ce ţine de folosirea Internetului!

CUM S-A AJUNS LA PROTCOLUL DINTRE CSM ŞI SRI?

„Lumea Justiţiei” a prezentat în articolul de ieri răspunsul dat de CSM la solicitarea readacţiei. În cuprinsul său, se face referire la şedinţele Comisiei nr. 1 din cadrul CSM, însă nici măcar preşedinta instituţiei, Mariana Ghena, nu a sesizat că a existat cineva care a salvat CSM de grave ingerinţe ale SRI în activitatea CSM. Este vorba despre judecătorul Horatius Dumbravă, pe atunci membru CSM!

Negocierile acestui Protocol dintre CSM şi SRI au avut loc în patru şedinţe ale Comisiei nr. 1 din cadrul CSM, în zilele de: 3.11.2014; 17.11.2014; 2.12.2014şi 8.12 2014. După fiecare şedinţă, s-a încheiat cîte o Minută, care a fost publicată imediată pe site-ul CSM, cu un rezumat al discuţiilor.

Este de mirare că mulţi dintre magistraţii care vorbeau despre acest Protocol ca fiind secret, nu au observat că aceste date erau publice încă din anul 2014! „Cotidianul” vă prezintă în premieră aceste documente, ele arătînd exact cum au evoluat negocierile între 3.11.2014 – 8.12.2014.

Prima şedinţăa Comisiei nr. 1 a CSM a avut loc în 3.11.2014, sub coordonarea judecătorului Mircea Aron, pe atunci preşedintele CSM. Pe ordinea de zi a figurat acest text: „Punct de vedere cu privire la propunerea de încheiere a unui acord de cooperare în domeniul securităţii cibernetice”. Soluţia consemnată în Minută a fost următoarea: „Comisia a amînat discutarea lucrării pentru data de 17.11.2014, în vederea invitării la dezbateri, prin intermediul Biroului Informatică, a unorreprezentanţi ai ServiciuluiRomân de Informaţii”! Aşadar, încă de la început, CSM ştia că acel „Centru National Cyberint” aparţinea SRI! Iată Minuta şedinţei, publicată a doua zi pe site-ul CSM:

A doua şedinţăa Comisiei nr. 1 a CSM a avut loc în ziua de 17.11.2014. În aceasta s-a decis ca judecătorul Horatius Dumbravă să coordoneze negocierile: „Comisia a decis constituirea unui grup de lucru, coordonat de domnul judecător Nicolae Horatius Dumbravă, care să analizeze aspectele pe care le presupune încheierea acordului acordului de cooperare preconizat”. Acesta ne poate spune cel mai bine ce s-a discutat în cursul acestor negocieri!

A TREIA ŞEDINŢĂa Comisiei nr. 1 a CSM a avut loc în ziua de 2.12.2014. Este cea mai importantă fază a negocieriii Protocolului, în care CSM cere interdicţia accesului celor de la SRI la documentele CSM! Soluţia este descrisă în Minuta încheiată: „Comisia a amînat discutarea lucrării, urmînd ca DLDC să întocmească o notă cu privire la ultima formă a proiectului de acord, care să semnaleze şi necesitatea reglementării unei interdicţii de acces la conţinutul propriu zis al documentelor Consiliului Superior al Magistraturii”!

Aici este meritul judecătorului Horatius Dumbravă, care a sesizat pericolul ca documentele CSM să ajungă în curtea SRI. Drept urmare, Comisia condusă de el a cerut ca forma finală a Protocolului să conţină această interdicţie a celor de la SRI:

A PATRA ŞEDINŢĂa Comisiei nr. 1 a CSM a avut loc în ziua de 8.12.2014. Acum s-a stabilit ca „Acordul” să fie denumit „Protocol”. Tot acum se stabileşte ca la art. 5, al. 2 al Protocolului să fie consemnată interdicţia ca SRI să aibă acces la documentele CSM: „Comisia a apreciat că denumirea de Protocol este mai potrivită pentru actul ce urmează a fi încheiat cu „Centrul Naţional Cyberint” şi a stabilit ca dispoziţia, în conformitate cu care „Centrul Naţional Cyberint nu are acces la conţinutul documentelor Consiliului Superior al Magistraturii” să fie preluată la art. 5 din protocol în cuprinsul al. 2”. De asemenea, Comisia a decis ca, după integrarea acestor modificări în cuprinsul protocolului, acesta să fie transmis la Plen”.

Acesta a fost întregul traseu al Protocolului dintre SRI şi CSM. După cum se vede, numai insistenţa celor din Comisia coordonată de judecătorul Horatius Dumbravă a făcut ca toate documentele CSM să nu ajungă în mîna ofiţerilor SRI. Oare la fel au făcut şi celelalte instituţii care au încheiat astfel de Protocoale cu SRI?

Trebuie subliniat faptul că la CSM, după cum se observă în Minutele de mai sus, au fost foarte multe persoane care au particpat la încheierea acestui Protocol şi este greu de înţeles de ce nimeni nu a vorbit pînă acum despre el, deşi în spaţiul public s-a tot bătut monedă pe astfel de înţelegeri cu SRI, derivate mai ales din Hotărîrile CSAT!

Iată ce spunea în 2016 judecătoarea Dana Gîrbovan, preşedinta UNJR, la acel simpozion organizat de CRJ la Senat: „Într-un interviu, Traian Băsescu spunea că, pentru ca lupta împotriva corupţiei să se accentueze, a fost nevoie să se intervină la nivel de CSAT, astfel încît SRI-ului să i se acorde mai multe drepturi decît prevede textul de lege. Ne-am adresat CSAT să ne spună care au fost acele hotărîri ale CSAT şi am primit răspunsul că „la nivelul anului 2005 nu mai erau suficiente atribuţiile prevăzute în Legea SRI”! În loc să modifice Legea SRI, s-a preferat o Hotărîre a CSAT care, fiind secretă, noi nu avem acces la ea şi nu ştim ce conţine! De asemenea, nu există nici un text de lege care să spună că trebuie să existe echipe mixte, formate din procuror şi ofiţeri SRI! Se pare că SRI îşi depăşeşte atribuţiile. Astfel, în anul 2004, CSAT a emis o Hotărîre prin care procurorul putea da aprobare pentru supraveghere, deşi legea acordă acest drept DOAR judecătorului! Evident, şi această Hotărîre CSAT, fiind secretă, cetăţeanul nu are nici o posibilitate să se apere în faţa ei! Şi pe această chestiune am acţionat în judecată CSAT pentru că nu ne-a răspuns în termenul legal la întrebările noastre. Am cerut explicaţii despre acel „cîmp tactic” şi de la SRI, dar nici ei nu ne-au răspuns, sub motivaţia secretului. Evident, îi vom acţiona şi pe ei în judecată! UNJR a cerut CSAT, de asemenea, după comunicatul care spunea că nu există „acoperiţi” în Justiţiei, să ne spună dacă are capacitatea de a verifica aceste lucruri şi care a fost procedura folosită pentru a da acel Comunicat”

Măcar acum, cei care au luat parte la negocierile unor astfel de protocoale ar trebui să spună public cine le-a cerut, pe ce bază şi cum au fost purtate discuţiile. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să desecretizeze urgent Hotărîrile CSAT care au decis ilegal încheierea unor astfel de Protocoale, căci CSAT nu este organ legislativ!

SLUGA OCULTEI FINANCIAR -MONDIALE,GAULEITERUL NAZI,PENALUL KLAUS WERNER JOHANNIS LA SUMMITUL PPE DE LA MALTA ,DESPRE NUMIREA PENALEI -PLAGIATOARE LULUTZA LASCU -KOVESI FIICA NOMENCLATURISTULUI PCR,PROCUROR CEAUSIST IOAN LASCU IN FUNCTIA DE PROCUROR SEF EUROPEAN!

Întrebat despre posibilitatea ca procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, să fie propusă pentru șefia Parchetului european, președintele Klaus Iohannis a afirmat că este devreme să se discute despre acest lucru.

Iohannis a arătat totodată că România abia a semnat în urmă cu câteva zile scrisoarea de intenție de a face parte din acest proiect.

„Este cam devreme să discutăm aceste lucruri. La noi este uzual ca, abia început un concept, deja să existe analiști care prevăd finalul procesului. Nu, abia acum România a semnat acum două sau trei zile scrisoarea de intenție de a fi parte în proiectul Parchetului european, deci mai este cale lungă până când se ajunge la o cooperare consolidată, cum am numit-o eu, și să se treacă la următoarea fază. Deci, este mult prea devreme să discutăm așa ceva”, a declarat Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis se află în Malta, unde participă la Summitul PPE.

În cadrul discursului susţinut la summitul PPE din Malta, preşedintele a transmis că România susţine o Uniunie Europeană ”puternică, unită şi coezivă”, subliniind că o Europă ”cu mai multe viteze” poate duce la o separare în plan economic şi social între statele membre.

”România vrea o Uniune Europeană puternică, unită şi coezivă. Ţara mea a contribuit la consolidarea proiectului european şi vom continua să facem acest lucru. Şi să credem în valorile care ne aduc împreuna şi ne să fim o adevărată familie: libertate, democraţie, pace, securitate, solidaritate. (…) Avem capacitatea să punem la pământ toate zidurile şi barierele care, mai târziu, pot fi de neînvins. Acţiunile noastre viitoare trebuie să fie bazate pe securitate, dezvoltare, angajare şi respect pentru valorile fundamentale şi libertăţi”, a spus Iohannis.

România nu este de acord cu ideea unei Europe ”cu mai multe viteze”

„România nu susţine o Uniune Europeană cu cercuri concentrice de integrare, sau cu mai multe viteze, care riscă să ducă la o separare a statelor membre din punct de vedere social şi economic. Nu vedem aceste scenarii ca fiind bune pentru aprofundarea relaţiilor dintre statele membre, mai ales într-o perioadă în care Uniunea Europeană se confruntă deja cu o divizare şi o lipsă de încredere între state”, a conchis Iohannis.

CODUL LUCIFER. DE CE PRESEDINTII ROMANIEI SUNT OBIEDENTI IN FATA EVREILOR!

                                   

                                     SPUSE AUTORULUI

Eu recomand celor care vor să afle multe adevăruri care ne sînt ascunse, să citească pe internet „Codul lui Lucifer” (https://www.scribd.com/doc/137894503/Dan-Cristian-Ionescu-Codul-Lui-Lucifer-2011) și „Codul lui Lucifer II” (https://www.scribd.com/doc/207706199/Codul-Lui-Lucifer-II).

Pentru cei care nu au timp, redau sub acest titlu din carte un capitol din ultima lucrare amintită.

„În decursul timpului, mai multe persoane apropiate autorului i-au relatat o serie de fapte din categoria celor greu de crezut. Autorul crede aceste persoane, dar nu pretinde același lucru nimănui. Vă prezentăm cîteva din aceste relatări, iar fiecare să le aprecieze după cum consideră.

Un prieten al autorului, prieten care la începutul anilor ’90 avea strînse legături cu Ion Iliescu, povestește că în vara anului 1990, cînd Iliescu tocmai se instalase la Palatul Cotroceni, într-o bună zi intră în biroul său, neanunțați, niște bărbați necunoscuți. Unul dintre aceștia îi spune: «Domnule președinte, să știți că nu ați fost ales ca să faceți politica dvs., ci ca să faceți politica noastră.» După care necunoscuții pleacă. Șocat, Iliescu îl cheamă pe șeful dispozitivului de pază și îl întreabă cine au fost bărbații care tocmai au ieșit din biroul lui. Șeful dispozitivului se uită senin în ochii lui Iliescu și îi răspunde: «Domnule președinte, la dvs. nu a intrat nimeni.» Să înțeleagă fiecare ce vrea. Cert este că în anul următor Ion Iliescu a plecat în vizită în Israel, iar după încă un an a fost reales președinte. Asta, se pare, înseamnă că se hotărîse să facă politica cui trebuia.

În vara anului 1992, în curtea la PNT-CD era zarvă mare. Delegați de la Argeș și Prahova intraseră în greva foamei, protestînd împotriva trecerii în fruntea listelor pentru Camera Deputaților, în vederea apropiatelor alegeri, a unor informatori ai securității notorii pe plan local. În acel moment, Corneliu Coposu se afla la tratament în Germania. În ziua sorocită pentru întoarcere, pleacă spre aeroport să îl aducă pe Senior, Ticu Dumitrescu și Nadia Pascu, secretara CDR (ne permitem să dăm numele acestei distinse doamne, care i-a relatat autorului cele de mai jos, întrucît aceasta, Dumnezeu să o odihnească, nu mai este de mulți ani printre noi). Pe drumul de întoarcere, Nadia Pascu îi dă Seniorului să citească o informare cu privire la evenimentele petrecute în curtea partidului. Coposu o citește și spune: «Știu, dar nu pot să fac nimic.» Să înțeleagă fiecare ce vrea.

În toamna lui 2004, cînd «Dragă Stolo» încă era candidatul oficial al Alianței DA, un prieten al unui prieten al autorului are o treabă la Federația Comunităților Evreiești. Ajungînd în holul de la intrare, vede un tablou al lui … Traian Băsescu! Intrigat, întreabă: «Dar de ce țineți aici tabloul ăstuia?» «Fiindcă este viitorul președinte al României!» «Bine, dar nici măcar nu candidează!» «Ba da, va candida și va cîștiga alegerile!». Să înțeleagă fiecare ce vrea.

Cu puțin timp înainte să moară, Ticu Dumitrescu pleacă însoțit de un ofițer MApN la Pitești, unde se aflau depozitate arhive ale securității, să caute dosarul lui Traian Băsescu. La ieșire, înconjurat de ziariștii care îl asaltau cu întrebările, Ticu Dumitrescu declară că Traian Băsescu nu are dosar la securitate. Ofițerul încremenește – tocmai ce văzuseră amîndoi dosarul lui Traian Băsescu! Să înțeleagă fiecare ce vrea.

În viața lui, autorul cărții s-a aflat în mijlocul multor evenimente, în cazul altora a fost martor de pe margine, altele i-au fost relatate. Desigur că, îmbătrînind, unele i-au dispărut din memorie ori s-au estompat. Dar multe, nu le poate uita. Dacă Dumnezeu îi dă ani și putere, poate va apuca să aștearnă pe hîrtie toate amintirile care i-au rămas vii.”

                                                                                       Dan Cristian IONESCU

FALIMENTUL REGIMULUI EURO-ATLANTIC IN ROMANIA!

 

Este axiomatic faptul că a conduce o țară este o îndeletnicire dificilă. Dificultatea este în parte dată și de lipsa definirii și urmăririi coerente a interesului național profund, cel de termen lung, ceea ce face ca interesele de termen scurt să ajungă adeseori să fie tratate prioritar, iar costurile cu care se obțin anumite interese de termen scurt să nu poată fi evaluate corect.

Cu această situație s-a confruntat și România în primul deceniu post-comunist. Rămasă fără umbrelă militară externă protectoare, a încercat zadarnic să-și asigure securitatea alături de Rusia, iar apoi s-a reorientat către Occident, fără convingere și cu un entuziasm simulat. Reorientându-se către Occident, conducătorii României au întors complet spatele Rusiei, ceea ce a condus la vulnerabilități de securitate care se rostogolesc în continuare, generează riscuri și produc îngrijorări.

Oligarhia fesenisto-securistă care a preluat țara în decembrie 1989 din mâinile generalilor Iulian Vlad și Victor Athanasie Stănculescu nu a oferit României o aderare corectă la structurile euro-atlantice. Având în vârful ei exclusiv minoritari etnici, oligarhia a fost mult mai preocupată de propria înavuțire decât de a conduce în interes național o țară cu nivel ridicat de suveranitate în cadrul N.A.T.O. și al Uniunii Europene, așa cum au procedat alte state din centrul și estul Europei care au făcut și ele parte din zona de influență a fostei Uniuni Sovietice. Dintre acestea, exemplele cele mai sugestive au fost și au rămas Polonia și Ungaria, iar în ultimii ani s-au adăugat Grecia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

Oligarhia fesenisto-securistă care a condus negocierile de aderare la N.A.T.O. și la U.E. nu a calculat prețul aderării. După 1992, la cererea N.A.T.O. conducerea României și a serviciilor secrete a predat toate rețelele de agenți și toate secretele țării, ceea ce o țară suverană nu trebuie să facă și, de regulă, nu face niciodată. Apoi, după anul 2003, tot la cererea N.A.T.O., ne-am desființat armata, reducând-o la câteva unități antrenate să lupte în războaiele din Orientul Mijlociu pentru interesele S.U.A., în Afganistan și pentru a distruge Irakul, inamic istoric al Israel-ului.

Aderarea la U.E. s-a făcut prin acceptarea altor cedări inacceptabile. Profesorul economist Ilie Șerbănescu a rezumat negocierea României pentru aderarea la U.E. prin reducere la formula acceptării condiției: „Vreți aderarea? Ne dați economia!” Eu adaug și afirm că s-a dat economia cu resursele naturale cu tot. Cu ocazia negocierii aderării, conducerea de origine țigănească a României (președintele Iliescu și prim-ministrul Năstase) nu au luat nici un fel de măsuri de protecție a României în fața invaziei lăcustelor occidentale, care au jefuit România „cap-coadă”, până astăzi.

Ca urmare, liderii acceptați de structurile euro-atlantice să conducă România, singurii care au avut acces la putere, au primit de la străini sprijin personal și s-au îmbogățit în voie. Serviciile secrete și magistrații au fost aliniați activității în slujba noilor stăpâni ai României și puși sub directa lor conducere.

În anul 2015, într-un raport al C.I.A. privitor la România s-a arătat că în perioada 1990-2015, din această țară au plecat spre bănci străine din offshore-uri suma de 350 de miliarde de dolari. Suma nu reprezintă totalul fraudelor, distrugerilor economice, pierderilor de resurse naturale, banilor negri etc., ci doar sumele care s-au depus în diverse conturi din offshore-uri, sume care nu au fost fiscalizate și care provin din activități economico-financiare ilicite.

Promovarea politicii de aderare la structurile euro-atlantice, concesiile făcute companiilor occidentale, susținute de statele occidentale, a condus la distrugerea aproape totală a economiei românești și la înlocuirea ei cu o economie străină, beneficiară a resurselor naturale și umane ale României și la o politică economică a guvernelor de la București care protejează activitățile și interesele acestei economii străine, inclusiv fraudele fiscale, încălcarea legilor în domeniul economico-financiar și imixtiunea în politicile publice ale statului și ale organelor administrative locale.

Este evident că regimul politic din România este într-o situație care, imaginat pe o axă, glisează între limitele de la „mare suferință”, până în apropiere de „faliment”. Situația bună a companiilor producătoare străine din România, situația bună a marilor complexe comerciale străine, situația bună a companiilor străine care exploatează și vând resursele naturale ale României (apă minerală, apă potabilă și pentru consum casnic, petrol, gaze, curent electric, aur, metale rare, lemn, materiile prime pentru industria materialelor de construcții, pământul agricol etc.), situația bună a companiilor străine de transport, situația bună a societăților străine de asigurări, situația bună a băncilor străine etc., nu este echivalentă cu o situație bună a României. Multă lume face confuzie între binele străinilor care dețin economia din România și binele românilor. Economia străină din România nu este a noastră, chiar dacă sunt mulți români care muncesc și-și câștigă o pâine mai neagră, sau mai albă, de la acești străini.

Acapararea activităților economico-financiare din România de către străini a fost favorizată de lupta continuă a grupărilor românești de interese între ele. Grupate în jurul partidelor politice, aceste grupuri de interese se sfâșie între ele și, în schimbul ajutorului primit de la străini pentru a-și putea duce lupta politică, cedează, bucată cu bucată, părți din economia și resursele românești. Lupta între partidele politice este dublată de conflictele dintre președinții României și prim-miniștrii, conflicte care se datorează prevederilor constituționale care conferă atribuții executive președintelui și prim-ministrului care se suprapun.

Situația aceasta de conflicte cvazi-permanente s-a agravat datorită racordării serviciilor secrete ale României la Comunitatea Informativă a N.A.T.O. În cadrul acestei comunități (structură militară ierarhică), serviciile secrete au ajuns sub influență străină și au trecut la protejarea intereselor străine în România. Această situație a fost acceptată de conducerea politică a României începând cu anul 2003 și s-a accentuat în timpul mandatelor președinților Băsescu și Iohannis.

Cu toate că serviciile secrete, cu deosebire S.R.I., au controlat parchetele, numeroase instanțe, poliția și organele de control financiare, fiind principalii furnizori de informații/dosare ale acestora și au fost structurile care au catalizat sau au stopat promovarea unor dosare de infracțiuni economico-financiare. Economia străină din România a fost ferită de controale și de presiunea obligațiilor care decurg din aplicarea legislației în vigoare. Companiile multinaționale străine nu au fost oprite să jefuiască resursele României, în timp ce controalele s-au prăvălit asupra firmelor românilor, cu brutalitate, fără nici un fel de activitate preventivă. Serviciile secrete din România nu se pot deroba de răspunderea care le revine, alături de factorul politic, pentru situația dezastruoasă în care a ajuns capitalul românesc în raport cu capitalul străin din România, nu se pot deroba de răspunderea pentru fraudarea generală a țării de către străini și nici pentru vulnerabilitățile mari de securitate națională în care se găsește țara. De asemenea, serviciile de informații și ultimii doi președinți ai României sunt responsabili pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești și pentru abuzurile care s-au practicat în societatea românească, cu deosebire de către magistrați și de către A.N.A.F., uneori, în aceste abuzuri fiind târâte și structuri ale Ministerului de Interne.

O cauză agravantă a acestei situații este acțiunea consilierilor străini de la servicii, din Justiție și din alte instituții ale statului. Prin intermediul serviciilor secrete, acești consilieri străini conduc justiția, parchetele, A.N.A.F.-ul, Anti-frauda, Poliția, Jandarmeria, Armata, A.N.I. și alte organe de control. Dar imixtiunile străine care au aservit total România s-au făcut cu contribuția decisivă a conducătorilor politici ai României. Argumentez această afirmație  amintind doar telegrama din 2006, publicată de Organizația WikiLeaks, privitoare la întâlnirea de la București a președintelui României cu directorul F.B.I., Robert Müller, când  Traian Băsescu a spus că și-ar dori să vadă o prezență F.B.I. în România la fel de robustă ca cea a C.I.A. Aceste atitudini, determinate uneori din interese de obținere a protecției personale din partea serviciilor secrete străine, alteori din simplă slugărnicie, au subjugat România, din aproape în aproape.

În cei 25 de ani ai regimului ceaușist, Securitatea a băgat frica în români și s-a oprit la acest nivel de acțiune în majoritatea zdrobitoare a cazurilor în care s-a implicat. Spre deosebire de fosta Securitate, actuala poliție politică represivă nu se joacă! Ea distruge oamenii incomozi și se prăvălește și asupra familiilor lor!

Aceste fenomene negative s-au accentuat în ultimii ani, ceea ce a condus la agravarea crizei social-politice din România și la conflicte între Parlament și Guvern, pe de o parte și S.R.I.+Președinție+D.N.A., pe de altă parte. Cea de a doua grupare este și gruparea care sprijină cu multă determinare interesele străine din România, reprimă spiritul național românesc și promovarea unor politici asemănătoare cu cele promovate în S.U.A. de către noul regim național-protecționist al administrației președintelui Donald Trump. Ca urmare, cu toate că România are un parteneriat strategic cu S.U.A., singura țară pe care se bazează în mod real pentru apărarea securității naționale, președintele Iohannis, care este conducătorul politicii externe a țării, menține linia politică a vechiului regim politic iudeo-globalist de la Washington. Întâmplător sau nu, conducătorii celor trei instituții din această a doua grupare de forțe opuse din România sunt toți trei minoritari etnici…

După 1990, efectivele serviciilor secrete ale României au crescut exponențial, depășind de câteva ori efectivele fostei Securități a regimului socialist de stat. De asemenea, au fost mult întărite Jandarmeria și Poliția de Frontieră. În paralel, cum am arătat, armata a fost redusă până la aproape de desființare, totalul efectivelor ei, cu angajați civili cu tot, nereușind să umple un stadion de fotbal. În România se vorbește de „democrație”, dar un stat în care forțele de represiune sunt mult mai numeroase decât armata, nu poate fi un stat democratic.

Democrația, în înțelesul dat termenului de regimul bazat pe existența mai multor partide, regim în cadrul căruia partidele își dispută conducerea societății prin alegeri aparent libere, nu este un model de regim politic care să fi avut performanțe în istoria României. Această afirmație este, probabil, de-a dreptul șocantă, pentru o parte a opiniei publice, dar este reală. România este o țară majoritar ortodoxă care păstrează în mentalitatea poporului numeroase acumulări provenite din cultura și civilizația orientală. Din această cauză nu toate modelele de tip occidental se potrivesc poporului român. Introducerea forțată a unor modele occidentale nu a făcut bine românilor, ci i-a bulversat, situație de care au profitat străinii și minoritățile naționale, ai căror reprezentanți au condus țara în cea mai mare parte după decembrie 1989. Este suficient să rostim doar câteva nume pentru a argumenta afirmația de mai sus: Iliescu (bunicul: Ivanovici), Roman (Neulander), Militaru (Lepădat), Măgureanu (Asztalos), Brucan (Brukner), Bârlădeanu (Goldenberg), Năstase, Constantinescu (Kazbich), Ungureanu, Ponta (Naumovici) ș.a. Toți cei numiți mai sus, ca și numeroși alții, poartă nume românești dar nici unul nu este român, nici de sânge și, după cum au dovedit prin faptele lor, nici de simțire. Măcar astăzi deținătorii minoritari etnici ai puterii reale din România nu sunt deghizați în români, ci poartă numele reale: Iohannis, Hellvig… Kövesi este numele de căsătorie al „șefei cătușelor”, pe care l-a preferat celui de familie, respectiv Lascu, care trădează originea etnică reală…

Erodarea energiilor naționale românești în lupta dintre partidele politice, instituțiile represive, interesele străine din țară etc., este un fenomen care are vechi rădăcini istorice și este o vulnerabilitate foarte mare a României. Pentru eliminarea acestei vulnerabilități, clasa politică românească a încercat diverse soluții, începând din secolul al XIX-lea. S-a început cu aducerea prințului străin, cu rotativa guvernamentală și cu alte inițiative, dar de fiecare dată s-a ajuns la soluția care pare singura: regimul bazat pe o legislație autoritară, condus cu fermitate. În istoria României nu au fost înregistrate progrese și nu au fost promovate interesele naționale decât în timpul unor regimuri autoritare. Până în prezent, nu există excepții. Începând cu epoca modernă, după unirea Principatelor Române, regimuri autoritare au promovat A.I. Cuza, I.I.C. Brătianu, Carol al II-lea, Antonescu și cei doi lideri comuniști, Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Toți au contribuit la înălțarea României, unii mai mult, alții mai puțin.

Astăzi, regimul euro-atlantic din România a dat faliment. Recunoașterea acestui faliment este doar o chestiune de timp, de înfrângere a unor emoții, de înțelegere a situației, de împăcare/de punere în acord a mentalului opiniei publice cu realitatea.

Partenerul strategic al României, S.U.A. a transmis un mesaj foarte coerent tuturor statelor europene, prin care a afirmat că susține o „Europă a națiunilor” și că este „împotriva globalizării”, pe care președintele Donald Trump a numit-o „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor”. Mai mult decât atât, președintele Donald Trump a transmis și avertismentul amenințător că „statele care nu ne vor urma pe această linie politică, vor avea mari probleme!” Nu cred că este necesar un discurs mai coerent pentru ca europenii cărora le pasă de relația cu S.U.A. și sunt dependenți de ea să înțeleagă ce au de făcut.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, aservit regimurilor politice masono-globaliste, în frunte cu cele ale Germaniei și ale U.E., nu a reacționat în nici un fel și nu a dat nici cel mai mic semnal de încercare de punere în acord a politicii României cu politica partenerului strategic de la Washington. Discursul politic prezidențial din acest an, 2017, se referă exclusiv la interesele U.E., la românii din afara granițelor care-i slujesc pe occidentali, la nevoia de a respecta dispozițiile de la Bruxelles, la necesitatea de a sluji flancul N.A.T.O. din Balcani, la primirea de emigranți de pe alte continente etc. Președintele României face totală abstracție de faptul că U.E. scârțâie din toate încheieturile și satisface doar interese oligarhice occidentale, care nu ajută cu nimic România și, de asemenea, ignoră faptul că numeroși analiști și politicieni din întreaga lume întrevăd destrămarea Uniunii Europene. Președinția României nu a dat nici un semnal privitor la nevoia unor proiecte politice alternative, strict necesare situației în care Uniunea Europeană s-ar destrăma, sau dacă interesele supraputerilor Lumii ar decide reconfigurări ale sferelor de influență. Totul este posibil, nimic nu trebuie exclus din analiză și România ar trebui să fie pregătită pentru orice alternativă.

Până în prezent, interesele naționale românești profunde nu se regăsesc în proiectele prezidențiale, iar când acestea sunt promovate de la nivel de guvern și de parlament, sunt boicotate, atât pe față, cât și cu mijloace ascunse, de trinomul amintit mai sus, Președinție+S.R.I.+D.N.A.

Tentativa ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu, făcută prin intermediul secretarului de stat al S.U.A., Rex Tillerson, de a-i favoriza președintelui Iohannis o întâlnire cu președintele Donald Trump a eșuat.

În aceste condiții, reformarea societății românești apare multor gânditori ca o necesitate stringentă. Ea nu va avea efect decât dacă este concepută și pusă în aplicare pe baza intereselor naționale românești, de către români care să nu fie aserviți intereselor străine, primul pas obligatoriu fiind ridicarea substanțială a nivelului suveranității naționale.

Prin unele din scrierile mele, am încercat să aprind lumina pentru a arăta adevărul. Desigur că pentru orbi sau pentru cei care vor cu tot dinadinsul să-și țină ochii închiși, cu pleoapele strânse, nu am putut face nimic. (Va urma)

                                                                                                                 Prof. univ. dr. Corvin Lupu

ROMANIA FURATA!

 

Ce aiurea e mâncarea în Olanda! Și în tot vestul. Numai Italia se salvează, în rest numa’ carton, ca și ăla din cofrajele de ouă.  Pământul e și el vai steaua lui! Ce au vesticii e din furat  –  colonii și teritorii de la vecini  – e la mintea cocosului. De ce au colonii?! Pentru că s-au dus peste alții la furat, că acasă nu aveau. Românii au avut, așa că au stat cum stau și azi: ca tâmpiții și proştii, ca să-i jefuiască străinii! Ce e istoria? O poveste cu tâlhari și criminali, aia este! De la Troia, la Războiul din Golf, același rahat: expediții de jaf. Acum câteva sute de ani, vesticii trebuiau să mearga pe mare la furat, azi ne aduc nouă rahaturi pe uscat și cică-s de mâncat… Niște mizerii, dar musai să plătești firma, brandul. Cum sună, de pildă: „Cârnați de Turingia”? WOW!  O mizerie! Dintr-un porc românesc nu poți să faci așa ceva nici din greșeală. Nici un amărât de cartof pai nu au au ăia pe acolo  – zici că-s peleți. De ciolan afumat nici nu au auzit, ca urmare fasolea lor  –  insipidă oricum!  –  devine inutilizabilă.

Așa că, mi-am făcut o listă cu ce trebuie adus din România în vestul cel civilizat! N’șpe zeci de kg de cartofi, 200 kg de burtă vită, 200 de ciolane afumate, saci de mere, ceapă  – groaznic!  –  oală Kuhta, de presiune, morcovi, 30 cutii brânză Năsal (net peste orice au ăștia!) 30 bucăți de brânză Homorod, 500 metri liniari de cârnați, un braț de salam de Sibiu, o canistră de țuică de prune, 50 de table de slănina și… mai văd eu. Și îmi bag… în dietele lor de figuranți, de hoți, de zgârciți, care ambalează fiecare cartof în parte, îi dau o denumire pompoasă și de fapt e net inferior celor care se aruncau în spatele aprozarelor lui Ceaușescu!

Dar… nu ei, „civilizații”, sunt proști! Românii sunt proștii. Au vrut „o țara ca afara” –  ca afară o să fie! Băi mototolilor, fosta armata româna cânta : „Nu vom ceda o palma de pământ, chiar de vom intra-n mormânt!”  E cel mai bun pământ din lume. De aceea își rescriu istoria toți vecinii noștri, ca să pună laba pe el  –  și nu numai vecinii. Care parteneriat, care prieteni? Aiurea!

Vine pămpălăul ăla de Charles și își pune ceapă aici și face dulcețuri din fructe adevărate! Fosta monarhie, aia de-a abdicat pe la pa’șepte, e prezentă și ea aici la furat.  Și românii?! Românii…  ciotcă la șaorma cu de toate. Stau cu mâna la cosor. Păi mă, teritoriul acesta este absolut vital! Cică „lapte din Alpi” – un pișat. Vorbe, reclamă! Imperiul Roman a venit aici pentru că-și băteau unii călători gura: „În Dacia curge lapte și miere, iar vesela e din aur.” România există ca țintă fixă pentru orice altă țară sau concern multinațional, nu există prieteni în jocul profiturilor la nivel mondial. Vacă de muls, atât și nimic altceva. NI-MIC! Mai mult, țara e locuită de proști ușor de păcălit și manevrat. Să fii popor sărac într-o țară ca România, în mod cert nu meriți ceea ce ai!

De ce, m-a întrebat un marinar, deși are ieșire la mare, România nu a însemnat mare lucru in istoria navigatorilor și a vaselor de tot soiul? Căci, in afara de pânzarul moldovenesc, el alte corăbii românești nu știa. Nu galere, nu caravele, nu bricuri, fregate, goelete, baleniere, crucișătoare sau cuirasate, nu portavioane, etc. – nimic în afară de bărci de pescuit și plute pe Bistrița!

Caravelele portugheze și spaniole au mers la furat până în America. Vikingii au tras la ramele drakkarelor, mânați de foame, tot până în America.  În 1722, olandezii au descoperit Insula Paștelui și au sărbătorit asta măcelărind populația! Evident, primii invadatori planetari sunt englezii. După care vin spaniolii, portughezii, francezii, turcii…  Toți cei care aveau flote. Istoria i-a înregistrat ca descoperitori, dar descoperirile au fost doar inerente în goana lor lacomă după bogățiile lumii. În realitate, mergeau la furat! Toată istoria navala este un concurs pentru supremație și descoperirea de noi rute comerciale. Mulți și-au frânt gâtul. Olandezii au fost printre cei mai temerari  –  au forțat Novaia Zemlea (Nova Zembla, cum spun ei) pierzând navele si întorcându-se acasă doar cinci la sută, după ani si ani, pe o ruta reușită doar peste 200 de ani, de către un spărgător de gheata atomic. Dracii de englezi au înhățat 60% din uscat, la un moment dat, iar asta nu demult. FOAMEA ȘI LĂCOMIA! Mergeau la furat și spaniolii, nu pentru a face pe bunii samariteni, chiar dacă-și cărau și preoții misionari după ei.

Românii aveau, de aceea nu se omorau cu navigația. Neamurile care nu aveau ieșire la mare și nici mâncare, dădeau buzna la vecini. Am intrat noi peste careva? Niciodată! Pentru că aveam de toate! Ehei, acu’ s-a rezolvat, nu mai avem! Așa că… n’șpe milioane de români și-au luat lumea în cap și sunt ba la muncă, ba la furat, ba la ucis prin Afganistan (în cârdășie cu alți hoți!) sau înrolați în Legiunea Străină.

Mecanismul jafului este simplu: orice neam, care întrepătrunde alt neam, vine la furat! Toți hoții au aceeași vrăjeala, ca englezii în India: cică aduc civilizația. Aiurea, au venit să fure! La noi, indiferent că au fost habsburgii și apoi austro-ungarii (care mai sunt încă!), că au fost turcii sau grecii din Fanar, că au fost nemții și pe urmă rușii, aceeași situație: toți au venit la furat! Până și bulgarii au venit la ciupeală pe aici de-a lungul istoriei. Dintre vecini, numai sârbii au avut ce le trebuia, așa că măcar ei ne-au lăsat dracu’ în pace.

                                                                                                                          Gabriel LUPAN

TFL-ISTUL DE LANGA NOI!

 

Prin ianuarie, în toiul manifestărilor, încep să simt cum sângele lui de tefelist începe să-i fiarbă. Avem câteva discuţii în contradictoriu şi, pentru a nu perpetua o situaţie conflictuală, îl rog să limităm discuţiile politice de la muncă. Asta după ce îmi împuiase capul cu „viitorul copiilor noştri”, „noaptea ca hoţii”, „de-acum nu se mai poate aşa” s.a.m.d. Îi explic raţional cum funcţionează propaganda(nu mă ascultă!), cum sunt intoxicaţi oamenii(fierbe!) şi, în treacăt, îi arăt că el are structura ideală de victimă(aproape explodează). Mai mult, îi spun că pot să intuiesc exact ce se va întâmpla cu el.

Zilele trec, el fierbe din ce în ce mai tare. Vine obosit la muncă, afişează ostentativ „#rezist”, chiar se-apucă să facă prozelitism politic. Îl iau de-o parte şi-i spun pe un ton ferm să se odihnească, să înceteze cu activitatea politică la muncă şi să-şi vadă de treabă. Îmi reproşează obraznic câte-n lună şi-n stele. Se simte tare pe poziţie. Avem de lucru în draci şi proiectul pe care-l coordonează el e unul important. Mai mult, n-are „umbră” în acest proiect astfel încât suntem întrucâtva dependenţi de el.

A doua zi e varză. Răguşit, obosit, şifonat. Pe la 12 îmi spune că are ceva treabă şi că are nevoie de puţin timp liber. Îi dau voie fără să clipesc şi-i reamintesc ceea ce-i tot spusesem de câteva zile. Cuvintele mele realmente trec prin el. „Şi mai trece-o zi, şi mai trece-o noapte”. Dimineaţa se postează sfidător în biroul meu şi-mi spune că el pleacă, întrebându-mă în câte zile-i dau drumul, subliniindu-mi că el oricum n-are chef să mai stea atâta cu proştii. Se simte superior, în control. Pulsează de plăcere ştiind că mă lasă în căcat. Într-un mare căcat! Toţi oamenii sunt mega aglomeraţi, fără backup. E una din acele perioade în care-ţi iei angajamente ca înecatul. Se numeşte perioadă benefică şi toţi ar trebui să fim conştienţi că facem bani pentru zile negre.

Îl cam las mască în momentul în care îi spun că maxim în două zile e liber, cu condiţia să-şi predea rapid lucrările. Spre uimirea lui îi indic şi cine-i va prelua activitatea. Totul se desfăşoară rapid. Înainte de plecare îi întind un plic şi-l rog să semneze pe lipitură.

– „La ce foloseşte?” – mă întreabă dispreţuitor.

– „Ţi-am spus că ştiu exact ce ţi se va întâmpla.”- i-am răspuns. „Peste ceva vreme, dacă vei avea curiozitatea, te invit să vii la mine să deschidem împreună plicul şi să citim ce-am scris în interior. Semnătura ta pe lipitură e garanţia că nimeni n-o să umble la el.”

Îmi spune la fel de sfidător că n-o să ne mai întâlnim. Că el de-acum are alte proiecte şi că, oricum, a pierdut cam prea mult timp pe-aici. Facem lichidările şi ne despărţim.

Aici s-ar fi terminat totul dacă n-ar fi fost fatidica zi de marţi. Trei ceasuri rele, cum s-ar spune. N-au trecut decât vreo două luni şi tefelistul nostru se află-n faţa mea. Ciujdit, jigărit, umil. Îşi cere scuze şi-mi spune că a greşit. Vrea înapoi „la proşti”.

A cunoscut toate „beneficiile” mediului corporatist în care-a fost adoptat rapid în urma „activităţii” civice inimoase. Unul pe care l-a cunoscut în Piaţă l-a luat sub aripa sa la „marea corporaţie”. A fost angajat rapid, chiar în subordinea prietenului de slogane. După „febra pieţei” a venit disperarea recuperărilor. A trebuit să intre aiurea în două proiecte pe care nu le înţelegea. Ordinele veneau haotic, se ciocnea de tot felul de idioţi în şedinţe interminabile. Pe la ora cinci abia-şi începea munca şi pe la nouă constata cu disperare că stangnează. Dimineaţa o lua de la cap. Asta până când, într- bună zi, şeful-prieten îl ia de-o parte şi-i spune pe-un ton serios că nu e mulţumit cum merg lucrurile şi că trebuie să-şi bage minţile-n cap; altfel va fi nevoit să-l fută. Cuprins de disperare trage ca boul. Munceşte de-i sar capacele, de dimineaţa până la 11-12 „noaptea ca hoţii”. Deblochează ce poate, proiectele încep să se mişte, dar peste câteva zile şeful îl anunţă că mai trebuie să preia un proiect. P-ăsta de la zero, ca să nu mai pretindă că au lucrat alţii aiurea! Nu-i vine să creadă în ce-a intrat! E sleit şi fără ieşire. Iar la capitolul bani e varză. Faţă de „proşti” iese infinit mai rău. Aşa că-şi dă seama că trebuie să-şi calce pe suflet şi să încerce să recupereze ceva din ce-a pierdut.

Aşadar nefasta zi de marţi. Tefelistul e-n faţa mea şi vrea înapoi. Nasol. Am pe altcineva în probă pe postul lui şi nu-s dispus să renunţ. Îi explic cum stau lucrurile. Am disponibil doar un post de junior pe care, maxim, îl pot plăti cu 30 la sută sub ce câştiga el înainte. Şi fără alte beneficii cu care fusese obişnuit(participare la profit, fracțiune plătită din cheltuielile cu CO, etc.). Acceptă fără să clipească. Pe corporatişti i-a anunţat prin mail că-şi bagă picioarele şi-a doua zi e la muncă. Miercuri, adică. Îşi ia în primire noul post şi se-apucă de treabă fără să vadă nimic în stânga sau în dreapta. Îl observ discret constatând, a câta oară!, unul dintre beneficiile corporatismului: creează disciplină până-n măduva oaselor! La prânz ne-ntâlnim la masă. E spăşit. Parc-ar vrea să-mi spună ceva. După masă îl chem la mine. Îl întreb dacă vrea să deschidem plicul. Face ochii mari. Scot materialul din sertar şi i-l înmânez. Tremurător, rupe marginea, scoate foaia şi citeşte ceea ce-i scrisesem în febra tefelismului: „O să pleci, te vei lovi cu capul de sus şi, ori te vei întoarce aici în condiţii mai proaste, ori o să zbori din job în job înjurându-i pe toţi fără a fi capabil să te adaptezi nicăieri.”

Mă întreabă, asezonând cu un tremurici al mâinii, de unde-am ştiut. Îi scot dintr-un teanc de cărţi „Spălarea creierului”. Nu e grozavă, dar pentru un neşlefuit e un bun început.

Se uită nedumerit la carte. Nu înţelege. Cum adică, din cartea asta o să afle el cum am ştiut eu ce i se va întâmpla? Desigur că nu.

„I think this is the beginning of a beautiful friendship…”

                                                                                                                                  Dan DIACONU

Sursa: https://trenduri.blogspot.ro/

INCEPUTURILE MAFIEI IN JUSTITIE.

 

                    VALERIU STOICA – PUNCT

Am aflat tîrziu de moartea lui Arin Stănescu (născut Arie Shalev). Acesta făcea parte dintr-un „trio” celebru: Valeriu Stoica-Călin Zamfirescu-Arin Stănescu, colegi de an în promoția 1976 a Facultății de Drept.

În 1996, Valeriu Stoica ajunge ministrul Justiției.

Călin Zamfirescu, ajunge președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România. Din cîte îmi aduc aminte (și cred că nu mă înșel), înainte de 1989, Călin era unul dintre foarte puținii avocați care aveau „dezlegare” de la securitate să acorde asistență juridică cetățenilor străini. În ianuarie 1990, cînd am fost ales consilier în Consiliul proaspăt reînființatului Barou București, am cerut lista cu avocații care aveau voie să lucreze cu cetățenii străini – mi s-a spus că nu mai există întrucît securistul care răspundea de instituție a fugit cu toate actele din biroul său.

Arin Stănescu, ajunge șeful lichidatorilor judiciari din România.

Recunosc faptul că în anul 1990 am avut mare încredere în Valeriu Stoica, un jurist eminent și foarte inteligent. Din această cauză, în toamna anului 1990, i-am propus să intre în Asociația „Societatea pentru Adevăr“ pe care mă pregăteam să o înființez. Acceptînd, Valeriu Stoica a devenit membru fondator. Dacă în 1990 singurul nume notoriu din cadrul asociației era Radu Filipescu (vicepreședinte), după 1996 (cînd asociația fusese deja de mult „ucisă“), a avut loc o ascensiune fulminantă a membrilor fondatori. Lucian Mihai (cadru universitar, devenit și avocat) a ajuns secretar general al Camerei Deputaților iar apoi judecător și președinte al Curții Constituționale, Valeriu Stoica (cadru universitar, devenit și avocat) a ajuns ministrul justiției, Gheorghe Mocuța (procuror) a ajuns de 3 ori secretar de stat (de două ori la justiție și o dată la finanțe), Adrian Vasiliu a devenit avocatul fostului rege Mihai, Doru Crin Trifoi a ajuns director și apoi secretar de stat în Ministerul Justiției, Titus Duță a ajuns șeful Corpului de control al prim-ministrului, Lia Trandafir a ajuns consiliera prim-ministrului Victor Ciorbea, etc. Din păcate, unii dintre cei cărora le acordasem credit (Valeriu Stoica și Doru Crin Trifoi), au preferat să pactizeze (în folos bilateral) cu mafia.

 

Din biografia Wikipedia a lui Valeriu Stoica au dispărut mențiunile existente acum vreun un deceniu, cu privire la cele cca. 20 de stagii de perfecționare în occident. Eu înțeleg ca un medic sau un inginer, etc. să plece la perfecționare în occident, unde știința este mult mai avansată, dar un profesor de drept românesc (adică bazat pe dreptul roman), ce are de învățat la perfecționare în SUA sau Marea Britanie, țări cu un sistem de drept anglo-saxon? Și mă gîndesc din nou că noi, românii, nu învățăm nimic din trecut. Acum 60 de ani ne trimiteam cei mai merituoși studenți la perfecționare la Moscova, de unde se întorceau racolați de KGB. De un sfert de veac, îi trimitem la pefecționare în occident, de unde se întorc racolați de toate serviciile secrete occidentale, care apoi îi sprijină să ajungă la putere și să își trădeze țara.

Am văzut o mulțime de materiale despre nelegiuirile, mîrșăviile, trădările, corupția lui Valeriu Stoica (și ale familiei sale). Mi-a fost scîrbă să le citesc. Banuiesc că aș fi aflat multe lucruri noi, dar îmi ajungea cît știam. Și atunci, prefer să vi le împărtășesc pe acestea, întrucît sînt convins că, dacă nu chiar pe toate, pe cele mai multe nu le știți.

În urmă cu mulți ani întocmisem pe calculator o listă cu „păcatele” lui Valeriu Stoica. Din păcate, activitățile mele pe internet mi-au “ucis” cu totul un calculator și mi-au virusat două leptopuri. Am pierdut astfel foarte multe materiale, asa că acum scriu doar despre ce nu pot uita, și fără a îmi mai aminti exact cronologia.

1. În toamna anului 1997, ministrul Justiției Valeriu Stoica dezincriminează prin ordonanță de urgență bancruta frauduloasă! Mare tărăboi! Stoica se repliază, spune că a fost o greșeală și o va îndrepta reîncriminînd bancruta frauduloasă printr-o altă ordonanță de urgență. Greșeală? Pentru un jurist cu mintea brici ca cea a lui Valeriu Stoica, asta nu poate fi greșeală. Căutați altă explicație.

Dacă ordonanța de dezincriminare era votată de Parlament, toți autorii infracțiunilor de bancrută frauduloasă de pînă la reîncriminare scăpau de răspunderea penală. Soluția era alta, și anume ca Parlamentul să respingă articolul din ordonanță care dezincrimina. În acest sens, deși la cotidianul „Adevărul” numele meu era „nomine odiosa”, trimit prin fax o scrisoare ca din partea unui simplu cetățean, un oarecare D. Ionescu din București, în care explic mecanismul la care ar trebui să apeleze aleșii. Scrisoarea apare în numărul din 22 septembrie. Noi discuții, emisiuni televizate, etc. pînă cînd, într-adevăr, Parlamentul respinge dezincriminarea bancrutei frauduloase!

Succesul meu a fost însă doar de palmares. Deși un principiu fundamental al dreptului roman, pe care se întemeiază dreptul nostru spune „quod nullum est, nullum producit effectum” (adică „actul nul nu produce efecte”, sau mai pe românește, o ordonanță respinsă de parlament nu produce efecte), totuși mafia își are oamenii potriviți la locul potrivit. S-a socotit că, pentru ca infractorii să meargă unde le era locul, mai trebuia ca cineva (și acela nu puteam fi eu) să ceară să se constate nulitatea dispoziției din OUG privind dezincriminarea – dar aceasta nu a cerut-o nimeni, astfel încît Valeriu Stoica putea dormi liniștit: era un om de onoare, care își respectase contractul!

2. În perioada ministeriatului lui Valeriu Stoica, mă întîlnesc pe stradă cu un coleg, avocat al unei importante companii străine intrate pe piața românească și care, cu ochii strălucind de fericire, îmi spune că firma sa a obținut un împrumut enorm de la BERD și că, în urma redactării contractului de împrumut, onorariul său va fi de 1 milion de $! După cîteva zile îl reîntîlnesc – fericirea îi dispăruse din ochi, mergea pe stradă fără să înțeleagă nimic, parcă nici nu știa unde se duce și de ce se duce! Îmi povestește ca s-a dus la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) să negocieze termenii contractului, și acolo i s-a spus că BERD nu acceptă decît contracte redactate de Cabinetul de avocatură „Stoica & Stoica”, cabinetul în care el, Valeriu Stoica, era ministrul justiției iar ea, Irinel Stoica, era avocată!

I-am dat informația lui Mircea Toma, redactorul șef adjunct de la „Academia Cațavencu”. Informația era o bombă! Ca să o publice, mi-a cerut numele și numărul de telefon al colegului meu. Acesta i-a confirmat tot ce îi spusesem. Informația a apărut – în orice țară din lumea pretins civilizată, Valeriu Stoica ar fi trebuit să își demisia – nu și în România!

Mai mult decît atît, contractele încheiate în mod obligatoriu la soția lui Valeriu Stoica, tot în mod obligatoriu trebuiau autentificate la notariatul soției lui Flavius Baias (secretarul de stat de la ministerul Justiției), Valeria Baias!

Valeriu Stoica telefonează la redacția săptămînalului și îl invită pe Mircea Toma la minister pentru o discuție. Care credeți că era scopul discuției? Să afle de la cine are informațiile!

Gunoaiele, otrepele Europei, cele care ne acuză acum de corupție, mituiau cu milioane de dolari trădătorii țării, și nimeni din cei abilitați nu reacționa!

3. Spre sfîrșitul anului 1998 începe privatizarea Romtelecom. La nivel guvernamental, se constituie o comisie de privatizare formată din 7 membri în frunte cu răposatul mafiot Radu Vasile, din care făcea parte și mafiotul Valeriu Stoica. Sînt eliminate firmele serioase și, în baza subevaluării masive efectuate de o firmă de consultanță evreiască din SUA (Goldman Sachs), Romtelecom vinde 35 % din acțiuni, pentru suma de 750 milioane $, nu către OTE, așa cum se știe, ci către OTEROM, un off-shore înregistrat în Cipru, înființat de OTE cu cîteva zile înainte de atribuirea contractului și care avea un capital social de doar 9.000 $! În contract era prevăzută clauza (total ilegală) că negociatorii români primesc un comision de 10 % din valoarea contractului. Întrebat de ce această clauză, Sorin Pantiș (ministrul comunicațiilor, mafiot fără experiența declarațiilor publice) s-a bîlbîit încercînd să explice că această clauză era obligatorie conform legislației din Cipru (care nu avea nici o influență asupra legislației românești, sub imperiul căreia se încheiase contractul), dar comisionul nu se va încasa de către demnitarii români. Cu toate acestea, banii încasați de statul român au fost doar 675.000.000 $, exact cu 10 % mai puțin, bani care au intrat în buzunarul (sau contul) lui Valeriu Stoica și al celorlalți mafioți români dar, cred eu, și al unora de la Bruxelles. Din banii încasați, am plătit un onorariu „de succes” de aproape 10 mil. $ către Goldman Sachs pentru faptul că au subevaluat de cel puțin 7 ori valoarea Romtelecom.

M-am săturat să scriu despre această cea mai mare mită din istoria României, acoperită mai târziu cît a putut (și a putut foarte bine) de Laura Codruța Kovesi, apărătoarea mafiei internaționale. Am scris despre asta în „Codul lui Lucifer II”, am scris Antenei 3 care a trecut totul sub tăcere, au apărut pe aceeași temă materiale pe diferite site-uri. Gata! Îmi ajunge! Nu mai am putere să o iau de nu știu cîte ori de la cap degeaba!

4. Eu nu știu toate condițiile puse lui Valeriu Stoica pentru milioanele de $ cu care a fost șpăguit. Dar una este sigură.

Valeriu Stoica a fost cel care, fără nici o condiție de reprocitate, a admis accesul caselor de avocatură occidentale în justiția română. A fost o mare lovitură pentru avocații români, întrucât intrînd în competiție, firmele occidentale și-au atras clienții marilor multinaționale care intraseră pe piața din România, privîndu-i astfel pe avocații noștri de încasări importante.

1. În anul 1998, Valeriu Stoica împrospătează cadrele ofilite din minister și aduce un tînăr energic, Acsente Mihai pe numele lui, cu o vechime în muncă de 3 sau 4 ani ca judecător la judecătoria Vaslui. Acest tînăr energic este uns director general al Direcției de organizare a instanțelor și ministerului public! Din CV-ul lui lipsea însă un aspect foarte important pe care ținea să-l spună tuturor celor pe care îi întîlnea pe culoarele ministerului și cărora le zicea că este nepotul șefei consilierilor prezidențiali ai lui Milică, Zoe Petre!

După numirea lui Acsente Mihai ca director general, în Ministerul Justiției se instituie o cutumă nouă: cine vroia să devină judecător, trebuia să achite la minister o șpagă de 15.000 $! Eu nu îmi permit să spun că această cutumă a instituit-o Acsente Mihai, ci doar că a apărut după numirea lui. Dar vă dați seama ce înseamnă asta? Înseamnă întîi de toate că mai înainte de a a fi numit judecător, viitorul judecător trebuia să devină infractor, adică autor al infracțiunii de dare de mită. Mai înseamnă însă ceva. În 1998 cineva cinstit nu avea 15.000 $ de dat șpagă pentru a deveni judecător ci, ori provenea dintr-o familie de infractori, ori se împrumuta de la cămătari cărora le devenea slugă. În ambele cazuri, prima lui grijă era să recupereze „investiția” (evident, prin mită). Prin grija lui Valeriu Stoica, justiția s-a umplut de infractori în robă.

 

Și tot despre Acsente Mihai. La așa ministru corupt al justiției, era normal ca și șefa de cadre din minister (Ruxandra Ilie) să fie pe măsură. A fost o campanie susținută de presă împotriva acesteia, pînă cînd, în sfîrșit, a fost pensionată cu o pensie de 6 milioane de lei (de 10 ori mai mare decît pensia bietei mele mame, tot juristă, decedată în același an). Bucuria presei și a opiniei publice a fost de scurtă durată, întrucît s-a aflat că Acsente Mihai a păstrat-o pe post, permițîndu-i să cumuleze pensia cu salariul.

6. Acum vin cu o informație legată de un moment pe care nu îl mai pot plasa exact în timp (ce vreți, am îmbătrînit și eu și mai uit), dar cred că nu mă înșel. Dacă în timpul ministeriatului lui Valeriu Stoica a fost introdus în parlament un proiect de lege de grațiere, inițial pentru pedepse de pînă la 2 ani cu închisoarea, dar limita a fost majorată ulterior la 5 ani, atunci am dreptate. Cineva din minister mi-a spus că pentru majorarea limitei de grațiere de la 2 la 5 ani, mafioții țigani au cărat la minister două valize pline cu dolari pe care le-au predat unui director (nu, de data aceasta nu lui Acsente Mihai, ci altuia).

Dacă în aceste rînduri cineva ar considera că găsește oarece resentimente ale mele față de Valeriu Stoica, este posibil. Dar acestea ar fi justificate din două motive:

– în timp ce „prietenul” Valeriu Stoica era ministrul justiției, a murit mama mea; a murit în urma unui atac cerebral cauzat de judecători nemernici și corupți; în anul 1987 a fost demolată ilegal (adică fără decret de expropriere) vila ridicată de bunicii mei între cele două războaie mondiale – nici un pîrît (Primăria Capitalei, Primăria sectorului 3 și DGDAL) nu contesta aceasta; în mod normal, ar fi trebuit să primim despăgubirea pe cale administrativă sau, în cel mai rău caz, în urma unui proces care ar fi trebuit să se încheie după trei termene; în cazul nostru procesul a început în 1990 iar despăgubirile le-am primit în anul 2009, după moartea ambilor mei părinți și după ce statul român a fost obligat de CEDO (singura mea victorie la CEDO din 8 sesizări!);

–  tot atunci a murit, la vîrsta de 98 de ani, și unchiul meu Hristu Vulcan, cu povara unei condamnări nemeritate; în anul 1959, în lotul în fruntea căruia s-a aflat marele poet legionar Vasile Militaru, unchiul meu a fost condamnat la ani grei de închisoare (și confiscarea întregii averi) doar pentru faptul că avea un aparat de radio la care cîțiva bătrîni, prieteni ai săi, veneau să asculte BBC și posturile grecești (a ieșit din închisoare doar cu amnistia din 1964); s-a promovat recurs extraordinar dar cu majoritatea voturilor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție, acesta a fost respins – cînd i-am povestit, Valerică s-a încruntat, a fost revoltat, etc.; mi-a cerut să-i dau toate datele – i le-am dat, dar i le-am dat degeaba.

Ar mai fi de spus ceva, nu legat direct de Valeriu Stoica dar petrecut în timp ce era ministrul justiției (și care poate că s-a petrecut și în timpul altor guverne). Acest lucru nu vi-l spun întrucît este atît de incredibil, încît o să credeți că am înnebunit. Într-adevăr, este de necrezut că într-un stat de drept, într-o țară democrată, aspirantă (în acel moment) la  admiterea în NATO și UE, pe drumul de la Parlament la Monitorul Oficial, legile votate de „aleșii neamului” ori să își piardă din articole, ori să se piardă cu totul.

(Din volumul „374 de zile de publicistică on-line”, cap. V, articole nepublicate)

                                                                                                                   Dan Cristian IONESCU

PS 1: Am scris la început că făcusem la un moment dat o lista cu păcatele lui Valerică Stoica  dar, cum rînd pe rînd calculatorul și apoi leptopurile mele au fost virusate, nu am reușit să o mai găsesc. Poate cel mai mare păcat al lui (fiindcă nu poate fi străin de asta) de care nu am pomenit, este distrugerea unui partid. Partidul meu, partidul pentru care am renunțat mult timp la profesie, una foarte bănoasă (mulțumindu-mă cu cîteva contracte de consultanță), partidul în care vroiam să strîng alături toți românii cinstiți, patrioți, curajoși. O să mă refer mai pe larg altă dată despre asta. Niculae Cerveni a făcut multe greșeli, dînd dovadă uneori de o naivitate copilărească, repetînd chiar aceeași greșeală. În 1993 a făcut o fuziune cu PNL-AT al lui Dinu Patriciu, cel care apoi a încercat să îl debarce pe Cerveni din fruntea partidului. M-am luptat în tribunal cam jumătate de an (adversar – Valeriu Stoica!) pînă cînd am reușit să obțin anularea fuziunii. Dar după ce, studiind migălos actele, am reușit să înving și trădarea grupului condus de Alexandru Popovici pus cu arme și bagaje în slujba lui Emil Constantinescu (acesta este un alt capitol de istorie), Niculae Cerveni face o nouă fuziune cu PL 93, condus de același Dinu Patriciu! Între timp, se schimbaseră unele lucruri. CDR și Emil Constantinescu ajunseseră la putere, ceea ce își dorea și Patriciu. Constantinescu, despre care în conferința de presă în care am cerut schimbarea lui din fruntea CDR am spus că are o singură calitate și anume zîmbetul heruvimic, serafimic, pentru care însă l-ar vota doar maicile de la Agapia și de la Văratic, era un om extrem de ranchiunos – pentru el, Cerveni și eu, sau poate chiar în ordine inversă, fusesem dușmanii lui. Valeriu Stoica, ajuns ministrul justiției, vroia să elimine orice concurență cu tentă liberală. Patriciu, vroia averi. Și atunci, Patriciu a depus o cerere prin care să se ia act de faptul ca partidul meu (în urma fuziunii își schimbase denumirea în Partidul Liberal) a fuzionat cu PNL. Tribunalul a respins cererea, dar Patriciu a atacat hotărîrea. M-am dus la recurs fluierînd – totul era atît de simplu! Consiliul Național din 4 aprilie 1998 invocat de Patriciu, nu avusese loc! La dosar nu exista nici convocator, nici listă de prezență, nici proces-verbal! Mai mult, în acea zi dar în cu totul alt loc, un Consiliu Național organizat de Niculae Cerveni, dezavuase acțiunile grupării Patriciu prin votul a 143 de delegați din 36 de filiale județene! Și totuși, judecătorii Victoria Baldovin Popescu și Claudiu Elizeu Popescu de la CAB, au luat act de fuziune și au ucis un partid care putea reprezenta o speranță pentru România! Patriciu și-a primit răsplata – nu mai țin minte acum în ce calitate și nici nu am reușit să aflu de pe internet, dar atunci el a pus mîna pe Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Niște jandarmi criminali i-au ucis în 1938 pe cei cei care ar fi putut conduce România spre bine. Niște judecători corupți au ucis după 60 de ani un partid care ar fi putut conduce România spre bine (dar era deja mult mai greu! Mass-media nu vorbea despre el!). Am momente în care îi înțeleg pe cei care, dimineața, înainte de intrarea publicului nevinovat, aruncă în aer tribunalele înțesate de judecători trădători, corupți și ucigași.

PS 2: Călin Zamfirescu este socrul lui Cătălin Marian Predoiu, fostul ministru al justiției.

PS 3: Cineva din ministerul justiției, persoană foarte apropiată atît de mine cît și de virful ministerului, mi-a spus că pentru dezincriminarea bancrutei frauduloase, cei interesați au plătit o șpagă de 1 milion de dolari –  oare cît s-a plătit de către mafie pentru proiectele de lege de grațiere și amnistie pentru care se zbat (în afara interesului propriu) Dragnea&Co?

PS 4: În anul 1998, în numele asociației „Acțiunea pentru Idealurile Revoluției” și alături de alți 5 revoluționari mult mai cunoscuți decît mine, am trimis un fax președintelui Camerei Deputaților, Ion Diaconescu, solicitînd ca „legea lui Ticu” să fie completată atît cu revoluționarii, cît și cu avocații – la acel moment, aveam oameni peste tot astfel încît mi s-a comunicat că, la medierea între Senat și Camera Deputaților, amendamentele propuse de mine au fost acceptate. Cînd legea a apărut în Monitorul Oficial, am constatat că avocații nu mai figurau!

PS 5: În același an, cei de mai sus am trimis prin fax lui Petre Roman (președintele senatului), Ion Diaconescu (președintele camerei) și Radu Vasile (prim ministru) un alt fax, prin care solicitam promovarea unei legi care să instituie răspunderea civilă a magistraților – mi s-a confirmat (de asemenea, neoficial) că această lege a fost adoptată, dar nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial!

INCEPUTURILE MAFIEI IN JUSTITIE.TRIUMVIRATUL MALEFIC :VALERIU STOICA -CALIN ANDREI ZAMFIRESCU -CATALIN PREDOIU SI ARIE SHALEV ALIAS ARIN STANESCU!

      Ceea ce se ştia dintotdeauna în mod neoficial, adică faptul că nimic nu mişcă în justiţia română fără directivele grupării Valeriu Stoica – Călin Andrei Zamfirescu – Arin Stănescu, s-a oficilializat prin decretul de numire a lui Cătălin Predoiu ca ministru al justiţiei, semnat de Traian Băsescu la 29 februarie 2008. De precizat că, de facto, noul ministru al justiţiei este Călin Andrei Zamfirescu, ginerele acestuia, Cătălin Marian Predoiu, figurând ca ministru în decret, doar de ochii lumii. Aşa că, Ministerul Justiţiei este condus de Călin Andrei Zamfirescu, nu din sediul ministerului, de pe Bd-ul. Libertăţii, ci din str. Jean Louis Calderon nr. 38 (sediul Societăţii Civile de Avocaţi Zamfirescu-Racoţi-Predoiu). Nu există cunoscător al culiselor să creadă că Predoiu ar fi acela care să ia hotărâri în adminstrarea justiţiei române. De altfel, imediat după numirea sa ca ministru, prima măsură a fost scoaterea de sub urmărire penală a socrului său Călin Andrei Zamfirescu şi a celorlalţi 13 învinuiţi în dosarul nr. 194/P/2003 (falimentul fraudulos al BIR) aflat în instrumentarea DNA. Cine „a năşit” procedura numirii noului titular la justiţie? Călin Andrei Zamfirescu cu Tăriceanu şi Valeriu Stoica cu Băsescu. Şi asta, deoarece Călin Zamfirescu nu putea fi desemnat oficial în funcţia de ministru, întrucât era urmărit penal de DNA în dosarul menţionat în legătură cu falimentul fraudulos şi lichidarea prin jaf a Băncii Internaţioanle a Religiilor. Principalul consultant al numirii titularului la Ministerul Justiţiei a fost însă Valeriu Stoica, implicat personal până peste cap în aceleaşi mari afaceri de lichidări bancare cu Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu alias Arie Shalev. De altfel, pentru grupul celor trei  (Stoica-Zamfirescu-Stănescu), termenul potrivit ar fi de grupare mafiotă. Aceasta este cea mai bine organizată, având o penetrare totală la nivelul tuturor instanţelor şi parchetelor din ţară, inclusiv, şi în primul rând, la DNA. Este o adevarata caracatiţă!

În fruntea, dar în umbra acestei caracatiţe, se afla iniţial Valeriu Stoica, încă de pe timpul mandatului său de ministru al justiţiei, când împreună cu foştii săi colegi de grupă de facultate, Călin Andrei Zamfirescu şi Arin Stănescu – nume real Arie Shalev – s-au organizat şi au pus la punct cele mai mari „afaceri” fără să investească un leu. În grupare a fost atras apoi şi Flavius Baias, unul din finii lui Valeriu Stoica care îndeplinea funcţia de Secretar de stat la justiţie – fiind adjunctul naşului său. De reamintit că Arin Stănescu, după terminarea facultăţii în 1976 a plecat în Israel, unde înainte de a se reîntoarce în ţară, ocupa un post de jurist la primăria din Carmiel, fiind urmărit penal prin mai multe dosare. În România, Arin Stănescu s-a întors în 1992 când, împreună cu Neculaescu Toma înfiinţează societatea „All Kind of Buisiness Impex” SRL, înmatriculată sub nr. J40/18348/13 iulie1992 având sediul în Bucureşti str. Aviator St. Protopopescu, nr. 9, bloc C, parter, ap.1, sector 1.

„Marele investitor străin” Arie Shalev – sub acest nume figurează Arin Stănescu în această societate, având Paşaport PA/153/565/ eliberat de Ministerul de Interne israelian – a investit în afacerile din Romania „imensa sumă” de 223 USD, fiind, de altfel, singura sumă investită din propriul său buzunar în afacerile din România. La 14.12.1998, Arie Shalev, devenit Arin Stănescu, împreună cu Călin Andrei Zamfirescu, Stan Târnoveanu şi încă doi cetăţeni belgieni au constituit societatea „Reconversie şi valorificare active” înmatriculată sub nr. J40/12704/1998 la ORCB. Cenzor al societăţii – Andreea Alina Zamfirescu, fiica lui Călin Zamfirescu şi actuala soţie a lui Cătălin Predoiu. Capitalul acestei societăţi : 90 milioane lei vechi. Obiect de activitate : afaceri, consultanţă etc. Sediul social, Bucureşti Bd. Mircea Vodă nr.35 bl.M27, sector 3, iniţial într-un apartament care, ulterior cu încă alte două apartamente din acelaşi bloc, aveau să devină proprietatea „Mătuşii Tamara”, lăsate „moştenire” Danei Nastase. Arie Shalev prin societatea sa, plătea încă din anul 2000, în mod oficial, o chirie de 7.000 USD/lună, noii proprietare . Aceste apartamente sunt şi astăzi utilizate tot de către Arie Shalev şi societatea menţionată, denumită în prezent „ZTS Consultanţă – Management” S.R.L., şi noua societate profesională „RVA Insolvency Specialists”. Nu există date din care să rezulte noul plafon al chiriei actuale .

Arin Stănescu alias Arie Shalev.

Prima parte a anului 1999 a fost pentru societatea „Reconversie şi valorificare active” o perioadă de studiu, de marketing, de pregătire a lui Arie Shalev, Călin Andrei Zamfirescu şi asociaţii lor, care căutau afaceri mari, profitabile, în care să nu investeasca nimic sau cât mai puţin, dar care să producă enorm. Aşa au ajuns cei trei foşti colegi de grupă de facultate, la concluzia că cele mai profitabile afaceri sunt lichidările. În astfel de afaceri nu investeşti nimic, iar profiturile îţi vin automat din vânzarea activelor, din încasarea creanţelor, din folosirea fondurilor societăţilor pe care le lichidezi etc. La 30 august 1999 fostul prim-ministru Radu Vasile semnează OUG nr. 79/1999 privind organizarea activitatii practicienilor in reorganizare si lichidare . Autorii actului normativ nu sunt alţii, decât avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, ordonanţa guvernului fiind contrasemnată de colegul lor, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei. Interesant este faptul că, aşa cum rezultă din Fişa procedurii parlamentare, OUG nr. 79/1999 a plecat de la Guvern la 31 august 1999 şi a ajuns la Parlament la 30 august(!) 1999, publicându-se în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. În baza acestei ordonanţe, cei trei colegi de facultate înfiinţează Uniunea Naţională a Praticienilor în Reorganizare şi Lichidare, Arin Stănescu mulţumindu-se pentru început – aşa cum arăta Fănel Păvălache – numai cu funcţia de vicepreşedinte al acestui ONG .

La 19 noiembrie 1999, în baza unei Note de fundamentare contrasemnată de Flavius Baias, finul lui Valeriu Stoica, se emite Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.186/1999 pentru modificarea si completarea Legii nr. 83/1998 privind falimentul băncilor – act normativ avându-I, bineînţeles, ca autori tot pe cei doi avocaţi, fondatorii firmei “Reconversie şi valorificare active”. Şi desigur, tot în aceeaşi zi de 19 noiembrie 1999, OUG nr. 186/1999, se publică în Monitorul Oficial al României, dată la care, în temeiul acesteia se şi cere Tribunalului Bucureşti falimentul BANKCOOP. Graba a fost atât de mare încât, în acea vineri – zi scurtă de lucru, Guvernul a şi aprobat-o, a şi trimis-o la Monitorul Oficial care, în aceeaşi zi a şi publicat-o. Ce s-a uitat însă? Procedura constituţională prevedea că Ordonanţele Guvernului trebuie mai întâi să fie depuse spre aprobare la Parlament şi numai după aceea se pot publica în Monitorul Oficial. Ordonanţa nr. 186/1999 întâi s-a publicat în M.O la 19.11.1999 şi apoi s-a depus la Parlament (22 noiembrie 1999), încălcându-se procedura constituţională prevăzută de art. 114 (4) din Constituţie (text în vigoare la data emiterii Ordonanţei). Care a fost principala modificare adusă Legii nr. 83/1998 privind falimentul băncilor ? Simplu! La art. 17 al Legii nr. 83/1998 conjuncţia «şi» a fost înlocuită cu prepoziţia «sau», fiind astfel eliminată etapa obligatorie a «administrării speciale» prevăzută în Legea nr. 83/1998, astfel că falimentul unei bănci putea fi solicitat chiar şi în cazul în care asupra acelei bănci nu s-ar fi exercitat o acţiune de administrare specială, ci numai o «supraveghere specială», cele două condiţii fiind cumulative în Legea nr. 83/1998.

Această modificare a facilitat ulterior, conform planului de afaceri al grupării Arin Stănescu – Călin Andrei Zamfirescu, declanşarea falimentului băncilor româneşti – victime ale acestui grup de interese. Trebuia însă bineînţeles, ca totul să fie legal sau ca totul să pară cel puţin legal. Aşa că, la 27 noiembrie 1999 , avocaţii Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, în baza Ordonanţei de guvern iniţiată, redactată şi promovată de ei, aceştia devin şi „practicieni în reorganizare şi lichidare judiciară” şi se înscriu în «Tabloul practicienilor în lichidare şi reorganizare judiciară», Tablou înfiinţat tot de către ei, în baza OUG nr. 79/1999. Şi tot în aceeaşi zi de 27 noiembrie 1999, societatea lor „Reconversie şi valorificare active” este înscrisă în „Tabloul persoanelor juridice specializate în reorganizare şi lichidare judiciară”. Ulterior, cu sprijinul partenerilor lor din BNR, toate băncile cărora li s-a declanşat procedura premeditată de faliment au fost încredinţate spre lichidare acestei firme. Lichidarea unor bănci cu active de mii de miliarde lei, trebuia să fie însă finanţată de cineva, soluţia nefiind alta, dar găsită cu sprijinul BNR prin Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare al cărui preşedinte nu era altul decât fostul vice-guvernator al BNR, Mihai Bogza. Aşa cum arăta Fănel Păvălache, în declaraţiile sale, la început, activitatea societăţii de lichidare constituită de grupul Arie Shalev – Călin Zamfirescu, nu mergea prea strălucit, abia se roda, şi se căutau noi bănci-victime, care să posede active mari, ceea ce ducea desigur la posibilitatea încasării de onorarii enorme. Pentru această misiune era necesar ca în grup să fie atraşi noi membri, de preferinţă, tot liberali. Aşa se face că unul din noii veniţi a fost Mihai Bogza, impus de PNL ca viceguvernator al BNR, acesta având sarcina să identifice bănci şi să pregăteasca terenul de faliment al acestora. Şi cum se ştie, în acea perioadă existau bănci româneşti care se confruntau cu efecte ale tranziţiei, bănci care în realitate, în nici un caz nu erau sortite pieirii . Mihai Bogza este cel care în baza unei clare programări, a ales viitoarele victime ale societăţiii de lichidare a grupării lui Arin Stănescu – Călin Zamfirescu. De altfel, aşa cum arată Fănel Păvălache, sarcinile membrilor grupului erau bine şi distinct repartizate – unii se ocupau cu identificarea victimelor, alţii pregăteau şi emiteau actele normative necesare care să dea aparenţa de legalitate activităţii grupului, iar Călin Zamfirescu, Arin Stănescu şi Stan Târnoveanu lichidau şi adunau imensele sume de la băncile-victimă. A se vedea declaraţiile lui Fănel Păvălache. Spre exemplificare, dăm câteva cifre care demonstrează imensele sume încasate de gruparea mafiotă prezentată. Conform documentelor, depuse la Tribunal chiar de firma de lichidare a celor doi patroni avocaţi-lichidatori, de la Banca Internaţională a Religiilor a fost încasată în perioada 10 iulie 2000 – 31 august 2001, suma de 580, 3 miliarde lei, din care avocaţii-lichidatori au cheltuit pe propriile lor salarii, bonusuri de performanţă, cheltuieli cu terţii (terţii fiind tot ei) suma de 211,2 miliarde lei, iar în afara acestei sume, au mai încasat drept „onorarii lichidator”, încă 55,3 miliarde lei. Până la 31 decembrie 2002, firma avocaţilor-lichidatori cheltuise din fondurile BIR suma de 163,2 miliarde lei, în acelaşi mod. Dintr-o expertiză solicitată de Comisia de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, expertiză depusă la 22.11. 2004, rezultă că în perioada 11.07.2000 – 31.05.2004, lichidatorul RVA – adică, cei doi avocaţi-lichidatori – îşi auto-plătise din fondurile BIR, salarii şi bonusuri de performanţă 249,6 miliarde lei, plăţi pentru lucrări şi servicii diverse 112,5 miliarde lei, proprii onorarii 123,7 miliarde lei, plăţi pentru materiale, 22,5 miliarde lei. La pag. 8 a Raportului de expertiză menţionat se arată: „În concluzie, S.C. Reconversie şi Valorificare Active a păgubit Banca Internaţională a Religiilor cu suma totală de 640 miliarde lei prin modalităţile următoare : cu suma de 508,3 miliarde lei prin sustragere (furt) direct din trezoreria băncii ; cu suma de 132 miliarde lei prin facilităţi acordate nelegal debitorilor băncii”.

Accesând site-ul „Moore Stpehens RVA” se poate vedea ce lichidări judiciare au mai făcut obiectul firmei grupării Stănescu – Zamfirescu. Iată spre exemplificare numai câteva societăţi din portofoliul de lichidări : Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Albina, Banca Populară de Dezvoltare, Banca Populară Fortuna, Banca de Investiţii şi Dezvoltare, Banca Columna, Uzinele Republica, Bere Chitila, Rompetrol distribution , Modcotton Aurora, Romcereal etc., etc… Să nu uităm însă relaţiile existente între Arie Shalev (Arin Stănescu) şi prietenul şi asociatul său din firma „Euroeconomic”, Varujan Vosganian. „Euroeconomic”, a fost creată la 23 martie 2001, sub nr. J40/3175, cu sediul în str. Ardeleni nr. 9 etaj 1 ap. 2, sector 2, activitatea principală a acesteia fiind „activităţi auxiliare intermedierilor financiare”. În firma lui Vosganian mai sunt asociaţi Arin Stănescu, Adrian Ciocănea, actualul şef al Departamentului Afaceri Europene şi Dumitru Cocea, director de cabinet şi fin al lui Varujan Vosganian.Arin Stănescu a fost, este şi va rămâne, aşa cum se ştie, nu numai prietenul de taină al lui Vosganian dar şi „eminenţa sa cenuşie” . Să nu se uite că Arin Stănescu îl consilia pe Vosganian şi în fostul partid UFD şi când acesta era preşedintele Comsiei buget, finanţe, bănci din Senat şi tot Arin Stănescu îl consiliază şi astăzi pe Vosganian în calitatea sa de ministru al economiei şi finanţelor. Cei care critică astăzi politica economică, taxele, impozitele şi tot ceea ce ţine de finanţele României nu cunosc faptul că, în realitate ideile nu-i aparţin în totalitate lui Vosganian ci „emineneţei sale cenuşii”, Arin Stănescu, considerat a avea – o minte diabolică şi rapace. Una din ultimele mari lovituri date de Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu cu sprijinul lui Varujan Vosganian şi al Monicăi Macovei a fost modificarea Legii nr. 64/1995 devenită legea nr. 85/2006 privind insolvenţa. Prin această lege a fost pregătit terenul pentru ca fondul de lichidare – fond public – aflat la Ministerul Justiţiei şi creat prin majorarea cu 20% a taxelor plătite de mediul de afaceri din România la Oficiile Registrului Comerţului să fie trecut la Uniunea Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare, adică la nimeni altul decât la Arin Stănescu. Astfel art. 4 alin. 7 din legea sus-amintita stipulează ca Oficiile Registrului Comerţului să transfere sumele provenite din majorarea cu 20% a taxelor încasate de acestea la UNPIR, „acest ONG având dificila obligaţie să comunice nr. de cont în care sa fie transferate aceste sume”. Interesant este faptul, că la data aprobarii Legii nr. 85/2006 – UNPIR nici nu exista sub această denumire, ci numai ulterior în luna noiembrie 2006, fosta UNPRL, prin o nouă iniţiativă a celor doi s-a emis OUG nr. 86/2006 şi a devenit UNPIR. Astfel că, art. 48 lit. k din OUG nr. 86 din 8.11.2006 prevede preluarea de la Ministerul Justiţiei şi administrarea de către UNPIR a „fondului de lichidare”, cheltuielile de administrare a acestui fond fiind încasate, bineînţeles tot de către UNPIR din fondul respectiv . In acest mod a fost finalizată preluarea unui fond public, „fondul de lichidare” aflat la Ministerul Justitiei, de către Arie Shalev, statuându-se defintiv îmbogăţirea anuală a acestuia cu peste 150 miliarde lei vechi – el fiind de acum, noul preşedinte al ONG-ului creat la 30 august 1999 sub denumirea de UNPRL, devenită UNPIR. Preşedintele Traian Băsescu a fost avertizat în luna iunie 2007 de către unele ziare prin mai multe articole, să nu promulge legea de aprobare a OUG nr. 86/2006, dar, probabil, fie nu i s-a adus la cunoştinţă realitatea, fie nu a dat curs semnalului de alarmă tras de presă, astfel că prin Decretul nr. 275/2007 de aprobare a ordonanţei sus-amintite, Arin Stănescu va primi anual peste 150 miliarde lei vechi. Desigur, nu trebuie uitat faptul că la Palatul Cotroceni este prezent şi nelipsit partenerul lui Arin Stănescu şi Călin Zamfirescu, numitul Valeriu Stoica şi că la guvern se află Varujan Vosganian, aşa că decretul de aprobare al OUG nr. 86/2007 a fost floare la ureche, Arie Shalev şi colegii săi din UNPIR adăugându-şi colosal la avere din bani publici. Direcţia Naţională Anticorupţie apreciază că această grupare mafiotă nu prezintă pericol social, deşi, la 26 septembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, prin Decizia nr. 5515, dispune începerea urmăririi penale împotriva a 14 persoane implicate în gruparea menţionată în fruntea listei aflându-se Arin Stănescu şi Călin Zamfiresu, capii acestei grupări. La 24 aprilie 2008 procurorul Maria Trandabăţ din DNA emite Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a tuturor învinuiţilor. De altfel, hotărârea de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor din dosarul nr. 194/P/2003 (dosarul falimentului şi lichidării BIR) era cunoscută încă de la 11 martie 2008, din declaraţia socrului ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, numitul Călin Zamfirescu, unul din cei 14 urmăriţi în dosar, care declara în Jurnalul Naţional că: „DNA va da în curând soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru toţi 14”. Ordonanţa dată de procurorul Maria Trandabăţ la 24 aprilie 2008 de scoatere de sub urmărire penală a întregului grup a venit să confirme faptul că soluţia era deja stabilită. De altfel aceasta a fost prima şi cea mai importantă sarcină cu care a fost investit Cătălin Predoiu: să-l scoată pe socrul său şi pe ceilalţi învinuiţi în dosarul BIR de sub urmărire penală.

Iată succesiunea faptelor: La 21.02.2007, prin rezoluţie, în baza deciziei ÎCCJ- Secţia Penală se începe urmărirea penală împotriva învinuiţilor nominalizaţi şi pentru faptele prevăzute de art. 11 din Legea nr. 78/2000 şi art. 246 Cod pen.. La 04.02.2008 prin Ordonanţă, procurorul de caz ajunge la concluzia că faptele săvârşite de învinuiţii din grup sunt mai grave şi dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevzută de art.246 Cod pen., în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată, în modalitate continuată, prevăzută de art.246 rap. la art.2481 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod pen.. Hotărârea de schimbare a încadrării faptelor, s-a dat deci după un an de cercetări (21.02.2007 la 04.02.2008) datorându-se, se înţelege, găsirii în dosar a unor circumstanţe agravante. La 8.02.2008, numitul Păvălache Fănel invitat la DNA, într-o declaraţie afirmă că datele şi faptele pe care le-a descris pe 30 de pagini, numite de procurorul de caz „note date în arestul preventiv” le deţine de la Arin Stănescu şi apropiaţii acestuia. La 29.02. 2008, Cătălin Predoiu ginerele învinuitului Călin Zamfirescu este numit ministrul justiţiei. La 11.03.2008 Călin Zamfirescu declară public în Jurnalul Naţional că „DNA îi va scoate în curând de sub urmărire penală pe toţi cei 14 învinuiţi” . La 24 aprilie 2008, procurorul Maria Trandabăţ din DNA pronunţă Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală. Cine poate crede că toate acestea sunt simple coincidenţe de fapte şi date calendaristice? Cele de mai sus se bazeaza numai pe documente autentice.

                                                                                                   Valeriana N. STOICA

                                                                                                 Bucureşti, str. Batiştei, nr.25

Curtea Constituţională a României a amânat pe 27 iunie discutarea sesizării referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

agnus dei - english + romanian blog

Iustina Ionescu, avocatul cuplului care doreşte recunoaşterea în România a căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, a anunţat în octombrie 2016 că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului de ‘soţi’.

Curtea Constituţională a României a amânat joi, pentru data de 27 iunie, discutarea sesizării referitoare la nerecunoaşterea căsătoriilor dintre persoane de acelaşi sex.

În noiembrie 2016, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, anunţa că va adresa întrebări preliminare pe această temă Curţii de Justiţie Europene, iar pentru joi (30 martie 2017) a fost stabilit un termen de control.

În iulie 2016, Asociaţia ACCEPT şi Coaliţia antidiscriminare au prezentat cazul soţilor Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton, cetăţean american, care au dat în judecată statul român în urma refuzului de recunoaştere a căsătoriei lor, oficiată în 2010 la Bruxelles.

Iustina Ionescu, avocatul cuplului care doreşte recunoaşterea în România a…

Vezi articolul original 109 cuvinte mai mult

Consilierul parlamentar care a jignit participanții la marșul pentru viață atacă din nou: „Coaliția pentru familie, o sectă medievală. Nu-l cunosc pe Dumnezeul vostru”

agnus dei - english + romanian blog

Irina-Mariana Anghel este consilier parlamentar și a avut o reacție mai mult decât nepotrivită la adresa celor care au participat la Marșul pentru Viață, adică peste o sută de mii de persoane.

Cea mai mare parte a media nu a făcut publice aceste date precum o făceau la protestele din Piața Victoriei și s-a limitat să informeze faptul că Marșul pentru Viață este un eveniment care luptă împotriva avorturilor.

După ce a folosit cuvinte greu de reprodus la adresa unei organizatoare a Marșului pentru Viață, Mariana Anghel atacă acum Coaliția pentru familie.

„Ziariștilor de la Evenimentul zilei si Antena 3, le răspund public că, atât timp cât nu s-au autosesizat cu privire la proiectele culturale și umanitare pe care le-am derulat, inclusiv în sfera parlamentară, nu au motive de a mă contacta pe un subiect promovat de o sectă medievală, precum Coaliția pentru familie.

În calitate mea, de consilier…

Vezi articolul original 111 cuvinte mai mult

JACKIE EVANCHO – AVE MARIA!

SELENA GOMEZ – ONLY YOU!